Clawback tax notification confirmed: cross-appeals dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24.07.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea adresei nr. x/29.04.2015, emise de către CNAS, cu privire la valoarea procentului "p" si a consumului individual al DAPP reprezentaţi de reclamantă în Trimestrul I 2015, precum şi a adresei nr. x/16.06.2015, prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă formulată de reclamantă, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1594 din 24 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – Veche a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

A anulat parţial notificarea nr. x/29.04.2015 şi adresa de răspuns a CNAS nr. P/5855/16.06.2015, în ceea ce priveşte suma de 1384,01 RON.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 500 de RON, proporţional cu pretenţiile admise, cu titlu de onorariu expert judiciar.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – Veche, au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.

Recurenta-reclamantă invocă în susţinerea cererii de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este raportat la încheierea de şedinţă din 03.04.2019, prin care, susţine recurenta, instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În dezvoltarea acestei critici de nelegalitate, recurenta arată că, în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat ca fiind inutilă completarea raportului de expertiză contabilă dispusă în cauză, după depunerea de către intimata-pârâtă CNAS a datelor necesare determinării consumurilor individuale trimestriale ale societăţii, în condiţiile art. 293 alin. (1) şi art. 298 alin. (1) C. proc. civ., sau că ar fi tardivă solicitarea de refacere a expertizei contabile prin prisma poziţiei exprimate de intimata-pârâtă la termenul din 03.04.2019.

Susţine recurenta că, în respingerea acestei solicitări de completare a probatoriului ce a rezultat pe parcursul administrării sale, în condiţiile art. 254 pct. 2 C. proc. civ., în mod greşit instanţa de fond analizează trunchiat materialul probator, afirmând că au fost transmise "toate datele solicitate", prin prisma unor procese-verbale de predare primire încheiate de d-na expert B. cu pârâta - intimată CNAS, înlăturând astfel, în mod neîntemeiat, o constatare a unor specialişti asupra unei situaţii de fapt, cuprinsă la filele x din raport, în sensul că "nu au fost puse la dispoziţia expertizei informaţii referitoare la cantitatea de medicamente decontată, procente de compensare/sublista din care fac parte".

Instanţa de fond nu a oferit vreo explicaţie juridică, în baza căreia a considerat că această completare a raportului de expertiza cu noi date şi informaţii ar fi nejustificată, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată viza tocmai verificarea şi stabilirea consumurilor individuale trimestriale ale A. aferente trimestrului I/2015, în vederea identificării cuantumului taxei de claw-back.

În mod greşit, instanţa de fond a respins ca tardivă cererea A. de refacere a raportului de expertiza contabilă, în condiţiile art. 338 noul C. proc. civ., manifestând un formalism excesiv, fără a manifesta un rol activ în aflarea adevărului juridic, în condiţiile art. 22 noul C. proc. civ. Cererea de refacere a probatoriului cu expertiza contabilă s-a impus a fi depusă la termenul din 03.04.2019, după depunerea, de către d-na expert B. a răspunsului la obiecţiunile formulate de CNAS.

Mai mult decât atât, abia la termenul din 03.04.2019, CNAS, prin reprezentantul sau legal, a afirmat ca deşi CNAS ar fi transmis toate datele, cu toate acestea, "d-nele expert nu ar ştii să le interpreteze". Acest aspect justifică, încă o dată temeinicia solicitării A. de refacere a raportului de expertiză contabilă, în condiţiile art. 338 C. proc. civ., cerere care a fost respinsă, în mod nelegal, de instanţa de fond.

Mai susţine recurenta că sentinţa recurată apare ca nelegală prin prisma lipsei de soluţionare a cererii de repunere pe rol a cauzei, formulată de A. prin concluziile scrise, ca urmare a identificării datelor necesare a fi transmise de CNAS pentru stabilirea consumurilor individuale trimestriale

În mod nelegal instanţa de fond nu a dat curs acestei solicitări de repunere pe rol a cauzei şi de continuare a administrării probatoriului, în vederea dovedirii acţiunii introductive.

În concluzie, recurenta apreciază că instanţa a încălcat regulile de procedură privind admisibilitatea probelor solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, fapt de natură să lezeze drepturile şi interesele A., vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea încheierii de şedintă din data de 03.04.2019. Mijloacele de probă solicitate pentru dovedirea apărărilor şi administrarea lor reprezintă o formă a garantării respectării dreptului la accesul la justiţie şi la un proces echitabil şi efectiv, reglementat de art. 6 CEDO, în sens contrar apărările invocate de părţi rămânând simple afirmaţii, iar analiza instanţei rămâne una lipsită de substanţa tehnică necesară soluţionării esenţei dreptului dedus judecăţii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate motivului de casare menţionat sunt, în esenţă, următoarele:

1. Greşita admitere în parte a acţiunii A.. Nelegalitatea Adresei CNAS nr. x/29.04.2014 ("Notificarea CNAS") în integralitatea sa.

