12.5% Public Sector Salary Increase Entitlement: Lower Judgment Quashed and Order to Recalculate Pay Granted

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiunea înregistrată la data de 19.04.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), anularea Ordinului ANSVSA nr. 360/31.01.2018, obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de bază cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, obligarea pârâtei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate, retroactiv şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea adiţională depusă la data de 31.08.2018, reclamanta a completat cererea de chemare în judecată cu petite prin care a solicitat obligarea ANSVSA la revocarea Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018 cu privire la reîncadrarea reclamantei A. în funcţia contractuala de execuţie de consilier pentru afaceri europene în cadrul Compartimentului Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale - ANSVSA, emis cu încălcarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază, obligarea ANSVSA la emiterea unui nou ordin cu privire la stabilirea salariului lunar al doamnei A., consilier pentru afaceri europene în cadrul Compartimentului consilieri afaceri europene şi relaţii internaţionale - ANSVSA, în care să se facă aplicarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de baza, obligarea ANSVSA la recalcularea şi la achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la zi.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 4678 din 14.11.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 3774 din 25.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflict de competenţă, a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

1.5. Prin decizia nr. 1717 din 10.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, unde cauza a fost reînregistrată sub nr. x/2018*.

1.6. Prin precizarea depusă la data de 20 iunie 2022 în dosarul instanţei de recurs, reclamanta a înţeles să îşi restrângă pretenţiile, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei ANSVSA la calcularea şi achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de bază, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la data acordării acesteia prin Ordinul nr. 1231/2020, respectiv 01.12.2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 104 din data de 25 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, evocând incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată şi modificată.

În susţinerea căii de atac promovate, recurenta a apreciat că incidenţa motivului de casare reglementat de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. ar fi generată de faptul că, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă ar fi încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii, precum şi dispoziţiile art. 20 şi art. 6 C. proc. civ., în contextul în care, prin considerentele de la fila x paragraful 5 şi următoarele din hotărârea atacată, instanţa de fond a invocat (direct în sentinţa pronunţată) aspecte legate de modul de stabilire a salariului personalului din instituţiile publice începând cu data de 01.01.2018, fără ca aceste aspecte să fi fost invocate de vreo parte litigantă şi fără ca acestea să fi fost puse în discuţia contradictorie a părţilor.

Totodată, recurenta a argumentat în sensul că interpretarea dată de instanţa de fond prevederilor Legii nr. 153/2017, din perspectiva modului de aplicare a art. 38 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) dintr-un astfel de act normativ a fost una eronată în raport de aspectele de fapt incidente în cauza pendinte, câtă vreme reclamanta a avut la data de 31 decembrie 2017 un salariu de bază mai mare faţă de cel prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 (salariul calculat pentru anul 2022, cuprinzând tranşele de vechime, sporul de condiţii deosebite de 30% şi majorarea de 12,5%). În acest sens, depunând un material probator suplimentar (descris prin motivele de recurs), recurenta a subliniat că situaţiei sale îi sunt aplicabile prevederile din Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că aspectele învederate în fila x paragraful 9 şi următoarele din hotărârea atacată reprezintă motive contradictorii ori străine de natura cauzei, întrucât condiţiile de acordare a majorării de 12,5% la salariul de bază rezultă din prevederile Cap. II, lit. A), pct. II, subpct. 6.2, lit. b) pct. 5 din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017. În opinia recurentei, prin astfel de prevederi, legiuitorul a reglementat trei împrejurări alternative care justificau dreptul de a beneficia de majorare: situaţia în care personalul era încadrat în structuri de inspecţie şi control, situaţia în care personalul era încadrat în structuri care, prin atribuţiile specifice, contribuiau în actul oficial de control (controlul oficial fiind definit prin Regulamentului CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, alimentelor şi furajelor) şi situaţia în care personalul deţinea calitatea legală de inspector al ANSVSA (aspect omis din analiza instanţei de fond).

