Hunting fund direct award contract annulled for failure to prove 50% land ownership threshold; appeals rejected

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunilor conexate şi parcursul cauzei în primul ciclu procesual

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 01.06.2011 pe rolul Tribunalului Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2011 (precizată la data de 13.12.2011, conform cererii aflate la dosarului nr. x/2011 al Tribunalului Braşov), reclamanta A. (A.V.P.S. Făgăraş) a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, anularea procesului-verbal de predare-primire a fondului cinegetic nr. x Sâmbăta înregistrat sub nr. x/24.03.2011, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că I.T.R.S.V. Braşov a încheiat cu B. procesul-verbal de predare-primire a fondului cinegetic nr. x Sâmbăta nr. 21/24.03.2011, fără finalizarea lucrării anuale de evaluare a faunei cinegetice, contrar dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Ordinul nr. 219/2008.

Prin adresa nr. x/21.03.2011, i s-a solicitat ca, în data de 24.03.2011, ora 9:00, să se prezinte la sediul Ocolului Silvic Făgăraş pentru a participa la predarea-primirea fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta.

Prin adresa nr. x/23.03.2011, reclamanta a solicitat I.T.R.S.V. Braşov să revină cu o altă convocare în acord cu A., cu respectarea dispoziţiilor legale, însă acesta nu a dat curs solicitării, procedând la predarea-primirea fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta cu încălcarea legii.

Reclamanta a susţinut că procesul-verbal contestat prejudiciază gestionarea fondurilor cinegetice în scopul asigurării echilibrului ecologic şi al unei gospodăriri durabile a faunei de interes cinegetic pe fondurile cinegetice de către gestionari. De asemenea, predarea-primirea fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta a fost efectuată cu încălcarea Hotărârii Organizaţiei de Vânătoare Şoimul din data de 23.11.2010, prin aceea că fondul cinegetic nr. 43 Sâmbăta s-a predat unui membru al Organizaţiei de Vânătoare Şoimul, respectiv C., şi nu persoanei abilitate a reprezenta organizaţia faţă de terţi. Organele de conducere ale organizaţiei sunt D.-Preşedinte şi E.-Vicepreşedinte, conform actelor constitutive modificate la data de 10.01.2011. Potrivit art. 12 din Statut, organizaţia este reprezentată în raporturile cu terţii de către preşedinte şi poate fi înlocuit de vicepreşedinte. Aşadar, semnătura lui C., ca membru al organizaţiei, este nulă, iar obligaţia primirii fondului revenea organelor de conducere ale organizaţiei.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 407/2006 modificată şi completată prin O.U.G. nr. 102/2010.

1.2. Pârâta B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat pârâta că procesul-verbal de predare primire a fondului cinegetic nu este act administrativ, în înţelesul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, nefiind apt de a produce efecte juridice, ci este doar un act de finalizare a unei proceduri în care actul juridic este contractul de gestionare nr. x/08.03.2011.

Pârâta B. a invocat şi lipsa calităţii procesuale pasive, în condiţiile în care această persoană juridică nu este autoritate publică potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei, pârâta B. a arătat că procesul-verbal a fost încheiat de către dl. C. în baza hotărârii Consiliului Director al Organizaţiei de Vânătoare Şoimul nr. 9/25.02.2011, a cărei copie a anexat-o întâmpinării. Prin urmare, persoana a acţionat în limita împuternicirii acordate de către consiliul director, organ executiv de conducere a organizaţiei de vânătoare.

1.3. Pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă, susţinând că predarea-primirea fondului cinegetic nu s-a făcut în mod ilegal, deoarece la data la care s-a efectuat predarea-primirea fondului cinegetic exista un contract de gestionare a fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta, contract în care AVPS Făgăraş nu are nici o calitate.

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 2611 din 24 aprilie 2012, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.5. Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2011 pe rolul Tribunalului Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Pădurilor prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic Braşov şi B., anularea, respectiv, constatarea nulităţii absolute a contractului administrativ nr. x/08.03.2011 având ca obiect gestionarea faunei cinegetice din Fondul de vânătoare 43 Sâmbăta şi a actului adiţional nr. x/15.03.2011 la Contractul nr. x/08.03.2011 şi anularea, în parte, a actelor administrative care au stat la baza încheierii contractului atacat, respectiv: procesul-verbal nr. x/04.02.2011 şi Anexa 1A la acesta la nr. crt. 51 şi procesul-verbal nr. x/06.02.2011 şi Anexa 2 la acesta la nr. crt. 45; procesul-verbal nr. x/14.02.2011 şi Anexa la acesta nr. crt. 15; referatul de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice nr. x/24.02.2011 emis de Direcţia Generală Păduri din cadrul M.M.P. şi Anexa 1 la acesta nr. crt. 41.

A mai solicitat reclamanta, ca efect al anulării contractului de gestionare nr. x/08.03.2011, obligarea pârâtului Ministerul Mediului şi Pădurilor să-i atribuie dreptul de gestionare a faunei cinegetice din Fondul cinegetic nr. 43 Sâmbăta şi obligarea pârâtului, prin reprezentant teritorial I.T.R.S.V. Braşov, să încheie contract de gestionare pentru fondul de vânătoare arătat.

A susţinut reclamanta, în esenţă, că, la încheierea Contractului de gestionare nr. x/08.03.2011 şi a Actul Adiţional la contract, au fost încălcate dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi art. 123 din Legea nr. 215/2001 republicată.

De asemenea, suprafaţa inclusă în fondul cinegetic 43 Sâmbăta nu corespunde realităţii, deoarece pe listele de aderare la asociaţie figurează persoane decedate, astfel că s-a procedat la o mărire artificială a suprafeţei totale aflată în administrarea asociaţiei. Această împrejurare face să nu fie îndeplinită condiţia procentului de peste 50% sau de minimum 51% prevăzut de Legea nr. 407/2006 cu modificările O.U.G. nr. 102/2010.

A mai arătat reclamanta că a avut contract (contract nr. x/21.11.2000 de gestionare a fondului de vânătoare nr. 44 Sâmbăta, actual 43 Sâmbăta) pe o perioadă de 10 ani, încheiat cu M.A.P.P.M. în calitate de administrator, contract care a expirat la data de 01.12.2010.

A mai arătat reclamanta că nu sunt întrunite dispoziţiile art. 4 cu privire la documentele care atestă deţinerea în proprietate a suprafeţelor de teren incluse în asociaţia de proprietari, cât şi legitimitatea asociaţiei. Asociaţia respectivă are incluse suprafeţe de teren din proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale şi, mai mult, suprafaţa fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta nu a fost actualizată până la momentul încheierii contractului nr. x/2011, conform legii, astfel încât nu corespunde realităţii.