Susţine recurenta că instanţa de fond a ajuns la o concluzie nelegală, de admitere partială a acţiunii, doar în privinţa medicamentului Aulin, ca urmare a unei analize greşite şi trunchiate a materialului probator administrat în cauză, dar şi a lipsei de întelegere a legislaţiei specifice în materia taxei de clawback.

În primul rând, apreciază recurenta că raportul de expertiză administrat la fond dovedeşte încă o dată, atât prin răspunsul său la obiectivele 2.1 şi 2.2, dar şi prin răspunsul de la obiectivul 2.3 al Raportului, nu numai aspectul ca datele comunicate de CNAS nu sunt certe în privinţa stabilirii procentului "p", fiind vorba de o diferenţăa de consum constatată faţă de consumurile comunicate prin Notificarea contestată în prezentul dosar (fiind stabilită o alta valoare a procentului "P"), dar şi faptul că nici măcar nu pot fi verificate respectivele date în privinţa consumurilor individuale trimestriale ale A., aferente trimestrului I/2015, informatii absolut necesare pentru aplicarea formulei de calcul în vederea stabilirii taxei de clawback.

În al doilea rând, având în vedere legislaţia specifică în materia formulei de calcul a taxei de clawback, o neregularitate cu privire la procentul "p" (stabilit prin raportul de expertiza) şi la un consum de medicamente comunicat de CNAS în baza Notificării contestate şi care stă la baza formulei de calcul a taxei de clawback, atrage, în mod automat, anularea întregii Notificări, fiind modificat integral tot calculul care este generat de respectiva Notificare.

Din aceasta perspectivă, o anulare parţială a Notificării CNAS, în legătură cu care sunt identificate neregularităţi atât în privinţa procentului "p", cât şi în privinţa anumitor consumuri de medicamente (cod CIM), apreciază că nu este posibilă, actul administrativ individual atacat fiind afectat de nulitate în integralitate.

Se mai arată că, deşi Curtea de Apel Bucureşti omologhează raportul de expertiză în varianta existentă la dosar, în privinţa răspunsului la obiectivele 2.1. şi 2.2, cu toate acestea, în mod greşit şi nelegal nu ia în calcul noul procent "p" identificat de Raport, în procent de 26,09%, aspect care ar fi trebuit să conducă la anularea Notificării CNAS în integralitatea sa.

Apreciază recurenta că instanţa de fond a ajuns la o concluzie nelegală ca urmare a unei greşite aprecieri a probatoriului administrat la dosar. În fapt, Raportul de expertiza confirma datele neconforme pe care le conţine Notificarea CNAS, stabilind un consum total trimestrial mai mic decât cel comunicat de CNAS, cu efecte directe în stabilirea procentului "p", iar noua valoare se va răsfrânge asupra cuantumului contribuţiei trimestriale, acesta fiind implicit mai mic decât cel ce rezulta din datele CNAS conţinute în Notificarea CNAS.

2. Înlăturarea nelegală a argumentelor A. privind lipsa motivării în fapt şi în drept a Notificării CNAS

Recurenta susţine că instanţa de fond a omis să analizeze critica recurentei cu privire la aspectul că pentru stabilirea, calculul şi plata taxei de clawback, deşi era obligatorie comunicarea de către CNAS a valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie (Vitr), potrivit art. 3 1 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011, cu toate acestea, CNAS omite din cadrul Notificării această informaţie.

Or, tocmai pentru că valoarea impusă de art. 3 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, care stabileşte valoarea vânzărilor de medicamente totale trimestriale de referinţă (VTtr) la suma de 1.425 milioane RON, trebuia inclusă în Notificarea CNAS, fiind esentială în aplicarea formulei pentru determinarea contribuţiei trimestriale şi ţinând cont, totodată, de aspectul că pârâta CNAS are o obligaţie legală de comunicare a valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referinţă ale fiecărui plătitor de contribuţie, se impunea cu atât mai mult ca Notificarea să cuprindă şi valoarea Vitr impusă de prevederile art. 3 1 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 77/2011.

Prin urmare, susţine recurenta că, nici din punct de vedere formal, Notificarea CNAS nu îndeplineşte condiţiile imperative impuse de O.U.G. nr. 77/2011 pentru a produce efectele juridice faţă de DAPP-uri, aspect de nelegalitate care ţine de forma actului administrativ şi conţinutul obligatoriu pe care trebuie să îl aibă, pe care instanţa de fond omite sa îl analizeze, dovedind, în mod evident, o conduita vădit părtinitoare faţă de intimata- pârâtă.

