Quantification of moral damages for deceased insured: primacy of civil equitable assessment over administrative fund guidelines

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 10058/19.10.2017 emise de pârât, admiterea cererii de despăgubire formulate şi obligarea pârâtului: la plata către reclamantul A. a sumei de 446.947 RON cu titlu de daune morale, şi a sumei de 3.053 RON cu titlu de daune materiale; la plata către reclamantul B. a sumei de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata către reclamanta C. a sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale; la plata către reclamanta D. a sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin Decizia nr. 4459 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ atacat a admis recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 2958 din 21 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va ţine seama cu titlu orientativ de Ghidul întocmit de FPVS, raportându-se, totodată, la jurisprudenţa instanţelor aşa cum rezultă din analiza făcută pentru anul 2011-2012 de E. S.A., şi de faptul că reclamanţii erau persoane adulte la data decesului părintelui lor, prejudiciul moral fiind influenţat, în mod hotărâtor, de acest aspect.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017*.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 132 din 7 aprilie 2021, pronunţată în fond după casare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte Decizia nr. 10058/19.10.2017 emisă de pârât, respectiv în partea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate şi, în consecinţă:

A admis cererea de plată formulată de petenţii A., B., C. şi D., pentru suma totală de 290.000 RON cu titlu de daune morale (din care suma de 70.000 RON pentru petentul A., suma de 70.000 RON pentru petentul B., suma de 80.000 RON pentru petenta C. şi suma de 70.000 RON pentru petenta D.), obligând pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 114.484 RON cu titlu de diferenţe daune morale, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 199,96 RON, către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursurile formulate

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B., C. şi D. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. În motivarea căii de atac, reclamanţii A., B., C. şi D. au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, au reluat situaţia de fapt şi au arătat că hotărârea atacată este nelegală, soluţia pronunţată fiind greşită.

Astfel, au susţinut că, fără o argumentaţie clară şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată şi la normele legale incidente, prima instanţă dispune majorarea daunelor morale acordate de către pârâtă într-un cuantum care nu reprezintă o compensaţie justă şi echitabilă şi nici nu este în acord cu practica naţională, iar motivarea acesteia nu îşi găseşte un fundament legal sau chiar jurisprudenţial în ceea ce priveşte sumele acordate cu titlu de daune morale.

În opinia recurenţilor, s-au ignorat prevederile ari 26 şi 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 14/2011, precum şi dispoziţiile art. 1391 din C. civ., aplicabile în cauză.

Or, judecătorul fondului reţine că pârâtul s-a bazat în mod corect în acordarea daunelor morale pe procedura sa internă - care are la bază practica judiciară din cuprinsul Ghidului FVPS ce face referire la anii 2009-2010 - însă nu analizează practica judiciară recentă depusă de reclamanţi, din anii 2011-2017, deşi conform art. 49 din Norme trebuia să aibă în vedere jurisprudenţa actuală atât cu privire la cuantumul daunelor morale, cât şi cu privire la interpretarea Ghidului elaborat de către FPVS.

Prin urmare, au apreciat că raportarea la respectivul Ghid pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, întrucât nu reprezintă o evaluare corectă, având o valoare foarte mică faţă de prejudiciul moral clamat de aceştia.

În continuare, recurenţii au apreciat că nici Fondul şi nici prima instanţă nu au avut în vedere criterii precum consecinţele accidentului, relaţiile de afectivitate dintre victimă şi copiii săi şi nici traumele prin care aceştia au trecut ca urmare a decesului tatălui lor, suferinţa acestora fiind minimalizată.

În opinia acestora, faptul că judecătorul fondului a îmbrăţişat acelaşi raţionament folosit de către pârât pentru stabilirea cuantumului daunelor morale reprezintă o încălcare a drepturilor reclamanţilor, de a le fi evaluate daunele morale în mod corect şi echitabil şi, totodată, o încălcare a dispoziţiilor legale care reglementează materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale.

Or, aşa cum s-a statuat de către doctrina şi practica europeană, în termenii Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, criteriul echităţii se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacţie rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, dreptul la viaţă şi dreptul la familie fiind unele dintre drepturile fundamentale ale omului, dreptul la viaţă fiind de fapt cel mai important dintre ele.

În cauză, cuantumul daunelor morale este apreciat de către recurenţi ca fiind disproporţionat faţă de durerea pe care o resimt faţă de pierderea tatălui lor în circumstanţe atât de tragice, traumele psihice suferite fiind accentuate.

