Judges' claim for equalized sectorial reference value: non-retroactivity of salary equalization statute and mootness of inflation/interest claims due to legislative intervention

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie

Prin cererea înregistrată la data de 3 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., prin Mandatar N., în prezent judecători în cadrul Tribunalului Galaţi au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi,

1) anularea ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017

2) obligarea pârâţilor emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2012, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% din 01.12.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015 şi Legea nr. 293/2015,

3) recalcularea sporurilor şi a altor drepturi aferente diferenţei indemnizaţiei de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanţi începând cu data de 09.04.2012, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei;

4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia;

5) plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu, înregistrată la dosarul cauzei în data de 5 martie 2018, intervenienta JJ., în prezent judecător în cadrul Tribunalului Galaţi, a formulat aceleaşi pretenţii ca reclamanţii din prezenta cauză.

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 mai 2018, reclamanţii şi intervenienta şi-au precizat astfel acţiunea:

1) anularea ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017,

2) emiterea unui nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială: - de 405 RON, pentru perioada 09.04.2012-09.04.2015;

- de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015;

- de 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015.

3) recalcularea sporurilor şi a altor drepturi aferente diferenţei indemnizaţiei de încadrare lunare pentru fiecare dintre reclamanţi începând cu data de 09.04.2012, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei;

4) actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia;

5) plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3682 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. prin mandatar N. şi intervenienta in interes propriu JJ., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Galaţi, având ca obiect "anulare act administrativ" ca rămase fără obiect în privinţa pretenţiilor privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin şi plata drepturi începând cu data de 09.04.2015, respectiv ca nefondate pentru perioada anterioară.

A respins acţiunea faţă de pârâta Curtea de Apel Galaţi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

1.3. Cererea de completare a hotărârii

Prin cererea de completare a hotărârii înregistrată la data de 14.05.2019, reclamanţii au învederat faptul că, din cuprinsul considerentelor şi dispozitivului hotărârii, rezultă că instanţa nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere referitoare la obligarea pârâţilor la actualizarea sumelor de plată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia şi la plata dobânzii legale calculate de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar al reclamanţilor şi până la plata efectivă a acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, reclamanţii au solicitat în temeiul art. 444-445 C. proc. civ., ca instanţa să se pronunţe şi asupra acestor petite.

1.4. Hotărârea instanţei de fond asupra cererii de completare

Prin sentinţa civilă nr. 2045 din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti Veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanţi.

1.5. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018, precum şi a sentinţei civile nr. 2045 din 19 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., prin mandatar N. şi intervenienta în interes propriu JJ., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

1.5.1. Recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenţii-reclamanţi şi recurenta-intervenientă solicită casarea în parte a sentinţei recurate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ. şi, în rejudecare, admiterea acţiunii principale şi a celei adiţionale, astfel cum au fost formulate.

Se arată că prezentul recurs vizează soluţia primei instanţe referitoare la respingerea, ca rămase fără obiect, a acţiunii principale şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta JJ. şi ca nefondate a cererilor vizând perioada anterioară datei de 09.04.2015.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.: Hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

1) cu privire la perioada 09.04.2012-09.04.2015

Prin sentinţa pronunţată, prima instanţă a reţinut că … " În privinţa pretenţiilor aferente perioadei anterioare datei de 9 aprilie 2015, instanţa le va respinge ca neîntemeiate, dat fiind că înlăturarea invocatei discriminări s-a realizat pe cale legislativă abia prin Legea nr. 71/2015, perioada anterioară nefiind vizată de reglementarea legală, lipsind de temei legal pretenţiile reclamanţilor". (pct. 5 din motivare).

Arată recurenţii că prima instanţă nu a analizat deloc susţinerile acestora efectuate la pct. I şi II din acţiunea introductivă şi la pct. 1 din acţiunea adiţională.

Astfel, prin aceste cereri au susţinut că prin art. 1 din O.G. nr. 23/2005, valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 924/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, s-a majorat, începând cu data de 01.10.2005, cu 8% faţă de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 ROL la 2.571.040 ROL (valoare de referinţă sectorială de 257 RON).

Prin art. 38 din O.U.G. nr. 27/2006 valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexă s-a majorat cu 4% începând cu data de 01.04.2006 şi cu 5% începând cu data de 01.09.2006 faţă de nivelul din luna august 2006.

