State guarantee upheld: Ministry and Fund must pay bank €21,399.75 under Prima Casă scheme after Fund's rejection annulled.

Şedinţa publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN (FNGCIMM), anularea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, prin care FNGCIMM a respins cererea de plată nr. x/06.04.2017 formulată de reclamantă, pentru plata sumei de 21.399,75 EUR, aferentă Contractului de garantare prin achiziţia de locuinţe nr. x/03.10.2012 şi al Protocolului nr. 59/2011.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se constate că cererea de plată nr. x/06.04.2017, pentru suma de 21.399,75 EUR, emisă de în temeiul Protocolului nr. 59/2011 şi contractului de garantare nr. x/03.10.2012 este justificată şi îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi aprobată de către FNGCIMM, astfel cum au fost menţionate în contractul de garantare şi în Protocol, inclusiv cele prevăzute de art. 7.1 lit. g), o) şi art. 8.1 alin. (1) lit. f) şi h) din Protocolul nr. 59/2011, ca urmare a constatării caracterului justificat al cererii de plată nr. x/06.04.2017.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând prejudiciul produs prin respingerea cererii de plată a sumei de 21.399,75 EUR, prin emiterea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 de către Fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.2 alin. (10) din Protocolul nr. 59/2011, aprobat prin ordinul nr. 2225/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi art. 6.2 alin. (5) şi (6) din contractul de garantare nr. x/03.10.2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 366 din 7 octombrie 2020, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de către pârâţi prin întâmpinări, ca nefondată.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia nr. RAGPGC_ 9357_ 2017 din 11.07.2017, emisă de pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A., a constatat caracterul justificat al cererii de plată formulată de reclamantă către pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuţie.

De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Recursurile exercitate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN.

3.1. În motivarea căii de atac, pârâţii Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Finanţelor, au susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins această excepţie întrucât raporturile juridice deduse judecăţii nu s-au creat între intimata-reclamantă A. S.A. şi Ministerul Finanţelor conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, autoritatea a cărei reprezentare este asigurată, neemiţând niciun act a cărui anulare să se solicite.

Particularizând, în situaţia în care pretenţia formulată prin cererea introductivă constă, în principal, în anularea unui act administrativ emis de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii prin care s-a constatat neîndeplinirea unor condiţii instituite în sarcina reclamantei privind plata garanţiei, au apreciat că citarea/chemarea în judecată a Ministerului Finanţelor apare nejustificată.

Mai mult, interesul atragerii în proces şi a Ministerului Finanţelor pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată nu este de natură să conducă la concluzia că acesta ar avea calitate procesuală pasivă, având în vedere art. 8.2 alin. (9) ale Protocolului-cadru nr. 59/2011. Cu alte cuvinte, plata sumei aferente garanţiei se va realiza întotdeauna subsecvent deciziei de aprobare din partea Fondului.

Prin urmare, contrar celor reţinute de prima instanţă, atragerea unei instituţii/autorităţi publice într-un litigiu în considerarea principiilor opozabilităţii, respectiv contradictorialităţii reprezintă un raţionament eronat faţă de normele art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Aşa fiind, au apreciat că nu se realizează identitatea impusă de legea procesuală civilă între partea care poate fi obligată în raportul litigios şi cea care deţine calitatea de intimat/pârât, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român, urmat de respingerea, ca atare, a cererii introductive.

Pe fondul cauzei, au susţinut că, deşi prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a verificat condiţia cesiunii drepturilor atât în favoarea finanţatorului, cât şi în favoarea Statului Român referitor la poliţa de asigurare din 10.10.2012, a apreciat fără temei legal că această neregularitate ar putea fi acoperită prin poliţa de asigurare din anul 2017, reţinând, totodată, că verificarea actului cesiunii drepturilor derivând din poliţa de asigurare nu reprezintă o obligaţie, ci un drept instituit în favoarea intimatei-reclamante.

Faţă de acest raţionament exprimat, recurenţii au făcut trimitere la dispoziţiile art. 7.1-lit. g) intitulat "drepturile şi obligaţiile finanţatorului" din Protocolul-cadru nr. 59/2011, invocând Normele art. 4.2 alin. (1) lit. f) ale Contractului de garantare nr. x/03.10.2012, potrivit cărora rezultă, în mod neechivoc, faptul că finanţatorul se obligă "sa verifice la momentul acordării creditului, existenţa poliţei de asigurare a locuinţei achiziţionate din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor. Drepturile derivând din poliţele de asigurare vor fi cesionate în favoarea statului român reprezentat de Ministerul Finanţelor şi a Finanţatorului, beneficiarul fiind ţinut să facă dovada notificării cesiunii către asigurător".