Potrivit recurenţilor, prima instanţă a avut în vedere doar procedura internă a autorităţii pârâte (care nu reprezintă nici legislaţie naţională şi nici practică judiciară), fără a analiza jurisprudenţa în materie, încălcându-se astfel prevederile de drept material, mai exact art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele cuprinse în Ordinul CSA nr. 14/2011.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării autorităţii pârâte la plata sumelor solicitate prin cererea de despăgubire, cu titlu de daune morale.

3.2. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, a făcut trimitere la prevederile Legii nr. 213/2015 şi a Normei nr. 16/2015, modificată prin Norma nr. 24/2019, arătând că prin adoptarea acestora intenţia legiuitorului a fost de a institui un mecanism de protecţie, şi nu un continuator/succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment, astfel, aşa cum este reglementat şi în cazul altor mecanisme de garantare din alte domenii, şi în cazul Fondului cuantumul despăgubirii ce poate fi acordat este plafonat, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 plafonul maxim de garantare este de 450.000 RON, respectiv de 5.000.000 RON conform O.U.G. nr. 102/2021.

Totodată, a susţinut că la stabilirea cuantumului daunelor morale Fondul a ţinut cont de Ghidul de Protecţie a Victimelor Străzii (Ghidul FPVS), un document de referinţă în acordarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale a unor vătămări corporale sau decesului, utilizând Procedura de soluţionare pe cate amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, procedură elaborată de autoritate în temeiul dispoziţiilor art. 30, coroborate cu cele ale art. 11-16 din Legea nr. 213/2015.

Ghidul constituie un studiu privind practica naţională şi europeană în materie, sinteză şi recomandări pentru soluţionarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătăţii şi a integrităţii corporale ori a decesului persoanelor, produse prin accidente de vehicule.

În cauză, faţă de condiţiile de asigurare reglementate prin Norma ASF nr. 14/2011, Fondul a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale şi al daunelor morale acordate petenţilor ţinând cont de prevederile Normei RCA în discuţie, şi având în vedere Procedura de soluţionare a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din vătămări corporale sau decese adoptată în cadrul Fondului, raportat la jurisprudenţa în materie şi practica societăţii de asigurări, precum şi la Ghidul FPVS, iar determinarea daunelor morale nu se poate face decât în echitate.

Or, tocmai pentru a asigura o analiză şi o soluţionare în echitate a acestei categorii de cereri, Fondul a adoptat o procedură internă, susţinând astfel că nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la această procedură, care este validată de asigurătorul E. S.A. şi folosită şi de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, aşa cum rezultă din decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Aşa fiind, a apreciat că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material, întrucât, deşi a făcut referire la aceleaşi criterii avute în vedere şi de Fond la soluţionarea în echitate a cererilor privind daunelor morale, a apreciat în mod neîntemeiat drept nejustificate sumele acordate de Fond.

Prin urmare, a apreciat că în mod temeinic, în lipsa unor criterii şi limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă şi Ghidul FPVS, cât şi la conţinutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv la art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din aceasta normă, dispoziţii menţinute in cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanţii A., B., C. şi D.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 10058/19.10.2017, emise de pârât, şi obligarea pârâtului: la plata către reclamantul A. a sumei de 446.947 RON cu titlu de daune morale, şi a sumei de 3.053 RON cu titlu de daune materiale; la plata către reclamantul B. a sumei de 450.000 RON, cu titlu de daune morale; la plata către reclamanta C. a sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale; la plata către reclamanta D. a sumei de 450.000 RON cu titlu de daune morale .

Prin Decizia nr. 10058/19.10.2017, autoritatea publică pârâtă a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanţi, pentru suma totală de 177.927 RON, din care suma de 46.290 RON (43.879 RON daune morale şi 2.411 RON daune materiale) a fost acordată reclamantului A., suma de 43.879 RON (daune morale) a fost acordată reclamantului B., suma de 43.879 RON (daune morale) a fost acordată reclamantei C., iar suma de 43.879 RON (daune morale) a fost acordată reclamantei D., fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa pretinsă de reclamanţi.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a anulat în parte decizia atacată, respectiv în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, şi a admis în parte cererea de plată formulată pentru suma totală de 290.000 RON cu titlu de daune morale (din care suma de 70.000 RON pentru petentul A., suma de 70.000 RON pentru petentul B., suma de 80.000 RON pentru petenta C. şi suma de 70.000 RON pentru petenta D.), obligând pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 114.484 RON cu titlu de diferenţe daune morale, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurenţilor-reclamanţi care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că judecătorul fondului a validat Procedura internă stabilită de autoritatea publică pârâtă pentru aprecierea cuantumului daunelor morale (care nu reprezintă nici legislaţie naţională şi nici practică judiciară), fără a analiza jurisprudenţa în materie, încălcându-se astfel normele de drept material incidente.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data emiterii poliţei RCA, potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor decesului unor persoane se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Totodată, potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ., reclamanţii, în calitate de descendenţi ai victimei, sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri pentru durerea încercată prin moartea tatălui acestora, iar conform art. 1385 alin. (1) din Cod stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie făcută cu respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit.