În raport de astfel de aspecte, recurenta a învederat că, prin activitatea sa, a contribuit în actul oficial de control, prin asigurarea de consultanţă şi asistenţă juridică cu privire la aplicarea corectă a actelor normative ale UE personalului încadrat în structuri de inspecţie şi control, în vederea verificării conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produse alimentare, precum şi dispoziţiile privind sănătatea animală şi bunăstarea animalelor. De asemenea, în calitate de administrator al ANSVSA în portalul Punctul de contact unic electronic (PCUe), a contribuit în actul oficial de control prin supervizarea operatorilor PCUe din cadrul DSVSA judeţene.

A mai arătat recurenta că, în raport de prevederile Cap. XV art. 51 punctul (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, personalul ANSVSA şi al unităţilor din subordinea sa, cu excepţia personalului auxiliar, are calitatea de inspector al ANSVSA, iar prin personal auxiliar se înţelege, conform Programului Strategic, doar personalul din cadrul ANSVSA reprezentând tehnicieni, asistenţii veterinari, etc., mai precis, personal care nu deţine studii superioare de specialitate, încadrat doar la nivelul DSVSA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A., ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei civile nr. 104/25.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

În susţinerea apărărilor formulate, intimata – pârâtă a arătat că sunt nefondate criticile subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât, în virtutea art. 22 C. proc. civ., instanţa de fond nu a făcut decât să aplice legea în mod corect, în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, în sensul că a motivat în drept sentinţa pronunţată cu privire la dezlegarea dată capetelor de cerere, astfel încât susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că nu ar fi pus în discuţia părţilor dispoziţii legale cu privire la stabilirea salariilor conform Legii nr. 153/2017, sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că hotărârea pronunţată ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata a învederat că instanţa de fond şi-a motivat soluţia în raport de cererile reclamantei şi de apărările pârâtei în condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. În opinia intimatei, sentinţa recurată cuprinde toate menţiunile impuse de un astfel de text de lege, inclusiv motivarea în fapt şi în drept a soluţiei şi nu se înscrie în niciunul dintre cazurile ce vizează viciile unei motivări.

Pe fond, reiterând istoricul demersurilor întreprinse de A.N.S.V.S.A. pentru clarificarea modului de aplicare a majorării de 12,5% a salariului de bază, conform Anexei nr. VIII Familia ocupaţională de funcţii bugetare administraţie, Cap. II, punctul 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, subpunctul 6.2 -Sporuri şi alte drepturi lit. b) pct. 5 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intimata a argumentat în sensul că, în raport de prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a ANSVSA şi fişele de post ale unora dintre angajaţii A.N.S.V.S.A., dreptul de a beneficia de majorarea de 12,5% prevăzută de Legea nr. 153/2017 a fost reglementat, în mod concret, doar în favoarea funcţionarilor publici care au exercitat cu caracter temporar funcţia publică de director general adjunct sănătate animală şi director general adjunct siguranţa alimentelor şi în favoarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Generale Control Oficial a A.N.S.V.S.A.

În opinia sa, recurenta-reclamantă nu are dreptul la majorarea solicitată întrucât, raportat la atribuţiile din fişa de post, nu are atribuţii de control, astfel încât dispoziţiile Anexei nr. VIII Cap II A, pct. II 6, subpct. 6.2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 153/2017 nu îi sunt aplicabile.

De asemenea, intimata a opinat că toate criticile formulate de recurenta- reclamantă prin cererea de recurs, în ceea ce priveşte îndeplinirea cumulativă a circumstanţelor care ar justifica dreptul de a beneficia de această majorare, respectiv situaţia în care personalul este încadrat în structuri de inspecţie şi control, situaţia în care personalul este încadrat în structurile care, prin atribuţiile specifice, contribuie în actul oficial de control şi situaţia în care personalul deţine calitatea legală de inspector al A.N.S.V.S.A., sunt simple alegaţii, fără incidenţă concretă în cauză.