Motivarea în drept şi în fapt a actului administrativ este o cerinţă imperativă a legii, decurgând din principiul transparenţei decizionale. De asemenea, motivarea în drept şi în fapt ar da posibilitatea A. să evalueze, în mod corect şi complet, actul în cauză şi să analizeze, prin prisma interesului său personal, acurateţea, legalitatea şi temeinicia datelor comunicate.

Or, instanţa de fond tratează cu superficialitate acest aspect, mutând analiza sa pe cu totul alte aspecte procedurale (art. 5 alin. (3) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011), afirmând că, din punct de vedere formal şi legal, Notificarea îndeplineşte condiţiile impuse de legislaţie, privind motivarea în fapt şi în drept, fiind comunicată conform prevederilor O.U.G. 77/201 1, de parcă A. ar fi contestat aspectul că nu cunoaşte întinderea contribuţiei trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011.

Mai mult decât atât, în situaţia menţionată, Societăţii i s-a încălcat dreptul de acces liber la justiţie şi la o analiza echitabilă a cauzei, componente ale dreptului la un proces echitabil, consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi de art. 21 din Constituţia României, având în vedere că, deşi a învestit instanţa cu anumite critici asupra legalităţii şi temeiniciei Notificării, ele sunt soluţionate de Curtea de Apel prin prisma unor argumente care nu au legătură cu criticile formulate.

Faţă de susţinerile intimatei - pârâte, potrivit cărora aceasta nu poate urmări trasabilitatea medicamentelor pe tot lanţul cuprins între momentul punerii pe piaţă al medicamentelor, distribuitori, farmaciile cu circuit închis şi farmaciile cu circuit deschis şi, deci, nu poate garanta realitatea datelor centralizate şi comunicate A., apreciem că autoritatea CNAS este răspunzătoare de corectitudinea acestui act, având în vedere că Notificarea contestată este emisă de aceasta.

Astfel, CNAS avea obligaţia emiterii unui act temeinic şi legal, având posibilitatea şi totodată responsabilitatea de a-şi crea în acest scop propriile mecanisme.

3. Caracterul excesiv al contribuţiei rezultând din calcularea contribuţiei nu asupra veniturilor efective ale DAPP, ci asupra unei sume mult mai mari care include veniturile altor entităţi (adaosurile entităţilor de pe lanţul de distribuţie). Includerea nelegala a valorii TVA în datele CNAS

Susţine recurenta că aplicarea procentului "p" la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparţin altor entităţi decât DAPP şi afiliaţii săi, respectiv terţilor distribuitori angro şi farmaciilor) şi taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsura nelegitimă de impunere, care încalcă principiile fundamentale ale justei aşezări a sarcinilor fiscale şi al neutralităţii fiscale.

În mod eronat şi nelegal, instanţa de fond a înlăturat această critică a A., mutând discuţia pe aspectele legale care ţin de formula de calcul a taxei de clawback. În nici un caz, A. nu a contestat formula legală de calcul a taxei de clawback, astfel cum este aceasta reglementată de O.U.G. nr. 77/2011.

Aşadar, toată analiza instanţei de fond cu privire la legalitatea formulei calcul a taxei de clawback, prin prisma deciziilor Curţii Constituţionale apare ca superfluă şi neavenită, întrucât aspectele criticate urmau a fi dovedite prin obiectivul 2.3 al Raportului de expertiza contabilă (urmând a fi analizate cantităţile de medicamente şi procentele de decontare).

Prin aceasta critica, A. a avut în vedere zona exporturilor paralele, distribuitorii angro nefiind obligaţi în vreun fel să vândă medicamentele pe piaţa naţională, care este una reglementată, cu preţuri maximale impuse prin dispoziţii legale. De cele mai multe ori, distribuitorii vând medicamentele DAPP-urilor pe piaţa UE, unde preţurile sunt libere, fiind mult mai mari. Ulterior, aceste medicamente sunt achiziţionate pe diferite canale pe piaţa natională, în lipsa oricăror limite minimale impuse de legislaţie pentru asigurarea unui minim de medicamente bolnavilor din Romania, compensarea suportată din FNUASS şi din bugetul MS fiind impusă astfel DAPP-urilor la alte valori decât cea de pe piaţa reglementată din Romania şi care trebuie estimată.

