Validity of fiscal securing measures: requirement for specific motivation of danger to tax collection vs. mere existence of tax claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the administrative tax authority's appeal, upholding the lower court's decision to annul a fiscal securing measure and suspend its execution in favor of the taxpayer company. The dispute centered on the legality of a decision instituting protective measures (seizure and attachment) valued at approximately 5.8 million RON, which the authority argued was justified by the taxpayer's asset disposal and significant estimated tax liabilities. The court ruled that the securing decision was invalid due to insufficient motivation, violating the statutory requirement to concretely justify that the taxpayer was endangering tax collection by hiding, evading, or wasting assets, a strict condition for such exceptional measures under the Fiscal Procedure Code. Relying on Articles 213 and 46 of the Fiscal Procedure Code and constitutional guarantees for motivated administrative acts, the court found that the mere existence of tax claims or prior asset sales did not meet the legal threshold for securing measures, and consequently, the conditions for suspending execution under Law No. 554/2004 were met, preventing imminent harm to the company's operations.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 264 din C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 494 C. proc. civ, art. 201 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Validity of fiscal securing measures: requirement for specific motivation of danger to tax collection vs. mere existence of tax claims: The dispute centered on the legality of a decision instituting protective measures (seizure and attachment) valued at approximately 5.8 million RON, which the authority argued was justified by the taxpayer's asset disposal and significant estimated tax liabilities. The court ruled that the securing decision was invalid due to insufficient motivation, violating the statutory requirement to concretely justify that the taxpayer was endangering tax collection by hiding, evading, or wasting assets, a strict condition for such exceptional measures under the Fiscal Procedure Code. Relying on Articles 213 and 46 of the Fiscal Procedure Code and constitutional guarantees for motivated administrative acts, the court found that the mere existence of tax claims or prior asset sales did not meet the legal threshold for securing measures, and consequently, the conditions for suspending execution under Law No. 554/2004 were met, preventing imminent harm to the company's operations.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive section as the legal basis for dismissing the appeal and rendering the final decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 18.08.2020 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin, anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, emisă de AJFP Caraş - Severin şi a actelor subsecvente prin care au fost duse la îndeplinire măsurile asigurătorii, precum şi suspendarea executării unei astfel de decizii şi a actelor subsecvente, dar şi obligarea AJFP Caraş - Severin la emiterea unei decizii de ridicare a măsurilor asigurătorii din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 253 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
Totodată, prima instanţă a dispus suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin până la soluţionarea definitivă a cauzei, respingând, în rest, acţiunea formulată de reclamantă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin, prin care, evocând incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ca neîntemeiată şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/12.08.2020, ca temeinică şi legală.
În susţinerea căii de atac promovate, recurenta - pârâtă a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, câtă vreme constatările instanţei de fond nu au ţinut cont de faptul că în sarcina reclamantei a fost emisă decizia pentru a preîntâmpina o eventuală risipire a patrimoniului reclamantei, respectiv o sustragere de la plata obligaţiilor fiscale.
Referitor la exigentele imperative ale dispoziţiilor art. 213 din Codul de procedură fiscală, precum şi ale OPANAF nr. 2546/2016, recurenta a învederat că prima instanţă a motivat eronat soluţia pronunţată, prin reţinerea considerentului că organul fiscal nu ar fi indicat motivele obiective sau indiciile care să justifice concluzia că ar exista un pericol ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea.
În opinia recurentei, în cauza pendinte, aceste dispoziţii legale au fost respectate de organul de inspecţie fiscală, care, analizând starea de fapt fiscală a debitorului (constatată în urma documentării), precum şi informaţiile cu privire la istoria comportamentului fiscal al debitorului şi al reprezentanţilor legali şi asociaţilor/acţionarilor majoritari, a identificat şi motivat necesitatea luării masurilor asigurătorii, întrucât societatea, în cursul anului 2020, a început să valorifice, prin vânzare, o parte importanta a patrimoniului, iar sumele suplimentare anticipate cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare, ce au fost estimate la un cuantum de 5.802.753 RON, depăşeau semnificativ nivelul obişnuit al debitelor curente datorate bugetului de stat.