Prin O.G. nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008, s-a prevăzut la art. 1 alin. (1) şi (2) că ... valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobata cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

Potrivit art. 2537 pct. 1 din noul C. civ., ... prescripţia se întrerupe: ... printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice alt mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia.

Conform art. 171 din Legea nr. 53/2003, ... dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Au mai susţinut recurenţii că, nu numai faptul că în acest moment există o situaţie salarială discriminatorie între judecătorii care desfăşoară aceeaşi activitate, dar această situaţie exista şi înainte de adoptarea Legii nr. 71/2015 (ce a intrat în vigoare la data de 09.04.2015), care a recunoscut preexistenţa unei situaţii salariale discriminatorii generată de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale în materie.

Această recunoaştere a discriminării salariale din partea legiuitorului este exprimată explicit în Raportul Comun al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 (adoptată ulterior ca fiind Legea nr. 71/2015). Astfel, comisiile au propus şi ulterior a fost adoptată de legiuitor introducerea alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 71/2015, prin care au fost eliminate discriminările salariale, text de lege pe care se întemeiază şi prezenta acţiune. În expunerea de motive care a stat la baza introducerii alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 71/2015 legiuitorul explică expressis verbis că articolul de lege este introdus pentru clarificarea textului de lege şi pentru eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Prin această recunoaştere oficială a legiuitorului în privinţa existenţei discriminării salariale a operat o întrerupere a termenului de prescriere a dreptului material la acţiune, în sensul dispoziţiilor art. 2537 pct. 1 din noul C. civ. şi art. 171 din Legea nr. 53/2003.

Invocă recurenţii dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e) lit. ii) din O.G. nr. 137/2000 rep.- privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi art. 5 din Legea nr. 53/2003 rep.-privind Codul muncii, care prevăd principiul egalităţii în drepturi pentru salariaţi şi principiul nedescriminării directe sau indirecte faţă de un salariat.

De asemenea, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia salarizării personalului plătit din fondurile publice prin care s-a stabilit constant că "principiul egalităţii în drepturi impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat", art. 14 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, care consacră principiul nediscriminării, precum şi jurisprudenţa CEDO circumscrisă respectării acestui pricipiu.

Se mai susţine faptul că legislaţia naţională, europeană şi jurisprudenţa CEDO interzic orice diferenţă de tratament atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Deci, înainte de adoptarea dispoziţiilor Legii nr. 71/2015 exista o astfel de discriminare între salariile acordate judecătorilor aflaţi în aceleaşi situaţii de încadrare în muncă şi de vechime, bazată pe aplicarea şi interpretarea diferită a dispoziţiilor legale în materie. Acest fapt nu se bazează pe vreo justificare rezonabilă şi obiectivă, producându-ne în continuare prejudicii prin necalcularea şi neacordarea, în mod legal, a drepturilor salariale cuvenite chiar şi după remediul juridic oferit de dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Recurenţii invocă în sprijinul argumentaţiei şi faptul că la data de 09.04.2012, în baza unor hotărâri judecătoreşti, pentru unii colegi judecători, valoarea de referinţă sectorială era 405 RON, iar această valoare trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor salariale ale recurenţilor, începând cu data de 09.04.2012 (ţinând cont de termenul de 3 ani de prescriere a dreptului material la acţiune, precum şi de data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, respectiv 09.04.2015).

Se arată că această valoare de referinţă sectorială de 405 RON a fost luată în considerare la calcularea unor drepturi salariale anterioare datei de 09.04.2015, menţionţându-se hotărârile judecătoreşti definitive care au consacrat acest drept.

Prin adresele nr. x/21.12.2016 şi din 29.12.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti a comunicat către Consiliul Superior al Magistraturii faptul că valoarea de referinţă sectorială în funcţie de care se calculează salariul de bază/indemnizaţia de încadrare în plată, la nivelul ÎCCJ, pentru toţi judecătorii aflaţi în funcţie, este de 405 RON şi nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, această majorare fiind acordată separat.

Prin adoptarea Legii nr. 71/2015 - pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a recunoscut această discriminare salarială, iar potrivit art. 1 alin. (5)1 s-a prevăzut că ... prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, susţine recurenţii că, prin adoptarea legii s-a intenţionat eliminarea discriminărilor salariale, fapt care nu s-a realizat până în prezent, deşi au mai fost adoptate succesiv şi O.U.G. nr. 20/2016 - pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (art. 31) şi O.U.G. nr. 43/2016- pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale (art. 31).

