Specialist title recognition refused; appeal dismissed as unfounded over training shortfall and inapplicable bilateral agreement

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1328/27.05.2020), reclamanta A. a chemat în judecată Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii şi a solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ vizând soluţionarea cererii privind recunoaşterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova, transmisă spre analiza Comisiei de recunoaştere a specialităţilor la data de 10.05.2018; obligarea pârâtului la plata sumei de 500000 (cinci sute mii) RON cu titlu de despăgubiri morale; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor judiciare suportate cu prezentul proces provocat de pârât.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 25.05.2020 reclamanta a solicitat atragerea în calitate de pârât a Ministerului Sănătăţii şi declinarea competenţei la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin cererea modificatoare depusă la data de 26.05.2020 reclamanta a solicitat modificarea obiectului acţiunii iniţiale şi a solicitat:

- anularea procesului-verbal al Comisiei mixte de recunoaştere a titlurilor de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologică din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. 242/28.10.2019 referitor la solicitarea doamnei doctor A., dosar nr. x/23.08.2019 şi 1856/24.10.2018;

- anularea ordinului Ministerului Sănătăţii din 05.12.2019 privind aprobarea de către conducerea Ministerului Sănătăţii a referatului de respingere a cererii de recunoaştere a titlului de medic specialist, specialitatea Obstetrică - Ginecologie pentru doamna doctor A. pe baza avizului negativ al Colegiului medicilor din România cu nr. x/29.11.2019;

- obligarea Ministerului Sănătăţii la prezentarea instanţei de judecată a originalelor procesului-verbal nr. x/28.10.2019 a Comisiei mixte de recunoaştere a titlurilor de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologie a Ministerului Sănătăţii, originalul avizului Colegiului medicilor din România nr. x/29.11.2019, originalul ordinului din 05.12.2019 privind aprobarea referatului de respingere a cererii A. şi originalul dosarului nr. x/15.01.2018, depus la Ministerul Sănătăţii de către doctor A. pentru recunoaşterea titlului de medic specialist, specialitatea Obstetrică-ginecologie, dobândit în Republica Moldova cu toate înscrisurile/actele anexate;

- dispunerea strămutării acţiunii înaintate de reclamanta A. în contencios administrativ de la Tribunalul Bucureşti, după competenţă, la Curtea de Apel Bucureşti, cu refacerea actelor de procedură săvârşite până în prezent, cu suspendarea judecării pricinii până la soluţionarea prezentei cereri.

La termenul de judecată din data de 19.10.2020 instanţa a respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare şi excepţia insuficientei timbrări. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică a rămas fără obiect, având în vedere modificarea cererii introductive şi chemarea în judecată a pârâtului Ministerului Sănătăţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1116 din 2 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII – CENTRUL DE RESURSE UMANE ÎN SĂNĂTATE PUBLICĂ, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, recurenta – reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că speţa dedusă judecăţii este guvernată de H.G. nr. 764/2017 care, în opinia instanţei, reglementează foarte clar condiţiile în care pot fi recunoscute în România titlurile oficiale de calificare ca medic specialist, eliberate de statele terţe (care nu fac parte din Uniunea Europeană, cum este Republica Moldova), precum şi autorităţile cu competenţă în domeniu.

Recurenta consideră că, în mod greşit, instanţa nu a avut în vedere prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora: "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."

În speţa dedusă judecăţii, fiind vorba de dreptul fundamental la muncă, atât instanţa de fond, cât şi organele administrative, au obligaţia constituţională să se ghideze la soluţionarea speţelor de acordurile internaţionale la care România este parte.

Prin urmare, cu referire la caz, atât organele administrative la emiterea actelor contestate, cât şi instanţa judiciară la soluţionarea litigiului aveau obligaţia de a se ghida de art. 5 din Acordul din 20 iunie 1998 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova, modificat ulterior prin Protocolul de amendare din 26 august 2010, potrivit căruia: "Diplomele de învăţământ superior eliberate de instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova, recunoscute conform legii, anterior adoptării reglementărilor naţionale care implementează Procesul Bologna şi diplomele de Licenţă eliberate de instituţiile acreditate de învăţământul superior, anterior adoptării reglementărilor naţionale care implementează Procesul Bologna în România, pentru durată de studii identice, domeniu şi profil, se recunosc reciproc pe teritoriul statului celeilalte Părţi."

În continuarea cererii de recurs, recurenta – reclamantă a reiterat susţinerile formulate pe fondul cauzei, în faţa primei instanţe.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

Recurenta – reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa de recurs reţine că prin cererea înregistrată la pârâtul Ministerul Sănătăţii sub nr. x/15.01.2018, reclamanta A. a solicitat recunoaşterea specialităţii de medic obstetrician-ginecolog primită în Republica Moldova. Ulterior, prin cererea nr. x/8.10.2018, reclamanta a revenit şi a solicitat pârâtului accelerarea procedurii de examinare a dosarului privind recunoaşterea titlului de calificare de medic obstetrician-ginecolog dobândit în Republica Moldova.

