IT specialists lose bid for judges’ pay grid; salary reclassification upheld as lawful legislative choice.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Colegiul de Conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 6 din 26 septembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 81 din 17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reîncadrarea lor în grila de salarizare, prevăzută de art. cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 282 din 15 octombrie 2021, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocată de acesta prin întâmpinare, şi acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele ce stau la baza respingerii argumentelor lor.

Astfel, raportat la nemotivarea sentinţei, au apreciat că s-a procedat la analizarea în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate, cu trimitere la faptul că decizia şi hotărârile a căror anulare au solicitat-o pe calea plângerii nu respectă exigenţele legale privind motivarea, însă prima instanţă a reţinut că s-a respectat principiul legalităţii, fără a realiza o interpretare teleologică a textelor de lege invocate, a incidenţei respectivelor prevederi şi a expunerilor de motive ale acestora, şi fără să aibă în vedere principiile la care a făcut referire (principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariate, principiul ierarhizării şi al importanţei valorii sociale, precum şi principiul încrederii legitime ca o formă a securităţii juridice), ignorându-se şi dispoziţiile art. 1 Protocolul 1 la Convenţie.

Au concluzionat recurenţii că nu au fost analizate toate apărările formulate aşa încât hotărârea atacată nu este motivată conform exigentelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit normele de drept material invocate, sub aspectul nediscriminării şi egalităţii în drepturi, analizând şi aplicând în mod greşit atât dispoziţiile legale interne, cât şi jurisprudenţa CEDO în materia încălcării drepturilor acestora.

Astfel, au arătat că prima instanţă îşi susţine soluţia strict prin raportare la Decizia CCR nr. 75/2021, prin care s-a decis că dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi art. 22 din Cap, VIII al anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 sunt constituţionale, însă respectivele dispoziţii legale, deşi constituţionale, nu au fost analizate în contextul tuturor celorlalte prevederi legale pe care le-au invocat în materie, a raţiunii acestora şi a principiilor de drept.

În opinia recurenţilor, soluţia Curţii Constituţionale nu putea conduce la o respingere automată a acţiunii atât timp cât prima instanţă era ţinută la aprecierea legalităţii salarizării acestora din prisma tuturor textelor de lege, principiilor şi practicii CEDO invocate prin acţiune.

Aşadar, instanţa era obligată să analizeze şi să motiveze în ce măsură dreptul european, astfel cum este el aplicat în jurisprudenţa Curţii, se impunea a fi incident cu prioritate, însă prevederile legale invocate sub acest aspect au fost greşit Interpretate şi aplicate.

În acest sens, au apreciat că prima instanţă s-a pronunţat în mod greşit cu privire la principiul egalităţii în drepturi, acesta fiind încălcat de autoritatea pârâtă la emiterea actelor atacate.

Or, egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice nu implică ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetăţenilor sub semnul aceluiaşi regim juridic, ci acest principiu presupune ca la situaţii egale să se aplice un tratament juridic egal, respectiv că la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Astfel, au considerat că specialiştilor IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017, li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor, însă o asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii prin prisma art. 53 din Constituţie

Dimpotrivă, această asimilare salarială, nu are nicio raţiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deţinut anterior Legii 97/2008, respectiv cu mult inferior faţă de cel deţinut, iar cât priveşte puterea de apreciere a legiuitorului, prin raportare la jurisprudenţa CEDO, aceasta nu este nelimitată, prima instanţă nu putea fi absolvită de efectuarea unui examen de legalitate din acest punct de vedere.

În ce priveşte principiul drepturilor câştigate Curtea Constituţională a statuat în decizii anterioare, că ridicarea principiului neretroactivităţii legii la rang de principiu constituţional, se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiţii securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept.

S-a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi, or, legea nouă aduce atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câştigat sub legea veche, respectiv asimilarea salarială cu magistraţii cu grad de judecătorie, în acelaşi timp Legea nr. 153/2017 are ca principii, între altele, păstrarea drepturilor câştigate, întreaga raţiune a legii fiind mărirea salarială pentru întregul personal plătit din fonduri publice, fără nicio altă distincţie.

Or, aceste aspecte rezultă din Expunerea de motive a Legii 153/2017, inde se arată că raţiunea adoptării unei noi legi cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constă în principal în eliminarea disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare faţă de celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare pentru funcţiile comune existente în cadrul familiilor ocupaţionale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022, şi aplicarea coeficienţilor prevăzuţi în Anexele I-VIII la lege, începând cu anul 2023, etc.

Sub aspectul circumscrierii drepturilor în sfera art. 1 Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenţii au considerat că argumentele aduse sunt întemeiate, însă au fost greşit analizate de către prima instanţă.

Referitor la principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, au apreciat că şi acesta a fost încălcat în cazul de faţă, în condiţii în care este de notorietate că printre elementele specifice principiului securităţii juridice se regăsesc şi obligativitatea impusă legiuitorului de a redacta acte normative care să îndeplinescă anumite exigenţe: claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate.

În ceea ce priveşte situaţia specialiştilor IT interesează în special condiţia ca respectivul act normativ să fie unul clar şi previzibil, astfel încât "cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă" .