De asemenea, recurenta a argumentat în sensul că dovezile depuse în justificarea emiterii deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, ce au fost comunicate instanţei de fond prin adresa nr. x/31.08.2020, nu au fost analizate de prima instanţă, fiind, astfel, încălcate dispoziţiile art. 263 şi art. 264 din C. proc. civ.
Făcând trimitere la analiza comparativă a datelor existente în balanţa de verificare la 31.12.2019 a societăţii reclamante şi în balanţa de verificare din 30.06.2020 a acesteia, recurenta a subliniat că în intervalul 01.01-30.06.2020, societatea nu a mai achiziţionat mijloace fixe, ci a procedat la scoaterea din patrimoniu a unora în valoare totală de 8.551.135 RON. De asemenea, recurenta a menţionat că volumul activităţii derulate în anul 2020 de intimata – reclamantă a scăzut considerabil, apreciind că, cel puţin pe partea de servicii prestate, situaţia pandemiei SARS — COV 2 nu putea fi calificată drept un motiv al restrângerii activităţii deoarece activitatea reclamantei se desfăşura, potrivit obiectului de activitate, on-line.
A mai arătat recurenta că, prin intermediul presei locale şi naţionale, organele de control au obţinut informaţii cu privire la comportamentul d-lui B., acţionar şi administrator în perioada supusă inspecţiei, care a fost acuzat şi a pledat vinovat în faţa justiţiei americane, la acuzaţiile de fraudă din partea guvernului din SUA « în una dintre cele mai mari scheme ponzi cu criptomonedă, în valoare de cel puţin 722 milioane dolari».
De asemenea, recurenta a opinat că măsurile asiguratorii nu au fost disproporţionate, ci au respectat limita de 150 % din valoarea sumei estimate, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 28 din Procedură.
Printr-un alt set de argumente, recurenta a menţionat că instanţa îşi bazează, în mod nejustificat, soluţia dată şi pe faptul că nu ar fi fost audiat contribuabilul şi că, în acest mod, s-ar fi adus o vătămare acestuia.
Cu privire la suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. F-CS nr. 9/12.08.2020, recurenta a învederat, în esenţă, că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, neexistând un caz bine justificat care să justifice temporizarea executării deciziei şi nici riscul producerii unei pagube iminente.
3.2. Prin precizarea motivelor de recurs depusă la data de 19 octombrie 2020, recurenta a arătat că organele fiscale au procedat la emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. F-CS 2/12.10.2020, ce a vizat măsurile dispuse asupra bunurilor intimatei – reclamante în temeiul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. F-CS 9/12.08.2020. În opinia recurentei – pârâte, emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii ar genera efectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin, ca nefondat.
În susţinerea apărărilor formulate, intimata – reclamantă a susţinut, în esenţă, că acţiunea nu a rămas fără obiect, întrucât decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. F-CS 2/12.10.2020 a fost emisă în vederea punerii în executare tocmai a sentinţei civile nr. 253 din data de 11 septembrie 2020, iar actul administrativ atacat în cauza pendinte nu a fost revocat.
De asemenea, intimata a învederat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, în raport de unica situaţie de fapt evocată în actul administrativ atacat, ce constă în valorificarea activelor în perioada decembrie 2019 - iunie 2020, iar nu şi în raport de aspectul comportamentului numitului B. or a celui privind achiziţiile intimatei - reclamante începând cu data de 30.06.2020, ce nu se regăsesc în decizia atacată.
Printr-un alt set de argumente, intimata – reclamantă a opinat în sensul legalităţii soluţiei de admitere a cererii de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, faţă de întrunirea cumulativă a condiţiilor reglementate de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 14 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Cu titlu prealabil, analizând argumentele invocate de recurenta – pârâtă prin precizările la motivele de recurs depuse de o astfel de parte, ce privesc aspectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte le apreciază ca nefondate, în contextul în care obiectul cererii de chemare în judecată deduse spre soluţionare în cauza pendinte este reprezentat de verificarea legalităţii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 şi suspendarea efectelor unui astfel de act administrativ. Un atare obiect implică, pe de o parte, verificarea respectării, la data emiterii actului, a condiţiilor impuse în plan normativ pentru emiterea acestui tip de act administrativ fiscal, iar, pe de altă parte, a îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 15, coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004. Actul administrativ reprezentat de decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. F-CS 2/12.10.2020 (ce, de altfel, nici nu a fost depusă în dosarul cauzei) priveşte măsurile concret aplicate asupra bunurilor intimatei - reclamante, ce sunt, din punct de vedere temporal, instituite ulterior emiterii deciziei atacate în cauza pendinte, însă, o ridicare a acestor măsuri nu poate genera o rămânere fără obiect a unei cauze prin care instanţa a fost chemată să verifice legalitatea actului administrativ primar.
