Security Service employee status challenged by arguing surveillance measures were lawful national security operations rather than fundamental rights violations under declassification law.

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 645 din 23 iulie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a apreciat că prima instanţă a ignorat apărările sale în combaterea acţiunii, apreciind că hotărârea atacată conţine omisiuni în ceea ce priveşte unele argumente invocate.

Potrivit recurentului, prima instanţă nu a făcut o analiză atentă a dispoziţiilor legale incidente, atunci când a reţinut că ar fi încălcat prevederile art. 17 din Pactul internaţional pentru apărarea drepturilor civile şi politice.

Astfel, pe lângă faptul că a fost întemeiată constatarea pe un singur document din probatoriul administrat, respectiv Rezoluţia aplicată de acesta pe adresa Direcţiei I din 13.02.1987, pe care îl leagă cauzal de un Plan de măsuri datat 26.03.1987 neconcludent - este incert dacă toate măsurile au fost duse la îndeplinire, iar documentul îi este complet străin, prima instanţă a ignorat faptul că iniţierea măsurilor de verificare nu a fost concepută ca un abuz şi nici motivată de considerente politice, ci tocmai pentru a se adresa încălcării unor prevederi regulamentare.

În acest sens, a făcut referire la faptul că militarul în termen nu a raportat legătura cu cetăţeana străină, deşi avea obligaţia să o facă conform Ordinului M.I. nr. 0685/1985, că interesul cetăţenei străine pentru militarul în termen, care avea acces la unele date clasificate, necesita o abordare pe linie de contraspionaj pentru a preveni eventuale scurgeri de asemenea informaţii, că cetăţeana străină îşi arăta disponibilitatea de a ajuta la scoaterea din ţară a unor persoane, fără a se menţiona explicit în ce mod (legal/ilegal), după cum rezultă şi din semnalarea Direcţiei I.

Faptul că militarul urma să îndeplinească misiuni specific trupelor de Securitate pe frontiera de vest, nu se putea ignora, ca ipoteză de lucru, eventuale preocupări ale acestuia de a dezerta. Pentru a preveni o eventuală intenţie de dezertare, a solicitat să se analizeze posibilitatea mutării militarului într-o zonă mai puţin favorabilă înfăptuirii unor asemenea intenţii, respectiv frontiera de est.

Aşa fiind, a arătat că, urmărind exclusiv prevenirea unei posibile situaţii de periclitare a intereselor naţionale, a dispus întreprinderea de măsuri pentru descifrarea preocupărilor reale ale militarului, şi nici măsurile dispuse pentru stabilirea intenţiilor militarului pentru o eventuală dezertare - care era şi este o infracţiune de drept comun - nu au fost concepute să aducă atingere vieţii sale private, ci au fost necesare pentru prevenirea unui eventual/posibil eveniment contrainformativ grav.

Aşadar, activitatea de obţinere a informaţiilor cu caracter personal, deşi făcută fără cunoştinţa şi acordul persoanei urmărite în cadrul Dosarului de urmărire informativă ..B.", a fost justificată în raport de circumstanţele cazului, respectiv apărarea intereselor naţionale, neconstituind o violare a dreptului la viaţă privată.

În aceste circumstanţe, supravegherea nu îndeplineşte condiţia impusă de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, simpla trimitere mecanică făcută de reclamant la prevederile art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice este irelevantă în cauză.

3.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Legat de prima condiţie prevăzută de acest text de lege a arătat că aceasta este îndeplinită, întrucât nu contestă faptul că a activat în cadrul Direcţiei a 4-a a fostei Securităţi.

Referitor la cea de-a doua condiţie, contrar celor reţinute de prima instanţă, a susţinut că, analizând materialele deduse judecăţii, a luat cunoştinţă numai de cele două semnalări trimise de Direcţia I la data de 13.02.1987 şi, respectiv, de Direcţia a III-a/ind. 371/PA (contraspionaj), pe care sunt aplicate rezoluţiile sale, niciuna dintre măsurile ulterioare nefiind realizată de acesta.

Totodată, a arătat că, după această ultimă dată, în pofida rezoluţiei puse pe materialul provenit de la Direcţia de contraspionaj "raportaţi cum s-a acţionat în caz", Serviciul 4A al fostei Direcţii a IV-a nu i-a prezentat materialele din dosar (inclusiv Planul de măsuri) nici integral şi nici secvenţial.

În acest sens, a precizat că în întreg dosarul cuprinzând exclusiv materialele emanate de la Serviciul 4A nu există nicio rezoluţie pusă de acesta, nici măcar un simplu "V" - văzut - cu semnătura sa. Or, în situaţia în care dosarul i-ar fi fost prezentat la analiză, fiind cadru de conducere care coordona, printre altele, Serviciul 4A, în mod obligatoriu acesta ar fi trebuit însoţit de o notă de analiză, care ar fi cuprins referiri la măsurile întreprinse, rezultatele obţinute, propuneri pentru etapa următoare, material ce nu se regăseşte în dosar.

