Judicial review of administrative discrimination finding: cumulative requirements for discriminatory harassment and objective justification of differential treatment under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă în dosarul nr. x/2018 ca nelegală şi netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse cu privire la pct. 4 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 constată existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi de hărţuire, pct. 3 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancţiunea de avertisment, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. şi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond şi, în subsidiar, casarea hotărârii si reţinerea cauzei spre rejudecare, urmând ca, în urma rejudecării, să se dispună în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018, reţinând în esenţă că aceasta este nelegală şi netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse faţă de parte, respectiv cu privire la:

- pct. 4 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 constată existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi de hărţuire potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000,

- pct. 3 din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancţiunea de avertisment conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a), coroborata cu art. 6 şi art. 7.

În temeiul art. 453 C. proc. civ. recurentul a solicitat şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocaţial, conform documentelor justificative ce vor fi depuse la dosarul cauzei până la închiderea dezbaterilor.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul susţine, în esenţă, că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespecare atrage sacţiunea nulităţii, starea de fapt reţinută de instanţa de fond având la baza o greşeală de drept procesual.

Din punctul său de vedere, susţine recurentul că starea de fapt reţinută de instanţa de fond prezintă o serie de nereguli de ordin material şi procesual, criticile de ordin material urmând a fi expuse cu ocazia analizei motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Arată că instanţa de fond nu s-a limitat să constate că în perioada ianuarie 2017- septembrie 2017 partea nu a exercitat funcţia de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului Teritorial Cluj (fapt nereal, aşa cum am explicat pe larg mai sus), ci a emis concluzii explicite în direcţia că nu ar fi exercitat funcţia în discuţie în perioada menţionată din cauza reproşurilor exteriorizate prin intermediul memoriului depus de o parte dintre jurnalişti.

Consideră că această stare de fapt are la bază greşeli de drept material, invocând prevederile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi de drept procesual.

În plus, susţine că raţionamentul reţinut de instanţa de fond nu are un suport probator câtă vreme de la repunerea sa pe funcţia de Director al Studioului Teritorial Cluj- septembrie 2017 au existat 3 prelungiri ale mandatului de interimar al intimatei – pârâte B..

Invocând dispoziţiile art. 268 alin. (1) şi art. 272 C. proc. civ. recurentul susţine că, atâta timp cât instanţa de fond a stabilit starea de fapt şi a emis inclusiv concluzii în baza unui înscris nesemnat – Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj- consideră că administrarea probelor s-a făcut cu nesocotirea acestor prevederi legale.

Mai mult decât atât, arată că apare ca fiind contradictorie şi bizară poziţia instanţei de fond care face trimitere şi îşi fundamentează hotărârea pe Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj, în condiţiile în care, pe parcursul soluţionării cauzei aceeaşi instanţă a respins întrebarea nr. 8 din interogatoriul adresat părţii pe considerentul că, raportat la perioada vizată şi înscrisurile de la dosar, instanţa apreciază că nu este pertinent şi concludent ca reclamantul să răspundă la întrebarea " Recunoaşteţi existenţa şi conţinutul Raportului Comisiei de Analiză pentru TVR Cluj, astfel cum el este prezentat în anexa 5 la întâmpinare?".

Pentru aceste motive, consideră ca fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată, instanţa nerăspunzând la toate motivele invocate prin acţiune.

Consideră ca fiind cel puţin contradictorie abordarea instanţei de fond care,în primă fază reţine că ar fi competentă să analizeze strict anumite fapte prezentate în cuprinsul petiţiei, iar apoi, pe parcursul considerentelor se foloseşte în argumentaţie şi face trimitere înclusiv la acele fapte s-a care în mod implicit s-a considerat lipsită de investire sub aspectul analizei.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurentul invocă încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reclamând nesocotirea art. 20 alin. 1şi alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 77 alin. (1) din Ordinul Preşedintelului CNCD nr. 144/11.04.2008 privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor publicat în Monitorul Oficial nr. 348/06. V.2008.

