Annulment complaint regarding discriminatory teacher allocation methodology dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal (urmare declinării cauzei prin sentinţa nr. 203 din 6 mai 2019 a Tribunalului Botoşani – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal), astfel cum o atare cerere a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale să modifice metodologia şi centralizatorul care conţin dispoziţii discriminatorii pentru absolvenţii Facultăţilor de Ştiinţe Juridice, în raport cu cei ai Facultăţilor de Istorie, Economie, Filozofie, Sociologie, Psihologie şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării, în sensul acordării postului didactic de care a fost privat la şedinţa de soluţionare a restrângerilor de activitate, organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, în data de 25.03.2016 şi anume Catedra de Istorie-Cultură Civică, vacantă la antereferita dată, la Şcoala Gimnazială "B." Dorohoi.

De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect, invocate de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, prin întâmpinare, şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, acţiune judecată cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În acest sens, prima instanţă a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea la modificarea metodologiei privind mobilitatea personalului didactic adoptată prin Ordinul MEN nr. 5559/2015, şi a centralizatorului privind disciplinele de învăţământ adoptat prin Ordinul MEN nr. 5792/2015 şi capătul de cerere privind acordarea postului didactic, dar a admis în parte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale.

Totodată, Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 530 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate împotriva hotărârii instanţei de fond

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2. de mai sus au declarat recurs reclamantul A., pârâtul Ministerul Educaţiei şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

4. Decizia instanţei de recurs

Prin decizia civilă nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani şi Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 100 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pe care a casat-o în parte şi, rejudecând cauza, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Totodată, instanţa de recurs a menţinut soluţia dată de prima instanţă excepţiilor şi a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

5. Contestaţia în anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei civile menţionate în punctul I.4. de mai sus, a formulat contestaţie în anulare recurentul – reclamant A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate şi, urmare rejudecării recursului său, casarea sentinţei primei instanţe şi admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi precizată.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., contestatorul a considerat, în esenţă, că, prin decizia atacată, instanţa de recurs nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate aspectele invocate prin cererea de recurs, axându-se doar pe elementele invocate de recurenţii - pârâţi, astfel încât instanţa de recurs nu a respectat principiul egalităţii părţilor în proces şi a încălcat dreptul său la un proces echitabil.

În opinia contestatorului, Înalta Curte a ignorat faptul că prevederile Metodologiei şi Centralizatorului l-au discriminat, astfel cum a constatat CNCD prin Hotărârea nr. 38 din data de 23.01.2018. A mai arătat contestatorul că, din probele existente la dosarul cauzei din primă instanţă, cât şi din conţinutul hotărârii menţionate, a rezultat cu claritate că a fost discriminat şi prejudiciat, atât material cât şi moral, însă astfel de aspecte au fost ignorate de instanţa de recurs.

Contestatorul a apreciat că Înalta Curte nu a înţeles pe deplin situaţia în care s-a aflat acesta şi nu a dezbătut faptul că MEN nu a atacat în instanţă hotărârea CNCD, ceea ce echivalează cu achiesarea MEN la aceasta, dar nici că nu a procedat la îndreptarea discriminării.

A mai învederat contestatorul că Înalta Curte a reţinut eronat, drept argument în susţinerea soluţiei sale, aspectul potrivit căruia CNCD nu a obligat MEN să introducă în Centralizator elemente care să vizeze faptul ca absolvenţii de studii juridice să predea disciplina Istorie, câtă vreme CNCD nu are competenţa de a impune o asemenea obligaţie.

Totodată contestatorul a apreciat că Înalta Curte nu a analizat elementul aplicării greşite a mecanismului corelării între disciplina de studiu din învăţământul preuniversitar, cu studiile dobândite de personalul didactic, omiţând a lămuri faptul cum absolvenţii Facultăţii de Istorie puteau preda Cultură civică, fără a studia această disciplină în facultate, iar absolventul de Ştiinţe Juridice, care a studiat Istoria în facultate, nu poate preda Istoria.

A mai arătat contestatorul că Înalta Curte nu a soluţionat şi chestiunea ce viza faptul că Centralizatorul cuprindea dispoziţii discriminatorii prin existenţa unor corelaţii neechitabile.

De asemenea, contestatorul a subliniat că instanţa de recurs nu a analizat faptul că soluţionarea restrângerii activităţii contestatorului (din 25.03.2016) s-a realizat prin vicierea procedurii şi nu a luat în calcul faptul că Metodologia menţiona expres restrângerile totale de activitate, nepronunţându-se nici cu privire la motivul pentru care instanţă de fond a respins capătul de cerere privitor la obligarea MEN de a modifica Metodologia şi Centralizatorul.

Reiterând aspecte evocate prin memoriul de recurs, contestatorul a mai subliniat că daunele morale au fost dovedite în recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a solicitat respingerea contestaţiei în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată şi nelegală.

7. Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte consideră drept neîntemeiate apărările formulate de intimatul Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, prin care acesta evocă o neîndeplinire a condiţiilor de admisibilitate a contestaţiei în anulare, observând instanţa de control judiciar că, în cauza de faţă, nu este incidentă niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 504 C. proc. civ.. Astfel, contestatorul nu a avut deschisă nici posibilitatea invocării motivului prevăzut la art. 503 alin. (1) C. proc. civ. pe calea apelului sau a recursului şi nici nu suntem în prezenţa unei atacări a unei hotărâri judecătoreşti împotriva căreia s-a exercitat contestaţia în anulare, de aceeaşi parte, printr-o nouă contestaţie în anulare.