O altă critică vizează nelegalitatea Notificării CNAS şi prin prisma menţinerii valorilor consumului individual trimestrial, comunicate cu valoarea TVA inclusă, deşi, în baza Deciziei 39/2013 a Curţii Constituţionale, a fost declarată neconstituţională includerea valorii TVA.

Consideră recurenta că valoarea TVA ar fi trebuit exclusă din datele CNAS comunicate cu privire la valoarea consumului individual trimestrial, aspect pe care instanţa de fond omite să îl mai analizeze.

În ceea ce priveşte indicaţia din datele CNAS ca T.V.A. să fie dedusă de fiecare DAPP din consumul comunicat de CNAS, subliniază recurenta că această obligaţie revine exclusiv CNAS, care trebuie să transmită A. suma efectivă asupra căreia trebuie aplicat procentul "p", conform art. 3 alin. (1) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 17/2012.

4. Greşita respingere a motivului de nelegalitate si netemeinicie a Notificării CNAS constând în existenţa unor discrepanţe majore între cantităţile vândute de A. în trimestrul I/2015 şi cantităţile pretins compensate conform comunicărilor CNAS.

Recurenta-reclamantă susţine că sentinţa recurată este nelegală şi în privinţa acestei critici, întrucât, în lipsa analizării şi verificării consumurilor individuale trimestriale, instanţa de fond a preferat să mute întreaga sa analiza pe o posibilă critică ce ar fi fost formulată de A. "împotriva modului de calcul stabilit prin acte normative cu putere de lege", aspect vădit nereal.

Acest mod formal şi în contra spiritului legii, de soluţionare de către instanţa de fond, a criticilor reclamantei, cu trimitere la situaţia faptică din teren, nu face decât să vină în contra justiţiabililor, recurenta aflându-ne în faţa unui refuz voalat exprimat de prima instanţă, de a soluţiona, în mod real şi efectiv, esenţa dreptului dedus judecăţii.

Se arată că autoritatea pârâtă nu poate susţine din punct de vedere probator aceste "date" prin simpla stabilire şi comunicare a acestora, ci trebuie să dovedească faptul ca acestea au fost stabilite în conformitate cu procedura stabilită de lege în acest sens şi pe baza unei situaţii de fapt reale.

5. Includerea în datele CNAS a unor coduri de medicamente inexistente. Greşita validare a acestor coduri de către instanţa de fond

Susţine recurenta că, în mod greşit, instanţa de fond apreciază că Notificarea CNAS este corectă şi legală, în privinţa a două medicamente indicate de A. ca inexistente (respectiv CIM W 12772001 şi CIM W00022001), ca urmare a explicaţiilor CNAS efectuate în afara cadrului legal de comunicare a Datelor CNAS.

Astfel, în mod nelegal, CNAS a inclus în datele sale medicamente care nu există, cu privire la care, ca şi în cadrul altor trimestre anterioare, se pretinde, în mod nejustificat că fac parte din portofoliul C., respectiv D. SPA.

Susţine recurenta că, în lipsa verificării efective a consumurilor individuale trimestriale, impunerea acestor două tipuri de medicamente apare ca vădit nelegală, neînţelegând temeiul legal prin care instanţa de fond validează aceste consumuri, pe teza ca ar fi vorba strict de alte ambalaje.

Mai mult, conform raportului de expertiză, în cadrul consumurilor totale trimestriale aferente trimestrului I/2015 a fost inclus şi medicamentul W59551002, în valoare de 23.539,28 RON, medicament care însă nu apare în cadrul Notificării CNAS ce formează obiectul cauzei, nefiind menţionat în vreun fel în nicio corespondenţă anterioară sau ulterioară demarării litigiului de faţă.

În mod frapant, CNAS susţine că, de fapt, furnizorii de servicii medicale ar fi intenţionat, atunci când au selectat aceste două coduri în sistem, să aleagă, de fapt, alte două coduri care ar aparţine subscrisei.

Astfel, nu exista niciun indiciu potrivit căruia furnizorii ar fi intenţionat să aleagă medicamentele recurentei, iar nu ale altor DAPP-uri şi, mai mult decât atât, este de neînţeles faptul că, deşi aceste două coduri de medicamente nu existau (produsele nu existau), pentru ele se poate totuşi raporta un consum, atribuit probabil aleatoriu unuia dintre DAPP-uri, aspect pe care, în mod inexplicabil, instanţa de fond îl validează ca atare.

6. Determinarea netransparentă de către CNAS a datelor comunicate. Greşita respingere de către instanţa de fond a acestui motiv de nelegalitate al Notificării CNAS

Susţine recurenta că, în lipsa oricărui probatoriu tehnic, instanţa de fond a preferat sa soluţioneze aceasta critică mutând analiza sa pe o presupusă critică a A. asupra normei legale, prin care se stabileşte modalitatea de calcul şi plată a taxei de clawback, aspect de natura să vatăme drepturile si interesele A., societatea fiind pusă in situaţia de a i se încălca dreptul de a supune unui tribunal imparţial.