Din moment ce scopul declarat al legii, inclusiv prin Expunerea de motive, a fost de a se proceda la efectuarea unor creşteri salariale, iar drepturile reclamanţilor nu doar că nu au fost majorate, ci au fost reduse substanţial, rezultă cu puterea evidenţei că principiul analizat a fost în mod cu totul nelegal respins de prima instanţă.

În fine, cât priveşte principiul ierarhizării şi al importanţei valorii sociale protejate, recurentii au subliniat că în mod nelegal prima instanţă s-a pronunţat în raport cu prevederile art. 6 lit. f) şi g) din Legea nr. 153/2017, care se referă în principal la faptul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcţie de complexitatea, riscurile activităţii, nivelul studiilor, luându-se totodată în considerare complexitatea şi importanta activităţii desfăşurate, astfel că modificarea statutului salarial al acestora s-a realizat în mod abuziv şi total neîntemeiat.

Aşadar, pentru a se evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel, pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, şi pe cale de consecinţă, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile şi specialiştilor IT. În caz contrar, se pune problema încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, din moment ce modificarea statutului din punct de vedere salarial nu este justificat prin raportare Ia eventuale schimbări intervenite la nivelul atribuţiilor. întrucât în însăşi expunerea legii se accentuează scopul majorărilor salariale,

În concluzie, au solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa a fost formulată.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinări, intimaţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Colegiul de Conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 6 din 26 septembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 81 din 17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reîncadrarea lor în grila de salarizare, prevăzută de art. cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază

Curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiate.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii ai susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu motivele şi prevederile legale invocate, nefiind analizate toate apărările formulate.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, reţinând că au fost respectate principiile sistemului de salarizare prevăzute în art. 6 din acest act normativ şi apreciind, totodată, în privinţa conţinutului normelor juridice prevăzute de această lege cu privire la specialiştii IT din cadrul parchetelor şi instanţelor judecătoreşti şi referitor la dispoziţiile constituţionale invocate că nu pot face obiectul analizei, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanţă nu a analizat pertinenţa unora dintre principiile invocate în susţinerea cererii s-a datorat, în principal, faptului că de aceste linii directoare ale dreptului, reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care prima instanţă a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Totodată, se reţine că analiza principiilor respective de către prima instanţă se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situaţiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor - reclamanţi sunt reglementate prin lege, prima instanţă analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, iar prin analiza cerinţelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.

Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea cererii are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Prin Decizia nr. 81/17.08.2017 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 1 iulie 2017 personalul auxiliar de specialitate de pe raza de activitate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reîncadrat în functii, cu vechimea în functie şi gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, cu menţiunea că aceştia beneficiază de drepturile salariale menţionate în Anexa nr. 1 la aceasta decizie.

Prin Decizia nr. 88/28.08.2017 s-a rectificat Anexa 1 la Decizia nr. 81/17.08.2017, în sensul specificării gradului la nivelul maxim - gradul I pentru toţi specialiştii IT ce-şi desfăşoară activitatea pe raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin Hotărârea nr. 6/26.09.2017, Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a constatat ca rămase fără obiect contestaţiile promovate de reclamanţii A., specialist IT la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, C., specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi B., specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, care vizau omiterea indicării "gradului" în cuprinsul Deciziei nr. 81/17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, şi s-au respins ca neîntemeiate contestaţiile prin care reclamanţii au solicitat salarizarea la nivelul unui magistrat cu grad de judecătorie.

Se reţine că în mod corect prima instanţă a reţinut că argumentele recurenţilor-reclamanţi în susţinerea solicitării acestora privind reîncadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiştilor IT şi din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiştii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiştilor IT este clară, fiind opţiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Încă din anul 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior Legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că: "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurenţilor-reclamanţi, în sensul că prima instanţă nu a indicat temeiurile ce susţin necesitatea măsurii adoptate de legiuitor şi s-a bazat, în analiza efectuată, exclusiv pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 75/2021 şi pe puterea discreţionară a legiuitorului.

Or, principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Prin urmare, prin validarea aplicabilităţii principiilor invocate, recurenţii tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei acestora şi să se aplice în privinţa determinării componentei lor salariale dispoziţii legale incidente altei categorii socio – profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă procurori, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenţii-reclamanţi în susţinerea demersului judiciar.

De altfel, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii-reclamanţi. Or, principiile stabilite de Legea nr. 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

În ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul că prima instanţă nu a analizat în mod efectiv incidenţa dispoziţiilor art. 1 Protocolul CEDO, în sensul că dreptul la un salariu are o valoare patrimonială şi se circumscrie acestor prevederi, Înalta Curte reţine că, în Convenţie, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007 II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei "contestaţii reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanţă poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004 IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, aşa încât afirmaţia recurenţilor-reclamanţi că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiştilor IT nu poate constitui un argument privind existenţa unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în cauză nu este aplicabil art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

Legat de necesitatea analizei existenţei sau nu a unei discriminări în cauză, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de control judiciar reţine că nu pot fi înlăturate de la aplicare dispoziţiile legale sus-menţionate, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, faţă de susţinerea recurenţilor că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, se remarcă că, de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, toate criticile recurenţilor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 282 din 15 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.