Unjustified refusal of administrative disclosure: scope of Art. 2(1)(h)-(i) Law 554/2004 and factual impossibility to locate archival documents
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s lawsuit, resulting in a final loss for the requester and a legal victory for the defendant ministry. The dispute involved an administrative action under Law No. 554/2004, wherein the plaintiff alleged an "unjustified refusal" or failure to respond within the statutory deadline after the defendant failed to provide a 1926 land settlement plan and specific archival registers from the 1920s–1930s. The court ruled that the defendant’s response was not an illegal refusal but a factual communication that the requested documents were not present in its archives at the time of the request and that it lacked information on their subsequent whereabouts, noting that the mere historical entry of documents into custody nearly a century prior and the indefinite retention periods of registers did not create a legal obligation to locate or disclose them absent current possession or traceability. The decisive legal basis was the interpretation of Article 2(1)(h) and (i) of Law No. 554/2004, which defines unjustified refusal as an explicit exercise of excess power to deny a request, and Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, under which the appeal was found unfounded because the lower court correctly distinguished a factual impossibility of disclosure from a legally cognizable administrative refusal.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004; Unjustified refusal of administrative disclosure: scope of Art. 2(1)(h)-(i) Law 554/2004 and factual impossibility to locate archival documents: The dispute involved an administrative action under Law No. 554/2004, wherein the plaintiff alleged an "unjustified refusal" or failure to respond within the statutory deadline after the defendant failed to provide a 1926 land settlement plan and specific archival registers from the 1920s–1930s. The court ruled that the defendant’s response was not an illegal refusal but a factual communication that the requested documents were not present in its archives at the time of the request and that it lacked information on their subsequent whereabouts, noting that the mere historical entry of documents into custody nearly a century prior and the indefinite retention periods of registers did not create a legal obligation to locate or disclose them absent current possession or traceability. The decisive legal basis was the interpretation of Article 2(1)(h) and (i) of Law No. 554/2004, which defines unjustified refusal as an explicit exercise of excess power to deny a request, and Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure, under which the appeal was found unfounded because the lower court correctly distinguished a factual impossibility of disclosure from a legally cognizable administrative refusal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Legal basis cited in the dispositive for the resolution of the administrative litigation regarding the unjustified refusal.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 26.03.2020 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, obligarea pârâtului la a-i comunica, în termen de 30 de zile, în copie conformă cu originalul, Planul de aşezare în teren primit de Casa Pădurilor la 11.03.1926. De asemenea, reclamantul a solicitat ca, în cazul în care în arhiva pârâtului nu se află în păstrare un atare plan, să fie obligat pârâtul la a comunica locul de păstrare al planului precum şi, în copie conformă cu originalul, Registrul General al intrărilor-ieşirilor creat de instituţie, cu termen de păstrare permanent, pentru perioada 11.03.1926-30.04.1926 şi perioada 01.12.1937 - 31.12.1937, copie din Registrul General de Arhivă a intrărilor-ieşirilor creat de instituţie, cu termen de păstrare permanent, pentru perioada 11.03.1926 - 30.04.1926 şi perioada 01.12.1937 - 31.12.1937.
Nu în ultimul rând, reclamantul a solicitat ca, în ipoteza în care în arhiva pârâtului nu se află păstrate registrele antereferite, să fie obligat pârâtul la a indica locul unde acestea se află în păstrare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 116 din data de 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, iar, în rejudecare, admiterea acţiunii în contencios administrativ, aşa cum a fost formulată.
În susţinerea căii de atac promovate, recurentul a învederat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată de prima instanţă urmare unei aplicări greşite a normelor de drept incidente materiei identificării acelor tipuri de răspunsuri ce intră în sfera noţiunii de refuz nejustificat.