Astfel, intimata a arătat că art. 2 din Regulamentul CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, alimentelor şi furajelor definesc actul de control ca fiind orice formă de control efectuată de autoritatea competentă în vederea verificării conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produse alimentare, precum şi dispoziţiile privind sănătatea animală şi bunăstarea animalelor, iar potrivit legislaţiei naţionale (O.G. nr. 42/2004) activităţile de control oficial se realizează prin utilizarea de metode şi tehnici de control adecvate, cum ar fi monitorizarea, supravegherea, verificarea, auditul, inspecţia, prelevarea de probe şi analiza.

A mai arătat intimata că, din analiza prevederilor Regulamentului CE nr. 882/2004 privind controalele oficiale în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor, alimentelor şi furajelor, rezultă, în mod evident, că recurenta-reclamantă nu era încadrată în structuri implicate în controlul oficial, consilierii pentru afaceri europene din cadrul A.N.S.V.S.A., prin atribuţiile specifice, necontribuind în actul de control şi nedeţinând calitatea legală de inspector al A.N.S.V.S.A.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 10 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Prin încheierea de şedinţă din data de 22 iunie 2022, Înalta Curte a luat act de schimbarea numelui recurentei, urmare căsătoriei, în A. şi a dispus amânarea pronunţării asupra recursului declarat de aceasta pentru data de 28 iunie 2022, când instanţa de control judiciar a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Cu ocazia repunerii pe rol, Înalta Curte a pus în vedere ambelor părţi să facă dovada nivelului salarial de încadrare al recurentei A., mai precis dacă la data de 01.01.2018 aceasta era încadrată conform art. 38 alin. (3) lit. a) sau conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, iar în cazul incidenţei art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, să se precizeze data la care recurenta a ajuns la nivelul maxim de salarizare. Totodată s-a solicitat părţilor litigante să exprime un punct de vedere referitor la incidenţa, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017.

5.3 Prin punctul de vedere depus la dosar la data de 23.08.2022 de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, aceasta a învederat, în esenţă, că în urma aplicării procentului de 25% la salariul lunar stabilit pentru luna decembrie 2017, respectiv 11953, a rezultat un salariu de bază de 14942 RON, valoare excedentară celei reglementate de Anexa VIII, cap. II din Legea nr. 153/2017 pentru funcţia de consilier pentru afaceri europene, gradaţia 5. De asemenea, intimata a arătat că momentul la care reclamantei i-a fost stabilit salariul de bază la nivelul similar celui reglementat pentru anul 2022, a fost 01.01.2018. În ceea ce priveşte chestiunea incidenţei, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017, intimata a reiterat apărările expuse prin întâmpinare.

5.4. Prin punctul de vedere depus la data de 19.10.2022, recurenta – reclamantă A. a arătat că nivelul salarial de încadrare la data de 01.01.2018 a fost stabilit conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017. Cât priveşte chestiunea incidenţei, în cauză, a prevederilor Anexei VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. c) din Legea nr. 153/2017, recurenta a învederat, în esenţă, că face parte din personalul de specialitate din cadrul ANSVSA, astfel că i se cuvine majorarea de 12,5%.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Răspunzând punctual criticilor aduse de recurentă sentinţei atacate, Înalta Curte le apreciază nefondate pe cele subsumate de recurentă motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neputându-se reţine o încălcare a principiul contradictorialităţii. Instanţa de control judiciar constată că aspectele apreciate de recurentă ca nefiind puse în discuţia contradictorie a părţilor reprezintă, în realitate, componente ale raţionamentelor logico – juridice prezentate de judecătorul fondului în susţinerea soluţiei pronunţate şi care vizează modul de aplicare, în cauză, ori de interpretare, dat de instanţă normelor de drept material incidente în raport de obiectul cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, atâta vreme cât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a susţinut teza nelegalităţii ordinelor de salarizare atacate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, aceasta trebuia să anticipeze că, în demersul de verificare a temeiniciei cererii sale, instanţa era obligată să analizeze întregul cadru normativ al unei astfel de legi ce era relevant din perspectiva chestiunii de drept deduse judecăţii (printre care se numără şi prevederile art. 38 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 153/2017).