I. T.R.S.V. avea obligaţia "reactualizării împărţirii fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice", potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, în termen de 4 ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, adică 22.12.2010, mai înainte de declanşarea, procedurii de atribuire a fondului cinegetic în discuţie. I.T.R.S.V. nu a făcut acest lucru şi nici nu a dat curs dispoziţiei M.M.P. nr. 31799/N.M./16.02.2010, utilizând datele eronate privind suprafaţa fondului cinegetic din fişa fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta.

Astfel, prin încheierea contractului, i-a fost produsă o vătămare, constând în încălcarea unui interes legitim şi îngrădirea exercitării unor drepturi subiective în conformitate cu O.U.G. nr. 102/3.12.2010, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea contractului şi a actelor atacate.

1.6. Pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pârâtul a arătat că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii reglementate de art. 9 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 1221/2010 şi de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

1.7. Prin încheierea de şedinţă din data de 13 septembrie 2012 s-a admis excepţia de conexitate invocată de reclamantă şi s-a dispus conexarea dosarului înregistrat sub nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov la dosarul nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe.

1.8. Prin sentinţa civilă nr. 134 din 3 decembrie 2015, Curtea de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov şi B. din dosarul nr. x/2011.

De asemenea, instanţa a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov (succesoare a fostului Comisariat de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov), B., F. şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (subrogat în drepturile Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură) din dosarul conexat nr. x/2011

În consecinţă, Curtea de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat, în totalitate, procesul-verbal de predare-primire a fondului cinegetic nr. x Sâmbăta înregistrat sub nr. x/24.03.2011, a anulat contractul administrativ nr. x/08.03.2011, având ca obiect gestionarea faunei cinegetice pe fondul cinegetic 43 Sâmbăta şi actul adiţional nr. x/15.03.2011 la contractul susmenţionat, încheiate între Ministerul Mediului şi Pădurilor prin ITRSV Braşov şi B., a anulat, în parte, procesul-verbal nr. x/04.02.2011 al Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi anexa 1A la procesul-verbal cu privire la nr. crt. 51 şi procesul-verbal nr. x/06.02.2011 şi anexa nr. 2 la procesul-verbal cu privire la nr. crt. 45 - care conţin rezultatele analizei dosarelor de atribuire, a anulat, în parte, procesul-verbal nr. x/14.02.2011 şi anexa la acesta cu privire la nr. crt. 15 cât şi referatul de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice nr. x/24.02.2011, emis de Direcţia Generală Păduri din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi anexa nr. 1 la acesta la nr. crt. 41 şi a respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă din dosarul civil conexat cu nr. x/2011.

Totodată, instanţa a obligat pârâţii B., Garda Forestieră Braşov (subrogată în drepturile şi obligaţiile fostului Comisariat de Regim Silvic şi Cinegetic Braşov), F. şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor (subrogat în drepturile Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură) la plata către reclamanta A. a sumei de 2.506,70 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

1.9. Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a declarat recurs pârâta F., criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate

1.10. Prin decizia nr. 1042 din 16 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de F. împotriva sentinţei nr. 134 din 3 decembrie 2015 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a reţinut că actele administrative atacate cu acţiune în nulitate sunt cele care au stat la baza încheierii contractului administrativ nr. x/08.03.2011 având ca obiect gestionarea faunei cinegetice pe fondul cinegetic 43 Sâmbăta, contractul antemenţionat, dar şi a actele ulterioare întocmite în temeiul acestuia, iar instanţa de fond, pentru a statua asupra obiectului acţiunii, trebuia să stabilească dacă actele administrative au fost emise de organul competent cu respectarea condiţiilor prevăzute de legea specială care reglementează atribuirea directă a contractului pentru gestionarea fondului cinegetic, mai precis dacă asociaţia-pârâtă se conforma dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 407/2006.

A mai arătat Înalta Curte că prevederile din ordinele emise de Ministerul Mediului şi Pădurilor, nr. 1221/2010 şi nr. 2265/2010, vin în sprijinul organelor administrative, stabilind ce documente sunt necesare pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege şi ce conţinut trebuie să aibă aceste acte, dar nu reglementează o procedură de contestare a modalităţii de constituire a asociaţiilor şi nu permit lipsirea de efecte a înfiinţării unei persoane juridice, pentru că un act normativ de ordin terţiar nu poate adăuga la lege, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă există o hotărâre judecătorească de înfiinţare a asociaţiei respective, înscrisă în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, aceasta nu mai poate fi contestată, nici pe cale principală, nici pe cale incidentală, în cadrul unui alt litigiu.

Astfel, instanţa de recurs a statuat că prima instanţă nu a fost investită cu un capăt de cerere privind nelegala constituire a asociaţiei pârâte, iar în măsura în care a analizat în considerente această situaţie a depăşit limitele investirii, provocând pârâtei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin casarea hotărârii şi reluarea judecăţii raportat la cererile ce au făcut obiectul litigiului.

Pe această cale, Înalta Curte a stabilit că ceea ce trebuia să lămurească instanţa de fond, în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, era de a stabili dacă asociaţia pârâtă, raportat la documentele care au stat la baza întocmirii actelor preparatorii pentru încheierea contractului de gestionare a faunei cinegetice nr. 3/08.03.2011, a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 pentru a i se atribui direct contractul pentru gestionarea fondului cinegetic în litigiu – acesta fiind motivul de nulitate invocat în acţiunea introductivă de instanţă.

Analiza documentaţiei depuse la dosarul cauzei se impunea a fi făcută din perspectiva reglementărilor impuse prin actele normative terţiare, respectiv ordinele MMP nr. 1221/2010 şi 2265/2065, întrucât asociaţia pârâtă, depunând documentele indicate în ordinele de ministru, a participat la procedura de atribuire a contractului de gestiune în litigiu. Aceste documente trebuiau apreciate de autoritatea contractantă raportat la condiţiile impuse de lege: scop, obiectul de activitate, suprafaţa de teren adusă în asociaţie etc. Cu alte cuvinte, din punct de vedere al legislaţiei care reglementează asociaţiile şi fundaţiile, este posibil ca persoana juridică să fie legal constituită, însă instanţa va trebui să cerceteze dacă asociaţia în litigiu îndeplineşte criteriile prevăzute de lege şi de legislaţia secundară şi terţiară pentru a se califica în procedura de atribuire.

Analiza efectuată de instanţă trebuia să vizeze regimul juridic al actelor preparatorii, Înalta Curte statuând expres că o atare lămurire incumba instanţei, nu expertului, care nu putea stabili în ce măsură persoana juridică participantă la procedura de atribuire a fost legal constituită şi nici care este statutul juridic al actelor de proprietate al celor care au constitut asociaţia.