Prin procesul-verbal nr. x/28.10.2019, Comisia mixtă de recunoaştere a titlurilor de medic specialist în specialitatea Obstetrică Ginecologie a analizat dosarul reclamantei A. şi a concluzionat că nu îndeplineşte în totalitate criteriile de recunoaştere prevăzute în H.G. nr. 764/2017 - art. 5 alin. (3).

Astfel, s-a menţionat în procesul – verbal că a efectuat stagiul de pregătire în rezidenţiat Obstetrică Ginecologie în Republica Moldova a fost de 11 luni, totalizând 84 ore didactice şi că, deşi a mai efectuat 5 cursuri postuniversitare totalizând 3 luni de curs, durata pregătirii este semnificativ mai mică decât cea prevăzută în Nomenclatorul de specialităţi medicale aprobat prin OMS 1109/2008 şi Anexele 1-3 la OMS/MEC 678/4252/2017. De asemenea, s-a mai menţionat că există diferenţe notabile ale curiculelor de pregătire în rezidenţiat, precum şi că durata şi tematica celor 5 cursuri de perfecţionare absolvite nu sunt suficiente pentru a putea compensa diferenţele consemnate mai sus.

Prin adresa nr. x/29.11.2019, Colegiul Medicilor din România a comunicat pârâtului Ministerul Sănătăţii că în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2018, y/2019 al reclamantei A., avizul este negativ întrucât a efectuat doar 11 luni de stagiatură în secţie de O.G., formarea specializată lipsind complet, fiind în neconformitate cu H.G. nr. 764/2017.

Prin adresa nr. x/06.12.2019, pârâtul Ministerul Sănătăţii a comunicat reclamantei că cererea de recunoaştere a titlului de medic specialist, specialitatea obstetrică-ginecologie a fost respinsă, având în vedere avizul negativ al Colegiului Medicilor din România emis în baza procesului-verbal al Comisiei mixte de recunoaştere a titlului de medic specialist în specialitatea Obstetrică Ginecologie.

Prin demersul judiciar iniţiat în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamanta A. urmăreşte obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ vizând soluţionarea cererii privind recunoaşterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova şi plata unor despăgubiri morale.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, iar reclamanta a formulat recurs, criticând hotărârea din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că recurenta – reclamantă a invocat prin cererea de recurs nerespectarea de către instanţa de judecată la soluţionarea litigiului, dar şi de către organele administrative la soluţionarea cererii sale, a obligaţiei de respectare a prevederilor art. 5 din Acordul din 20 iunie 1998 între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova, modificat ulterior prin Protocolul de amendare din 26 august 2010, deşi, făcând totodată trimitere la art. 20 alin. (2) din Constituţia României.

Susţinerea recurentei nu poate fi primită, având în vedere, pe de o parte, că, astfel cum rezultă din chiar titlul Acordului, prevederile acestuia vizează recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, nu şi a titlurilor de specialist, iar pe de altă parte, potrivit art. 10 din Acord "Recunoaşterea profesională şi încadrarea în activitatea profesională se fac conform legislaţiei naţionale în vigoare pe teritoriul statului fiecărei părţi semnatare a prezentului acord".

Întrucât reclamanta a solicitat în cadrul prezentului dosar obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la recunoaşterea titlului de medic specialist obstetrică-ginecologie dobândit în Republica Moldova, în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 764/2017 privind aprobarea Normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce se circumscrie situaţiei în care instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 1 din Normele privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 764 din 11 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2017, nr. 832 din 20 octombrie 2017, "(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terţe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă şi Statele Unite ale Americii, echivalente specialităţilor medicale clinice şi paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătăţii pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

a) titularul se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoaşterea s-a efectuat în condiţii de studiu şi practică medicală care asigură competenţa profesională a acestuia cel puţin similară cu competenţa profesională a medicilor pe plan naţional;

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.

(2) Analizarea solicitărilor de recunoaştere a titlurilor prevăzute la alin. (1) se face de către o comisie mixtă constituită prin ordin al ministrului sănătăţii."

Art. 2 statuează că recunoaşterea titlurilor de calificare prevăzute la art. 1 alin. (1) constă în analiza formării în specialitate şi a competenţelor profesionale însuşite de titular în statul terţ emitent comparativ cu cerinţele de formare şi competenţele profesionale prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

Dispoziţiile art. 5 alin. (3) din acelaşi act normativ menţionează în mod expres că: "Comisia mixtă analizează pregătirea în specialitate efectuată, precum şi alte documente atestând formarea specializată, respectiv experienţa profesională a titularului şi stabileşte dacă formarea de specialist a solicitantului întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:

a) s-a efectuat în una dintre specialităţile medicale prevăzute de Nomenclatorul de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

b) condiţiile de organizare, desfăşurare şi supraveghere a formării, durata şi curriculumul de pregătire teoretică şi practică în specialitate sunt similare/echivalente condiţiilor de formare prevăzute în România de normele în vigoare pentru specialitatea în cauză;

c) competenţele profesionale de medic specialist conferite sunt similare celor atestate prin certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sănătăţii în specialitatea respectivă;

d) formarea este atestată prin titlu de calificare de medic specialist eliberat de autoritatea competentă desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul formator."

