Res judicata barring duplicate claim for land delivery predicated on invalid property certificates

Şedinţa publică din data de 28 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Braşov, şi, prin declinare, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta, comuna Arcuş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a solicitat admiterea acţiunii şi obligarea paratului la predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 mp la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar UAT Arcuş.

Ulterior, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată exclusiv sub aspectul cadrului procesual pasiv şi a solicitat introducerea în cauză, ca pârât şi a Societăţii Naţionale a Cărbunelui S.A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 205/2021 pronunţată la data de 23 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantă pentru autoritate de lucru judecat cu sentinţa nr. 2099 preonunţată la data de 06 iunie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Comuna Arcuş, prin Primar, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, sau reţinerea spre rejudecare cauzei, după caz.

În esenţă, ceea ce se critică prin recurs este admiterea de către judecătorul fondului a excepţiei autorităţii de lucru judecat, susţinându-se că prin sentinţa civilă nr. 2098 din 06 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca tardivă în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 18.10.2002, însă în ce priveşte primul capăt de cerere referitor la obligarea intimatei-pârâte Ministerul Economiei la predarea terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuş, instanţa de judecată nu s-a mai pronunţat.

Cu referire la punctul A1 din sentinţă, susţine că introducerea în cauză a Societăţii Naţionale a Cărbunelului S.A. s-a făcut la solicitarea instanţei, recurenta conformându-se acestei dispoziţii a instanţei de judecată.

Cu referire la punctul A2 în dosarul nr. x/2016 instanţa a respins ca tardiv doar capătul de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, şi nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere privind predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 mp.

În ce priveşte punctul B1 din sentinţă se susţine că în dosarul nr. x/2016 anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate reprezintă un capăt de cerere subsecvent capătului de cerere principal – predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 mp la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuş.

Cu referire la punctul B2 susţine recurenta că din conţinutul sentinţei pronunţată în dosarul nr. x/2016 nu rezultă că instanţa s-ar fi pronunţat şi cu privire la capătul de cerere, respectiv predarea terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia pronunţată în recurs nr. 633/2020, nu a reţinut că instanţa de fond ar fi respins ca tardive ambele capete de cerere.

În ce priveşte punctul C susţine că în mod greşit instanţa a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipseşte condiţia "cauzei" reprezentând obligaţia pârâtului de predare a terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuş.

Totodată, cu referire la acest punct C din sentinţă, afirmă recurenta că prezenta acţiune nu se bazează pe nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci pe anumite promisiuni concrete de predare a terenurilor făcute de-a lungul anilor de Minister, promisiuni ce nu au fost respectate. De altfel, susţine că în dosarul nr. x/2020 nu a solicitat anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate iar în dosarul nr. x/2016 instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la capătul de cerere privind predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 mp la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuş.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinându-se că în mod corect instanţa de judecată a reţinut că sunt întrunite elementele autorităţii de lucru judecat, iar în ambele litigii, instituţia sau categoria juridică, ori principiul de drept substanţial pe care Comuna Arcuş îşi întemeiază pretenţia a fost reprezentat de obligarea ministerului la predarea suprafeţei totale de 1.451.230 mp, existând mai multe elemente de simetrie ce se pot regăsi în amebele motivări ale instanţei.

Recurenta reclamantă a depus la dosarul cauzei şi Răspuns la întâmpinare

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Critica esenţială formulată de recurenta reclamantă constă în aceea că în mod greşit judecătorul fondului a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 430 - 431 din C. proc. civ., critică pe care Înalta Curte o găseşte neîntemeiată.

Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Aşa cum s-a statuat în mod constant în doctrină, autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ., "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar potrivit art. 430 alin. (1)-(2) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

Având în vedere caracterul puterii de lucru judecat de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relaţia dintre părţi, această prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior. Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Având în vedere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prezumţie legală absolută, nu se mai pot reanaliza aceleaşi aspecte asupra cărora a statuat anterior o instanţă de judecată, reclamantul nemaiputând introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.

În acest context, Înalta Curte reţine că între recurenta reclamantă Comuna Arcuş şi pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Societatea Naţională a Cărbunelui şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor a mai existat un litigiu, respectiv dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti soluţionat prin sentinţa nr. 2098/06.06.2017 rămasă definitivă prin Decizia ÎCCJ nr. 633/06.02.2020 prin care acţiunea reclamantei Comuna Arcuş a fost respinsă în integralitate ca tardivă.

Cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 soluţionat prin sentinţa nr. 2098 din 06.06.2017 a avut ca obiect:

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri la predarea terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuş,

- anularea Certificatului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/18.10.2012 şi a altor certificate de proprietate care au ca obiect terenuri aflate în raza Comunei Arcuş.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri la predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 RON la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar UAT Arcuş.

În atare situaţie, în mod corect instanţa de fond a reţinut că este întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, prevăzută de art. 431 din C. proc. civ., iar critictile aduse hotărârii recurate sub aspectul neîndeplinirii condiţiei "cauză" nu pot fi primite.

Sub acest aspect se reţine că în ce priveşte cauza cererii de chemare în judecată – fundamentul calificat juridic al cererii – este derivată din argumentul care susţine pretenţia, instituţia sau categoria juridică ori principiul de drept substanţial pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia sa, ambele cereri de chemare în judecată au avut un obiect identic, respectiv obligaţia pârâtului Minister la predarea suprafeţei totale de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuş pentru a fi puse la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar Arcuş urmând ca aceasta să poate reconstitui dreptul de proprietate a beneficiarilor, întrucât (în opinia reclamantei) pentru această suprafaţă au fost emise în mod nelegal certificate de atestare a dreptului de proprietate în baza H.G. nr. 834/1991, printre care şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x din 18.10.2002 (care a făcut obiectul litigiului deja soluţionat în mod definitiv).

Altfel spus, dreptul substanţial pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea de restituire a fost nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x din 18.10.2002.

În raport de aceste considerente, susţinerile recurentei reclamante că prin sentinţa nr. 2098/06.06.2017 instanţa de judecată nu s-a pronunţat şi cu privire la primul capăt de cerere – predarea suprafeţei de teren de 1.451.230 mp este nefondată, în condiţiile în care acest petit a fost întemeiat pe nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/18.10.2002, astfel că respingerea ca tardivă a cererii de chemare în judecată a vizat ambele capete de cerere, şi nu doar anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate anterior menţionat. Este fără relevanţă ordinea formulării capetelor de cerere câtă vreme predarea suprafeţei de teren solicitată nu se putea face decât dacă instanţa de judecată constata nelegalitatea Certificatului de atestare a dreptului de prorietate seria x nr. x/18.10.2002.

În consecinţă, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Comuna Arcuş prin Primar împotriva sentinţei nr. 205/2021 din 23 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2022.