În raport de astfel de aspecte, Înalta Curte a stabilit în sarcina instanţei de fond obligaţia ca, în rejudecare, să statueze în temeiul căror acte depuse la dosarul cauzei urmau a fi efectuate măsurătorile topografice pentru a verifica îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege. De asemenea instanţa de control judiciar a stabilit că sarcina expertului ar trebui să fie doar cea de a determina, prin măsurători, dacă terenurile pentru care proprietarii (persoane fizice şi/sau juridice, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice) au făcut dovada deţinerii dreptului de proprietate reprezintă minimum 51% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic (obiectivele expertizei urmând a fi stabilite de instanţă raportat la textul de lege analizat, în scopul stabilirii premiselor aplicării sale în speţa dedusă judecăţii).

Totodată, instanţa de recurs a subliniat expres faptul că expertul nu poate statua cu privire la includerea justificată sau nejustificată a terenurilor în vederea constituirii asociaţiei, ca persoană juridică, acest aspect fiind atributul instanţei.

În raport de astfel de aspecte, apreciind că instanţa de fond nu a stabilit în întregime situaţia de fapt, întrucât nu a lămurit care sunt terenurile incluse în asociaţie pentru care s-a făcut dovada dreptului de proprietate, cu consecinţa efectuării măsurătorilor topografice, cu privire la acestea, Înalta Curte, a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea atacată cu recurs

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 37 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov şi B. în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a anulat procesul-verbal nr. x/24.03.2011 de predare primire a fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta.

Totodată, prima instanţă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Braşov, B., F. şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor în dosarul conexat cu nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a anulat contractul nr. x/08.03.2011 privind gestionarea faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 43 Sâmbăta din judeţul Braşov şi actul adiţional nr. x/15.03.2011 la contract, precum şi, în parte, procesul-verbal nr. x/04.02.2011 al Comisiei de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi anexa 1A la procesul-verbal cu privire la nr. crt. 51, dar şi procesul-verbal nr. x/06.02.2011 şi anexa nr. 2 la procesul-verbal cu privire la nr. crt. 45.

De asemenea, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat în parte procesul-verbal nr. x/14.02.2011 şi anexa la acesta cu privire la nr. crt. 15, cât şi referatul de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice nr. x/24.02.2011 şi anexa nr. 1 la acesta - nr. crt. 41.

Prima instanţă a respins restul pretenţiilor formulate în dosarul civil conexat nr. 8651/62/2011 al Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a obligat reclamanta la plata diferenţei de onorariu pentru expertiză către expert G., în sumă de 13.000 RON, şi a obligat pârâţii B., Garda Forestieră Braşov, F. şi Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor la plata către reclamanta A. a sumei de 18.506 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 08.03.2011, între pârâtul Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin I.T.R.S.V. Braşov, în calitate de administrator, şi pârâta B., în calitate de gestionar, s-a încheiat contractul administrativ nr. x/08.03.2011, având ca obiect gestionarea faunei cinegetice din fondul de vânătoare nr. 43 Sâmbăta în suprafaţă totală de 10766 hectare, având limitele marcate şi descrise în fişa fondului de vânătoare anexată Contractului, aprobată prin Ordinul nr. 193/2002.

Durata contractului a fost stabilită pentru o perioadă de 10 ani, respectiv de la data de 08.03.2011 până la data de 07.03.2021, gestionarul asumându-şi obligaţia de plată a unui tarif de gestionare de 2864 Euro. Ulterior, prin actul adiţional nr. x/15.03.2011, a fost modificat tariful pentru perioada 15.05.2011-14.05.2012, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

La baza încheierii acestui contract au stat actele administrative preparatorii, respectiv procesul-verbal nr. x/04.02.2011, emis de Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, unde în anexa 1 A, la nr. crt. 51, este evidenţiată cererea pârâtei, procesul-verbal nr. x/06.02.2011 şi anexa 2, care la nr. crt. 45 conţine rezultatele analizei dosarelor de atribuire, procesul-verbal nr. x/14.02.2011 emis de Ministerul Mediului şi Pădurilor cu anexa – crt. 15, precum şi referatul de aprobare a rezultatelor finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice nr. x/24.02.2011, emis de Direcţia Generală Păduri din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi anexa la acesta.

Potrivit competenţelor prevăzute de Ordinul nr. 1221/2010, în derularea procedurii de atribuire, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov a eliberat pârâtei F. dovada nr. x/20.12.2010 şi anexa 1 la dovadă, aceste înscrisuri fiind depuse la Ministerul Mediului şi Pădurilor în dosarul de atribuire.

După încheierea contractului de gestionare a faunei cinegetice, la data de 24.03.2011, prin procesul-verbal nr. x/24.03.2011 (încheiat între I.T.R.S.V. Braşov, pârâta B. şi reprezentanţii Primăriei Comunei Drăguş) s-a procedat la predarea fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta, la care părţile au anexat fişa fondului cinegetic susmenţionat, din care rezultă componenţa, structura şi tipul de proprietate asupra terenurilor predate.

A fost predată pârâtei suprafaţa cinegetic productivă constituită din pădure, teren arabil, gol alpin şi luciu de apă, aflată în proprietatea Statului Român, în proprietate comunală şi în proprietatea privată a persoanelor fizice, în suprafeţele indicate în act, plus suprafeţe neproductive cinegetic.

Motivul de nulitate invocat de reclamantă a fost nerespectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea 407/2006 la încheierea contractului de gestionare a faunei cinegetice nr. 3/08.03.2011, respectiv neîndeplinirea condiţiile prevăzute de lege pentru a i se atribui direct contractul de gestionare a fondului cinegetic. Curtea a reţinut că, raportat la data derulării procedurii de atribuire, dispoziţiile legale relevante sunt cele cuprinse la art. 8 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 în varianta ulterioară modificării prin O.U.G. nr. 102/2010, iar pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii 407/2006 a fost emis Ordinul 1221/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, relevante fiind prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (1) - (3) ale acestui ordin.

Aplicând astfel de prevederi legale cauzei pendinte, prima instanţă a apreciat că, având în vedere întinderea fondului de vânătoare nr. 43 Sâmbăta în suprafaţă totală de 10766 hectare, cu limitele marcate şi descrise în fişa fondului de vânătoare anexată Contractului, aprobată prin Ordinul nr. 193/2002 privind reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri cinegetice a rezultat că, pentru atribuire directă, pârâtele erau ţinute să facă dovada deţinerii în proprietate a mai mult de 5.383 ha din suprafaţa acestui fond cinegetic.

Pârâta F. a depus în cadrul procedurii de atribuire actele statutare din care rezulta că administrează suprafaţa de 5.924,86 ha teren (încheierea pronunţată în dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Făgăraş), iar prin dovada nr. x/20.12.2010 şi anexa la această dovadă, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov a atestat faptul că din suprafaţa totală de 5.924,86 ha teren administrată de Asociaţie, suprafaţa de 5.722,40 ha era inclusă în fondul cinegetic Sâmbăta de Sus, această suprafaţă depăşind minimul cerut de lege pentru atribuirea directă.