De asemenea, Înalta Curte reţine că decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. F-CS 2 a fost emisă la data de 12 octombrie 2020, ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 253 din data de 11 septembrie 2020. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond. Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asiguratorii nr. F-CS 2/12.10.2020, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea.
2. De asemenea, din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 ("Decizia" – filele x ale dosarului primei instanţe), emisă de recurenta - pârâtă, s-a dispus, în temeiul art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor intimatei - reclamante A. S.R.L, până la concurenţa sumei de 5.802.753 RON (în considerarea procesului – verbal F-CS nr. 80/12.08.2020, prin care au fost estimate obligaţii fiscale suplimentare în contul TVA).
Legalitatea unui astfel de act administrativ a fost, însă, infirmată de instanţa de fond, care, prin sentinţa atacată, a apreciat că, în contextul neîndeplinirii de către organul fiscal a obligaţiei reglementate de art. 213 alin. (2) şi (5) Codul de procedură fiscală, de motivare a actului administrativ fiscal, prezumţia de legalitate de care acesta se bucură a fost răsturnată.
Împotriva unei astfel de hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a criticat maniera în care judecătorul fondului a interpretat şi aplicat prevederile textelor normative indicate anterior (art. 213 alin. (2) şi (5) Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale OPANAF nr. 2546/2016).
Criticile aduse de recurentă sentinţei civile nr. 253 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sunt apreciate, însă, de Înalta Curte ca fiind nefondate, în contextul în care, conform primei teze a alin. (2) al art. 213 din Codul de procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietatea debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, conform alin. (4) şi (5) din acelaşi text normativ, măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, decizie ce trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent. Conform art. 46 alin. (2) pct. e) şi f) Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivele de fapt şi temeiul de drept.
Dispoziţiile art. 213 alin. (5) Codul de procedură fiscală sunt în deplină concordanţă cu prevederile art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora dreptul la informare trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual. Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica, în mod neechivoc, elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care acesta să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului. Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor contribuabilului.
Din analiza coroborata a prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, rezulta că, din perspectiva îndeplinirii obligaţiei de motivare în fapt, o astfel de cerinţă trebuie să se circumscrie, din punct de vedere calitativ, criteriilor şi condiţiilor învederate în textul normativ de baza –în speţă, art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală. Astfel, nu orice motivare poate fi apreciată drept îndeplinire, de către organul fiscal, a obligaţiei reglementate de art. 213 alin. (2), (4) şi (5) Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 46 alin. (2), pct. e) şi f) Codul de procedură fiscală.
O corectă şi efectivă aplicare a sus indicatelor aspecte presupune realizarea unei motivări care să evidenţieze raţiunile efective şi punctuale pentru care măsura în discuţie a fost dispusă, iar nu o motivare generală, realizată pur formal, fără legătură directă cu ipotezele exprese reglementate de art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală.
Astfel, pentru a putea fi reţinută o îndeplinire, de către organul fiscal, a obligaţiei de motivare, în actul administrativ ar fi trebuit să fie evidenţiate indiciile concrete, extrase din conduita contribuabilului or din alte elemente de fapt, care au aptitudinea de a permite verificarea existenţei unui pericol efectiv ca operatorul economic să recurgă la vreuna dintre conduitele limitativ prevăzute de textul de lege, respectiv să: (a) se sustragă, (b) să îşi ascundă patrimoniul ori (c) să îşi risipească patrimoniului, iar pe de altă parte, o indicare a manierei în care aceste activităţi (i.e. de a sustrage, ascunde ori risipi patrimoniului) pot periclita sau îngreuna, în mod considerabil, colectarea creanţelor de la operatorul economic vizat de măsură.