Mai invocă recurenţii decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Ţinând cont de considerentele deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, precum şi de principiile prevăzute de dispoziţiile art. 3 din Cap. VIII din Anexa VI din Legea nr. 284/2010 modif., apreciază recurenţii că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, stabilită prin hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile (potrivit vechiul C. proc. civ.) şi definitive (conform noului C. proc. civ.) menţionate anterior, trebuie avută în vedere şi la stabilirea drepturilor lor salariale, începând cu data de 09.04.2012.

Obligaţia Ministerului Justiţiei faţă de subsemnaţii a constat în a egaliza la nivelul maxim aflat în plată în cadrul întregii familii ocupaţionale JUSTIŢIE, atât salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, cât şi sporurile.

Din acest punct de vedere însă, la emiterea Ordinului nr. 1487/C din 24.05.2017, Ministerul Justiţiei a făcut abstracţie de existenţa unor drepturi stabilite prin hotărâri judecătoreşi care au dus la o creştere a indemnizaţiei de încadrare, în privinţa altor colegi, existente în plată anterioare datei de 09.04.2015 în cadrul familiei ocupaţionale JUSTIŢIE.

Este evident, din motivarea acţiunii, faptul că în susţinerea drepturilor salariale solicitate anterior datei de 09.04.2015 nu şi-au întemeiat pretenţiile doar pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015, aceste prevederi fiind invocate cu titlu de norme ce recunosc existenţa discriminării (recunoaşterea dreptului), dar prima instanţă nu le-a analizat în mod efectiv.

2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: Hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Acest motiv de casare priveşte soluţia de respingere ca rămase fără obiect a pretenţiilor reclamanţilor cu privire la perioada ulterioară datei de 09.04.2015.

Prin sentinţa pronunţată, luând în considerare Ordinul MJ nr. 1487/C/24.05.2017 (contestat prin prezenta acţiune) şi Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 (emis în timpul judecăţii dosarului), prima instanţă a reţinut că … Faţă de realizarea drepturilor reclamanţilor şi intervenientei în cuantumul solicitat de aceştia prin acţiunea/intervenţia precizată, urmare a emiterii ordinului nr. 2066/C/2018, pus deja în executare, instanţa apreciază ca rămase fără obiect pretenţiile reclamanţilor privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin şi plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015 (pct. 4 din motivare).

Susţin recurenţii că, în mod nelegal, prima instanţă, luând în considerare Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018, a respins pretenţiile deduse judecăţii ca fiind rămase fără obiect.

Prin acest ordin, Ministerul Justiţiei a stabilit că … În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON … şi … În perioada 01,12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

De asemenea, la art. 3 lit. b) din ordin s-a mai stabilit că … Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: … b) pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Trebuie reţinut că o soluţie de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, intervine atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât de bunăvoie, înainte de finalizarea procesului sau ca urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Această soluţie nu este consacrată legislativ, fiind dedusă pe cale de interpretare a dispoziţiilor art. 194 lit. c) C. proc. civ. şi este consacrată de jurisprudenţă.

În speţă, nu este îndeplinită condiţia executării de bunăvoie a pretenţiilor invocate prin acţiune, întrucât, până la pronunţarea hotărârii primei instanţe, nu au fost plătite drepturile salariale solicitate şi nici actualizarea acestora cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiţia intervenirii unei împrejurări, ulterior introducerii acţiunii. Într-adevăr, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 la data de 24.05.2018 (la o zi după formularea cererii adiţionale- 23.05.2018), prin care a stabilit o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, aferentă perioadei 09.04.2015 - 30.11.2015 şi o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON aferentă perioadei 01.12.2015 - 31.12.2017.

În primul rând, susţine recurenţii, acest ordin nu acoperă pretenţiile lor pentru perioada incidentă întrucât nu prevede actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

În al doilea rând, esenţial este că ordinul nu are puterea de titlu executoriu în sensul dispoziţiilor art. 632-641 C. proc. civ. şi nu poate fi pus în executare silită, putând avea doar valoarea unui înscris prin care se achiesează, în parte, la pretenţiile noastre, conform art, 436 C. proc. civ., fiind obligatorie pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.