Reţinând dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare, prin care s-a statuat că instanţa de fond nu a fost învestită cu un capăt de cerere privind nelegala constituire a asociaţiei pârâte şi că ceea ce trebuia să lămurească instanţa de fond se referă la a stabili dacă, raportat la documentele care au stat la baza întocmirii actelor preparatorii pentru încheierea contractului, asociaţia pârâtă îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 8 din Legea 407/2006 privind atribuirea directă, în rejudecare, instanţa de fond a statuat, în virtutea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul 1221/2010 de aprobare a Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice că, în cuprinsul anexei la dovada nr. x/20.12.2010 (eliberată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov) sunt menţionate ca acte de proprietate avute în vedere la stabilirea suprafeţelor incluse în fondul cinegetic adeverinţa nr. 2833/24.112010 eliberată de Primăria Drăguş, adeverinţa nr. x/24.11.2010 eliberată de Primăria Comunei Viştea şi adeverinţa nr. 3792/2611.2010 emisă de Primăria Voila.

Curtea a constatat că aceste adeverinţe nu pot face dovada cerută de norma juridică, întrucât nu cuprind menţiuni în sensul indicării numărului cadastral şi a identificării de carte funciară (fiind eliberate în baza informaţilor regăsite în Registrul Agricol, care nu face dovada proprietăţii asupra terenurilor, conform art. 3 din O.G. nr. 28/2008).

În expertiza efectuată după casarea cu trimitere spre rejudecare, expertul a arătat că nu se poate face identificarea pe baza adeverinţelor, motiv pentru care, în încercarea de a stabili amplasamentul terenurilor cuprinse în adeverinţe, a solicitat primăriilor identificarea prin numere cadastrale pentru a se putea stabili dacă respectivele terenuri se regăsesc în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43.

Coroborând aceste informaţii cu cele extrase din evidenţele OCPI Braşov, expertul a concluzionat că în ceea ce priveşte adeverinţa x/24.11.2010 din suprafaţa de 564,38 ha s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 numai pentru o parte din terenuri (respectiv 305,496 ha), din suprafaţa de 254,24 ha menţionată în adeverinţă s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 numai pentru o suprafaţă de 5,68 ha, iar din suprafaţa de 614,49 ha s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 numai pentru o suprafaţă de 5,41 ha.

În ceea ce priveşte adeverinţa x/24.11.2010 emisă de Primăria Comunei Drăguş, din suprafaţa de 1.982,12 ha s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 numai pentru o parte din terenuri, respectiv 50,60 ha, iar în ceea ce priveşte suprafaţa de 665,1 ha menţionată în adeverinţă nu s-a putut stabili amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 .

În acelaşi sens a concluzionat expertul şi în ceea ce priveşte suprafaţa de 350,63 ha cuprinsă în adeverinţa x/26.11.2010 emisă de Primăria Comunei Voila, în privinţa căreia s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic Sâmbăta 43 numai pentru suprafaţa de 30,51 ha.

Concluzionând, Curtea a constatat că, în cauză, s-a făcut proba contrară celor înscrise în dovada nr. x/20.12.2010 eliberată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, referitoare la includerea suprafeţelor de teren în fondul cinegetic nr. 43 Sâmbăta, concluzia expertului fiind fundamentată prin compararea datelor din adeverinţe cu identificarea topografică rezultată din informaţiile extrase din evidentele OCPI Braşov, iar nu rezultatul unei simple inventarieri.

Mai mult, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte includerea suprafeţelor de teren aparţinând Comunei Drăguş, respectiv Comunei Viştea la constituirea F., aceasta s-a realizat prin aprobarea H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010.

Aceste două hotărâri au fost anulate prin decizia 2393/R/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, respectiv decizia 1476/R/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, astfel că din acest punct de vedere nu se mai verifică, în speţă, îndeplinirea condiţiei deţinerii în proprietate a mai mult de 50 % din suprafaţa fondului cinegetic în litigiu.

În raport de astfel de aspecte, Curtea a reţinut că actele administrative contestate au fost emise de autorităţile pârâte cu încălcarea condiţiile impuse de art. 8 din Legea 407/2006 pentru atribuirea directă a contractului de gestionare a fondului cinegetic.

De asemenea, având în vedere că reclamanta a achitat doar parţial decontul lucrării de expertiză, respectiv 3.000 RON din valoarea decontului de 16.000 RON, instanţa de fond a obligat-o pe aceasta la plata diferenţei onorariu expertiză către expert G. în sumă de 13.000 RON.

Mai mult, reţinând culpa procesuală a pârâţilor, în temeiul art. 274 C. proc. civ., prima instanţă a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 18.506 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Căile de atac declarate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 37 din data de 10 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov.

3.1. Prin calea de atac promovată, pârâta B. a solicitat, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. din 1865, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa rejudecării litigiului în fond, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În susţinerea căii de atac astfel formulate, recurenta a învederat că se impune casarea hotărârii atacate pentru nerespectarea dispoziţiilor deciziei civile nr. 1042/16.03.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că prima instanţă nu şi-a îndeplinit obligaţia identificării terenurilor printr-o expertiză topografică care să procedeze şi la efectuarea măsurătorilor, întrucât, în virtutea principiului disponibilităţii şi a conduitei procesuale a reclamantei, a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice formale, cu obiectivele solicitate de către reclamantă, ce nu a presupus măsurători.

De asemenea, recurenta a subliniat faptul că expertiza tehnică topografică astfel realizată este lipsită de orice valoare probatorie, iar prin admiterea, în parte, a cererii de chemare în judecată pe considerentul că H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010 au fost anulate prin decizia nr. 2393/R/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, respectiv decizia nr. 1476/R/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov, instanţa de fond a ignorat dispoziţiile hotărârii de casare, ce vizau obligaţia de a verifica situaţia la momentul atribuirii contractului de gestionare a fondului cinegetic, situaţie neinfluenţată, la acel moment, de hotărârile judecătoreşti invocate de către judecătorul fondului.

Printr-un alt set de critici, recurenta a invocat o încălcare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006 şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010, în sensul că adeverinţele eliberate de către primării au fost înlăturate printr-o interpretare eronată a expertizei.

În opinia recurentei, faptul că nu s-a stabilit cu certitudine includerea sau neincluderea terenurilor administrate de F. în fondul cinegetic a fost interpretat eronat de către instanţa de fond în favoarea părţii reclamante, întrucât dubiul profită părţii pârâte, partea reclamantă având obligaţia să-şi dovedească pretenţiile în mod indubitabil. Astfel, recurenta a argumentat în sensul că instanţa de fond a apreciat greşit dispoziţiile O.G. nr. 28/2008 privind registrul agricol, deoarece menţiunile din registrul agricol sunt temeiul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit legilor ce reglementează fondul funciar.

