Scope of judicial salary equalization: extending sectoral reference value increases from auxiliary staff to judges under constitutional uniformity principles.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 28.02.2019 şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (urmare regulatorului de competenţă) reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor, reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015 şi respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2016.

Prin aceeaşi cerere reclamanţii au mai solicitat şi obligarea pârâţilor la plata, pentru fiecare lună, proporţional cu perioada lucrată de fiecare dintre reclamanţi, a sumelor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale achitate şi drepturile salariale ce li s-ar fi cuvenit prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015 şi VRS în cuantum de 484,18 RON, începând cu 01.12.2015 până la recunoaşterea dreptului, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale menţionate, începând cu data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

1.2. Prin notele de şedinţă depuse la data de 4 iunie 2020, reclamanţii au menţionat că, ulterior înregistrării cererii pe rolul Tribunalului Bihor, prin Ordinul nr. 4988/C din 29 noiembrie 2019 emis de către Ministrul Justiţiei s-a dispus recalcularea indemnizaţiei lunare brute de încadrare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar, faţă de emiterea acestui ordin, cererea a rămas în parte fără obiect, urmând să-şi susţină primul capăt de cerere doar în ceea ce priveşte reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015 şi respectiv de 484,18 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.12.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 626 din data de 21 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Oradea şi a admis excepţia prescripţiei parţiale a acţiunii, invocată de Tribunalul Bihor pentru pretenţiile anterioare 28.02.2016, respingând acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada respectivă.

Totodată, prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. în contradictoriu cu Tribunalul Bihor.

În acest sens, instanţa de fond a obligat pârâtul Tribunalul Bihor la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, precum şi la plata către fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 28.02.2016, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care aceştia sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate în punctul I.2. de mai sus, a formulat recurs Tribunalul Bihor, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamanţilor, ca neîntemeiată.

În susţinerea căii de atac promovate, făcând trimitere la conţinutul sentinţei civile nr. 1961/10.10.2017 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, la Ordinele nr. 296/296/07.11.2017, nr. 75/15.03.2018 şi nr. 76/15.03.2018 ale Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, recurentul a învederat, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că indemnizaţiile reclamanţilor au fost corect stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare.

Printr-un alt set de argumente recurentul a criticat şi soluţia dată solicitării reclamanţilor de acordare a diferenţelor salariale indexate cu indicele de inflaţie, învederând recurentul că soluţia instanţei de fond a încalcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, potrivit cărora plata sumelor aferente perioadei 9 aprilie 2015 — 30 iunie 2018 (sume raportate la valorile de referinţă de 421,36 RON şi 463,5 RON) se va realiza eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, iar procedura de efectuare a plăţii va fi stabilită prin ordin al ordonatorului principal, cu respectarea termenelor prevăzute de actul normativ.

În opinia recurentului, sumele cuvenite reclamanţilor trebuiau acordate eşalonat, după alocarea fondurilor necesare, fonduri care nu au fost alocate, neputându-se imputa neefectuarea plăţilor.

Totodată, recurentul a subliniat că art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede condiţia caracterului nejustificat al întârzierii la plată, ce nu este îndeplinită în cazul de faţă, fiind, astfel, nefondată solicitarea de acordare a dobânzii legale.

Recurentul a făcut trimitere şi la ordinul nr 4988/C/29.11.2019 al Ministrului Justiţiei, redând conţinutul acestuia.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. şi BB. şi intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Oradea nu au depus întâmpinări.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 26 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că deşi recurentul – pârât nu a indicat, în memoriul de recurs, cazul de casare căruia a înţeles să subsumeze criticile formulate, din structura argumentelor evocare rezultă că acestea vizează o eronată interpretare şi aplicare a legii, ipoteze circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând, din perspectiva unui astfel de caz de casare, argumentele evocate prin calea de atac exercitată de pârâtul Tribunalul Bihor, Înalta Curte le apreciază, însă, drept nefondate.

