Appeal against rejection of auxiliary intervention declared inadmissible due to lack of statutory appeal route
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of inadmissibility raised ex officio and dismissed the appeal as inadmissible, thereby leaving in force the lower court's decision rejecting the intervention. The case involved a procedural dispute where an auxiliary intervener sought to support the tax administration against a private company; after the Court of Appeal rejected the intervention as inadmissible via an interim decision, the intervener attempted to file a standalone appeal against that specific procedural ruling. The Supreme Court held that such an appeal was not legally permissible because, under Article 64(3) of the Civil Procedure Code, decisions on the inadmissibility of an auxiliary intervention can only be challenged jointly with the final judgment on the merits, not through a separate appeal. This ruling affirmed the constitutional principle of legality and the exhaustive nature of statutory remedies, citing Article 457(1) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution to establish that no procedural means exist outside those expressly provided by law, rendering the attempted appeal strictly inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 64 alin. (2) C. proc. civ, art. 64 alin. (3) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 457 din C. proc. civ; Appeal against rejection of auxiliary intervention declared inadmissible due to lack of statutory appeal route: The case involved a procedural dispute where an auxiliary intervener sought to support the tax administration against a private company; after the Court of Appeal rejected the intervention as inadmissible via an interim decision, the intervener attempted to file a standalone appeal against that specific procedural ruling. The Supreme Court held that such an appeal was not legally permissible because, under Article 64(3) of the Civil Procedure Code, decisions on the inadmissibility of an auxiliary intervention can only be challenged jointly with the final judgment on the merits, not through a separate appeal. This ruling affirmed the constitutional principle of legality and the exhaustive nature of statutory remedies, citing Article 457(1) of the Civil Procedure Code and Article 129 of the Romanian Constitution to establish that no procedural means exist outside those expressly provided by law, rendering the attempted appeal strictly inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for admitting the exception of inadmissibility raised ex officio and dismissing the appeal.
Procedural rule governing the inadmissibility of the appeal against a decision not subject to separate appeal, cited in the dispositive order.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea depusă la dosarul cauzei la data de 25.01.2022, A. a formulat cerere de intervenţie accesorie, cu scopul sprijinirii părţilor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi, în contradictoriu cu reclamanta SC "Vâlceana" S.R.L. Galaţi.
2. Încheierea de şedinţă din data de 30 iunie 2022
Prin încheierea de şedinţă din data de 30 iunie 2022, Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca fiind inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de A..
S-a precizat la finalul acestei încheierii ca poate fi atacată odată cu fondul.
3. Calea de atac formulată
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat apel intervenientul A..
4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă Vîlceana S.R.L. a formulat note de şedinţă prin care a solicitat respingerea căii de atac formulate ca nefondată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.
Înalta Curte reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.
Astfel, căile de atac, termenele şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, nici părţile şi nici instanţa de judecată neputând deroga de la textele de lege pentru exerciţiul unei căi de atac.
Prin urmare, persoana interesată poate formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit a căilor de atac.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În acest context aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. civ. "După ascultarea intervenientului şi a părţilor, instanţa se va pronunţa asupra inadmisibilităţii în principiu a intervenţiei, printr-o încheiere motivată", iar potrivit alin. (3) din acelaşi articol "Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul"
Rezultă că dispoziţiile art. 64 alin. (3) C. proc. civ. deschide calea de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de intervenţie accesorie numai odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva încheierii atacate, deoarece aceasta nu face parte din categoria celor supuse recursului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă calea de atac formulată de recurentul intervenient A. împotriva încheierii din data de 30 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi– secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2022.