3.2. În cauză a formulat recurs şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de fond şi, în rejudecare, respingerea în integralitate a acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurentul a argumentat în sensul unei eronate aplicări şi interpretări, de către prima instanţă, a temeiurilor legale invocate de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în contextul în care expertul desemnat de instanţa de fond pentru efectuarea expertizei s-a rezumat doar la analizarea documentelor aflate deja la dosarul cauzei şi a celor puse la dispoziţie de A.J.V.P.S. Făgăraş, Primăria Viştea, Primăria Drăguş, Primăria Voila şi O.C.P.I. Braşov, fără a se deplasa în teren pentru efectuarea de măsurători.

Reiterând faptul că fondul cinegetic în cauză a fost supus procedurii de atribuire în gestiune ca urmare a încetării, la termen, a valabilităţii contractului de gestionare încheiat de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură cu A.J.V.P.S. Făgăraş, recurentul a precizat că suprafaţa fondului cinegetic nr. 43, denumit Sâmbăta, din judeţul Sibiu, a fost stabilită prin Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 193/2002, acesta fiind singurul act normativ care reglementează suprafeţele fondurilor cinegetice de pe teritoriul României. Lucrarea de revizuire a rearondării teritoriului României în fonduri de vânătoare a fost realizată de către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice Bucureşti, în perioada 2000 - 2002 şi a avut ca scop reactualizarea delimitării fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare, iar în anexele nr. 1-5 la ordinul sus indicat au fost prevăzute delimitările fondului cinegetic al României în fonduri de vânătoare. Suprafaţa şi limitele fondului cinegetic nr. 43 nu au suferit nicio modificare în perioada cuprinsă între data aprobării Ordinul M.A.D.R. nr. 193/2002 şi data supunerii acestuia procedurii de atribuire în gestiune din perioada 2010 - 2011.

În opinia recurentului, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice din cuprinsul fondului cinegetic ce face obiectul prezentei cauzei s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 (forma în vigoare la acel moment) şi cele ale Ordinului ministrului mediului şi pădurilor nr. 1221/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice (în vigoare la acel moment), iar înfiinţarea F. s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aceasta fiind înscrisă în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, potrivit încheierii din data de 14.09.2010, din dosarul nr. x/2010.

De asemenea, recurentul a arătat că F. a făcut dovada deţinerii în proprietate a suprafeţelor de teren în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1221/2010, prin prezentarea, în copie, a documentelor de proprietate şi a înscrisurilor eliberate de unităţile administrativ – teritoriale. Cum documentele prezentate în procedura de atribuire au fost identice cu cele prezentate la momentul înfiinţării, acestea au fost cercetare şi în procedura de verificare a legalităţii prevăzută de art. 8 alin. (2) indice 1 din Ordonanţa nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii. Astfel, dovedirea dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren s-a realizat, ca şi în cazul altor solicitări de atribuire, cu adeverinţe emise de unităţile administrativ- teritoriale, ce au atestat persoanele şi suprafeţele de teren deţinute de acestea pe raza respectivei unităţi administrativ teritoriale.

Totodată, recurentul a arătat că dovada nr. x/20.12.2010, eliberată de către I.T.R.S.V. Braşov, a fost întocmită pe baza adeverinţelor emise de către primării, care, din prisma rolului lor de colector de taxe şi impozite, deţineau date cu privire la suprafeţele deţinute de persoanele fizice/juridice pe suprafaţa administrativă a acestora, astfel că suprafeţele de teren menţionate în cuprinsul acesteia se aflau situate în cadrul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta.

Recurentul a argumentat şi în sensul că aspectul nerealizării procedurilor de cadastrare a suprafeţelor de teren şi de intabulare pe numele fiecărui proprietar cu localizarea exactă, nu echivalează cu inexistenţa acestor suprafeţe pe raza UAT-ului respectiv şi, implicit, în cuprinsul fondul cinegetic ce face obiectul prezentului litigiu, motiv pentru care efectuarea, de către expertul desemnat de instanţă, de măsurători topografice în teren era esenţială, putându-se astfel stabili cu exactitate situaţia de fapt.

3.3. Sentinţa primei instanţe a fost atacată cu recurs şi de pârâta Garda Forestieră Braşov, care, invocând eronata interpretare şi aplicare a normelor de drept material, a solicitat casarea hotărârii recurate, cu consecinţă respingerii acţiunii şi a exonerării Gărzii Forestiere Braşov de la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a învederat, în esenţă, că la ITRSV Braşov a fost depus un dosar care conţinea adeverinţele eliberate de către unităţile administrativ-teritoriale pe a căror rază teritorială erau amplasate suprafeţele de teren. Întrucât ITRSV Braşov nu a putut verifica toate suprafeţele înscrise în adeverinţe, a fost întocmită anexa la dovada nr. x/20.12.2010 prin care preşedintele Asociaţiei de proprietari şi-a asumat, pe proprie răspundere, realitatea celor înscrise în adeverinţe. Doar în aceste condiţii a fost eliberată dovada nr. x/20.12.2010, motiv pentru care nu poate fi reţinută culpa Gărzii Forestiere Braşov la emiterea dovezii, deoarece adeverinţele privind proprietatea nu au fost eliberate de ITRSV Braşov, iar actul numit "dovadă" nu este doveditor de proprietate.

Reiterând etapele anterioare încheierii contractului nr. x/08.03.2011, recurenta a argumentat că, în raport de documentele ce i-au fost prezentate, nu avea competenţa de a se pronunţa cu privire la legalitatea încheierii de înfiinţare a asociaţiei, iar aspectele sesizate de reclamantă cu privire la nelegalitatea constituirii F. nu pot fi opuse spre a se susţine nelegalitatea procedurii de atribuire.

A mai arătat recurenta că F. a desemnat ca gestionar al fondului cinegetic Organizaţia de Vânătoare "Şoimul" Mediaş şi nu s-a autopropus pentru gestionarea acestui fond cinegetic, iar prin adresa nr. x/22.11.2010 recurenta a solicitat gestionarilor fondurilor cinegetice, inclusiv reclamantei, să transmită fişa fondului cinegetic, completată la zi pe ultimele zece sezoane de vânătoare. AVPS Făgăraş a transmis fişa fondului cinegetic pe care aceasta o deţinea din anul 2000, având o suprafaţă de 10869 ha. Prin adresa nr. x/01.07.2010, a solicitat tuturor primăriilor din judeţul Braşov să transmită suprafeţele pe care le deţin în perimetrul fiecărui fond cinegetic, pe categorii de folosinţă, în baza documentelor de proprietate. Această solicitare nu a avut nici un răspuns. În opinia sa, expertiza topo-cadastrală a fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta nu relevă o schimbare a limitelor fondului cinegetic.