Susţine astfel că, deşi prin hotărârea CNCD s-a admis excepţia tardivităţii pentru faptele petrecute anterior datei de 28.11.2017, starea de fapt reţinută de instanţa de fond a avut în vedere în special acte/evenimente care se situează din punct de vedere temporal înainte de data de 28.11.2017, referindu-se la Articolul –interviu publicat pe site-ul pressone.ro de fostul coordonator al redacţiei Ştiri, Sport, Programe, C., Memoriul din din data de 20.12.2016 semnat de o parte dintre jurnaliştii TRV Cluj, Raportul comisiei de analiză pentru TVR Cluj, nesemnat, nedatat, Avertizarea de interes public nr. 10879/19.10.2017.

In contextul in care hotărârea CNCD a vizat sancţionarea a două părţi reclamate, consideră recurentul că verificarea cerinţei de motivare a actului administrativ nu se poate limita strict la identificarea în cuprinsul hotărârii CNCD a motivelor de fapt şi de drept care au condus, la modul generic, la adoptarea ei. Câtă vreme motivele expuse în cuprinsul hotărârii CNC.D nu permit o individualizare a faptelor reproşate în mod concret fiecărei părţi reclamate, considerăm că actul administrativ astfel emis nu răspunde cerinţei de motivare.

Obiectivul motivării, respectiv acela de a prezenta în mod clar şi neechivoc raţionamentul CNCD- nu a fost realizat în condiţiile în care hotărârea CNCD nu permite individualizarea faptelor efectiv reproşate părţii şi care, în definitiv, au condus la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.

Chiar şi în contextul în care considerentele hotărârii atacate sunt aplicabile ambilor reclamaţi, susţine caracterul nemotivat la hotărârii CNCD, raportat şi la faptul că partea, având calitate de angajat al SRTV, nu putea fi răspunzător pentru acţiunile exercitate de societatea angajatoare. Mai exact, anumite considerente nu puteau fi aplicate prin analogie ambelor părţi reclamate din dosar nr. x/2018 al CNCD.

Hotărârea CNCD nu identifică fapta contravenţională săvârşită concret de către parte. Cu toate acestea, i se aplică sancţiunea contravenţională.

În plus, prin dispozitivul hotărârii CNCD, ca temei al reţinerii discriminării şi hărţuirii, se indică art. 2 alin. (1) şi (5), precum şi art. 7 Jit. b din O.G. nr. 137/2000.

Susţine că, în mod cert, prevederile art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 nu i se aplică recurentului, având în vedere că, în calitate sa de angajat, nu are vreo putere de decizie în ceea ce priveşte stabilirea şi modificarea atribuţiilor de serviciu, locului de muncă sau a salariului. Aşadar, nu se poate reţine în sarcina sa manifestarea unui tratament discriminatoriu în aceste domenii.

Pentru considerentele mai sus expuse apreciază că instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, precum şi art. 77 alin. (1) din Ordinul Preşedintelui CNCD nr. 144/11.04.2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor publicat în M. Of. nr. 348/6. V.2008, respectiv a încălcat normele legale mai sus indicate.

Deopotrivă, invocă şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind tratamentul diferit, în concurenta cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (2) din Codul Muncii.

Apreciază că, se impunea ca instanţa de fond, în raport de fiecare pretinsă faptă de discriminare reproşată, să identifice criteriul de discriminare şi situaţia comparabilă pentru a face testul comparabilităţii în sensul verificării dacă persoanele se află în situaţii similare sau diferite. Ori, din cuprinsul hotărârii recurate nu se poate identitica sub ce forma s-a realizat testul comparabilităţii, în condiţiile în care existenţa criteriului de discriminare, ca element constitutiv al unei fapte de discriminare -în speţă, cel al convingerilor, poate fi reţinută numai în măsura în care poate fi identificată o legătură de cauzalitate între pretinsul tratament diferit indus şi criteriul impus de lege. Or, un astfel raport de cauzalitate nu poate fi reţinut.