Aspectele învederate de judecătorul fondului au reprezentat doar componente ale procesului deliberativ, ce a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti adoptate şi care s-a realizat prin utilizarea principiilor care statuează că, pe baza faptelor stabilite, instanţa va aplica, în mod independent, norma de drept incidentă acestora (iura novit curia şi da mihi fatum, dabo tibi ius).

Hotărârea judecătorească nu reprezintă un act discreţionar, ci este rezultatul unui proces logic de analiză a probelor administrate, realizat la momentul deliberării (fiind, astfel, ulterior momentului închiderii dezbaterilor), în scopul aflării adevărului. Un astfel de proces de analiză, care este necesar stabilirii stării de fapt desprinse şi se realizează inclusiv prin analiza normelor legale relevante, ca urmare a unor raţionamente logice, aparţine, însă, doar instanţei.

Totodată, Înalta Curte reţine că un astfel de proces al "judecăţii" este reflectat de judecător în cuprinsul motivării hotărârii judecătoreşti, care reprezintă în esenţă, (astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în pct. 50 al Deciziei sale nr. 233 din 7 aprilie 2021) fixarea, prin redactare, a silogismului judiciar, care explică şi justifică soluţia şi reprezintă o garanţie că rezultatul judecăţii este expresia deliberării, în mod esenţial sub aspectul conţinutului.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine încălcarea principiului contradictorialităţii, câtă vreme nu există o obligaţie a judecătorului fondului de a pune în discuţia contradictorie a părţilor componente ale silogismelor proprii, prin care acesta, folosind logica juridică pentru fundamentarea aspectelor dezlegate, a ajuns la soluţia pronunţată, motiv pentru care nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ.

Cât priveşte criticile prin care recurenta reclamă o eronată interpretare şi aplicare, prin sentinţa recurată, a prevederilor art. 38 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 153/2017, acestea reprezintă, în realitate, argumente subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care vor fi analizate din perspectiva unui astfel de text de lege, instanţa nefiind ţinută de încadrarea în cazurile de casare dată unor astfel de argumente de recurentă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal de către recurentă, întrucât, prin argumentele expuse, aceasta nu a explicat nici în ce ar consta caracterul contradictoriu al motivelor expuse de judecătorul fondului, nici de ce toate motivele prezentate de prima instanţă ar fi străine de natura cauzei. Argumentele evocate în susţinerea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. reprezintă critici subsumabile, în realitate, motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi şi analizate în paragrafele ulterioare.

De altfel, şi dacă s-ar trece peste aspectele menţionate mai sus, Înalta Curte reţine că prima instanţă şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva hotărârea atacată în parametrii trasaţi de art. 425 C. proc. civ.. Instanţa de fond a stabilit, în considerentele hotărârii, situaţia de fapt (pe care a expus-o în detaliu), dar şi încadrarea acesteia în drept, fiind examinate argumentele părţilor şi exprimat punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant al acestora, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată fiind unul clar, concis şi concret, fără elemente de contradictorialitate şi în deplină legătură cu natura cauzei.

De asemenea, în acord cu practica sa constantă, instanţa de control judiciar reţine că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidenţieze că judecătorul a examinat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu şi aspectele reţinute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecinţă, potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu poate fi calificată drept lipsă a motivării.

În concluzie, nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte consideră nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de nelegalitate.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază fondate criticile subsumabile prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat eronata aplicare şi interpretare a normelor de drept material.

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat atât anularea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nr. 360/31.01.2018, cu privire la salarizarea sa aferentă perioadei 01.01.2018 - 01.07.2018, dar şi anularea Ordinului preşedintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018, privind reîncadrarea reclamantei în funcţia contractuală de execuţie de consilier pentru afaceri europene, gradaţia 5 din cadrul Compartimentului Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale al ANSVSA şi stabilirea drepturilor salariale de bază, a sporurilor şi indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor, începând cu data de 02.07.2018.