Recurenta a mai subliniat că nu se poate prezenta în fata instanţei de judecată, printr-o expertiză care nu este acceptată şi vizată de OCPI, o altă suprafaţă decât cea specificată în ordinul de ministru, ca certă şi reală.

În ceea ce priveşte semnarea procesului-verbal de predare-primire a fondului cinegetic de către o altă persoană decât reprezentantul legal al F., recurenta a menţionat că la sediul ITRSV Braşov a fost înaintată, în data de 08.06.2011, adresa nr. x/02.06.2011, aparţinând Organizaţiei de Vânătoare Şoimul prin care s-a adus la cunoştinţă faptul că raporturile de serviciu ale numitului H., având funcţia de "director" au încetat de la data de 05.04.2011 şi că sediul Organizaţiei de Vânătoare a fost schimbat. Recurenta a arătat că acesta a fost singurul schimb de corespondentă pe care l-a avut atât cu B., cât şi cu F., în sensul modificării actelor constitutive sau a statutelor. Persoanele care s-au prezentat la predarea-primirea fondului cinegetic 43 Sâmbăta s-au recomandat în faţa angajatului ITRSV Braşov ca având funcţiile care au fost înscrise şi în cuprinsul procesului-verbal.

4. Apărările formulate în cauză.

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, A. a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâţii B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov împotriva sentinţei civile nr. 37 din 10 martie 2022 şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, intimata a argumentat în sensul că instanţa de fond a respectat îndrumările date de instanţa de recurs, câtă vreme, aplicând corect principiul disponibilităţii, instanţa de fond a dispus, în consonanţă cu îndrumarea dată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie (potrivit cu care obiectivele vor fi stabilite de Curtea de Apel Braşov) ca expertiza tehnică să se efectueze din punct de vedere documentar, cu atât mai mult cu cât instanţa de recurs a arătat că cercetarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 trebuie să se facă prin raportare la documentele care au stat la baza atribuirii contractului de gestiune, lucru pe care Curtea de Apel Braşov l-a respectat.

Intimata a învederat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a stabilit care vor fi obiectivele probei cu expertiza pe care a recomandat-o ca atare, lăsând la latitudinea instanţei de fond stabilirea acestora, astfel încât obiectivele au fost stabilite într-o manieră care să răspundă obiectului cauzei şi problematicii puse în discuţie.

De asemenea, intimata a învederat că hotărârea Curţii de Apel Braşov a fost dată cu legala aplicare şi interpretare a normelor de drept material, câtă vreme expertul a conchis că din totalul de 4431 ha evidenţiat în adeverinţele 4513 Viştea, 2833 Drăguş şi 3792 Voila, în perimetrul fondului cinegetic 43 Sâmbăta intră doar 397,69 ha, diferenţa de 4033,04 ha nefăcând parte din perimetrul fondului cinegetic amintit. Astfel, asociaţia nu are mai mult de 50 % din suprafaţa fondului cinegetic.

În legătură cu regimul juridic al actelor ce ar face dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că ele nu respectă tipologia unor acte de transmitere, constatare sau reconstituire a dreptului de proprietate.

A mai arătat intimata că, prin deciziile nr. 2030/30.04.2014 şi nr. 629/7.02.2013, pronunţate în dosarele nr. x/2011, respectiv 166/35/2011 au fost puse în aplicare dezlegările obligatorii trasate de Decizia nr. 1/1997 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, pronunţată în interesul legii, prin care s-a statuat că adeverinţele nu fac nici dovada proprietăţii şi nici dovada amplasamentului terenului. Cele două decizii sunt date în procese similare cu prezentul litigiu, chestiunea ce trebuia lămurită fiind, ca şi în procesul pendinte, identificarea titlurilor de proprietate invocate care duc la o deţinere a mai mult de 50 % din suprafaţa fondului cinegetic.

4.2. În cauză a depus întâmpinare şi recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin care, reiterând aspecte similare celor evocate prin propriul recurs, a solicitat admiterea recursurilor promovate de pârâtele B. şi Garda Forestieră Braşov.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, probele administrate, normele legale incidente şi apărările formulate în întâmpinări, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, observând caracterul similar al criticilor aduse de pârâţi sentinţei primei instanţe prin recursurile declarate, Înalta Curte apreciază că, pentru o justă soluţionare a cauzei, se impune analiza grupată a acestora, în funcţie de chestiunile de drept invocate.

Răspunzând în mod punctual criticilor evocate de recurenţi (ce au fost, în esenţă, subsumate cazului de casare reglementat de art. 304 pct. 9 şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. din 1865), Înalta Curte observă că o primă chestiune antamată prin căile de atac exercitate a fost cea a unei pretinse nerespectări, de către prima instanţă, a caracterului obligatoriu al deciziei de casare nr. 1042 din 16 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual al cauzei pendinte, ce, în opinia recurenţilor, ar fi fost generată, dintr-o primă perspectivă, de realizarea raportului de expertiză tehnică fără o lucrare la faţa locului.

Instanţa de control judiciar găseşte nefondate astfel de critici, câtă vreme, în rejudecarea cauzei, prima instanţă a aplicat în mod corect prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, judecătorul fondului respectând, contrar celor evocate de recurenţi, dezlegările date de instanţa de recurs problemelor de drept incidente cauzei şi instrucţiunile legate de necesitatea administrării probei cu expertiză (inclusiv delimitarea trasată de instanţa de recurs între obligaţiile ce incumbă instanţei de fond şi atributele specifice activităţii ce se impunea a fi desfăşurată de expert).

Înalta Curte reţine că, în esenţă, chestiunea pentru dezlegarea căreia instanţa de recurs, prin decizia nr. 1042 din 16 martie 2017, a stabilit, în sarcina primei instanţe, în rejudecare, obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice a fost cea a verificării suprapunerii amplasamentului terenurilor ce au fost exhibate de proprietarii de teren, constituiţi în F., în cadrul procedurii de atribuire directe a fondului cinegetic cu amplasamentul (perimetrul) concret al fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta, în scopul de a se cerceta dacă terenurile asociaţiei reprezintă peste 50% din suprafaţa unui astfel de fond cinegetic (conform prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 407/2006, în varianta ulterioară modificării prin O.U.G. nr. 102/2010, aplicabilă în raport de data emiterii actelor administrative atacate şi a perfectării contractului administrativ nr. x/08.03.2011).

Cu alte cuvinte, prin administrarea unei astfel de probe s-a urmărit verificarea reperelor topo - cadastrale ale terenurilor F. (5.924,86 ha teren, conform adeverinţelor eliberate de Primăria Viştea, Primăria Drăguş şi Primăria Voila) comparativ cu reperele topo-cadastrale ale fondului de vânătoare nr. 43 Sâmbăta (în suprafaţă totală de 10766 hectare teren, având limitele marcate şi descrise în fişa fondului de vânătoare aprobată prin Ordinul nr. 193/2002).