Aşadar, în opinia recurenţilor, rezultă că suntem în prezenţa unei obligaţii de verificare a actului cesiunii ce derivă din poliţa de asigurare, obligaţie ce incumbă finanţatorului A. S.A. şi care nu a fost respectată.

În consecinţă, făcând referire la normele art. 6.2 din Contract, potrivit cărora F.G.C.Î.M.M. respinge cererea de plată a garanţiei în condiţiile neasumării de către Finanţator a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la 4.2 alin. (1) din Contract, au arătat că întrucât contractul de garantare nr. x/03.10.2012 a fost încheiat între FNGCIMM, A. S.A. şi beneficiarii - B., clauzele acestuia se impun cu putere de lege între partite semnatare (art. 1270 din C. civ.).

În continuare, în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie neîndeplinită de intimată în vederea aprobării cererii de plată a garanţiei, şi anume, lipsa dovezii privind notificarea ambilor beneficiari referitor la declararea exigibilităţii anticipate a contractului, au învederat că dispoziţiile art. 8.1 lit. f) din Protocol prezintă în mod neechivoc documentele pe care finanţatorul trebuie să le ataşeze la cererea de plată, printre care se regăseşte şi notificarea către beneficiar/beneficiari, garant/garanţi, semnatar/semntarii contractului de garantare, or, intimata-reclamantă nu a făcut dovada că procedura notificării s-a făcut în mod valabil cu toate părţile din contract, în condiţiile în care C. este beneficiara şi semnatara contractului de garantare.

În concluzie, apreciind că refuzul este unul justificat, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a apreciat, legat de soluţia primei instanţe în privinţa excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, că s-a ignorat conţinutul mandatului legal acordat de stat F.N.G.C.Î.M.M. S.A. - IFN, care este detaliat în Convenţia privind implementarea programului Prima casa, prevăzută în Anexa nr. 3 Ia Ordinul comun nr. 2225/994/2009, cu modificările şi completările ulterioare, din care rezultă că în mandat nu sunt incluse atribuţiile legate de exercitarea drepturilor procesuale sau de reprezentare a statului în fata instanţelor judecătoreşti competente.

Prin urmare, a susţinut că în mod nelegal prima instanţă a reţinut că Fondul are calitate procesuală pasivă, nefiind îndeplinite cerinţele art. 36 din C. proc. civ., respectiv identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, prevederi care au fost aplicate greşit de prima instanţă.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1270 şi art. 1272 din C. civ.

Astfel, prin raportare la prevederile sus-menţionate, potrivit cărora contractul valabil încheiat este legea părţilor şi poate fi modificat doar prin acordul acestora sau din cauze autorizate de lege, a arătat că prima instanţă nu poate modifica contractul după atunci când există un acord expres al părţilor care reglementează drepturile si obligaţiile acestora.

Or, prima instanţă a dat o interpretare proprie conţinutului contractului încheiat de părţi atunci când a stabilit ca decizia de respingere a plaţii garanţiei este neîntemeiată.

Totodată, făcând trimitere la art. 7.1 lit. g) s coroborat cu art. 8.1 lit. h) din Protocol, a susţinut că poliţa de asigurare nr. x/10.10.2012, avută în vedere de Finanţator la momentul acordării creditului, nu respectă cerinţa cesionarii drepturilor derivând din poliţa în favoarea Statului Roman, iar, faţă de împrejurarea ca părţile au convenit ca verificarea poliţei să se facă la momentul acordării creditului şi nu la o dată ulterioara, poliţa de asigurare din data de 15.03.2017 nu putea fi luata în considerare pentru a determina lipsa culpei finanţatorului în îndeplinirea obligaţiilor asumate.

De asemenea, a arătat că Banca nu a respectat nici prevederile art. 7.1 lit. o) coroborat cu art. 8 lit. h) din Protocol, potrivit cărora aceasta era ţinută să notifice cu privire la exigibilitatea anticipată a creditului garantat şi să prezinte, la data solicitării plăţii garanţiei, dovada notificării ambilor beneficiari, or, din actele prezentate rezultă transmiterea notificării numai către domnul D..

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.A. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea criticilor formulate acestea vor fi analizate grupat şi vor primi răspuns prin argumente comune.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata - reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN (FNGCIMM), anularea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, prin care FNGCIMM a respins cererea de plată nr. x/06.04.2017 formulată de reclamantă, pentru plata sumei de 21.399,75 EUR, aferentă Contractului de garantare prin achiziţia de locuinţe nr. x/03.10.2012 şi al Protocolului nr. 59/2011.