Din perspectiva acestui din urmă ordin menţionat (nr. 1171/02.07.2018), chestiunea concretă criticată de reclamantă a fost cea a modului de stabilire a drepturilor salariale (iar nu demersul de reîncadrare, în sine), reclamanta apreciind că salariul său de bază a fost stabilit, ca şi în cazul Ordinului nr. 360/31.01.2018, cu încălcarea prevederilor din Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi, lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017, privind acordarea majorării de 12,5% la salariul de bază.

Deşi prin cererea iniţială, astfel cum a fost modificată, reclamanta a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada vizată de ambele ordine şi obligarea pârâtei la calcularea şi achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de bază, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea acestor ordine, în care această majorare nu i-a fost plătită şi până la zi, prin precizarea depusă la data de 20 iunie 2022, în dosarul instanţei de recurs, reclamanta a înţeles să îşi restrângă pretenţiile, în sensul de a solicita obligarea pârâtei ANSVSA la calcularea şi achitarea, în mod retroactiv, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza, pentru toate lunile care au trecut de la emiterea Ordinului nr. 1171/2018, în care această majorare nu i-a fost plătită, până la data acordării acesteia prin Ordinul nr. 1231/2020, respectiv 01.12.2020.

Urmare unei astfel de restrângeri a pretenţiilor, Înalta Curte observă că beneficiul concret urmărit de recurenta – reclamantă a rămas exclusiv cel al înlăturării efectelor actului administrativ ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020 (perioadă vizată doar de Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 1171/02.07.2018) şi a obligării ANSVSA la emiterea unui ordin de salarizare şi la plata sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% a salariului de bază pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020 (fără a mai fi urmărită şi anularea actului administrativ ce a vizat perioada 01.01.2018 - 01.07.2018, mai precis Ordinul nr. 360/31.01.2018).

Analizând sentinţa recurată din perspectiva parametrilor cadrului procesual restrâns ca urmare a precizării din data de 20 iunie 2022, Înalta Curte observă că, în mod contrar celor reţinute de prima instanţă, salariul de bază al recurentei – reclamante acordat în decembrie 2017 şi majorat cu 25% a depăşit salariul de bază aferent anului 2022. În acest sens sunt aspectele precizate de ANSVSA prin adresa nr. x/19.08.2022, conform cărora în urma aplicării procentului de 25% la salariul de bază lunar al reclamantei pentru luna decembrie 2017, a rezultat un salariu de bază având o valoare (14942 RON) excedentară celei aferente funcţiei de consilier pentru afaceri europene, gradaţia 5, prevăzută de anexa VIII, cap. II la Legea nr. 153/2017 (8195 RON). Din aceeaşi adresă a pârâtei rezultă că momentul la care salariul de bază al recurentei – reclamante a ajuns la nivelul maxim de salarizare reglementat de Legea nr. 153/2017 a fost 01.01.2018.

Un astfel de aspect generează, inclusiv pentru perioada 02.07.2018-01.12.2020, incidenţa prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în sensul acordării drepturilor salariale stabilite pentru anul 2022 conform prevederilor unui astfel de act normativ.

Printre elementele de determinare a drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017 se numără şi majorarea cu 12,5% a salariului de bază (reglementată de Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II - Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii, Subsecţiunea 6 - Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, punctul 6.2 - Sporuri şi alte drepturi lit. b) - Alte drepturi, subpunctul 5 din Legea nr. 153/2017), chestiunea în discuţie fiind cea a încadrării sau neîncadrării recurentei – reclamante în categoriile de personal cărora li se aplică o atare majorare.

Contrar aspectelor dezlegate de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că o atare majorare nu este aplicabilă doar personalului din cadrul A.N.S.V.S.A. care îşi desfăşoară activitatea în structurile de inspecţie şi control sau, prin atribuţiile specifice, contribuie în actul oficial de control, respectiv de inspector în cadrul Direcţiei Generale Control Oficial a A.N.S.V.S.A. (cum susţine intimata).