De asemenea, instanţa de control judiciar observă că, deşi în paragraful privind motivarea în drept a contestaţiei în anulare, contestatorul a indicat şi prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., în cuprinsul căii extraordinare de atac ce face obiectul dosarului pendinte, contestatorul nu a invocat faptul că hotărârea definitivă atacată ar fi fost dată fără ca acesta să fi fost legal citat în faţa instanţei de recurs. Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. au fost invocate doar formal de către contestator, astfel că instanţa de control judiciar nu poate analiza hotărârea atacată cu contestaţie în anulare din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivele de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte reaminteşte că, în practica sa judiciară, s-a conturat opinia unanimă potrivit căreia natura temeiurilor prevăzute de normele procedurale care reglementează contestaţia în anulare este de strictă interpretare, fiind interzisă utilizarea acestor dispoziţii pentru a declanşa un nou control pe fond al pretenţiilor deduse judecăţii, ori cenzurarea statuărilor instanţelor de control judiciar în ceea ce priveşte starea de fapt identificată sau modalităţile de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Cazul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. priveşte ipostaza în care hotărârea dată în recurs este rezultatul unei erori materiale. Astfel, pentru a fi incident un astfel de caz, este necesar ca hotărârea contestată să fi fost pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului şi să fi fost rezultatul unei erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, de natură a influenţa soluţia astfel pronunţată. În definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, reţine Înalta Curte aspectul potrivit căruia contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv îndreptării unor nereguli procedurale, expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu se invocă, de către contestator, în prezenta cauză, o greşeală materială a instanţei de recurs, în sensul textului de lege invocat. Motivele expuse în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la neluarea în considerare, de către instanţa de recurs, a conţinutului unora dintre înscrisurile depuse în dosarul cauzei.

Contestatorul invocă, deci, teza unei greşeli de judecată în analiza, pretins incompletă şi eronată, a probatoriului administrat în cauză, care a condus la pronunţarea altei soluţii decât cea pe care contestatorul o apreciază a fi corectă, susţineri în raport de care Înalta Curte constată că motivele contestaţiei în anulare invocate nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială", astfel cum este reglementată de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Contrar celor învederate de contestator, analiza criticilor formulate presupune, în mod evident, o reexaminare a înscrisurilor cu privire la care se arată că ar conduce la reţinerea unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de recurs, antamând, astfel, fondul raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce depăşeşte limitele unei simple greşeli materiale.

De asemenea, ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., invocată de către contestator în cauza de faţă, se referă la situaţia în care se identifică o eroare a instanţei de recurs, constând în omisiunea de a cerceta un motiv de casare invocat de către recurent prin memoriul de recurs, încălcându-se, în această manieră, exigenţele unui proces echitabil, astfel cum acestea sunt conturate de legislaţia procesuală civilă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Pe cale de consecinţă, în raport de conţinutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform căruia: Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, pentru reţinerea incidenţei unui astfel de motiv de contestaţie în anulare, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1. respingerea recursului părţii care formulează contestaţia în anularea sau admiterea, în parte, a acestuia;

2. omisiunea de a cerceta unul dintre motivele de casare invocate de recurent;

3. motivul de casare să fi fost invocat în termen.

Aplicând cauzei pendinte aspectele teoretice invocate anterior, Înalta Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei omisiuni de cercetare a unuia dintre motivele de casare invocate, întrucât o analiză a deciziei civile nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, relevă o cercetare completă, diligentă şi judicioasă realizată de instanţa de recurs în privinţa tuturor motivelor de casare invocate de către contestatorul - recurent.

Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs depus în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte reţine că recurentul A. a înţeles să învestească instanţa de recurs cu analiza incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., date fiind criticile ce au vizat, în esenţă, soluţia primei instanţe de neadmitere, în totalitate, a acţiunii sale.

În susţinerea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul A. a învederat că instanţa de recurs ar fi omis să analizeze motivele de casare expuse în cererea de recurs, însă Înalta Curte observă că acele chestiuni indicate prin contestaţia în anulare au reprezentat, în fapt, argumente aduse de contestator, prin memoriul de recurs, în susţinerea incidenţei cazului de casare vizat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prevederile pct. 3 al alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. vizează exclusiv omisiunea cercetării motivelor de recurs, astfel cum au fost acestea formulate de parte prin cererea de recurs, iar nu omisiunea instanţei de a răspunde fiecărui argument de fapt şi de drept invocat, sau demersul instanţei de a grupa argumentele şi a le cerceta în bloc, pe calea contestaţiei în anulare neputând fi criticată modalitatea în care instanţa de recurs a răspuns motivului de casare invocat.

În acest context, Înalta Curte observă că motivele contestaţiei în anulare formulate de contestatorul A. nu se circumscriu noţiunii de omisiune a cercetării unui motiv de recurs, la care face trimitere conţinutul normativ al art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., prin intermediul lor, titularul căii extraordinare de atac tinzând, în fapt, să repună în discuţie chestiunile deja tranşate şi să obţină rejudecarea cauzei pentru motive de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, demers inadmisibil în raport de condiţiile de exercitare a contestaţiei în anulare.

Pentru aceste considerente, apreciind că nu poate fi reţinută incidenţa motivelor de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 şi 3 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 735 din data de 9 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.