De asemenea, nu numai că acest ordin nu are calitatea de titlu executoriu, dar cuprinde şi o condiţie suspensivă pur potestativă din partea debitorului obligaţiei, care nu poate produce nici un efect, în sensul prevederilor art. 1403 C. civ.. Astfel, în art. 1it. b din Ordinul MJ nr. 2066/C/24.05.2018 s-a stabilit că plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza, pentru perioada 09.04.2015- 30.06.2018, după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei. Având în vedere faptul că pârâtul Ministerul Justiţiei are obligaţia de a asigura fondurile necesare plăţii drepturilor salariale restante, ulterior emiterii ordinului- 24.05.2018 şi până în prezent, nu a efectuat nicio plată a acestor, deşi în al cincilea considerent al ordinului, s-a menţionat că există o posibilitate legală de rectificare bugetară în al doilea semestru al anului bugetar pentru plata diferenţelor salariale. Practic combinarea sintagmelor.. posibilitate legală de rectifcare bugetară… (deci nu o situaţie certă, concretă) şi … după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei…, în cuprinsul ordinului, fapt coroborat cu conduita efectivă a pârâtului Ministerul Justiţiei, care nu a plătit până în prezent aceste diferenţe salariale, dovedesc existenţa condiţiei pur potestative din cuprinsul ordinului, care nu poate produce vreun efect juridic.

De altfel, pârâtul Ministerul Justiţiei a inclus o astfel de clauză pur potestativă şi în cuprinsul Ordinului comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017, contestat în speţă.

Prin urmare, este nelegală hotărârea primei instanţe care a respins ca rămasă fără obiect acţiunea introductivă, cea adiţională şi cererea de intervenţie în interes propriu ca rămase fără obiect, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..

O altă critică de nelegalitate formulată de recurenţi constă în faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale

Susţin recurenţii că, din cuprinsul dispozitivului şi a considerentelor sentinţei civile nr. 3682/19.09.2018 rezultă că prima instanţă nu s-a pronunţat cu privire la capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii legale, solicitate prin acţiune, cererea adiţională şi cererea de intervenţie în interes propriu, în acest sens fiind formulată o cerere de completare a hotărârii.

1.5.2. Recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 2405 din 19.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenţii critică sentinţa menţionată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Fără dezvolta separat motivele de recurs invocate, recurenţii susţin următoarele:

- Este eronată aprecierea primei instanţe din sentinţa de completare a hotărârii referitoare la faptul că prin sentinţa civilă a cărei completare se solicită, referitoare la faptul că prin sentinţa civilă iniţială au fost soluţionate şi capetele de cerere referitoare la actualizarea sumelor de plată cu dobânda legală şi rata inflaţiei, întrucât soluţia din prima sentinţă a vizat doar recunoaşterea şi plata drepturilor salariale.

Or, actualizarea drepturilor salariale cu dobânda legală şi rata inflaţiei reprezentau capete de cerere distincte, accesorii, cu finalitate diferită faţă de capătul de cerere principal, iar considerentele sentinţei nu cuprind nicio analiză referitoare la aceste pretenţii.

Reiterează recurenţii argumentul din cererea de completare a hotărârii, referitor la faptul că o soluţie de respingere a cererii ca rămasă fără obiect poate interveni atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost executat de bună – voie înainte de finalizarea procesului, condiţie care nu este îndeplinită în speţă.

Susţin recurenţii că Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018 emis de MJ la o zi după formularea cererii adiţionale nu acoperă în integralitate pretenţiile deduse judecăţii, deoarece nu prevede actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Se arată, de asemenea, că ordinul menţionat nu reprezintă titlu executoriu şi cuprinde o condiţie pur potestativă din partea debitorului obligaţiei, care nu produce niciun efect, în sensul art. 1403 C. civ., aceeaşi condiţie fiind conţinută şi în Ordinul comun de salarizare nr. 1487/C/24.05.2017 contestat în speţă.

