Securitate worker status of rural police officer: application of O.U.G. 24/2008 to Miliție officers with state security duties

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 153 din 11 februarie 2021, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

Totodată, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 24/2008, invocată de pârât.

2.2 Prin sentinţa nr. 963 din 17 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei, formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1518,44 RON, servicii de traducere din limba ucraineană.

2.3. Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de16 octombrie 2020, a încuviinţat exclusiv proba cu înscrisuri- copie a traducerii legalizate a actelor depuse în limba ucraineană.

Referitor la solicitarea de emitere a unei adrese către Postul de Poliţie Poienii de sub Munte, Curtea a apreciat că nu este necesară, întrucât se face referire la o perioadă destul de îndepărtată de timp, şi actele din dosar pot lămuri instanţa dacă există sau nu există o situaţie care s-ar încadra în dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008.

În ce priveşte celelalte dosare de urmărire penală, instanţa a considerat că acestea nu formează obiectul litigiului, în cauză se analizează raportat la sesizarea formulată în legătură cu activităţile desfăşurate de către pârât.

Relativ la proba cu martori, instanţa a apreciat că este lipsită de relevanţă, instanţa putându-se lămuri pe baza actelor depuse de părţi în legătură cu activitatea pe care această persoană o desfăşura şi dacă această activitate se înscrie în ipoteza O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul exercitat

Împotriva sentinţei nr. 153 din 11 februarie 2021 şi încheierii din data de 16 octombrie 2020 a formulat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.. În ceea ce priveşte sentinţa nr. 963 din 17 iunie 2021, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat în esenţă următoarele:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respectiv cuprinde motive contradictorii – art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Curtea a reţinut că recurentul-pârât a recunoscut îndeplinirea primei condiţii prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, raportat la faptul că a recunoscut desfăşurarea activităţilor de supraveghere informativă, pe care le-a şi considerat normale din perspective ordinelor primite. Or, aşa cum reiese şi din întâmpinarea depusă (pag. 3-5), din concluziile orale şi scrise, recurentul-pârât nu a recunoscut faptul că ar fi avut calitatea de ofiţer al securităţii. Chiar dacă nu a contestat faptul că au existat activităţi de urmărire a persoanei, recurentul-pârât nu a avut calitatea de ofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, aşa cum impune art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. În aceste condiţii, raportat la apărările formulate, era evident că, recurentul-pârât a contestat această cerinţă, astfel că ea trebuia analizată pe fond.

În egală măsură, Curtea nu a analizat şi dacă activităţile recurentului-pârât au fost realizate cu intenţia de suprimare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale. Conform interpretarii date de ÎCCJ textului art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, nu este suficient ca activităţile de urmărire să existe, ci este necesar ca ele să fie realizate cu scopul suprimării drepturilor şi libertăţilor constituţionale. Or, recurentul-pârât a formulat apărări ample în acest sens (întâmpinare, concluzii scrise şi orale) care nu au fost analizate deloc de către instanţa de fond.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, prin "lucrător al Securităţii" se înţelege: "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, dar şi pe cele ale art. 1 alin. (1), alin. (7) din acelaşi act normativ, art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Condiţia procedurală: calitatea de ofiţer/subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate.

Distinct de considerentele prin care Curtea reţine că această condiţie a fost "dovedită şi necontestată" (aspecte criticate mai sus), condiţia este considerată îndeplinită raportat la faptul că: "pârâtul, în calitatea sa de ofiţer de Securitate, a supravegheat informativ persoane inclusiv pe numiţii R.P. sau pe B.B.P. care a scos din ţară poezii scrise de B. traduse în limba ucraineană. Pârâtul recunoaşte aceste activităţi de supraveghere informativă pe care le considera normale din perspectiva ordinelor primite". În plus, deşi apreciază că aceste activităţi făceau parte dintr-o supraveghere de tip contrainformativ care se realiza de stat în perioada respectivă (putând fi considerat normal de organele de miliţie, întrucât prin intermediul unor texte de acest tip se putea transmite diverse mesaje), controlul nu era specific unei societăţi ce respectă drepturile civile ale cetăţenilor.