Din punct de vedere jurisprudenţial, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Contrar susţinerilor recurenţilor, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la propria evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit de reclamanţi, ţinând cont de particularităţile speţei (vârsta la care a intervenit decesul tatălui – 73 de ani, vârsta reclamanţilor la data decesului – cuprinsă între 38-45 de ani), de prevederile legale incidente şi de probatoriul administrat în cauză, inclusiv declaraţia martorului aflată la dosar, din care rezultă că reclamanţii A., B. şi D. ţineau o legătură strânsă cu tatăl lor, iar reclamanta C. chiar locuia împreună cu acesta, concluzionând că suma acordată de Fond cu titlu de daune morale nu este aptă a acoperi prejudiciul încercat de reclamanţi, sens în care a dispus majorarea respectivei sume.

Referitor la critica recurenţilor legată de jurisprudenţa în materie, care în opinia acestora nu a fost analizată, de asemenea nu poate fi primită.

Este evident că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial, prevăzute de art. 250 din C. civ.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate material.

Aşa fiind, hotărârile de speţă, la care fac referire recurenţii - reclamanţi, prin care s-au stabilit cu titlu de prejudiciu moral sume diferite de bani, pot furniza judecătorului doar criterii orientative de estimare a despăgubirilor, evidenţiind limitele de apreciere a cuantumului acestora, analiza lor reflectând faptul că instanţele care le-au pronunţat au examinat cauzele cu care au fost învestite din perspectiva aceloraşi repere care au fost avute în vedere şi de prima instanţă, cu prilejul pronunţării sentinţei criticate în prezenta cale de atac.

De asemenea, este nefondată şi critica recurenţilor potrivit căreia prima instanţă a validat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare a pretenţiilor pecuniare (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, ţinând cont de Ghidul Fondului de Protecţie al Victimelor Străzii.

Or, contrar susţinerilor recurenţilor, ceea ce a reţinut judecătorul fondului a fost în sensul că Procedura internă şi Ghidul Fondului de Protecţie al Victimelor Străzii, chiar dacă nu sunt acte normative, pot avea o valoare orientativă pentru reclamanţi şi instanţă, în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În concluzie, se constată că prima instanţă a respectat decizia de casare, care a stabilit coordonatele în care să se realizeze judecata cauzei.

1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile pârâtului, în sensul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material.

Contrar celor susţinute, se observă că judecătorul fondului a reţinut în mod corect faptul că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate prin decizia contestată, ţinând cont de principiul reparării integrale a prejudiciului şi de particularităţile cauzei, întrucât autoritatea pârâtă nu s-a raportat, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, ci a stabilit arbitrar cuantumul respectivelor daune, raportându-se în mod automat doar la despăgubirile medii, conform Studiului FPVS 2011, aşa cum rezultă din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare a pretenţiilor pecuniare.

Astfel, prima instanţă a apreciat, din probatoriul administrat în cauză, inclusiv depoziţia martorului audiat, că situaţia familială a reclamanţilor a suferit o afectare evidentă, justificându-se parţial majorarea sumei acordate de Fond cu titlu de daune morale.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Aşadar, normele interne reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, adoptate de către intimatul-pârât, şi Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale în România pe cale amiabilă, elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

Astfel de reglementări nu pot avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară, astfel, acestea reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daune morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aşadar, principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport cu circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Or, prin stabilirea despăgubirilor acordate reclamanţilor într-un cuantum inferior acestui nivel la care a făcut referire în cuprinsul actului administrativ atacat, pârâtul şi-a exercitat dreptul de apreciere într-o modalitate care încalcă dreptul părţii la despăgubiri.

Prin urmare, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursurile ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanţii A., B., C. şi D. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 132 din 7 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.