Tratamentul aplicat intimatei-pârâte de rând 2, pretins a fi discriminatoriu, este justificat de factori obiectivi, străin de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenţei de convingeri, în speţă nefiind vorba de vreo diferenţă de convingeri în sensul prevăzut de dispoziţiile O.G. nr. 137/2000.

În continuare, recurentul invocă aplicarea greşită a textelor de lege, ce au primit o interpretare contrară relativ la starea de fapt reţinută de instanţă, respectiv, reţinerea că reclamantul a fost implicat alături de SRTV, în procesul de desemnare a pârâtei în funcţia de coordonator al redacţiei Minorităţi de la nivelul TVR Cluj şi implicit, potrivit principiului simetriei, în procesul de desemnare a altui coordonator, prin refuzul prelungirii delegării acordate acesteia, respectiv că demersurile şi adresele în problema arhivei se vădesc a fi efectuate în unicul scop de a găsi vreo deficienţă în implementarea procedurii de arhivare, care să poată fi imputată intimatei-pârâte B., reţinerea că reclamantul trebuia să aibă reprezentarea modului subiectiv şi singular de reflectare a informaţiei de către jurnaliştii publicaţiei Făclia de Cluj, iar prin fundamentarea sesizării pentru angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei tocmai pe opiniile exprimate de aceştia, a acceptat cel puţin posibilitatea unei cercetări abuzive declanşate pe seama subalternei sale.

Deopotrivă, critică şi reţinerea instanţei că pârâta B. nu a fost înştiinţată despre intenţiile de modificare a grilei de program, aflând numai în mod accidental această informaţie, deşi politica editoriala a televiziunii publice urmăreşte scopul avut în vedere de Legea 41/1994 şi în contextul in care nu exista niciun temei obligational în raport de care angajatorul sa procedeze la întreruperea concediului de odihnă, precum şi aceea că era era totuşi angrenat în procedura administrativă de recrutare, astfel încât avea posibilitatea, de care de altfel a şi uzat, de a influenţa rata de succes a unor astfel de cereri, în condiţiile în care nu are competenţe în ceea ce priveşte aprobarea scoaterii la concurs a posturilor, invocând astfel pct. 6 din cap. III.2 intitulat PREŞEDINTELE-DIRECTOR GENERAL din ROI SRTv, prin care se stabileşte expres că aprobarea angajării şi concedierii personalului Societăţii şi numirea şefilor departamentelor şi conducătorilor unităţilor direct subordonate se face de către Preşedintele-Director General, fără ca aceste atribuţii să poată fi delegate.

Astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, toate solicitările pârâtei de scoatere la concurs a posturilor au fost înregistrate la secretariatul studioului, astfel cum reiese din documentele Ataşate la Anexele 35, 36 şi 37 la cererea de chemare în judecată sub nr. x/30.05.2018, sub nr. x/06.06.2018 şi nr. y/25.06.2018.

Susţine recurentul că toate aspectele relevate confirmă că tratamentul aplicat intimatei-pârâte B., pretins a fi discriminatoriu, este justificat de factori obiectivi, străini de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenţei de convingeri. Mai exact, ordinele de serviciu, punctele de vedere, alte solicilări emise de reclamant în interes de serviciu, nu au fosi abuzive, ci au fost justificate de motive reale, obiective şi emise în considerarea atribuţiile pe care le deţine conform fişei de post-fişă justificată de scopul şi obiectivele Societăţii Române de Televiziune şi a liniei editoriale impuse de aceasta.