Instanţa de control judiciar reţine că sfera categoriilor de personal cărora această majorare a salariului de bază li se aplică în virtutea prevederilor punctului 6.2, lit. b), subpunctul 5 antereferit a fost extinsă prin prevederile literei c) a punctului 6.2 (Sporuri şi alte drepturi) din Anexa VIII, Capitolul II, Secţiunea II (Salarizarea personalului din autorităţi publice şi agenţii), Subsecţiunea 6 (Administraţia Publică Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor) a aceleiaşi legi.

Potrivit acestui din urmă menţionat text normativ (punctului 6.2, lit. c) Subsecţiunea 6, Secţiunea II, Capitolul II din Anexa VIII la Legea nr. 153/2017): Prevederile lit. a) şi b) se aplică în mod corespunzător şi funcţionarilor publici din aparatul propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi structurile subordonate acesteia.

Sus indicatul text normativ nu condiţionează beneficiul acordării majorării salariale de realizarea, de către funcţionarii publici vizaţi de lit. c), a) unor acte oficiale de control, motiv pentru care nu pot fi valorificate apărările intimatei privind definiţia dată prin Regulamentul CE 882/2004 actului de control, singura condiţie impusă fiind cea a apartenenţei funcţionarului la aparatul propriu al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ori al structurilor subordonate acesteia.

Din cuprinsul Ordinului nr. 1171/2018 rezultă că recurenta – reclamantă a fost reîncadrată în funcţia contractuală de execuţie de consilier pentru afaceri europene, gradaţia 5 din cadrul Compartimentului Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale al A.N.S.V.S.A., iar pârâta nu a argumentat niciodată în sensul că reclamanta nu ar avea calitatea de funcţionar public al aparatului propriu al ANSVSA.

Astfel, contrar celor stabilite de prima instanţă, reclamanta face parte din categoriile de personal cărora, în virtutea interpretării coroborate a lit. c) şi b) subpunctul 5 ale punctul 6.2, subsecţiunea 6, secţiunea II, cap. II, Anexa VIII la Legea nr. 153/2017, li se aplică majorarea salariului de bază cu 12,5 %, motiv pentru care sunt fondate criticile aduse de recurentă modului în care prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, coroborate cu cele ale Anexei nr. VIII la Legea nr. 153/2017, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5 pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

În raport de astfel de aspecte, instanţa de control judiciar apreciază (analizând cauza exclusiv în limitele generate de restrângerea cadrului procesual obiectiv operată ca urmare a precizării din data de 20 iunie 2022) că stabilirea, prin Ordinul nr. 1171/2018, a unor drepturi salariale fără acordarea majorării salariale de 12,5 %, are natura unui viciu de nelegalitate intrinsecă ce determină anularea ordinului de salarizare adoptat cu încălcarea prevederilor Anexei nr. VIII la Legea nr. 153/2017, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, aplicabile în ipoteza recurentei reclamante în virtutea literei c) a aceleiaşi prevederi normative. Într-un atare context recurenta - reclamantă este îndreptăţită atât la emiterea unui ordin cu respectarea unor astfel de prevederi, cât şi la calcularea şi achitarea unor drepturi salariale astfel majorate.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A., va casa sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza, va dispune admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi modificată, va anula Ordinul Preşedintelui ANSVSA Nr. 1171/02.07.2018 şi va obliga pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de baza cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5, precum şi la calcularea şi achitarea, către reclamantă, a sumelor corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 104 din data de 25 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, astfel cum a fost completată şi precizată.

Anulează Ordinul Preşedintelui ANSVSA Nr. 1171/02.07.2018.

Obligă pârâta la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei, în sensul acordării majorării salariului de baza cu 12,5%, potrivit Legii nr. 153/2017, anexa nr. VIII, cap. II, secţiunea II, subsecţiunea 6, punctul 6.2, lit. b), subpunctul 5 pentru perioada 02.07.2018 - 21.12.2020.

Obligă pârâta ANSVSA să calculeze şi să achite reclamantei sumele corespunzătoare majorării de 12,5% la salariul de baza pentru perioada 02.07.2018-21.12.2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.