Noţiunile de periclitare sau îngreunare în mod considerabil implică un grad ridicat de afectare a posibilităţii de colectare, în sensul că nu orice demers poate fi calificat drept act de natură a intra în sfera cazurilor excepţionale de dispunere a măsurilor asiguratorii, ci doar acel act de natură a afecta în mod considerabil colectarea.
Sintagma "în cazuri excepţionale" confirmă caracterul de excepţie, iar nu de drept comun, al măsurilor asigurătorii şi subliniază distincţia dintre necesitatea îndeplinirii condiţiei existenţei unui pericol şi ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale.
În speţa de faţă, Înalta Curte observă că nici aspectul comportamentului numitului B. şi nici aspectul unei sistări, începând cu data de 30.06.2020, a activităţii intimatei – reclamante de realizare de achiziţii nu au fost invocate de organele fiscale, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020, în justificarea emiterii unui astfel de act administrativ fiscal, motiv pentru care acestea nu pot fi valorificate în sensul evocat de recurentă (în contextul în care legalitatea unui astfel de act administrativ se analizează în raport de momentul emiterii acestuia şi de aspectele indicate în cuprinsul său drept motive ce au determinat emiterea unui actului).
După cum a reţinut şi prima instanţă, organul fiscal a justificat măsura dispusă exclusiv în raport de faptul că în cursul anului 2020, intimata – reclamantă a început să valorifice prin vânzare o parte a patrimoniului, iar sumele suplimentar anticipate aveau un cuantum ce depăşea semnificativ nivelul obişnuit al debitelor curente datorate bugetului de stat.
Din procesul-verbal F-CS 80/12.08.2020 rezultă că inspecţia fiscală parţială a debutat la data de 13.07.2020, iar potrivit chiar aspectelor învederate de recurentă, respectiv din analiza comparativă a balanţei de verificare la data de 31.12.2009 cu cea de la data de 30.06.2020, rezultă că înstrăinările de active la care organele fiscale au făcut trimitere au fost anterioare momentului demarării inspecţiei fiscale, motiv pentru care nu se poate stabili o legătură cauză - efect între demararea inspecţiei fiscale (ce a avut ca obiect soluţionarea decontului cu sold negativ de TVA aferent lunii 05.2020) şi valorificarea activelor în perioada anterioară demarării unei astfel de inspecţii.
De asemenea, nici cuantumul obligaţiilor anticipate statuate prin procesul– verbal F-CS nr. 80/12.08.2020 nu poate fi calificat drept motiv în sensul art. 213 Codul de procedură fiscală.
Din această perspectivă, relevante sunt şi prevederile alin. (7) al art. 213 Codul de procedură fiscală, prin care este instituită o limitare în timp a efectelor măsurilor asiguratorii în cazul în care acestea au fost dispuse înainte de emiterea titlului de creanţă.
Această prevedere confirmă faptul că pericolul care justifică luarea măsurilor asigurătorii trebuie să fie extrinsec faptelor controlate (indiferent de cuantumul sumelor anticipate). Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere un pericol intrinsec, această prevedere ar fi fost lipsită de sens, întrucât, dacă pericolul ar rezulta din modul în care contribuabilul şi-a respectat sau nesocotit obligaţiile fiscale, acest pericol nu ar fi dependent de perioada de timp până la emiterea titlului de creanţă, ci ar dăinui în toată această perioadă şi ulterior.
Or, încetarea efectelor măsurilor sau reanalizarea pericolului la 6 luni, arată faptul că acesta trebuie să fie apreciat prin raportare la atitudinea contribuabilului ulterioară celei avute la data realizării operaţiunilor controlate, motiv pentru care simplul fapt al indicării, în actul administrativ de instituire a măsurilor asigurătorii, a existenţei unei creanţe fiscale nu este suficient spre a îndeplinii condiţiile calitative ale unei motivări în spiritul art. 213 alin. (2), (4) şi (5) Codul de procedură fiscală.