În concluzie, recurentul susţine că faptele reproşate nu reprezintă veritabile fapte de discriminare sau hărţuire, invocând deopotrivă şi soluţia pronunţata în primă instanţă în dosarul având ca obiect obligarea sa şi a celorlalţi pârâţi împrocesuaţi la plata de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin pretinsele acţiuni sistematice de discrimînare-fapte reluate prin petiţia adresată CNCD, susţind că, deşi se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, sentinţa civilă nr. 1562/26.06.2019 pronunţată în dosar nr. x/2018 de Tribunalul Cluj (Anexa 5 la acţiune), prin care instanţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea intimatei-pârâte de rând 2 îndreptată împotriva sa şi a SRTv, instanţa reţinând, în esenţă, că "afirmaţiile reclamantei sunt neîntemeiate, că nici una din faptele arătate de către aceasta nu se poate încadra în exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, astfel că cererea de chemare în judecată este nefondată şi urmează a fi respinsă pe fond, faţa de pârâta SRTv şi ca urinare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive faţă de pârâţii A. şi Studioul Teritorial Cluj".

Pentru toate aceste considerente, recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat si, pe cale de consecinţă, sa fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimata-pârâtă B., în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică, precum şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ce vor fi indicate ulterior.

În esenţă, intimata –pârâtă susţine că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu poate fi reţinut, hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază, expuse pe larg şi într-o înşiruire logică, nu cuprinde motive contradictorii si nici numai motive străine de natura cauzei iar susţinerea ca nu s-a răspuns la toate argumentele invocate în acţiune nu poate constitui motiv de casare.

Şi în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. intimata – pârâtă solicită respingerea, ca nefondat, pe considerentul că, din motivarea acestui punct de casare, recurentul face aprecieri cu privire la starea da fapt, nefiind indicata nicio incalcare a vreunei norme de procedura care sa atragă nulitatea actului sau a hotărârii. Eventualele erori materiale sau reţineri greşite a unor elemente ale stării tfefapt, invocate de recurent, chiar daca ar fi reale (dar nu sunt), nu pot sa atragă incidenţa acestui motiv de casare a hotărârii.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intimata solicită, de asemenea, respingerea, ca nefondat, apreciind că nu există motive care sa justifice reţinerea acestui caz de casare, nefiind indicat în mod real niciun caz de aplicare greşită a legii ci au fost formulate o serie de critici rezultate dintr-o interpretare pur subiectiva a legii si a motivării instanţei de fond, de către recurent.

În ceea ce priveşte nesocotirea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, intimata susţine că, contrar celor invocate de recurent, aşa cum rezulta din motivarea instanţei, aceasta a stabilit chiar de la început limitele sale (pag. 18), reţinând sub acest aspect ca a fost legala si reţinerea de către CNCD a precizării depusa de intimată la data de 18.01.2019, anterioara primului termen de audiere stabilit la data 22.01.2019, respectând dispoziţiile art. 11 alin. (2) (art. 9 alin. (2) din Ordinul preşedintelui CNCD nr. 144/11.04.2008.

Consideră ca fiind important de observat că hotărârea a fost luată în unanimitate de membrii Colegiului al CNCD, prin urmare, toţi cei 5 membri au apreciat că există fapte de discriminare si se impune sancţionarea lor, iar faptele de discriminare analizate atât de CNCD cât şi de instanţa de fond s-au limitat la perioada de anterioară formulării petiţiei precum şi perioadei ulterioare formulării petiţiei dar reclamate prin precizarea de acţiune, determinata de evoluţia raporturilor dintre parti. Nu a existat nicio fapta reţinută în afara acestei perioade.

Instanţa nu a nesocotit nici dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 şi nici dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, apreciind că aceste critici sunt nefondate.