1.6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Galaţi au formulat întâmpinări la recursul principal, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar intimatul-pârât Tribunalul Galaţi a formulat întâmpinare şi la recursul formulat împotriva hotărârii de completare, solicitând respingerea recursului acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând recursurile, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, constată că acestea sunt nefondate, pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

II.1. Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenţii şi-au întemeiat calea de atac exercitată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

a.Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. vizează soluţia de respingere ca nefondată a solicitării reclamanţilor şi a intervenientei de a li se stabili şi calcula indemnizaţiile de încadrare cu luarea în considerare a unui VRS de 405 RON, începând cu data de 09.04.2012 şi până la 09.04.2015 şi de a li se recalcula sporurile şi alte drepturi aferente diferenţei de indemnizaţie de încadrare lunare începând cu data de 09.04.2012.

Susţin recurenţii că instanţa de fond nu le-a analizat argumentele la pct. I şi II din acţiunea introductivă şi la pct. 1 din acţiunea adiţională, pe care le reiterează şi în faţa instanţei de recurs, solicitând să fie luate în considerare pentru admiterea căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că soluţia de respingere a pretenţiilor reclamanţilor şi ale intervenientei pentru perioada de 3 ani anteriori momentului 09.04.2015, deşi succint motivată, este corectă şi temeinică, reflectând realitatea faptică şi juridică ce a rezultat din probele administrate în cauză.

Astfel, instanţa de fond a exprimat sintetic raţionamentul său asupra acestei chestiuni, apreciind că reclamanţii şi intervenienta nu au temei legal pentru a solicita calcularea indemnizaţiilor de încadrare cu VRS 405 RON, înainte de 09.04.2015, deoarece demersul lor judiciar se circumscrie Legii nr. 71/2015 care a introdus principiul egalizării salariilor personalului bugetar care îşi exercită profesia în aceleaşi condiţii de muncă, funcţie şi care au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Or, ceea ce pretind recurenţii reprezintă, în fapt, o aplicare retroactivă a Legii nr. 71/2015, în sensul de a li se acorda nişte majorări/indexări salariale pe care pretind aceştia că unii judecători de la instanţele din teritoriu, precum şi judecători şi magistraţi -asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le-au obţinut.

Elementul esenţial pe care, însă, recurenţii au omis să îl prezinte, constă în faptul că, spre deosebire de colegii magistraţi, menţionaţi în hotărârile judecătoreşti invocate cu titlu de jurisprudenţă şi, în raport de care au invocat discriminarea, aceştia nu sunt titularii unor hotărâri judecătoreşti definitive prin care să li se recunoască dreptul la indexarea salariilor cu 2%,%5 şi 11% pentru perioada 2006-2009 şi în continuare, astfel cum deţin magistraţii care au obţinut aceste majorări şi înainte de 09.04.2015.

Relevant în cauză este şi faptul că la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015 – 09.04.2015- niciunul dintre magistraţi nu avea stabilită indemnizaţia de încadrare calculată cu VRS 405, nici măcar cei care obţinuseră hotărâri judecătoreşti anterioare pentru indexări, cu menţiunea "şi în continuare", din cauza intervenţiei legiuitorului prin Legea unică de salarizare nr. 330/2009.

În acest context, invocarea discriminării de către recurenţi nu are fundament juridic, deoarece aceştia nu se află în situaţii comparabile cu magistraţii care, la apariţia Legii nr. 71/2015 erau, încă din anii 2010-2011, titularii unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care li se recunoscuseră majorările salariale pe care le pretind recurenţii de faţă să le fie acordate din anul 2012, dar în temeiul Legii nr. 71/2015, fără a avea titluri executorii anterioare.

În concluzie, raţionamentul juridic al instanţei de fond este apărat de viciul de nelegalitate al nemotivării, în sensul că, acesta răspunde printr-un argument comun, pertinent şi judicios, alegaţiilor prezentate de reclamanţi şi intervenientă în faţa primei instanţe, soluţia dată acestui capăt de cerere fiind legală şi temeinică.

b. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. vizează soluţia de respingere, ca rămase fără obiect, a pretenţiilor reclamanţilor şi ale intervenientei în interes propriu privind anulare ordin şi obligare emitere nou ordin, precum şi plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015.

Înalta Curte va exercita controlul judiciar asupra soluţiei pronunţate, având în vedere şi modificările legislative intervenite după pronunţarea instanţei de fond, dar până la formularea recursului în prezenta cauză, precum şi înscrisurile depuse la dosar de intimatul Tribunalul Galaţi, elemente care validează raţionamentul instanţei de fond, o eventuală reformare a soluţiei pronunţate fiind lipsită de relevanţă juridică.

