Enforcement of final labor judgments: binding effect of res judicata precluding re-litigation of salary coefficients and statute of limitations for prosecutors in specialized anti-corruption units

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţi A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului să emită noi ordine de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienţii de multiplicare 19,000-23,000 prevăzuţi în Anexa I lit. A), punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT).

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 401 din 10 decembrie 2021, a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 18.10.2018, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită pentru reclamanţi un nou ordin de salarizare, începând cu data de 01.11.2016, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19-23, corespunzător funcţiei deţinute, conform Anexei la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), cu limitarea impusă de Legea 153/2017.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, apreciind, contrar celor reţinute de aceasta, că refuzul exprimat prin Adresa nr. x/2020 din data de 23.10.2020 a secţiei de resurse umane şi documentare este justificat.

Totodată, a arătat că prima instanţă a interpretat şi a aplicat în mod greşit şi prevederile următoarelor texte de lege şi decizii:

- art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006; pct. 13 - 14 de la lit. A) din Anexa la această ordonanţă;

- art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (3) şi art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009;

- art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010;

- art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010;

- art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012;

- art. (1) şi art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012;

- art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013;

- art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014;

- art. 1 alin. (1) şi art. 31 alin. (1)1 - 14 din O.U.G. nr. 57/2015;

- art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017;

- art. 12 şi art. 38 din Legea nr. 1 53/2017;

- Legea nr. 71/2015;

- O.U.G. nr. 20/2016;

- Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018;

- Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele

şi dispozitivul sentinţei civile nr. 880 din 26.11,2020 şi nr. 811 din 26.11,2020 ale Tribunalului Gorjf definitive prin deciziile civile nr. 1545 din 11.05.2021 şi nr. 2031 din 15.06.2021 ale Curţii de Apel Craiova.

În continuare, recurentul a arătat faptul că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia prescripţiei extinctive, întrucât intimaţii au solicitat recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu data de 01.11.2026, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la data de 18.10.2021, în raport cu dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 din C. civ.. În speţă, a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 18.10.2018.

Totodată, a susţinut că sentinţele civile nr. 880 din 26.11.2020 şi nr. 811 din 26.11.2020 ale Tribunalului Gor şi deciziile civile nr. 1545 din 11.05.2021 şi nr. 2031 din 15.06.2021 ale Curţii de Apel Craiova au fost pronunţate în litigii de muncă şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite ordine de salarizare.

Recurentul au invocat dispoziţiile art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite şi faptul că, în cauză, sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016, context în care în mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare prin sentinţa recurată.

De asemenea, a făcut trimitere la prevederilor art. 791 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, conform cărora Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Direcţia Naţională Anticorupţie funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Asimilarea salarizării procurorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul celor două Direcţii cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut în urma obţinerii de către primii a unei trepte ierarhice superioare şi a unui grad profesional superior, prin interviul susţinut în vederea numirii în structurile respective. În consecinţă, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la şedinţele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.C.O.T. şi D.N.A., nu efectuează şi urmărirea penală, cu caracteristicile şi dificultăţile specifice cauzelor de crimă organizată şi terorism, respectiv de combatere a corupţiei.

În atare situaţie, argumentul invocat de prima instanţă, în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul celor două Direcţii are la bază doar criteriul apartenenţei la un domeniu restrâns în realizarea justiţiei, respectiv specificul infracţiunilor, este nefondat.

A arătat că, având în vedere că procurorii care funcţionează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracţiunile la care se referă art. 36 alin. (1) din C. proc. pen. citat, acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19.

A mai susţinut recurentul că, începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare. Noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011.

Prin urmare, dreptul acordat de prima instanţă nu se regăseşte printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Potrivit recurentului, în prezent, intimaţii nu deţin gradul profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a dispus recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale intimaţilor prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 18,10,2018 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea pârâtului să emită noi ordine de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, şi după intrarea in vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienţii de multiplicare 19,000-23,000 prevăzuţi în Anexa I lit. A), punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT).

Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 18.10.2018 şi a admis în parte acţiunea, obligând pârâtul să emită pentru reclamanţi un nou ordin de salarizare, începând cu data de 01.11.2016, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19-23, corespunzător funcţiei deţinute, conform Anexei la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13 (aferent salarizării procurorilor DNA şi DIICOT), cu limitarea impusă de Legea 153/2017.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin sentinţa civilă nr. 880 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul

Gorj, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1545 din 11 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, respectiv, în ceea ce-l priveşte pe cel de-al doilea reclamant, prin sentinţa civilă nr. 811 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2031 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, au fost obligaţi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.11 .2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006).

Totodată, au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor salariate rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.11.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Ulterior, reclamanţii au formulat plângere prealabilă, însă pârâtul nu a dat curs cererii de emitere a unui nou ordin şi nu a dispus reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare, cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare conform Anexei I lit. A), punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006, conform hotărârii judecătoreşti prin care au câştigat acest drept, motiv pentru care au iniţiat prezentul demers judiciar.

1.1. În ceea ce priveşte critica legată de soluţionarea greşită a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa de control judiciar constată că nu poate fi primită.

Din această perspectivă este relevant faptul că prin titlurile executorii invocate în cauza, reprezentate de sentinţa civilă nr. 880 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1545 din 11 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, respectiv de sentinţa civilă nr. 811 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 2031 din 15 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova, s-a stabilit data de la care intimaţii sunt îndreptăţiţi la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare şi plata drepturilor aferente, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000.

În aceste condiţii, recurentul nu mai pot repune în discuţie excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Altfel spus, coordonatele dreptului material ce se impune a fi recunoscut prin emiterea ordinelor de către ordonatorul principal de credite trebuie să fie cele statuate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sus-menţionate.

2.1. Referitor la critica privind refuzul pârâtului de emitere a ordinelor de încadrare, se reţine, de asemenea, că nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar constată că acesta trebuia să aibă în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârilor judecătoreşti definitive, sus-menţionate, prin care au fost obligaţi la:

- recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale intimaţilor conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.11 .2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006);

- la plata către intimaţi a diferenţelor salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Aşa fiind, se constată că în mod corect s-a reţinut refuzul nejustificat al recurentului de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti menţionate (Sentinţa civilă nr. 880 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2020 şi sentinţa civilă nr. 811 din 26 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/2020, rămase definitive).

Or, prin criticile formulate recurentul tinde la reanalizarea dreptului intimaţilor la acordarea dreptului salarial pretins, respectiv a coeficientului de multiplicare 19,000, ceea ce nu poate fi acceptat.

Prin urmare, toate criticile recurentului sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 401 din 10 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.