De asemenea, solicitat să se constate că cererea de plată nr. x/06.04.2017, pentru suma de 21.399,75 EUR, emisă de în temeiul Protocolului nr. 59/2011 şi contractului de garantare nr. x/03.10.2012 este justificată şi îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi aprobată de către FNGCIMM, astfel cum au fost menţionate în contractul de garantare şi în Protocol, inclusiv cele prevăzute de art. 7.1 lit. g), o) şi art. 8.1 alin. (1) lit. f) şi h) din Protocolul nr. 59/2011, ca urmare a constatării caracterului justificat al cererii de plată nr. x/06.04.2017.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând prejudiciul produs prin respingerea cererii de plată a sumei de 21.399,75 EUR, prin emiterea Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 de către Fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 8.2 alin. (10) din Protocolul nr. 59/2011, aprobat prin ordinul nr. 2225/2009 emis de Ministerul Finanţelor Publice şi art. 6.2 alin. (5) şi (6) din contractul de garantare nr. x/03.10.2012.

Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâţi, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. RAGPGC_ 9357_ 2017 din 11.07.2017, emisă de pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. şi a constatat caracterul justificat al cererii de plată formulată de reclamantă către pârâtul F.G.C.Î.M.M. S.A. şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuţie, obligând pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Cu privire la motivul de casare încadrat în drept în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de către pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN, în privinţa soluţiei asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte reţine că în realitate se invocă aplicarea greşită a dispoziţiile art. 36 din acelaşi cod, aşa încât critica urmează să fie analizată din această perspectivă.

1.1. Criticile recurenţilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că nu pot fi primite.

1.1.1. Referitor la criticile privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor se constată că sunt nefondate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii".

Aşadar, calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă).

1.1.1.1 În ceea ce priveşte critica recurentului Ministerul Finanţelor în nume propriu şi în reprezentarea Statului Român se reţine, contrar susţinerilor acestuia, că în mod corect prima instanţă a apreciat că acesta are calitate procesuală în cauză, faţă de prevederile art. 8.2 din Protocolul - Cadru nr. 59/03.06.2011, conform cărora pârâtul FNGCIMM are atribuţii doar în privinţa admiterii/respingerii cererii de plată, iar în situaţia aprobării, plata garanţiei care se solicită în cauză se face din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Aşadar, chemarea în judecată a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice s-a efectuat nu în calitate de emitenţi ai actului atacat, ci în calitate de titulari ai obligaţiei de plată a garanţiei şi pentru opozabilitate, în considerarea faptului că în situaţia aprobării, plata garanţiei care se solicită în cauză se face din bugetul de stat, prin bugetului Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv pentru garantarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

1.1.1.2. Legat de critica recurentului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. – IFN, de asemenea, se reţine, că în mod corect prima instanţă a apreciat că acesta are calitate procesuală în cauză în condiţiile în care este emitentul Deciziei nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, a cărei anulare se solicită, prin care a fost respinsă cererea de plată.

În concluzie, se constată că în cauză toţi cei trei pârâţi au calitate procesuală pasivă, având în vedere, totodată, şi prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 C. proc. civ., cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

1.1.2. Instanţa de control judiciar reţine că nu pot fi primite nici criticile pe fondul cauzei.

Se reţine că, în temeiul art. II alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 33/2011 pentru modificarea şi completarea art. 1 din O.U.G. nr. 60/2009 şi art. III din H.G. nr. 404/2011 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 717/2009, ţinând cont şi de Ordinul comun nr. 2225/994/2009, cu modificările si completările ulterioare, între reclamanta A. S.A., în calitate de finanţator, şi pârâtul FNGCIMM, în calitate de mandatar al pârâtului Statul român, reprezentat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, a fost încheiat Protocolul - Cadru nr. 59/03.06.2011 având ca obiect "stabilirea termenilor şi condiţiilor privind constituirea, monitorizarea şi plata garanţiilor în valoare de 27.224.954,61 EUR care intra sub incidenţa împărţirii riscurilor şi pierderilor intre stat şi Finanţator, (...), precum şi garantarea de către FNGCIMM, în numele şi în contul statului, în mod direct, expres, irevocabil şi necondiţionat, în condiţiile împărţirii riscurilor şi pierderilor în mod egal între stat şi Finanţator, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor acordate de Finanţator beneficiarilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3.1 şi condiţiile specifice prevăzute în cadrul normelor interne de creditare ale finanţatorilor (...)" - art. 2.1.