Înalta Curte constată că, după sesizarea instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune, s-a emis de către Ministrul Justiţiei, Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 în conformitate cu care s-au recalculat indemnizaţiile de încadrare brute lunare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari, acestea fiind stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 şi de 463,5 RON în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

În aplicarea prevederilor OMJ nr. 2066/C/2018 au fost emise şi ordine pe fiecare curte de apel în parte.

Din înscrisurile aflate în dosarul de recurs la filele x, prin Ordinul nr. 87/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei s-au stabilit drepturile salariale individuale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la valorile de referinţă sectoriale recunoscute prin Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, indemnizaţiile astfel calculate fiind prevăzute în anexele nr. 1-4 la prezentul ordin.

Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale prevăzute la art. 1 din Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018 se va realiza conform prevederilor O.U.G. nr. 3/08.02.2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 3 din 08.02.2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-au stabilit următoarele:

(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:

a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;

b) în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;

c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

d) în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;

e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.

(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.

(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).

Tribunalul Galaţi a depus în faţa instanţei de recurs dovada că a fost achitată recurenţilor prima tranşă de 5% din totalul drepturilor salariale restante .

Prin urmare, nemulţumirea recurenţilor referitoare la respingerea cererii accesorie privind actualizarea cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale a fost acoperită prin intervenţia legiuitorului, astfel încât, critica referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material nu este fondată.

De asemenea, Înalta Curte reţine că atâta vreme cât dreptul recurenţilor la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflaţie şi acordarea dobânzii legale a fost consacrat legislativ, nu mai este necesară obţinerea unui titlu executoriu pe cale judecătorească.

Având în vedere împrejurarea că Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi a emis în favoarea recurenţilor-reclamanţi un nou ordin de salarizare prin care au fost realizate drepturilor reclamanţilor şi intervenientei în cuantumul solicitat de aceştia prin acţiunea/intervenţia precizată, respectiv prin emiterea ordinului ministerului justiţiei nr. 2066/C/2018, pus deja în executare, iar legiuitorul a stabilit că sumele restante eşalonate la plată vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală, în mod temeinic şi legal prima instanţă a respins ca rămase fără obiect pretenţiile reclamanţilor privind anulare ordin, obligare emitere nou ordin şi plata drepturilor începând cu data de 09.04.2015.

II.2 Recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2405 din 19.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Recurenţii invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5,6 şi 8, fără însă a le dezvolta, pe fiecare în parte.

Din conţinutul cererii de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica argumentele de nelegalitate care s-ar putea încadra în ipoteza motivelor de casare prevăzute de art. 488 punctele 5 şi 6 din C. proc. civ., motiv pentru care controlul judiciar va fi exercitat în limitele art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că se procedează la completarea hotărârii numai în caz de minus petita, atunci când instanţa a omis să se pronunţe asupra unei cereri principale sau accesorii ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Or, prima instanţă a soluţionat toate capetele de cerere, respingându-le fie ca rămase fără obiect, fie ca nefondate.

Pe de altă parte, cererea de completare a hotărârii se suprapune cu critica de nelegalitate formulată de recurenţi în cadrul recursului declarat împotriva sentinţei pronunţate asupra fondului cauzei, nemultumirea acestora vizând neanalizarea petitului accesoriu constând în acordarea drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă.

Or, astfel cum Înalta Curte a stabilit la punctul II. 1 din prezenta hotărâre, dreptul la actualizarea sumelor şi la acordarea dobânzii legale a fost recunoscut prin O.U.G. nr. 3/2019, nefiind vorba de o condiţie pur potestativă inclusă în Ordinul M.J. nr. 1066/C/2018, ci doar de respectarea de către autoritatea intimată a cadrului legal existent la momentul emiterii acestuia cu privire la bugetarea instituţiilor publice.

În concluzie, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în mod corect, a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 444 -445 din C. proc. civ., soluţia fiind pronunţată cu aplicarea corectă a acestor dispoziţii procedurale.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii – reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II. şi recurenta-intervenientă JJ. împotriva sentinţei civile nr. 3682 din 19 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenţii – reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. şi II. şi recurenta-intervenientă JJ. împotriva sentinţei civile nr. 2045 din 19 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti Veche – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2021.