Cinema's discriminatory ticketing conditions for persons with disabilities violate positive obligation to facilitate equal access

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.07.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea în tot a Hotărârii nr. 238/20.06.2018 pronunţate de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării ca urmare a petiţiei nr. 133/11.01.2018 formulate de către petentul B., respectiv exonerarea de la plata amenzii contravenţionale aplicate în cuantum de 3000 de RON şi de la publicarea pe pagina de internet a cinematografului (www.x.ro), cu link de pe prima pagină, timp de 15 zile, a rezumatului hotărârii, iar într-o teză subsidiară, înlocuirea sancţiunii cu avertisment.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 168 din 18 ianuarie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după reluarea prezentării situaţiei de fapt ce a condus la adoptarea hotărârii C.N.C.D. contestate, s-a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de concluziile scrise, prin care s-a evidenţiat faptul că reclamanta este singurul cinematograf partener în proiecte ale asociaţiilor care sprijină şi ajută la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi

De asemenea, deşi reclamanta a depus înscrisuri justificative împreună cu cererea de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut, în mod nelegal, că nu s-a făcut dovada faptului că din încasarea contravalorii unui singur bilet se acoperă costuri cu autorizaţiile şi licenţele necesare funcţionării legale, costuri privind drepturile de autor şi către distribuitorul de film, cota virată lunar către Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi costurile administrative: chiria asupra spaţiului, costurile cu amenajarea şi întreţinerea spaţiului, costurile utilităţilor, salariile angajaţilor.

Instanţa a fost învestită cu analiza hotărârii C.N.C.D. nr. 238/20.06.2018 sub aspectul legalităţii sau, mai exact, al îndeplinirii condiţiilor art. 2 alin. (1), (2) şi (4), coroborat cu art. 10 lit. e) şi h) din O.G. nr. 137/2000, ori în considerentele sentinţei nu se regăsesc argumente din care să rezulte o analiză a susţinerilor reclamantei, fiind astfel ignorate dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., dar mai ales art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod.

În virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanta procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea nr. 4 din 28.04.2005 în cauza Albina contra României, publicată în M.Of. nr. 1049/25.11.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu contra României, Hotărârea din 8 iunie 2006).

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Hotărârea nr. 238/20.06.2018 prin care pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, soluţionând petiţia nr. 133/11.01.2018 formulată de petentul B., a constatat că refuzul acordării biletelor gratuite la cinematograf pentru copilul cu dizabilitate şi însoţitorul acestuia, stabilirea prin regulament a condiţiei de a acorda astfel de bilete doar cu 10 minute înainte de începerea spectacolului, dacă mai rămân bilete disponibile şi doar dacă se cumpără şi un bilet cu preţ întreg, reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1), (2) şi (4) coroborat cu art. 10 lit. e) şi h) din O.G. nr. 137/2000, a aplicat reclamantei amendă contravenţională în cuantum de 3.000 de RON şi a obligat-o pe aceasta la publicarea pe pagina de internet a cinematografului (www.x.ro), cu link de pe prima pagină, timp de 15 zile, a rezumatului hotărârii.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, criticată de reclamantă prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., este însuşită şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a aplicării cadrului normativ incident la elementele factuale ale cauzei.

Astfel, în privinţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti. De asemenea, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în prezenta cauză instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., instanţa expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, motivarea insuficientă neputând fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Pe de altă parte, instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, astfel cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza C. împotriva României - "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, se constată caracterul nefondat al criticii conform căreia în cuprinsul hotărârii nu se regăseşte o analiză a susţinerilor reclamantei. Înalta Curte observă că prima instanţă a examinat punctual apărările acesteia, a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) şi (4), coroborat cu art. 10 lit. e) şi h) din O.G. nr. 137/2000, raportat la art. 21 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 448/2006.

Astfel, instanţa de fond a validat, în mod corect, constatările pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării privind tratamentul diferenţiat aplicat unor situaţii comparabile, existenţa unui criteriu de discriminare, restrângerea unui drept şi lipsa justificării.

Contrar susţinerilor recurentei, respectarea principiilor egalităţii şi nediscriminării ar fi trebuit să se concretizeze prin măsura pozitivă de a facilita obţinerea unor bilete gratuite la serviciul cinematografic, necondiţionat de factori precum alocarea unui timp de achiziţionare de doar 10 minute şi numai dacă mai sunt disponibile ulterior vânzării către publicul larg, respectiv achiziţionarea unui bilet întreg.

Dreptul lezat în speţă este dreptul copilului cu handicap, precum şi al persoanei care îl însoţeşte de a beneficia de gratuitate la biletele de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, prin aceasta înţelegându-se, implicit, dreptul la eliminarea oricărei forme de discriminare a persoanelor cu handicap, prin întreprinderea unor acţiuni sau măsuri pozitive în vederea protecţiei persoanelor defavorizate.

În acest context, în mod just, atât instanţa de fond cât şi C.N.C.D. nu au putut primi justificările reclamantei referitoare la lipsa unor subvenţii/facilităţi din partea autorităţilor statului, necesitatea acoperii costurilor de operare şi profitabilitatea afacerii, întrucât refuzul reclamantei de a pune la dispoziţia persoanelor cu handicap bilete gratuite sub condiţia cumpărării/vânzării a cel puţin un bilet către un terţ apare ca nelegal, dar şi neregulamentar, câtă vreme nici legea şi nici regulamentul reclamantei nu condiţionează obţinerea unor astfel de bilete gratuite de asemenea clauze.

În mod similar, s-a constatat încălcarea principiului nediscriminării şi ca urmare a interdicţiei de a rezerva on-line bilete cu regim gratuit pentru persoanele cu handicap, ce este menită să restrângă dreptul acestora de a accesa astfel de bilete gratuite, în comparaţie cu majoritatea, căreia reclamanta îi facilitează posibilitatea obţinerii biletelor prin metoda rezervării.

Prin tratamentul aplicat, nu numai că reclamanta nu a creat condiţii similare de acces la dreptul cuvenit în raport cu situaţia specială în care se află astfel de grupuri vulnerabile, dar chiar a impus obstacole, coroborând interdicţia de a obţine biletul gratuit prin rezervare on-line cu obligaţia de a achiziţiona acest bilet doar cu 10 minute anterior începerii filmului, astfel încât, în mod corect pârâtul C.N.C.D. a apreciat că fapta reclamantei reprezintă discriminare în sensul dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000 anterior menţionate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate de recurenta-reclamantă, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 168 din 18 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2021.