Distincţia dintre Securitate şi securitate

Analizând prevederile O.U.G. nr. 24/2008 per ansamblu, dar şi concret prevederile art. 2, se poate observa că intenţia legiuitorului a fost de a sancţiona persoanele care au făcut parte din organele represive ale Securităţii, nu şi cele care au avut atribuţii privind securitatea Statului. Astfel, încă din preambul se indică că ordonanţa are rolul de "deconspirare a Securităţii", ordonanţa având 182 de trimiteri la acest organ administrativ represiv.

Astfel, nu orice persoană care a avut calitatea de miliţian a fost şi lucrator al Securităţii, ci doar aceia care au avut atribuţii în legătură cu acest organ administrativ. Dacă s-ar interpreta în sens contrar, atunci legiuitorul nu ar mai fi făcut această distincţie în textul art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, ci ar fi indicat direct că, orice ofiţer sau subofiţer al Securităţii şi al Miliţiei este lucrător al Securităţii. Or, textul, în cazul miliţiei, adaugă condiţia expresă a unor atribuţii, din punct de vedere organic, în legătură cu Securitatea.

Recurentul-pârât nu a avut calitatea de ofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurentul-pârât a lucrat în cadrul Miliţiei, nu al Securităţii, având funcţia de şef de post miliţie în localitatea Poienile de sub Munte, în perioada noiembrie 1966- noiembrie 1985. De altfel, acest element al stării de fapt nu a fost contestat de către intimatul-reclamant, recurentul-pârât neavând niciodată calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii.

Lipsa calităţii de ofiţer sau subofiţer al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate - pentru a putea fi îndeplinită această condiţie era nevoie ca atribuţiile recurentului-pârât să aibă, din punct de vedere organic, legătură cu organul administrativ represiv al Securităţii. Intenţia legiuitorului a fost de sancţiona astfel activităţile acelor persoane care, deşi nu făceau parte din Securitate, aveau atribuţii specifice acestui organ.

ÎCCJ a arătat expres că sintagma "atribuţii pe linie de Securitate" trebuie să fie interpretată în sensul existenţei unui serviciu specializat cu atribuţii pe linie de Securitate.

Intimatul-reclamant nu a făcut proba că în cadrul postului de miliţie din localitatea Poienii de sub Munte exista un serviciu specializat cu atribuţii pe linie de Securitate, din care recurentul-pârât să fi făcut parte.

Raportat la fişa postului său, respectiv la prevederile generale cuprinse în Legea nr. 21/1968, funcţia de plutonier major nu presupunea atribuţii pe linie de Securitate.

Recurentul-pârât nu a întreprins direct acţiuni de supraveghere informativă.

Contrar celor reţinute de Curte, recurentul-pârât nu a dispus în mod direct efectuarea unor acţiuni asupra persoanei urmărite, această sarcină fiind trasată de un organ al Securităţii, ofiţerul de rută (C.). Astfel, în concret nu a ordonat ca persoana urmărită să fie supravegheată, întrucât nu avea atribuţii pe linie de Securitate, deci nu aveam competenţa să dispună o astfel de măsură;

Nu a efectuat în mod direct vreun act de supraveghere informativă a persoanei. Singura legătură a recurentului-pârât cu persoana urmărită a fost întocmirea raportului de investigaţii, prin care a propus să nu se ia nicio măsura împotriva lui.

Condiţia materială ("vătămarea") - suprimarea cu intenţie a drepturilor sau libertăţilor fundamentale:

Contrar celor reţinute de Curte, ÎCCJ a arătat în Decizia nr. 142/2014 că nu e suficient ca aceste activităţi să existe, ci ele trebuie să aibă ca scop îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Or, raportat la atribuţiile miliţiei, din coroborarea tuturor probelor din dosar, reiese că activitatea de urmărire a persoanei s-a limitat la filarea acesteia, raportat la indiciile serioase care existau cu privire la intenţia de a scoate fraudulos din ţară documente care erau în limba ucraineană (documente care s-au dovedit a fi poezii de B.), existând astfel un risc potenţial de afectare a intereselor statului. De altfel, chiar şi Curtea recunoaşte acest aspect (paragraf 2, pag. 2 din sentinţă).