Deşi, prin decizia de casare, instanţa de recurs a stabilit necesitatea efectuării unei expertize prin care, pe baza măsurătorilor efectuate, să se determine aspectele legate de antereferita suprapunere, o atare statuare nu poate fi interpretată în sensul că instanţa de recurs a stabilit şi metoda prin care măsurătorile urmau a fi realizate.

În fapt, din conţinutul normativ al art. 208 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 rezultă că lucrarea la faţă locului reprezintă doar una dintre metodele de efectuare a unei expertize (inclusiv din perspectiva realizării unor măsurători), întrucât vreme textul normativ în discuţie arată că dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea (...).

Tehnica de realizare a lucrării de specialitate rămâne, însă, atributul expertului, în calitatea sa de specialist a cărui părere, conform art. 201 C. proc. civ. din 1865, a fost solicitată pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. Potrivit dispoziţiilor art. 211 şi art. 212 C. proc. civ. din 1865, în măsura în care sunt necesare lămuriri, ori de câte ori li se va cere, experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da astfel de lămuriri, iar dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză, însă modalitatea de realizare a lucrărilor necesare furnizării unui răspuns la obiectivele stabilite de instanţă este determinată de către expertul desemnat pentru efectuarea expertizei.

În cauza pendinte, astfel cum rezultă din aspectele învederate prin adresa aflată la fila x a vol. II al dosarului instanţei de fond (în rejudecare) precum şi prin adresa aflată la fila x a vol. II al dosarului instanţei de fond (în rejudecare), dar şi din raportul de expertiză aflat la filele x ale vol. IV al dosarului instanţei de fond (în rejudecare), expertul tehnic a apreciat că metoda de realizare a măsurătorilor necesare verificării suprapunerii amplasamentelor terenurilor în discuţie nu impune o lucrare la faţa locului, ci o verificare comparativă a documentelor aflate la dosarul cauzei, cu datele rezultate din tabele în care terenurile din adeverinţe au fost identificate cu numere cadastrale furnizate de unităţile administrativ teritoriale relevante (Primăria Viştea, Primăria Drăguş, Primăria Voila) şi cu datele puse la dispoziţie de OCPI Braşov.

Pe baza unei astfel de verificări, expertul a putut concluzionat că, din suprafaţa de 564,38 ha (indicată în adeverinţa nr. x/24.11.2010 eliberată de Primăria Comunei Viştea) s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta numai pentru o suprafaţă de 305,496 ha, din suprafaţa de 254,24 ha (menţionată în aceeaşi adeverinţă) s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta numai pentru o suprafaţă de 5,68 ha, iar din suprafaţa de 614,49 ha s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta numai pentru o suprafaţa de 5,41 ha.

De asemenea, aplicând metoda antereferită, expertul a putut stabili că din suprafaţa de 1.982,12 ha (indicată în adeverinţa nr. x/24.11.2010 emisă de Primăria Comunei Drăguş) amplasamentul în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta putea fi confirmat doar pentru 50,60 ha, iar în ceea ce priveşte suprafaţa de 665,1 ha (menţionată în aceeaşi adeverinţă) concluziile raportului de expertiză au fost că amplasamentul acesteia nu este în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta.

În ceea ce priveşte suprafeţele indicate în adeverinţa nr. x/26.11.2010, emisă de Primăria Comunei Voila, concluziile raportului de expertiză au fost în sensul că din suprafaţa de 350,63 ha cuprinsă în adeverinţă, s-a putut stabili cu certitudine amplasamentul în interiorul fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta numai pentru suprafaţa de 30,51 ha.

Contrar celor evocate de recurenţi, concluziile raportului de expertiză nu au fost în sensul de imposibilitate de identificare a amplasamentelor terenurilor, în general, ci, prin topica şi termenii utilizaţi, expertul a evidenţiat, în realitate, o suprapunere doar parţială a amplasamentului fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta cu amplasamentul terenurilor exhibate în vederea atribuirii directe.

O atare metodă de realizare a măsurătorilor a fost apreciată de instanţa de fond drept lămuritoare în raport de aspectele ce se impuneau a fi verificate în cauză, astfel încât, faţă de cele stabilite prin decizia de casare, întrucât în primă instanţă a fost administrată proba cu expertiză prin care au fost furnizate informaţiile apreciate ca fiind necesare prin decizia de casare, nu se poate reţine o încălcare, din această perspectivă, a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Totodată, utilizarea unei astfel de metode de realizare a măsurătorilor nu poate fi apreciată, în circumstanţele particulare ale cauzei pendinte, ca fiind în măsură a altera forţa probantă a unui astfel de mijloc de probă, date fiind chestiunile ce se impuneau a fi dezlegate, mai precis suprapunerea de amplasamente în raport de repere topo - cadastrale.

Recurenţii au evocat încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi în raport de efectele deciziei nr. 2393/R/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov şi deciziei nr. 1476/R/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov recunoscute de prima instanţă prin sentinţa atacată. În esenţă, recurenţii au apreciat că, prin valorificarea acestor hotărâri, judecătorul fondului ar fi încălcat obligaţia de a verifica legalitatea actelor administrative supuse analizei în cauza pendinte în raport de actele existente la data emiterii acestora.

Înalta Curte consideră şi astfel de critici ca fiind nefondate, observând că atribuirea directă (prin contractul administrativ nr. x/08.03.2011) s-a realizat către B., drept gestionar propus de către proprietarii de teren constituiţi în scopul propunerii gestionarului în F.. Prin H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010 suprafeţele ce au fost exhibate în procedura de atribuire directă (aparţinând Comunei Drăguş, respectiv Comunei Viştea) au fost incluse la constituirea F..

Sus indicatele decizii judecătoreşti privesc anularea H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010, fiind, astfel, invalidată prezumţia de legalitate a unor acte administrative anterioare momentului semnării contractului administrativ. Decizia nr. 2393/R/2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov şi decizia nr. 1476/R/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Braşov au fost valorificate de instanţa de fond în cauza pendinte tocmai din perspectiva obligaţiilor trasate de instanţa de recurs din primul ciclu procesual, în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 8 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 407/2006 (în varianta ulterioară modificării prin O.U.G. nr. 102/2010), mai precis a deţinerii, de către F., a mai mult de 50% din suprafaţa fondului cinegetic.