În opinia recurentului, prin răspunsul comunicat, intimatul a refuzat, cu exces de putere, să îi comunice înscrisurile solicitate sau date relevante care să îi permită identificarea acestora, caracterul nejustificat al unui astfel de refuz fiind determinat de faptul că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că planul de aşezare în teren a fost predat către reprezentatul Casei Pădurilor la 11 martie 1926, care a primit la 18 decembrie 1937 şi sentinţa nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureş, privind proporţionarea averii Composesoratului Nobil Vişeu de Sus, urmare emiterii deciziei civile nr. 2722/927 din 18 noiembrie 1927, pronunţată în dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a deciziei civile nr. 171 din 13.05.1931 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/1931, dar şi a deciziei nr. 451/933 din 16 mai 1933 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/932.
Recurentul a opinat că simpla afirmaţie a intimatului, în sensul că nu deţine documentele solicitate, nu poate fi primită, câtă vreme s-a făcut dovada că intimatul a primit aceste documente, existând suficiente elemente care să releve faptul că intimatul deţine sau că trebuie să deţină fie actul solicitat, fie informaţii cu privire la instituţia care are în păstrare actul solicitat.
Cât priveşte solicitarea de comunicare a registrelor generale de intrări – ieşiri ale fostei Case a Pădurilor, recurentul a argumentat în sensul că, în fapt, caracterul nejustificat al refuzului de a furniza copii de pe astfel de registre derivă din faptul că acestea au termen de păstrare nelimitat, existând fie în păstrarea intimatului, fie în cea a altor instituţii, către care acestea au fost predate, intimatul fiind obligat la a furniza date relevante privind locaţia actuală a unor astfel de registre.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat, pe de o parte, apărări prin care a invocat aspectul neîncadrării criticilor expuse în memoriul de recurs în ipotezele reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond, în considerarea cărora a apreciat că se impune menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă, drept temeinică şi legală, în sensul că aceasta a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor ce reglementează materia refuzului nejustificat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 5 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată, constatând că argumentele de ordin critic formulate în memoriul de recurs, privind greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ce reglementează noţiunea de refuz nejustificat, prezintă structura necesară spre a fi calificate drept critici prin care recurentul tinde la evocarea cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2. Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit instanţele cu o acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor de a soluţiona cererea sa înregistrată sub nr. x/2020 în sensul solicitat de reclamant, mai precis în sensul comunicării fie a unei copii conforme cu originalul a Planului de aşezare în teren, comunicat Casei Pădurilor la nivelul anului 1923, drept parte litigantă, în cadrul dosarului Tribunalului Maramureş, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 589/C/1923, privind proporţionarea averii Composesoratului Nobil Vişeu de Sus, fie a unor copii ale Registrului General al intrărilor-ieşirilor Casei Pădurilor şi Registrului General de Arhivă al Casei Pădurilor pentru perioada 11.03.1926-30.04.1926 şi perioada 01.12.1937 - 31.12.1937, or a informaţiilor din care să rezulte instituţia în păstrarea căreia s-ar afla, în prezent, fie planul, fie registrele antereferite.
Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că, în cauză, nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare şi nici nesoluţionarea cererii în termenul legal, întrucât, prin adresele nr. x/14.02.2020 şi nr. y/12.03.2020, pârâtul a răspuns solicitării reclamantului, în sensul că nu are în arhivă planul de aşezare în teren menţionat în sentinţa civilă nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureş şi nu deţine alte documente sau informaţii privind locul de arhivare a acestor documente, şi nici al restului documentelor solicitate de reclamant pentru perioada 1926 -1937.
O astfel de soluţie a fost apreciată de recurent ca fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale ce definesc noţiunea de "refuz nejustificat de soluţionare", sau pe cea de "nesoluţionare în termenul legal", din cuprinsul Legii nr. 554/2004, însă Înalta Curte apreciază nefondate criticile subsumate de recurentul A. prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împărtăşind soluţia instanţei de fond, câtă vreme antereferitele răspunsuri furnizate de intimat nu pot fi apreciate ca intrând în sfera de reglementare a noţiunii de "refuz nejustificat de soluţionare" definită de Legea nr. 554/2004.