Aceste acţiuni nu-i pot fi imputate, întrucât au fost realizate la ordinul superiorului.

Îndeplinirea acestor sarcini erau trasate de către Securitate, prin ofiţerul de rută. Or, prin faptul că recurentul-pârât nu a avut intenţia de a suprima drepturile şi libertăţile persoanei, condiţiile de aplicare a textului art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 nu mai sunt îndeplinite.

Contrar celor reţinute de Curte, măsurile întreprinse nu au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale:

Nu au existat "imixtiuni în viaţa privată"- nu s-a adus o atingere a vieţii private a persoanei, din moment ce toată activitatea s-a rezumat la filarea persoanei şi citirea poeziilor.

Nu a existat o încălcare a libertăţii de opinie şi exprimare - aşa cum chiar Curtea a reţinut, având în vedere că aceste poezii erau în limba ucraineană, exista riscul ca prin intermediul acestor texte să se transmită diverse mesaje ipoteza în care erau afectate interesele statului. Verificarea acestor poezii s-a făcut doar din această perspectivă, nu pentru limitarea libertăţii de opinie şi exprimare. Tocmai din acest motiv, odată ce s-a descoperit că sunt simple poezii, persoana urmărită nu a fost limitată în vreun fel de a le folosi.

În consecinţă, în mod, greşit Curtea a apreciat că prin activitatea de urmărire, au fost suprimate cu intenţie drepturi sau libertăţi fundamentale.

În ce priveşte sentinţa civilă nr. 963 din 17 iunie 2021, recurentul-pârât a arătat că, hotărârea a fost pronunţată în urma cererii de completare formulată de către CNSAS, având în vedere omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. Cu toate că cererea de completare a fost întemeiată (întrucât într-adevăr, Curtea nu s-a pronunţat asupra acestor cheltuieli), recurentul-pârât apreciază ca fiind nelegală soluţia de acordare a acestor cheltuieli de judecată.

Astfel, având în vedere că, recurentul-pârât a formulat recurs vizând soluţia asupra fondului acţiunii, în măsura în care calea de atac va fi admisă, atunci CNSAS va fi partea în culpă procesuală care va putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât soluţia cu privire la aceste cheltuieli este cuprinsă într-o hotărâre judecătorească separată, pentru a evita intrarea ei în autoritate de lucru judecat, a formulat prezentul recurs.

În drept, au fost invocate prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., consideră că acesta nu este incident în speţă. În speţă nu există o viciere a motivării hotărârii recurate

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

În cauză, sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al securităţii.

Recurentul-pârât a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, instanţa observând că, toate măsurile întreprinse de către acesta au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată, acţiunile întreprinse de recurentul-pârât presupunând grave imixtiuni în viaţa privată, încălcându-se concomitent şi dreptul fundamental la libertatea de opinie şi de exprimare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare; art. 490 şi art. 205 din noul C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Referitor la criticile vizând faptul că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, deşi la nivel formal recurentul-pârât a invocat acest motiv de casare, memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motive de casare.

În ce priveşte critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în speţă au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Totodată, Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele părţilor, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse de sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurentul-pârât având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al sentinţei atacate şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât a arătat că, "motivarea este cu atât mai contradictorie cu cât la termenul din 16.10.2020 instanţa a respins proba emiterea unei adrese către postul de poliţie din localitatea Poienii de sub Munte pentru a comunica fişa postului în ceea ce îl priveşte, respectiv a dosarelor de urmărire întocmite în ceea ce-1 priveşte pe D.. În aceste condiţii, instanţa a aplicat greşit şi prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, dar şi cele privind dreptul la apărare, având în vedere că nu a permis recurentului-pârât să facă proba că nu a avut atribuţii pe linie de Securitate. În egala măsură, Curtea nu a analizat şi dacă activităţile recurentului-pârât au fost realizate cu intenţia de suprimare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale".