Susţine că faptele săvârşite de recurentul – reclamant şi reţinute de CNCD pentru constatarea discriminării au constat în înlocuirea sa din funcţia de coordonator al departamentului Minorităţi, tratamentul advers al conducerii SRTv şi TVR Cluj faţă de intimată a venit pe fondul exercitării dreptului la libertatea de opinie si exprimare - art. 1 alin. (2) lit. d). pct. VIII şi a exercitării dreptului la petiţionare, recunoscut prin lege - art. 1 alin. (2) lit. d) pct. X din O.G. nr. 137/2000, înlocuirea sa din funcţia deţinută a fost favorizată de modalitatea de prelungire a funcţiei de coordonator la nivelul SRTV, practică nelegală şi discriminatorie, solicitarea de note explicative, neconsultarea sa în luarea deciziilor potrivit atribuţiile sale şi nerespectarea dreptului la libertatea de opinie şi de exprimare, neconsultarea sa în cazul intenţiei de a modifica durata şi ora de emisie în premieră a redacţiei minorităţi, neconsultarea în numirile de persoane din cadrul compartimentului minorităţi pe alte activităţi, direct de către recurentul – reclamant, ca director al TVR Cluj.

Consideră că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul– reclamant A. a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă B., în cadrul căruia a susţinut că argumentele prezentate de aceasta nu au combătut criticile formulate în cadrul recursului, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 29 martie 2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei B. şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele în continuare arătate:

Analizând cererea de recurs constată Înalta Curte că recurentul a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte reţine că, potrivit textului de lege enunţat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Instanţa de control judiciar apreciază că nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în etapa cercetării procesului asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţiile legii, conform prevederilor art. 237 alin. (2) din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte constată că, în esenţă, în cadrul criticilor încadrate de parte în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul – reclamant a invocat reţinerea de către instanţa de primă jurisdicţie a unei stări de fapt, susţinând deopotrivă că această stare de fapt are la bază greşeli de drept material, menţionând dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, ori, aceste critici, nu pot fi încadrate în respectivul motiv de casare, ci în modul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate în cadrul acestuia.

Or, câtă vreme reclamantul nu invocă încălcarea unor norme de procedură care să fi afectat valabilitatea hotărârii, critica ce vizează reţinerea greşită a unor elemente ale stării de fapt, nu poate atrage incidenţa acestui motiv de casare.

Nici din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată nu poate fi reformată, neputându-se reţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat.

De altfel, Înalta Curte constată că, în cadrul acestui motiv de nelegalitate recurentul-reclamant invocă motivarea insuficientă a hotărârii, în sensul că aceasta "nu răspunde la toate motivele invocate prin acţiune".

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde: "(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Analizând hotărârea recurată Înalta Curte constată că aceasta respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Contrar susţinerilor recurentului- reclamant, Înalta Curte reţine că instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, iar cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Ori, în cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza D. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În consecinţă, instanţa de control juridiciar constată că hotărârea respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

Prin urmare şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurentul - reclamant este nefondat.

Însă, Înalta Curte constată ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile recurentului–reclamant A., privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, fiind întemeiate.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 530/09.09.2019 emisă în dosarul nr. x/2018, ca nelegală şi netemeinică, cu privire la constatările făcute/măsurile dispuse cu privire la pct. 4 din dispozitiv, prin care pârâtul de rând 1 constată existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi de hărţuire şi la pct. "3" din dispozitiv prin care pârâtul de rând 1 aplică sancţiunea de avertisment, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, pârâta de rând 2, B., în calitate de petentă, s-a adresat pârâtului de rând 1, CNCD, cu petiţia nr. 7361/28.11.2018.

Prin Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018 s-a reţinut că efectul creat ca urmare a procedurii cercetării disciplinare, înlocuirii petentei din funcţia deţinută, solicitarea notelor explicative succesive, neconsultarea acestei la luarea deciziilor în conformitate cu atribuţiile acesteia, au condus la crearea unui cadru intimidant, ofensiv şi umilitor, în sensul prevederilor art. 2 alin. (5), constatând discriminarea pe baza convingerilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, considerându-se că asupra petentei s-a săvârşit nejustificat o faptă de hărţuire.

