License Renewal Refusal Justified by Final Revocation of Administrator Authorization Under Police Security Law

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Politie Judeţean Covasna şi Inspectoratul General al Politiei Romane, obligarea pârâtului IGPR la întocmirea raportului cu propunere de reînnoire a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 pe numele şi în favoarea reclamantei şi obligarea pârâtului Inspectorului de Politie Judeţean Covasna la reînnoirea licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 pe numele şi în favoarea reclamantei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 166 din 2 noiembrie 2017, a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna prin întâmpinare, şi acţiunea formulată şi precizată de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată nu este temeinic motivată, având în vedere că invocarea de către prima instanţă a faptului că Dispoziţia nr. 460.481/12.04.2016 emisă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, prin care s-a retras Avizul nr. x/23.12.2013 acordat fostului administrator al societăţii - B. pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, a rămas în vigoare întrucât cererea de anulare a fost respinsă definitiv prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 253/R/14.03.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, nu poate fi singurul motiv pentru netemeinicia prezentei cauze.

Astfel, a precizat că, într-adevăr, litigiile au pornit de la emiterea dispoziţiei de retragere a avizului acordat fostului administrator, însă trebuia luat în considerare că societatea funcţiona şi funcţionează şi în prezent, iar în acţiune a arătat şi a dovedit că în documentaţia de reînnoire a licenţei de funcţionare numitul B. nu mai are calitatea de administrator al societăţii, însă prima instanţă nu a dat eficienţă juridică acestui aspect esenţial.

Totodată, a făcut trimitere la împrejurarea că, deşi există o hotărâre irevocabilă cu privire la această dispoziţie, motivele care au stat la retragerea avizului dat fostului administrator, pentru infracţiuni săvârşite contra siguranţei statului, nu mai existau la data judecăţii prezentei acţiuni.

În opinia recurentei, se impunea să se stabilească dacă pârâţii au refuzat sau nu în mod justificat reînnoirea licenţei în condiţiile în care cerinţele legale erau respectate, însă nu a primit un răspuns ferm şi concludent din partea instanţei.

În fine, a mai precizat recurenta că, din cuprinsul licenţei de funcţionare, rezultă, în mod clar, că societatea a primit licenţă de funcţionare pentru activităţile de proiectare, instalare, modificare şi întreţinere a| sistemelor de alarmare împotriva efracţiei şi nu pentru activităţi de pază şi protecţie cum eronat s-a reţinut.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinări, intimaţii-pârâţi Inspectoratul de Politie Judeţean Covasna şi Inspectoratul General al Politiei Romane au solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a admis cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de părţi şi a dispus suspendarea judecăţii recursului formulat de reclamanta A. S.R.L împotriva sentinţei nr. 166 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016, apreciind că dezlegarea prezentei cauzei depinde de existenţa ori inexistenţa dreptului care formează obiectul respectivului dosar, prin care s-a solicitat anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 şi restituirea în original a Licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare nr. 991483/03.04.2014.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1428 din 10 martie 2022, a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatului-pârât Inspectoratul General al Politiei Romane la întocmirea raportului cu propunere de reînnoire a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 pe numele şi în favoarea reclamantei şi obligarea intimatului-pârât Inspectorului de Politie Judeţean Covasna la reînnoirea licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 pe numele şi în favoarea reclamantei.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantă, reţinând, în esenţă, că cererea privind anularea Dispoziţiei nr. 460.481/12.04.2016, prin care s-a retras avizul acordat fostului administrator, pentru neîndeplinirea cerinţelor art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, a fost respinsă în mod definitiv, prin Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 253/R/14.03.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, iar acţiunea având ca obiect anularea Dispoziţiei de anulare a Licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005, de asemenea, a fost respinsă, în primă instanţă, prin sentinţa nr. 1122/23.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, aşa încât pârâţii nu pot fi obligaţi la emiterea actelor administrative solicitate, faţă de prevederile art. 19 alin. (2) şi alin. (10) din Legea nr. 333/2003.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că hotărârea primei instanţe este nemotivată corespunzător, întrucât s-a reţinut ca unic motiv pentru netemeinicia prezentei cauze faptul că Dispoziţia nr. 460.481/12.04.2016 este în vigoare, ca urmare a respingerii acţiunii privind anularea acestui act.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor sau când uprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu respectă cerinţele art. 425 din C. proc. civ., întrucât nu poate fi reţinut un singur motiv pentru netemeinicia prezentei cauze, şi anume faptul că Dispoziţia nr. 460.481/12.04.2016 este în vigoare, ca urmare a respingerii acţiunii privind anularea acestui act.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurentei, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva împrejurării potrivit căreia măsura retragerii Avizului nr. x/23.12.2013 prin Dispoziţia nr. 460.481/2016, emisă de pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Covasna, este definitivă, având în vedere Decizia Curţii de Apel Braşov nr. 253/R/14.03.2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, făcând referire, totodată, la sentinţa nr. 1122/23.03.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, în primă instanţă, acţiunea având ca obiect anularea Dispoziţiei de anulare a Licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005, reţinând în mod corect că refuzul pârâţilor este justificat având în vedere condiţiile de la acel moment, care nu erau îndeplinite, aşa încât criticile părţii nu pot fi primite.

Se constată, aşadar, că prima instanţă a examinat toate argumentele reclamantei, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

De asemenea, se reţine că, prin Decizia nr. 1428 din 10 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 199 din 1 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, cauza având ca obiect anularea Dispoziţiei Directorului Direcţiei de Ordine Publică nr. 147688/18.05.2016 cu privire la anularea licenţei de funcţionare nr. x din 15.04.2005, restituirea în original a licenţei de funcţionare nr. x/15.04.2005 şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare nr. 991483/03.04.2014.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerea recurentei, cu ocazia formulării concluziilor pe fondul recursului, potrivit căreia Inspectoratul General al Politiei Romane i-a acordat licenţa de funcţionare, obiect al prezentului litigiu, sens în care a depus la dosar, după încheierea dezbaterilor, prin registratura secţiei, fotocopia Licenţei de funcţionare nr. 6272T/16.05.2022, cu perioadă de valabilitate până la data de 15.05.2025, se apreciază că obţinerea unei noi autorizaţii nu are relevanţă în cauză, întrucât acest act are în vedere condiţiile de la momentul emiterii lui.

Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, hotărârea primei instanţe respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 166 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.