Referitor la criticile recurentului-pârât menţionate anterior, Înalta Curte reţine că, aceste susţineri invocate prin cererea de recurs nu sunt apte a fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că, prin încheierea din data de 16 octombrie 2020, instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri, sens în care a dispus ca intimatul-reclamant să depună la dosar o traducere legalizată a înscrisurilor redactate în limba ucraineană.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, legiuitorul, reglementând calea de atac a recursului, a prevăzut, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente, examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare, şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., contrar celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

Astfel, din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/23.04.2019, precum şi al înscrisurilor aflate la dosarul de fond, reiese că, recurentul-pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, având gradul de plutonier major în cadrul Postului de Miliţie Poienile de sub Munte, I.J. Maramureş (1980-1981) a participat activ la urmărirea informativă a domnului R.P., titularul dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.).

Titularul dosarului a fost urmărit informativ prin acţiuni succesive, cu motivaţia că "La baza deschiderii D.U.I. au stat date din care rezultă că urmăritul avea unele nemulţumiri pentru faptul că în ţară i s-a refuzat, de către editura "Kriterion" din Bucureşti, publicarea unor scrieri în limba ucraineană. (...). Obiectivul a acuzat lipsa unor drepturi, a libertăţii de gândire în ţară la noi. Şi-a manifestat intenţia ca scrierile pe care le deţine să le trimită în Occident şi prin intermediul unor ucraineni să-i fie publicate".

Recurentul-pârât a susţinut că, prevederea generală cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 21/1969, cu toate că se aseamănă, gramatical, cu cea din art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, nu se referă la atribuţiile pe linie de Securitate (organic - în legătură cu aparatul represiv), ci la sarcini privind securitatea statului (material - în legătură cu activitatea de protecţie a intereselor statului).

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului-pârât, având în vedere dispoziţiile exprese ale Legii nr. 21 din 1969 privind organizarea şi funcţionarea miliţiei, care statuează la art. 3 lit. f) următoarele:

"Art. 3 - Miliţia are următoarele atribuţii:

(...)

f) îndeplineşte, în mediul rural, sarcini privind securitatea statului"

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008:

"În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) lucrător al Securităţii - orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste".

Din interpretare gramaticală, sistematică şi teleologică a textelor de lege sus enunţate, reiese că, organele de Miliţie aveau, în mediul rural, atribuţii pe linia muncii de Securitate.

Înalta Curte constată că, recurentul-pârât, în calitate plutonier major în cadrul Postului de Miliţie Poienile de sub Munte, I.J. Maramureş a dispus o serie de măsuri informativ-operative împotriva persoanei urmărite, cum ar fi, dirijarea surselor din anturajul personal şi profesional al persoanei urmărite, precum şi verificarea legăturilor obiectivului.

Aşadar, urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanelor vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice, şi nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituţiei României din 1965, sau a regulamentelor militare, aşa cum susţine recurentul-pârât.

Prima instanţă a reţinut corect în sentinţa recurată faptul că, recurentul-pârât a participat direct la activităţile de urmărire şi verificare, respectiv de culegere de informaţii derulate asupra persoanei urmărite.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că, simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor nationale constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau "drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Astfel, din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Aşadar, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale, la care România era parte, respectivul se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare. Acest aspect a fost reţinut în mod temeinic şi legal de instanţa fondului în sentinţa recurată.

Prin urmare, susţinerile invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Aşa fiind, reiese totodată că sunt neîntemeiate şi criticile formulate în recurs vizând obligarea recurentului-pârât prin sentinţa civilă nr. 963 din 17.06.2021 la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, instanţa de fond pronunţând o soluţie legală, având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., precum şi culpa procesuală a recurentului-pârât.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 963 din 17 iunie 2021, a sentinţei nr. 153 din 11 februarie 2021 şi a încheierii din 16 octombrie 2020 ale a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.