Astfel, a susţinut că, neexistând un asemenea material, este limpede că nu numai că nu a aplicat, dar nici nu a avut cunoştinţă de măsurile care au fost luate în Dosarul de urmărire informativă "B.".

Şefii serviciilor de contrainformaţii, inclusiv cel al Serviciului 4A, aveau independenţa şi competenţa operativă de a organiza măsuri de verificare a unor suspiciuni privind comiterea de fapte/acţiuni care puteau submina capacitatea de luptă a unităţilor militare din competenţă, cum în mod corect a procedat şeful Serviciului 4A, aprobând Planul de măsuri fără a i-1 prezenta spre informare/avizare, însă i-a fost ignorată rezoluţia de pe nota din 17.02.1987 a Direcţiei a III-a, printr-o interpretare personală a raporturilor de subordonare.

În concluzie, a susţinut că a luat cunoştinţă de conţinutul acestui dosar, respectiv de masurile care au fost întreprinse, abia după ce a primit copia lui din arhiva C.N.S.A.S., în anul 2020, reiterând faptul că nici Planul de măsuri, în baza căruia sunt construite în principal acuzaţiile ce i se aduc, nu i-a fost prezentat.

În opinia părţii, prima instanţă a dat dovadă de o abordare superficială când a considerat că sunt îndeplinite cerinţele art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, recurentul a apreciat că prima instanţă a încălcat reglementările naţionale şi europene referitoare la standardul de probă, susţinând, în esenţă, că nu poate fi considerată ca având temei legal aprecierea primei instanţe cum că " din actele depuse la dosar rezultă că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii".

Făcând trimitere la standardele stabilite prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a arătat că, la fel ca în situaţiile prezentate, referitoare la lipsa vreunei suprimări sau îngrădiri a drepturilor fundamentale ale omului comise de pârât, activităţile menţionate în Planul de măsuri datat 26.03.1987 din Dosarul de urmărire informativă "B." s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul realizării lor. Ca urmare, ele nu ar putea fi analizate în raport cu reglementările şi standardele actuale în materia protecţiei drepturilor omului.

În fine, recurentul a considerat că prima instanţă a încălcat şi a aplicat în mod nelegal prevederile Pactului Internaţional cu privire Ia Drepturile Civile şi Politice, întrucât nu a fost şi nu este parte semnatară şi nici nu şi-a asumat vreo obligaţie prin respectiva convenţie internaţională, or, parte a Pactului este Statul Român, acelaşi care a emis reglementările legale în baza cărora şi-a desfăşurat activitatea fosta Securitate şi care este singurul ce poate fi ţinut să răspundă pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor săi.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate

şi, în rejudecarea, respingerea acţiunii.

3. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune vizând constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul C., prin cererea nr. x/21.05.2018, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-pârât figurează în Dosarul x (cotă C.N.S.A.S.) filele x, 4-5v, 6-6v, 8, 9, 10-10v, 11, 12-12v, 13-13v, 14-14v, 15-15v, 16.

Potrivit Notei de constatare nr. x/26.06.2019 şi înscrisurilor ataşate acţiunii, recurentul-pârât a fost angajat al fostei Securităţi, având calitatea de ofiţer, cu gradul de căpitan în cadrul Direcţiei a 4-a (1987).

În această calitate, recurentul-pârât a participat activ la supravegherea informativă a titularului Dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.), numitul D.S., dispunând măsuri ce au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată, respectiv dreptul la viaţă privată.

Astfel, prin rezoluţia existentă la dosarul de fond, aplicată pe o Adresă a Direcţiei I către Direcţia a 4-a din 13.02.1987, document adresat căpitanului A., nedatată, întocmită şi semnată olograf de pârât, acesta a dispus, în legătură cu C.: "Serv. 4A, Tov. Col. B., soldatul să fie mutat la Tulcea; să fie lucrat activ ptr. a-i cunoaşte intenţiile si preocupările; măsuri de încadrare informativă cu un informator care să pătrundă în intimitate." (dosar CNSAS nr. x, f. x).

Această rezoluţie, necontestată de către recurentul-pârât, a fost corelată cu specimen de semnătură din alt dosar, x, vol. 5, fila x, aflată la dosarul de fond, iar în baza măsurilor dispuse de pârât s-a decis deschiderea dosarului de urmărire informativă a titularului dosarului, C..

Totodată, din Planul de măsuri datat 26.03.1987 din dosarul de urmărire informativă "B." (numele conspirativ de urmărit al titularului dosarului C.), aflat la dosarul de fond, rezultă aplicarea măsurilor trasate de către căpitanul A. prin rezoluţia în discuţie.