În raport de astfel de aspecte, elementele învederate în cuprinsul Deciziei nu pot fi calificate drept o motivare în sensul prevederilor art. 213 alin. (4) şi (5) Codul de procedură fiscală, coroborate cu alin. (2) al aceluiaşi articol al Codului de procedură fiscală şi cu art. 46 alin. (2) pct. e) şi f) din acelaşi act normativ, motiv pentru care, în mod legal, prima instanţă a reţinut că, în cauza de faţă, prezumţia de legalitate a actului administrativ atacat a fost răsturnată.
Contrar celor invocate de recurentă, Înalta Curte apreciază că prevederile OPANAF nr. 2546/2016 nu scutesc organul fiscal de obligaţia motivării deciziei de instituire a măsurii asigurătorii în sensul indicat de prevederile art. 213 alin. (2), (4) şi (5) Codul de procedură fiscală.
Cât priveşte criticile recurentei ce vizează modul în care prima instanţă a dezlegat chestiunea dreptului contribuabilului de a fi audiat, conform art. 9 Codul de procedură fiscală, într-o procedură precum cea reglementată de art. 213 Codul de procedură fiscală, Înalta Curte observă că, prin sentinţa civilă nr. 253 din data de 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, în realitate, criticile reclamantei prin care aceasta clama o nelegalitate a deciziei pentru nerespectarea dreptului la apărare. Pe cale de consecinţă, soluţia primei instanţe nu a reţinut o nelegalitate a deciziei atacate pentru nerespectarea unui astfel de drept, context în care criticile aduse sub acest aspect de recurenta – pârâtă sentinţei atacate sunt străine de conţinutul concret al unei astfel de hotărâri.
Totodată, Înalta Curte apreciază nefondate şi argumentele prin care recurenta critică soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de suspendare a executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020. În raport de aspectele expuse în paragrafele anterioare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect existenţa indiciilor temeinice de nelegalitate, care să creeze o îndoială rezonabilă privind prezumţia de legalitate de care se bucura actul administrativ, motiv pentru care este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, fiind astfel nefondate argumentele evocate de recurenta – pârâtă din această perspectivă.
De asemenea, nefondate sunt şi alegaţiile recurentei ce privesc neîndeplinirea, în cauză, a condiţiei existentei unei pagube iminente, astfel cum este aceasta reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Contrar celor afirmate de recurentă, Înalta Curte reţine că evaluarea realizată de prima instanţă din perspectiva existenţei unui prejudiciu material viitor şi previzibil pe care intimata – reclamantă l-ar putea suferi ca urmare a executării deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020 este una corectă, câtă vreme iminenţa producerii unui astfel de prejudiciu derivă din gradul de conexitate cauzală ce exista între emiterea unei astfel de decizii şi situaţia de fapt a intimatei, descrisă în mod extensiv de prima instanţă. Astfel de elemente au capacitatea de a produce efecte în cascadă, iar analiza consecinţelor pe care măsura a cărei suspendare se solicită le poate produce nu trebuie realizată doar dintr-o perspectivă statică (i.e. prin analiza exclusiv a efectului lor propriu-zis), ci şi dintr-o perspectivă dinamică (prin punerea lucrurilor în context).
În mod concret, Înalta Curte reţine că o indisponibilizare a bunurilor şi disponibilităţilor băneşti ale intimatei ar genera o imposibilitate de achitare a cheltuielilor curente ale acesteia, precum plata chiriei halei şi birourilor în care aceasta îşi desfăşoară activitatea ori o imposibilitate de achitare a cheltuielilor cu electricitatea şi transportul curentului electric, cheltuieli esenţiale în raport de obiectul de activitate al intimatei (activităţi de realizare a soft-ului la comanda).
În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte constată ca fiind îndeplinită, în cauză şi condiţia riscului producerii unei pagube iminente, sens în care, faţă de întrunirea cumulativă a cerinţelor reglementate de art. 15 alin. (1), coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a apreciat corect că se impune suspendarea executării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii F-CS nr. 9/12.08.2020.
În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin, va respinge recursul formulat de aceasta, ca nefondat.
Totodată, instanţa va lua act de faptul că intimata – reclamantă a învederat că îşi rezervă dreptul de a solicita acordarea cheltuielilor de judecată, pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş - Severin împotriva sentinţei civile nr. 253 din data de 11 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.