Astfel, ceea ce analizează atât comisia mixtă, la emiterea avizului propriu, cât şi Colegiul Medicilor, în scopul emiterii avizului final, este îndeplinirea de către candidat a cerinţelor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 764/2017, respectiv îndeplinirea cumulativă a condiţiilor mai sus citate.

Fiind vorba despre condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea oricăreia dintre acestea conduce la respingerea cererii de recunoaştere a titlurilor/calificărilor obţinute pe teritoriul statelor terţe, printre care şi Republica Moldova.

Potrivit Nomenclatorului din 2008 de specialităţi medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.509/2008, Secţiunea 2, poz. 44, pentru specialitatea obstetrică-ginecologie durata de pregătire este de 5 ani.

Aşadar, în România titlul de medic specialist în specialitatea obstetrică-ginecologie se obţine dacă este urmată pregătirea specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină (rezidenţiatul) pe o durată de 5 ani.

Faţă de dispoziţii legale anterior reţinute, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă s-a aflat în situaţia în care nu a îndeplinit criteriile prevăzute în art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 764/2017, mai exact durata de pregătire este mult inferioară duratei de pregătire prevăzute de OMS nr. 1109/2008 şi anexele 1-3 la OMS/MEC 678/4252/2017.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamantă referitoare la faptul că nu a fost dată nicio apreciere înscrisurilor/actelor anexate la dosar privind experienţa bogată acumulată în domeniul dat pe o perioadă de 44 ani de zile în domeniul obstetrică -ginecologie, de către Comisia mixtă, instanţa de recurs reţine că aceasta din urmă a avut în vedere toată perioada în care reclamanta a efectuat stagii de studii şi rezidenţiat, inclusiv acele cursuri de perfecţionare, a căror durată a fost echivalată, în acord cu art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 764/2017, însă durata de pregătire a reieşit a fi mult inferioară duratei de pregătire prevăzute de reglementarea naţională pentru desfăşurarea profesiei de medic specialist în specialitatea obstetrică - ginecologie (5 ani).

În acord cu opinia instanţei de fond, faptul că recurenta-reclamantă are 44 ani experienţă în domeniul obstetrică ginecologie nu prezintă relevanţă atât timp cât H.G. nr. 764/2017 reglementează ca şi condiţie durata studiilor şi nu vechimea în specialitate.

Cum reclamanta a obţinut avize negative atât din partea Comisiei mixte cât şi din partea Colegiului Medicilor din România, constatând faptul că formarea profesională cât şi durata de pregătire a reclamantei în afara graniţelor României nu sunt conforme şi prin urmare nu poate fi recunoscută, nu au fost întrunite cerinţele legale care să stabilească în sarcina Ministerului Sănătăţii obligaţia de emitere a actului administrativ cu caracter individual de recunoaştere a specialităţii dobândite în Republica Moldova, astfel încât în mod corect instanţa de fond a apreciat justificat refuzul pârâtului Ministerul Sănătăţii, exprimat prin adresa nr. x/06.12.20219, de a recunoaşte reclamantei titlul de medic specialist, specialitatea obstetrică - ginecologie, dobândit în Republica Moldova.

În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de 90 de zile, impus de art. 5 din H.G. nr. 764/2017, în care trebuia realizată întreaga procedură, de la depunerea cererii şi până la emiterea ordinului de recunoaştere a titlului sau de respingere a cererii de către Ministrul Sănătăţii, Înalta Curte constată că, deşi dispoziţiile legale la care face referire recurenta-reclamantă reglementează termenul şi modul în care se derulează procedura de recunoaştere a titlului de medic specialist, nu este prevăzută expres de lege natura juridică a termenului de 90 de zile şi nici sancţiunea care intervine în cazul nerespectării sale, aspecte în lipsa cărora nu se poate concluziona că nerespectarea termenului atrage nulitatea actelor emise cu depăşirea lui.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se reţine că depăşirea acestui termen nu poate avea, per se, efectul recunoaşterii specialităţii de obstetrică - ginecologie în cazul reclamantei, întrucât recunoaşterea acestui drept presupune verificarea îndeplinirii, în persoana reclamantului, a condiţiilor impuse de lege.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin reprezentant B. împotriva sentinţei civile nr. 1116 din 2 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.