În consecinţă, respingând excepţia necompetenţei şi excepţia lipsei obiectului, raportat la O.G. nr. 137/2000 şi admiţând excepţia tardivităţii pentru faptele petrecute anterior 28.11.2017, CNCD a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi de hărţuire, potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, aplicând sancţiunea de avertisment faţă de cei doi reclamaţi (A. şi Societatea Română de Televiziune), conform prevederilor O.G. nr. 2/2001, art. 5 alin. (2) lit. a) coroborată cu art. 6 şi art. 7.

Curtea de Apel Cluj –Secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A., reţinând în esenţă că practicile reclamantului, fundamentate pe diferenţele de opinii în ceea ce priveşte politica de management organizational, au condus la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant şi umilitor de exercitare a atribuţiilor asociate funcţiei de conducere de către pârâtă, ca formă specifică de discriminare definită de dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, cu precizarea că hărţuirea ca formă de discriminare face parte din categoria generală a faptelor discriminatorii, definite de prevederile art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia Curţii de apel, pe care o apreciază ca fiind nelegală, şi reţine că sunt întemeiate criticile recurentului reclamant referitoare la greşita constatare a întrunirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a se constata existenţa unei fapte de discriminare, de către instanţa de fond.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) şi (5) din O.G. nr. 137/2000din O.G. nr. 137/2000, "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

…

(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Totodată, sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menţionate "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare."

Rezultă din cele expuse în precedent că, pentru existenţa unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferenţiat al petentei – intimate B. în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influenţat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al acesteia vătămat, iar în final dacă lipseşte în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferenţă de tratament.

Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare.

În dezacord cu concluzia la care a ajuns instanţa de fond, instanţa de control judiciar reţine că mijloacele de probă administrate în faţa C.N.C.D. cât şi cele administrate de instanţa de fond sunt de natură a duce la concluzia că intimata –pârâtă nu a fost supusă unui tratament discriminatoriu din partea recurentului reclamant A..

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut o interpretare şi aplicare judicioasă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (3) şi 5 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, pentru ca o faptă să fie calificată discriminatorie, trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

1. Să existe un tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă faţă de persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile;

2. Să existe un criteriu de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

3. Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

4. Scopul sau efectul tratamentului diferenţiat trebuie să fie restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Astfel, se impunea ca CNCD în raport de fiecare pretinsă faptă de discriminare imputată recurentului – reclamant, să identifice criteriul de discriminare şi situaţia comparabilă, verificând dacă persoanele se află în situaţii similare sau diferite, fără a se proceda astfel.

Deşi pârâtul CNCD redă în cuprinsul Hotărârii nr. 530/09.09.2019 condiţiile necesare pentru a se constata discriminarea în forma hărţuirii acesta nu analizează în concret, raportat la situaţia de fapt supusă analizei prin petiţia soluţionată, niciunul dintre criteriile menţionate.

În speţă, contrar reţinerilor instanţei de fond, nu poate fi identificată o diferenţiere bazată pe criteriul de convingere, care se referă la persoane aflate în situaţii comparabile, care sunt tratate diferit din cauza criteriului menţionat, tratamentul pretins discriminatoriu de către intimata– pârâtă B. fiind justificat de factori obiectivi, fiecare solicitare adresată intimatei de către recurentul – reclamant având la bază o cauză reală, obiectivă.

Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea de note explicative repetate care vizau problematica arhivei digitale a redacţiei Minorităţi, Înalta Curte, contrar celor reţinute de judecătorul de primă jurisdicţie constată că aceasta nu se poate încadra în noţiunea de hărţuire, ca formă de discriminare, în considerarea faptului că problema arhivei Redacţiei Minorităţi nu reprezintă o problemă ca o vizează pe intimata–pârâtă, ca persoană, ci vizează coordonatorul departamentului respectiv.

