Revision based on positive res judicata rejected due to lack of party identity in prior litigation

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare de judecată

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţionala a Barourilor din România solicitând anularea Hotărârii Consiliului Baroului Neamţ nr. 40/12.01.2011 şi a Deciziei nr. 294/03.12.2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, obligarea pârâtei Baroul Neamţ de a dispune reînscrierea pe Tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 30/4.04.2016, Curtea de apel Bacău a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă şi a respins cererea pârâtei U.N.B.R. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3981/16.11.2018, ÎCCJ a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea aceleiaşi instanţe, apreciindu-se că acţiunea a fost promovată în termen.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de apel Bacău sub nr. x/2015*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 38/2019 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, s-a dispus anularea Hotărârii Consiliului Baroului Neamţ nr. 40/12.01.2011 şi a Deciziei Consiliului U.N.B.R. nr. 294/03.12.2011.

A fost respins capătul de cerere referitor la reînscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 38/2019 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

4. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 1176 din 25 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Respinge excepţia nulităţii recursurilor declarate de către pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, invocată de reclamant. Respinge excepţia puterii de lucru judecat invocată de reclamant.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 38/2019 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâţii Baroul Neamţ şi Uniunea Naţională a Barourilor din România formulate împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu avocat către pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România.

5. Cererea de revizuire formulată de A.

Împotriva Deciziei nr. 1176 din 25 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015 a formulat cerere de revizuire revizuentul A., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de revizuire invocat, revizuentul invocă contrarietatea dintre dispozitivul Deciziei nr. 1176/25.02.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal şi considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 2088/20.05.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, precum şi în raport de considerentele şi dispozitivul Deciziei nr. 666/23.03.2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie.

Arată revizuentul că deşi prin hotărâri definitive anterioare, respectiv Decizia nr. 666/2000 şi Decizia nr. 2088/2015, instanţa supremă s-a pronunţat în două speţe identice cu cea prezentă, sub aspectul chestiunii de drept supuse dezlegării, în sensul că nedemnitatea şi excluderea din profesie sunt două instituţii juridice distincte, atât sub aspectul procedurii de aplicare, cât şi al organului competent să le aplice, prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte a ignorat autoritatea de lucru judecat a aspectelor dezlegate prin hotărârile menţionate.

Învederează revizuentul că prin încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (2) şi ale art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa de recurs a nesocotit principiul securităţii raporturilor juridice ca element esenţial al preeminenţei dreptului, de natură să cauzeze incertitudine jurisprudenţială.

În concluzie, solicită admiterea cererii de revizuire şi anularea Deciziei nr. 1176 din 25 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi în rejudecare, respingerea recursurilor autorităţilor pârâte şi menţinerea sentinţei nr. 38/29 martie 2019 pronunţată în fond de Curtea de Apel Bacău.

1.4. Apărările formulate

Intimatul Baroul Neamţ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Revizuentul a formulat răspuns la întâmpinare, iar prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată de la data de 12 mai 2021, a arătat că îşi întemeiază cererea de revizuire şi pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 cu referire la Hotărârea CJUE din 6 octombrie 2015 pronunţată în cauza Târşia C-69/14 contra Statului Român, invocând şi Decizia ICCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Analizând cererea de revizuire, prin prisma motivului invocat, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, nu poate fi analizat în acest cadru procesual, având în vedere că acesta a fost invocat prin notele scrise depuse de revizuent pentru termenul de judecată din 12.05.2021, astfel încât prezenta instanţă nu se poate considera legal învestită cu soluţionarea acestui motiv de revizuire.

În acest context, cererea de revizuire va fi analizată exclusiv din perspectiva motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 pct. (8) din C. proc. civ., revizuirea se poate cere când "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin hotărâri potrivnice, se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare diferite, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea pronunţată în primul dosar.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că instituirea acestei ipoteze legale, în care se poate anula o hotărâre a instanţei, vine să protejeze autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătoreşti, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ipoteză neîntrunită în speţă, în raport de faptul că părţile reclamante sunt diferite.

De altfel, revizuentul invocă, în esenţă, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, prin raportare la prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., susţinând că în celelalte două cauze anterioare au fost definitiv dezlegate chestiuni de drept litigioase identice cu cele deduse judecăţii în prezenta speţă.

În ipoteza efectului pozitiv, invocat de revizuent în prezenta speţă, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior, iar instanţa nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situaţii juridice.

Înalta Curte constată, în primul rând, că invocarea efectului pozitiv a autorităţii de lucru judecat, prin raportare la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nu constituie un motiv de revizuire distinct, astfel încât şi această ipoteză trebuie raportată la dispoziţiile art. 430 şi art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că, şi dacă nu trebuie să existe tripla identitate, trebuie dovedită legătura dintre litigiul anterior şi soluţionarea prezentei cauze.

Interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 430-431 presupune ca acele chestiuni dezlegate anterior, prin considerentele deciziilor definitive anterioare, şi care sunt invocate ca având autoritate de lucru judecat, să vizeze dreptul litigios al aceleiaşi părţi, care a formulat revizuirea de faţă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în litigiile anterioare nu exista acelaşi cadru procesual, putând exista şi alte părţi alături de revizuentul din prezenta cauză, iar obiectul şi cauza putând să fie diferite/similare, nu identice, relevanţă are faptul ca cel care invocă autoritatea de lucru judecat ca motiv de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ., să fi avut calitate de parte litigantă în dosarele anterioare.

Dacă această împrejurare de ordin procedural nu este dovedită, cum este şi cazul în speţă, nu se poate reţine temeinicia motivului de revizuire invocat în prezenta cauză, argumentele prezentate fiind doar chestiuni de ordin jurisprudenţial, tranşate prin cele două decizii definitive anterioare, care excedează limitelor judecăţii unei cereri de revizuire.

În jurisprudenţa CEDO, în cauza Stanca Popescu contra României şi Iordan Iordanov contra Bulgariei, s-a statuat de altfel că, divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul unei căi extraordinare de atac care nu poate fi deturnată într-un recurs deghizat, de natură a permite rejudecarea unei cauze pentru simplul fapt că există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni.

În al doilea rând, Înalta Curte constată că revizuentul a invocat în faţa instanţei de recurs excepţia puterii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2088 din 20 mai 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţie analizată şi respinsă prin decizia a cărei revizuire se solicită.

Prin urmare, reiterarea acestei excepţii, pe calea motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi luată în considerare ca o veritabilă cerere de revizuire, având în vedere că, în realitate se solicită exercitarea unui control judiciar asupra soluţiei de respingere a excepţiei puterii de lucru judecat, cerere vădit inadmisibilă.

Pentru considerentele arătate, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 cu referire la art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1176 din 25 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Cu recurs la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2021.