Se mai reţine şi că statuările instanţei de recurs din primul ciclu procesual nu pot fi interpretate în sensul de a impune primei instanţe o conduită menită să ignore efectele pozitive de lucru judecat ataşate unor hotărâri judecătoreşti. Faptul că hotărârile judecătoreşti prin care au fost anulate H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010 au fost pronunţate ulterior momentului încheierii contractului administrativ nr. x/08.03.2011 nu înlătură efectele pe care astfel de hotărâri le produc în cauza pendinte. Nu poate fi ignorat faptul că, în materia dreptului administrativ, anularea unui act administrativ are efecte retroactive, considerându-se că acesta din urmă nici nu a existat. Astfel, hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus anularea celor două hotărâri de consiliu local produc, indiferent de data pronunţării lor, efecte şi asupra actelor care au fost condiţionate, sub aspectul legalităţii, de existenţa H.C.L. Viştea nr. 27/2010 şi H.C.L. Drăguş nr. 42/2010, printre care şi actele administrative atacate în cauza pendinte, motiv pentru care nu se poate reţine, nici din această perspectivă, o încălcare, de către prima instanţă, a obligaţiilor trasate în sarcina sa prin decizia de casare nr. 1042 din 16 martie 2017.

Analizând, în continuare, criticile aduse de recurenţi (prin evocarea prevederilor art. 304 indice 1 din C. proc. civ. din 1865) modului în care prima instanţă a valorificat concluziile raportului de expertiză, Înalta Curte apreciază că şi acestea sunt nefondate, în sensul că nu se poate da eficienţă susţinerilor recurenţilor conform cărora imposibilitatea de stabilire, cu certitudine, a suprapunerii amplasamentului terenurilor cu cel al fondului cinegetic trebuia interpretată în favoarea pârâţilor, iar nu a reclamantei.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar reţine că, în dreptul public (spre deosebire de dreptul privat), pe calea contenciosului administrativ se verifică legalitatea actelor administrative emise, iar neîndeplinirea condiţiilor de legală perfectare a acestora (cum este, în cauza pendinte, condiţia reglementată pentru atribuirea directă de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, în varianta ulterioară modificării prin O.U.G. nr. 102/2010) generează răsturnarea prezumţiei de legalitate şi anularea acestora. Prin raportul de expertiză s-a stabilit că doar parte din terenurile evocate au un amplasament ce poate fi, cu certitudine, suprapus celui al fondului cinegetic, proporţia suprapunerii nefiind suficientă spre a atinge procentul de 50% impus de sus indicatul text normativ. Lipsa de certitudine (câtă vreme, în discuţie, este legalitatea unui act administrativ) echivalează cu o neîndeplinire a condiţiei impuse de lege, ceea ce generează nelegalitatea actului, iar o atare nelegalitate nu poate fi acoperită prin invocarea culpei autorităţilor publice în a finaliza procedurile administrative de reconstituire a dreptului de proprietate (ce, de altfel, reprezintă o chestiune străină de obiectul cauzei pendinte) sau de efectuare a procedurilor de intabulare şi cadastrare pe numele fiecărui proprietar de teren.

Art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 1221/2010 reglementează, într-adevăr, că dovada deţinerii în proprietate a terenurilor incluse în asociaţiile de proprietari se poate face şi cu înscrisurile eliberate de unităţile administrativ teritoriale, însă chestiunea în discuţie în litigiul pendinte nu este cea a nedovedirii calităţii de proprietar, în sensul valorii doveditoare a adeverinţelor de proprietate, ci a lipsei de suprapunere a amplasamentelor terenurilor indicate în astfel de adeverinţe, inclusiv din punct de vedere topo – cadastral, cu amplasamentul fondului cinegetic, în sensul că suprafeţele de teren deţinute de asociaţie nu au un amplasament care să reprezinte peste 50% din suprafaţa fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta. Astfel, ceea ce instanţa de fond a reţinut este faptul că în raport de lipsa de identitate de amplasament, adeverinţele eliberate de UAT-uri nu pot face dovada impusă 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006.

Contrar celor afirmate de recurenta Garda Forestieră Braşov, prin raportul de expertiză efectuat în cauză nu a fost prezentată o altă suprafaţă a fondului cinegetic nr. 43 Sâmbăta faţă de cea specificată în Ordinul de ministru nr. 193/2002.

În raport de astfel de aspecte, prima instanţă a interpretat corect concluziile expertizei, atunci când a apreciat că, în cauză, s-a făcut proba contrară celor înscrise în dovada nr. x/20.12.2010, eliberată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Braşov, prin care s-a statuat că, din suprafaţa totală de 5.924,86 ha teren administrată de F., suprafaţa de 5.722,40 ha ar fi fost inclusă în fondul cinegetic nr. 43 Sâmbăta (dovadă emisă în baza adeverinţelor eliberate de Primăria Viştea, Primăria Drăguş şi Primăria Voila).

Astfel, nu se poate reţine nici o interpretare sau aplicare eronată, de către prima instanţă, a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 407/2006, coroborate cu art. 3 şi 4 din Ordinul nr. 1221/2010, dar nici a dispoziţiilor O.G. nr. 28/2008, privind registrul agricol.

Cât priveşte susţinerile recurentei Garda Forestieră Braşov referitoare la calitatea reprezentantului asociaţiei ce a semnat declaraţia pe proprie răspundere ce a stat, printre altele, la baza emiterii dovezii nr. x/20.12.2010, Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 37 din data de 10 martie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu a reţinut un astfel de aspect drept element de nelegalitate a actelor anulate, motiv pentru care aceste critici nu au legătură cu dezlegările date de prima instanţă situaţiei de fapt şi de drept. Pentru aceleaşi considerente nu pot fi analizate nici alegaţiile recurenţilor privind legala constituire a F., câtă vreme prima instanţă a precizat expres, în cuprinsul hotărârii recurate, că un astfel de aspect nu face obiectul analizei în cauza pendinte.

De asemenea, nu se poate reţine o exonerare a recurentei Garda Forestieră Braşov de la plata cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă pentru o pretinsă lipsă de culpă în emiterea dovezii antereferite, câtă vreme temeiul stabilirii unei astfel de obligaţii de plată a fost reprezentat de prevederile art. 274-277 C. proc. civ. din 1865, ce reglementează doar condiţia de parte care cade în pretenţii, pentru stabilirea unei astfel de obligaţii.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 304 punctul 9 şi art. 304 indice 1 C. proc. civ. din 1865, soluţia pronunţată fiind dată cu legala interpretare şi aplicare a normelor de drept material, în raport de situaţia de fapt incidentă cauzei.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. din 1865, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenţii - pârâţi B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov, va respinge recursurile formulate de aceştia, ca nefondate.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata A., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, coroborat cu alin. (3) al aceluiaşi text normativ, o va admite în parte şi va dispune obligarea recurenţilor B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov la plata sumei de 5500 RON către intimata A., reprezentând onorariu avocaţial dovedit prin depunerea facturii nr. x/19.05.2022 şi a extraselor de cont din datele de 23.05.2022 şi 16.06.2022, apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei aplicabile fazei de judecată a recursului, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial de 11900 RON, solicitat de intimata A., este vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Braşov împotriva sentinţei civile nr. 37 din data de 10 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii la plata către intimata A. a sumei de 5500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 octombrie 2022.