Se reţine astfel că împotriva titularului dosarului de urmărire informativă (C.) au fost luate mai multe măsuri: dirijarea şi instruirea surselor "C." şi "D.", au fost făcute investigaţii complexe la domiciliul titularului dosarului şi a surorii sale, au fost verificate legăturile acestuia cu persoanele pe care le cunoştea din străinătate, s-a verificat faptul că C. a dat două telefoane în Franţa, i s-a percheziţionat valiza. Toate aceste măsuri au fost executate, aşa cum rezultă din adnotările olografe "Executat", de pe planul din 26.03.1987.

Din conţinutul rezoluţiei existente la dosarul de fond, din Planul de măsuri din data de 26.03.1987 şi al tuturor actelor depuse rezultă cu evidenţă că, în activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite, fiecare dintre măsurile dispuse a avut drept scop preluarea şi utilizarea în scop informativ a unor date privind viaţa privată a celui vizat, încălcându-se dreptul acestuia la viaţă privată, garantat prin legile în vigoare şi la acea dată.

Aceste măsuri, care aveau ca scop cunoaşterea unor informaţii cu caracter personal, erau legate de viaţa privată a titularului dosarului, referitoare la intenţia acestuia de a se căsători, corespondenţa acestuia, opiniile titularului referitoare la viaţa în occident şi opiniile politice, prieteniile sale, cunoaşterea conţinutului conversaţiilor cu sora şi părinţii.

Or, obţinerea unor astfel de informaţii, cu caracter personal, fără cunoştinţa şi fără acordul persoanei urmărite, şi care nu vizează apărarea intereselor naţionale, constituie o violare a dreptului la viaţă privată.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, scopul vizat, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activităţii desfăşurate în deplină conformitate cu legea şi cu ordinele primite în exercitarea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând rezoluţia la care s-a făcut trimitere, întocmită şi semnată olograf de pârât, alte înscrisuri ataşate acţiunii printre care şi planul de măsuri, aprobate de acesta în perioada în care era ofiţer operativ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susţinut doar că activitatea desfăşurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit şi prin activităţile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Contrar susţinerilor părţii, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer operativ, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul x (cotă C.N.S.A.S.), avându-l ca titular pe petentul C., aşa cum se menţionează şi în Nota de constatare.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul a întocmit şi semnat olograf rezoluţia existenţa la dosarul de fond, din care rezultă că persoana urmărită se află în atenţia organelor Securităţii.

Planul de măsuri, cât şi acţiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Îngrădirea drepturilor în discuţie prin activităţile întreprinse de recurent s-a realizat tocmai prin instrumentarea dosarelor de supraveghere informativă deschise în privinţa urmăritului, semnalat cu opinii politice şi având legături cu cetăţeni străini, în vederea stabilirii atitudinii lui faţă de regim, a naturii relaţiilor acestuia cu diverse persoane, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, surse care au oferit date referitoare la viaţa privată a acestuia.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conţinut este descris pe larg în sentinţa recurată, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, potrivit căruia nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale.

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, subsumate motivului de recurs încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta impută primei instanţe, în primul rând, că a pronunţat o sentinţă pe baza unei analize superficiale, iar nu a unor dovezi clare că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale ale omului.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat punctual elementele invocate de părţile litigante în dovedirea, respectiv în combaterea implicării nemijlocite a ofiţerului de Securitate în instrumentarea dosarului persoanei urmărite şi încălcarea drepturilor fundamentale ale acestuia, făcând trimitere la înscrisuri din dosarul informativ, prin urmare nu a realizat o analiză superficială.

Măsurile luate de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menţionate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

Nici trimiterile la jurisprudenţa invocată de recurent nu sunt pertinente, având în vedere că instanţa analizează îndeplinirea condiţiilor impuse de textul de lege incident raportat la fiecare cauză în parte, în funcţie de situaţia factuală, ceea ce contează fiind natura activităţilor desfăşurate în respectiva calitate şi finalitatea lor, neputându-se reţine, totodată, nici alegaţiile părţii referitoare la o eventuală încălcare a reglementărilor privind standardul de probă.

Măsurile dirijării informatorilor pe lângă urmărit şi anturajul acestuia, din motive politice, care nu aveau legătură cu siguranţa naţională, reprezintă cel puţin o îngrădire, adică o restrângere a dreptului la viaţă privată.

De altfel, pentru atribuirea calităţii de lucrător al Securităţii este suficientă dovedirea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, însă în privinţa actelor întocmite/măsurilor dispuse de recurent ipoteza normativă se regăseşte cu evidenţă.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

În fine, referitor la raportul de expertiză extrajudiciară invocat de către recurentul-pârât, instanţa de control judiciar reţine că acest act nu are relevanţă în cauză, neputând avea valoare probatorie.

În consecinţă, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, prin urmare hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 645 din 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.