Se constată, aşadar, că solicitările recurentului – reclamant referitoare la prezentarea arhivei digitale nu au fost abuzive, ci, au avut la bază o problematică reală şi serioasă semnalată de recurentul – reclamant, ca persoană abilitată, având funcţia de Coordonator cu atribuţii de director al Studioului Teritorial Cluj, intimata – pârâtă B. având funcţia de Coordonator cu atribuţii de Producător Executiv al Redacţiei Minorităţi, aflându-se sub conducererea Coordonatorului cu atribuţii de Director, adică a recurentului – reclamant, compartimentul Minorităţi condus de intimata – pârâtă fiind subordonat direct Coordonatorului cu atribuţii de director.

Din probatoriul administrat se constată că intimata – pârâtă B. nu a fost singura persoană chestionată de recurentul – reclamant cu privire la arhiva digitală, verificarea modului de stocare a emisiunilor după difuzare şi corectitudinea informaţiilor specifice făcând parte din atribuţiile recurentului –reclamant, potrivit fişei postului, existând o diferenţiere clară între competenţele şi atribuţiile fiecărui departament, aspect ce rezultă şi din depoziţia martorei E. ce arată că " Sunt foarte diferite activităţile departamentelor şi nu se poate face comparaţie între atribuţiile şefilor de departament".

Prin urmare, nu se poate constata aplicarea unui tratament diferenţiat intimatei – pârâte B., pe considerentul că i s-au solicitat note explicative cu privire la o chestiune punctuală care viza strict Departamentul Minorităţi, fiind de la sine înţeles că aceasta nu putea fi adresată prin simetrie şi celorlalte 3 Departamente.

Cum intimata – pârâtă nu a dat curs primei solicitări privind stadiul Arhivei Minorităţi, în condiţiile în care chestiunea arhivei era un subiect în atenţia conducerii SRTv, iar recurentul – reclamant, în calitatea de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului Teritorial Cluj, avea îndatorirea de a informa superiorii ierarhici despre respectiva chestiune, Înalta Curte nu-şi poate însuşi considerentele instanţei de fond în sensul că scopul real al informării a fost acela de a o plasa pe intimata – pârâtă într-o lumină defavorabilă.

Nici discriminarea pe considerentul neconsultării intimatei – pârâte cu privire la cota ce va fi atribuită în anul 2018 în favoarea Redacţiei Minorităţi şi încercarea de a diminua bugetul acordat Redacţiei Minorităţi în cursul anului 2017 nu poate fi reţinută, în condiţiile în care recurentul – reclamant a solicitat expres fiecărui coordonator al departamentelor din structura teritorială Cluj, inclusiv intimatei – pârâte, să prezinte o propunere de buget pentru compartimentul pe care îl coordonează. Împrejurarea că aceasta a depus propunerea cu nerespectarea termenului impus nu poate conduce la concluzia că a fost exclusă şi discriminată în raport cu coordonatorii celorlalte departamente.

În plus, având în vedere rectificarea bugetară adoptată prin Hotărârea Comitetului Director nr. 238/13.11.2017, semnată şi asumată inclusiv de intimata – pârâtă B., procentul de 25% pentru Compartimentul Minorităţi a fost menţinut, conform Hotărârii Comitetului Director nr. 12/26.01.2017, semnată inclusiv de intimata – pârâtă.

Deopotrivă, în condiţiile în care calitatea intimatei – pârâte de Coordonator cu atribuţii de Producător Executiv al Compartimentului Minorităţi a încetat prin ajungerea la termen a mandatului, la data de 30.09.2018, deci, nu prin înlocuire, iar la încetarea perioadei pentru care se instituie mandatul de interimar, angajatorul, adică intimata –pârâtă SRTv, are " posibilitatea", iar nu " obligaţia" de a emite o nouă decizie prin care să se stabilească mandatul de interimar, Înalta Curte constată că nici neprelungirea mandatului intimatei-pârâte de interimar la conducerea Compartimentului Minorităţi, după ajungerea la termen a acestuia, nu constituie tratament diferenţiat, neputându-se reţine implicarea recurentului – reclamant în procesul de desemnare a altui coordonator, prin refuzul prelungirii delegării acordate acesteia.

