Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4559/2021 AI generated

Annulment of administrative revocation of primary supplier status for official identification means based on cassation critique of lower court's failure to examine merits

Case Number Decizia nr. 4559/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) admitted the appeal, set aside the appellate decision, and reversed the lower court’s dismissal, ruling in favor of the claimant and ordering the annulment of the administrative act. The dispute concerned an administrative law challenge filed by a limited liability company against a national sanitary-veterinary and food safety authority, which had revoked the company's status as a primary supplier of official identification means following a control inspection. The claimant sought the cancellation of the revocation document based on procedural illegality, successfully arguing that the lower court’s failure to adequately examine the merits constituted a ground for cassation. The final judgment establishes that the administrative measure depriving the supplier of its official status is null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Annulment of administrative revocation of primary supplier status for official identification means based on cassation critique of lower court's failure to examine merits: Împotriva sentinţei nr. 296 din 14 decembrie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
administrative revocation of decision grounds for cassation status of official procedural orders challenge of cancellation annulment of termination

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Prahova – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecata pe pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ intitulat Document în anulare nr. 10 din 23.12.2015, emis de către parata, prin care, în baza Notei de control nr. x/17.12.2015, s-a dispus retragerea calităţii de furnizor primar de mijloace oficiale de identificare.

Prin sentinţa nr. 1002 din 16 iunie 2016, Tribunalul Prahova – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea fiind înregistrată sub nr. x/2016.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 296 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 296 din 14 decembrie 2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 296 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând, pe fond:

Admite acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. şi dispune anularea actului administrativ intitulat Document în anulare nr. 10 din 23.12.2015, emis de către pârâta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin care, în baza Notei de control nr. x/17.12.2015, s-a dispus retragerea calităţii de furnizor primar de mijloace oficiale de identificare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2021.