Prin contractul de credit pentru programul "Prima casa" nr. x/10.10.2012, A. S.A., prin Sucursala Călăraşi, a acordat împrumutatului D., având drept garant pe C., un credit pentru achiziţie locuinţă în valoare de 46.400 EUR, în condiţiile stabilite de O.U.G. nr. 60/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele de aplicare ale acesteia.

Conform art. 8.1 din contractul de credit, Protocolului - Cadru nr. 59/03.06.2011, contractului de garantare pentru achiziţia de locuinţe nr. x/03.10.2012 şi dispoziţiilor legale aplicabile, rambursarea creditului a fost garantată şi prin garanţia oferită de pârâtul FNGCIMM al cărei nivel era egal cu 50% din soldul creditului garantat, valoarea iniţială a garanţiei fiind de 23.200 EUR, constituită conform Protocolului nr. 59/2011 şi contractului de garantare x/03.10.2012.

Ca urmare a înregistrării debitelor restante la plata de către împrumutatul D. şi garantul C., la data de 03.04.2017, reclamanta a declarat exigibilitatea anticipată a creditului acordat prin contractul nr. x/10.10.2012, iar la data de 06.04.2017 a fost transmisă cererea de plată către pârâtul FNGCIMM pentru efectuarea plăţii sumei de 21.399,75 EUR, reprezentând cota-parte de 50% din finanţarea restantă în valoare de 42.799,5 EUR, cererea de plată fiind respinsă prin Decizia nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017, emisă de acest pârât.

Prin Decizia nr. RAGPGC_9357_2017/11.07.2017 privind respingerea cererii de plată, aferentă contractului de garantare pentru achiziţia de locuinţe nr. x/03.10.2012, contestată în prezenta cauză, s-a reţinut că nu au fost îndeplinite de către Finanţator obligaţiile inserate la art. 7.1. lit. g) şi o) şi ale art. 8.1 lit. f) şi h) din Protocolul Cadru nr. 59/2011, cu actele adiţionale ulterioare, astfel:

a) condiţia prevăzută la art. 7.1 lit. g) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011 şi actele adiţionale ulterioare, potrivit căreia Finanţatorul trebuia să verifice la momentul acordării creditului existenţa poliţei de asigurare a locuinţei achiziţionat, iar drepturile derivând din poliţa de asigurare trebuiau cesionate în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, şi a Finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare.

b) condiţia prevăzute la art. 7.1. lit. o) din PC 59/2011 privind obligarea notificării beneficiarului cu privire la declararea exigibilităţii anticipate a finanţării garantate. În acest sens, FNGCIMM a precizat ca prin borderoul de prezentare a trimiterilor recomandate nr. x/15.03.2017 s-ar fi făcut dovada transmiterii notificării numai către beneficiarul D., nu şi către C..

c) condiţia prevăzută la art. 8.1 alin. (1) lit. f) din PC 59/2011 referitor la notificarea Băncii către beneficiar/garant/semnatar al contractului de garantare cu privire la declararea scadenţei anticipate a finanţării garantate, notificarea trebuind să fie comunicată beneficiarului cu cel puţin 15 zile înainte de data declarării exigibilităţii anticipate, pârâtul FNGCIMM susţinând ca a fost notificat doar beneficiarul D..

d) condiţiei prevăzută la art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocol referitoare la prezentarea de către Finanţator a primei poliţe de asigurare, precum şi pe cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei. Banca a prezentat prima poliţă de asigurare emisă de Generali cu nr. x/10.10.2012, valabilă până la data de 11.10.2013, cesionată numai în favoarea A. S.A. Sucursala Călăraşi, iar ultima poliţă de asigurare a fost emisă de E. nr. x/15.03.2017, valabilă până la data de 15.03.2018; drepturile decurgând din aceasta poliţă au fost cesionate în favoarea A. S.A. şi statului roman, proporţional cu procentul de garantare. FNGCIMM a menţionat ca motiv al respingerii faptul ca Finanţatorul nu a respectat la momentul acordării creditului prevederile art. 7.1 lit. g) din PC nr. 59/2011 privind cesionarea drepturilor derivând din poliţa în favoarea statului român.

Se constată astfel că Fondul a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 7.1 lit. g) şi ale art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011 întrucât drepturile decurgând din prima poliţă de asigurare, încheiată în anul 2012, au fost cesionate doar către A. S.A., deşi cea mai recentă poliţă de asigurare respectă cerinţa de cesionare a drepturilor, proporţional cu procentul de garantare, către stat şi A. S.A., iar, pe de altă parte, neîndeplinirea condiţiilor menţionate au o cauză identică, respectiv aceea că ar fi fost notificat doar împrumutatul D., nu şi garantul C..

Contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de control judiciar constată că în cauză nu a fost încălcat Protocolul - Cadru nr. 59/2011.

Analizându-se dispoziţiile invocate în decizia contestată, respectiv art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011, modificat prin actul adiţional nr. x din 01.10.2015, se observă că acesta prevede obligaţia de a se ataşa la cererea de plată "prima poliţă de asigurare, precum şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei ..., prezentată de beneficiar, chiar dacă valabilitatea poliţei a expirat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul".

Aşa fiind, se constată că reclamanta s-a conformat acestor dispoziţii, ataşând la cererea de plată atât prima poliţă de asigurare, cât şi cea mai recentă poliţă de asigurare a locuinţei, emisă la data de 15.03.2017, această din urmă poliţă de asigurare respectând cerinţa de cesionare a drepturilor, proporţional cu procentul de garantare, către stat şi A. S.A., aspect ce rezultă din adresa cu care Fondul a înaintat primei instanţe documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei contestate .

Prin urmare, contrar celor reţinute de Fond, nu se poate susţine încălcarea prevederilor art. 8.1 alin. (1) lit. h) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011.de către reclamantă.

Referitor la prevederile art. 7.1 lit. g) din Protocolul - Cadru nr. 59/2011, de asemenea invocate de pârât, instanţa de control judiciar sesizează că acest text de lege stabileşte o singură obligaţie expresă în sarcina reclamantei, respectiv ca "la momentul acordării creditului să verifice existenţa poliţei de asigurare a locuinţei achiziţionate din finanţarea garantată împotriva tuturor riscurilor, în cazul achiziţiei unei locuinţe în cadrul Programului, iar în cazul construcţiei unei locuinţe în regim individual sau asociativ să verifice ...".

Aşadar, textul de lege nu reglementează drepturile şi obligaţiile reclamantei nu separat, iar actul cesiunii drepturilor derivând din poliţa de asigurare este reglementat într-o teză distinctă a lit. g), astfel, rezultă că această din urmă teză stabileşte un drept în favoarea reclamantei, iar nu o obligaţie, cum eronat a interpretat Fondul, concluzie la care se ajunge şi dacă se aplică principiul in dubio pro reo (art. 1269 alin. (1) C. civ.).

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, deşi s-a reţinut lipsa culpei reclamantei în privinţa manierei în care a fost cesionată prima poliţă de asigurarea, se observă că în cauză, în raport cu actele depuse la dosar, nu s-a urmărit fraudarea intereselor pârâtului FNGCIMM, cedentului fiindu-i, oricum, indiferent în favoarea cui ceda drepturile, cât timp era ţinut să o facă, iar cesiunile următoare s-au efectuat în conformitate cu prevederile Protocolului.

De altfel, nimic nu l-a împiedicat pe pârât să reglementeze prin Protocol obligaţia reclamantei de a verifica modul în care se realizează cesiunea drepturilor aferente poliţei de asigurare, lipsa de diligenţă în acest sens fiind imputabilă acestuia şi nu reclamantei.

Oricum, câtă vreme prima poliţa şi-a încetat valabilitatea şi Fondul nu a prezentat informaţii referitoare la producerea unuia dintre riscurile asigurate în perioada de valabilitate, astfel încât să existe premisa că doar reclamanta ar fi putut încasa sume de la asigurător, în mod corect s-a reţinut că motivul invocat de pârât este pur formal, cu atât mai mult cu cât drepturile decurgând din poliţa emisă de E. nr. x/15.03.2017 valabilă până la 15.03.2018 sunt cesionate către A. şi Statul Român.

În fine, legat de notificare, se reţine că din cuprinsul notificării nr. x/15.03.2017 rezultă ca a fost emisă pe numele ambilor soţi, fiind adresată atât împrumutatului D., cât şi doamnei C., semnatară a contractului de credit în calitate de garant, dovada comunicării constând în copia borderoului şi a confirmării de primire nr. x din care rezultă ca această corespondenţă a fost expediată la domiciliul comun, astfel cum acesta era menţionat în contractul de garantare al celor doi soţi.

Aşa fiind, în mod corect a afirmat reclamanta că nici în contractul de garantare şi nici în Protocol nu se menţionează expres că ambii beneficiari ar fi trebuit să fie notificaţi separat prin comunicări diferite pe suport material, astfel că, din această perspectivă, refuzul de plată al Fondului apare ca nefondat.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a reţinut caracterul justificat al cererii de plată, obligând pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 21.399,75 EUR, aferentă contractului de garantare în discuţie.

Prin urmare, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 366 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN împotriva sentinţei nr. 366 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.