Observă Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor sus indicatului act normativ (dreptul comun în materia contenciosului administrativ), refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, iar nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Or, în cauză, se observă că prin înscrisurile aflate la fila x (adresa nr. x/14.02.2020 emisă de intimat) şi fila x (adresa nr. x/12.03.2020 emisă de intimat) din dosarul primei instanţe, intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a răspuns cererii cu nr. 860/2020 formulate de recurent şi revenirii recurentului la aceasta (înregistrată sub nr. x/2020), motiv pentru care nu poate fi reţinută incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte conţinutul unor astfel de răspunsuri, din cuprinsul acestora nu rezultă un refuz concret de a soluţiona cererile reclamantului, ci o justificare furnizată de intimat în privinţa imposibilităţii de eliberare a documentelor şi datelor solicitate de reclamant.
În realitate, prin aceste răspunsuri, intimatul a învederat că documentele solicitate (atât Planul de aşezare în teren, cât şi documentele aferente perioadei 1926 -1937 – menţiune ce reprezintă, în fapt, o trimitere la copiile Registrului General al intrărilor-ieşirilor Casei Pădurilor şi Registrului General de Arhiva al Casei Pădurilor pentru perioadele 11.03.1926-30.04.1926 şi 01.12.1937 - 31.12.1937) nu se află, la data formulării cererii reclamantului (ianuarie – martie 2020), în arhiva instituţiei pârâte şi că, la o atare dată, pârâtul nu deţine informaţii privind locul de arhivare al acestora.
Faptul că Planul de aşezare în teren ar fi fost comunicat la nivelul anului 1927, sau în perioadele 11.03.1926-30.04.1926 şi 01.12.1937 - 31.12.1937 către Casa Pădurilor, drept parte în litigiile evocate de recurent (în care au fost pronunţate sentinţa nr. 589/C/1923 a Tribunalului Maramureş, privind proporţionarea averii Composesoratului Nobil Vişeu de Sus, decizia civilă nr. 2722/927 din 18 noiembrie 1927, pronunţată în dosarul nr. x al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia civilă nr. 171 din 13.05.1931 a Curţi de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/1931, decizia nr. 451/933 din 16 mai 1933 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. x/932), precum şi faptul că registrele ar avea termen de păstrare nelimitat, nu generează caracter nejustificat unor răspunsuri furnizate de intimat la nivelul anului 2020.
Răspunsurile furnizate de intimat privesc o verificare a arhivelor sale la data emiterii acestor răspunsuri (ianuarie – martie 2020) şi reprezintă o comunicare a unei situaţii de fapt incidentă la un atare moment. Caracterul justificat al unui astfel de răspuns sau veridicitatea informaţiilor furnizate de intimat nu pot fi răsturnate de simplul fapt al unei intrări a documentelor solicitate în păstrarea Casei Păsurilor la un moment plasat pe axa temporală la o distanţă de aproximativ 100 de ani faţă de momentul formulării solicitărilor reclamantului.
Totodată, faptul că registrele ar avea un termen de păstrare nelimitat, nu probează că, la nivelul lunilor ianuarie – martie 2020, acestea erau păstrate de instituţia pârâtă.
Mai mult, lipsa din evidenţele intimatului – pârât a informaţiilor care să permită identificarea traseabilităţii demersului de arhivare a documentelor solicitate până la locul arhivării actuale a acestora, reprezintă o situaţie de fapt (cu efecte asupra posibilităţii de furnizare a datelor solicitate), iar nu o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei instituţiei intimate de a nu rezolva cererea recurentului.
În raport de astfel de aspecte, necomunicarea planului de aşezare or a copiilor de pe registrele arătate în paragrafele anterioare sau a informaţiilor privind instituţia în păstrarea căreia toate aceste documente s-ar putea afla, nu are un caracter nejustificat, fiind generată de o situaţie de fapt explicată de intimat, prima instanţă reţinând corect că nu sunt întruniţi parametrii reglementaţi de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, spre a se reţine un refuz nejustificat.
În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală.
În raport de considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 116 din data de 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, ca neîntemeiată.
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 116 din data de 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.