Nici exercitarea acţiunii disciplinare împotriva intimatei – pârâte, urmare a înaintării sesizării domnului F., de către recurentul – reclamant, în baza atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de angajat pe postul de Coordonator cu atribuţii de Director al Studioului Teritorial Cluj, nu poate fi imputată recurentului –reclamant sub forma unui tratament discriminatoriu şi de hărţuire, acesta neputându-se substitui angajatorului, de a verifica caracterul real/întemeiat al sesizării, deopotrivă, în calitate de angajat, neputând fi răspunzător pentru demararea şi desfăşurarea unei cercetări disciplinare împotriva intimatei – pârâte.

Se constată, astfel, că aspectele invocate de intimata – pârâtă B. şi reţinute de instanţa de fond în cuprinsul hotărârii, nu îndeplinesc elementele constitutive ale discriminării, respectiv hărţuirii şi nici nu se poate stabili un raport de cauzalitate între criteriul invocat şi presupusul tratament diferit la care ar fi fost supusă pârâta. Pretinsa discriminare nu se încadrează în criteriile legale prevăzute expres de O.G. nr. 137/2000, neputând reprezenta tratament discriminatoriu.

Reţine instanţa de control judiciar că pretinsul tratament diferenţiat, fără a putea fi încadrat în vreunul din criteriile din O.G. nr. 137/2000 nu reprezintă tratament discriminatoriu, de natură a fi sancţionat de dispoziţiile din acest act normativ, motiv pentru care apreciază că sancţiunea " avertismentului" aplicată recurentului – reclamant este nelegală.

Cu referire la pretinsa stare de discriminare, este de reţinut că nu orice diferenţă de tratament semnifică discriminare, fiind necesar, pentru reţinerea tratamentului diferenţiat, să se stabilească faptul că persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferenţial, iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, aceasta nu trebuie să-şi găsească nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare).

Or, în speţă, este evident că tratamentul aplicat intimatei – pârâte, în calitate de Coodonator cu atribuţii de Producător Executiv al Redacţiei Minorităţi, a fost aplicat şi celorlalţi Coordonatori aflaţi sub conducerea recurentului – reclamant, ce deţinea funcţia de Coordonator cu atribuţii de Director, acesta fiind justificat de factori obiectivi, străini de orice formă de discriminare bazată pe criteriul diferenţei de convingeri. Se constată, aşadar, că ordinele de serviciu, punctele de vedere şi celelalte solicitări ale recurentului – reclamant, adresate nu doar intimatei – pârâte B., cât şi celorlalţi 4 coordonatori, nu au fost abuzive, fiind justificate de motive reale, obiective şi emise în considerarea atribuţiilor de serviciu, neputând fi considerate discriminatorii, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Prin urmare, având în vedere considerentele de fapt şi de drept expuse anterior, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, soluţia instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (3) şi 5 din O.G. nr. 137/2000.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare, va admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, anulând în parte Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, cu privire la punctele 3 ("Aplică sancţiunea de avertisment faţă de reclamaţi, conform prevederilor O.G. nr. 2 din 2001, art. 5 alin. (2) lit. a) coroborată cu art. 6 şi art. 7) şi 4 ("Constatarea existenţei unui tratament diferenţiat, discriminatoriu şi de hărţuire potrivit art. 2 alin. (1), art. 2 (5) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare) din dispozitiv.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, fiind în culpă procesuală, urmează a fi obligaţi intimaţii –pârâţi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi B., ca părţi care au pierdut procesul, la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea recurentului – reclamant A., constând în onorariu de avocat la fond, conform înscrisurilor doveditoare ataşate la filele x din volumul V al dosarului de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 180/2020 din 19 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării.

Anulează în parte Hotărârea nr. 530/09.09.2019 emisă de Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, cu privire la punctele 3 şi 4 din dispozitiv.

Obligă intimaţii –pârâţi Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării şi B. la plata în favoarea recurentului – reclamant A. a sumei de 4240 RON, reprezentând onorariu de avocat la fond, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.