Instanţa de control judiciar observă că pârâtul a criticat soluţia de obligare a sa la reîncadrarea intimaţilor - reclamanţi şi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare a acestora şi a celorlalte drepturi aferente, precum şi soluţia de obligare a sa la plata către fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 28.02.2016, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care aceştia sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În esenţă, recurentul a susţinut că, până la data de 01.12.2016, nu se poate avea în vedere o indemnizaţie de încadrare stabilită prin raportare la VRS majorată la 440,16 RON, întrucât dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 13/2008, care prevăd o majorare a VRS cu 8,5% nu se aplică şi categoriei profesionale din care fac parte intimaţii-reclamanţi.

Analizând aspectele referitoare la cuantumul VRS din perspectiva majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, această majorare a fost stabilită prin actul normativ pentru personalul auxiliar de specialitate, nu şi pentru categoria judecătorilor, din care fac parte reclamanţii, care beneficiau de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracţie de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătoreşti pronunţate în speţe similare şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Se are în vedere că salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări şi completări până la abrogare.

După cum a reţinut şi prima instanţă, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări şi completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Aşadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Ulterior, prin art. 1 şi 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind introdus art. 31 prin care se prevede: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Având în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În soluţionarea prezentei cauze prezintă relevanţă considerentele 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

În speţă, intimaţii-reclamanţi au indicat şi au depus la dosar, în susţinerea acţiunii, hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a recunoscut, la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", aplicarea pentru magistraţii procurori şi judecători a unei valori de referinţă sectoriale majorate cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008.

Aşadar, în cauză s-a dovedit că la nivelul familiei ocupaţionale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, respectiv de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin majorarea cu 10% a VRS conform Legii nr. 293/2015, iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători şi procurori.

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În concluzie, nu prezintă relevanţă împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului auxiliar de specialitate, câtă vreme valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că este legală soluţia instanţei de fond, prin care s-a reţinut că intimaţii-reclamanţi au dreptul la stabilirea drepturilor salariale în raport de majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, care se reflectă în cuantumul valorii de referinţă sectoriale, determinând reîncadrarea intimaţilor - reclamanţi şi recalcularea indemnizaţiei acestora de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 (în urma majorării cu 10%, prevăzută de Legea nr. 293/2015).

Cât priveşte criticile aduse de recurent soluţiei de obligare a sa la plata diferenţelor salariale şi a accesoriilor, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a dispus plata acestora de către recurent fără a statua cu privire la modalitatea efectivă de plată, care reprezintă o problemă de punere în executare a hotărârii judecătoreşti. Efectele produse de O.G. nr. 3/2019 sau orice alt act normativ care stabileşte modalitatea de plată a drepturilor salariale restante nu reprezintă o chestiune cu care este învestită instanţa de contencios administrativ în litigiul de faţă, în care se analizează doar existenţa obligaţiei de plată şi a debitorului acesteia, urmând ca aspectele legate de achitarea sumelor să facă obiectul fazei execuţionale.

Din perspectiva criticilor ce vizează chestiunea dobânzii legale penalizatoare, instanţa de control judiciar reţine că, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie, astfel, principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009. Cum, în cauză, se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi urmare neachitării drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectorială antereferite, Înalta Curte apreciază nefondate şi criticile aduse de recurent soluţiei instanţei de fond de acordare a dobânzii legale penalizatoare.

În ceea ce priveşte aspectele evocate prin cererea de recurs ce fac trimitere la prevederile Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, instanţa de control judiciar observă că, prin intermediul acestora, nu au fost formulate critici concrete care să vizeze considerentele hotărârii primei instanţe (recurentul limitându-se doar la o expunere a conţinutului celor 3 alineate ale art. 1 al unui astfel de ordin), astfel că acestea nu pot fi valorificate în prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor împotriva sentinţei civile nr. 626 din data de 21 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.