Consideră recurenta că lipsa de transparenţă de care a dat dovada CNAS în procedura de stabilire a valorilor comunicate nu face decât să întărească dubiile cu privire la corectitudinea şi acurateţea datelor comunicate de CNAS.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită casarea sentinţei recurate, şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru continuarea probatoriului, iar in subsidiar, casarea sentinţei cu consecinţa admiterii integrale a acţiunii societăţii reclamante.

1.3.2. Recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Recurenta-pârâtă critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale aplicabile speţei, atunci când a admis în parte acţiunea reclamantei cu privire la includerea în valorile comunicate reclamantei a codurilor CIM W04552009 şi W04553001, precum şi prin obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1. În dezvoltarea criticii de nelegalitate referitoare la includerea celor două coduri CIM, recurenta-pârâtă arată că prin art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 legiuitorul a stabilit categoriile de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente suportate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, în considerarea cărora subiecţii de plată ai contribuţiei trimestriale nominalizaţi la acest articol au obligaţia efectuării plăţii, după cum urmează: medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate; medicamentele cu sau fără contribuţie personală utilizate în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală; medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc; medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 se utilizează (consumă) prin canalele de eliberare (circuit deschis, circuit închis) şi se raportează lunar de către acestea, constituind trimestrial datele din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în baza cărora se stabileşte valoarea totală/individuală a consumului de medicamente prevăzute la art. 5 alin. (7).

Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) şi (21) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, persoane juridice române, au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială. Persoanele juridice menţionate la alin. (1) şi (2) au obligaţia să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista actualizată a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia.

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) şi alin. (21) din O.U.G. nr. 77/2011, declaraţia depusă de DAPP/reprezentantul legal creează obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale cu condiţia ca, medicamentele consumate (eliberate) să se regăsească printre cele prevăzute la art. 1 din actul normativ mai sus menţionat, conform datelor centralizate privind consumul total de medicamente din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pe cale de consecinţă, arată recurenta-pârâtă, societatea reclamantă datorează contribuţia trimestrială pentru medicamentele asumate inclusiv prin propriile declaraţii depuse în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările ulterioare, referitoare la lista medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială.

Susţine recurenta că, din economia prevederilor art. 3 alin. (3) coroborat cu art. 5 alin. (7) şi ale art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 rezultă faptul că baza de calcul a contribuţiei trimestriale o reprezintă chiar consumul de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Or, raportat la aspectele mai sus invocate, precizează faptul că cele două coduri CIM, ale căror valori au fost anulate, s-au aflat în circuitul comercial în perioada de referinţă, după cum urmează:

- codul CIM W04552009 a fost corect înregistrat în evidenţa furnizorilor de servicii medicale şi implicit în datele de consum aferente trim. 1 2015, acesta provenind din facturi emise în perioada mai 2014 - martie 2015 de E. S.R.L., F., Procardia S.R.L., G., H. S.A., I. S.A., J., S.C. K. S.R.L.;

-codul CIM W 14553001 provine din facturi emise în perioada februarie 2014 — februarie 2015 de S.C. L. S.R.L., M. S.R.L., F., K. S.R.L., Trading S.R.L., I. S.A., S.C. N. S.R.L..

Astfel, susţine recurenta, că cele două coduri CIM, ale căror valori au fost anulate de către instanţa de fond s-au regăsit în mod corect în valorile comunicate intimatei - reclamante, cu respectarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Critica de nelegalitate referitoare la obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată, este dezvoltată prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 451 din C. proc. civ.

Susţine recurenta că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii "care cade în pretenţii", iar culpa procesuală aparţine pârâtului în măsura în care acesta nu şi-a executat obligaţiile procesuale.

Într-o exprimare sintetică, culpa procesuală reprezintă formularea unei cereri, exercitarea unei acţiuni ori susţinerea unor apărări neîntemeiate.

De asemenea, susţine recurenta că partea care a câştigat procesul are obligaţia de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Această parte are sarcina de a proba cuantumul cheltuielilor de judecată pe care pretinde că le-a efectuat, cu acte, documente, înscrisuri justificative.

În acest sens şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, acordă cheltuieli de judecată numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative.

Aşadar, se poate susţine că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu.

În final, arată recurenta că, în raport de circumstanţele cauzei, instanţa de fond ar fi trebuit să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă CNAS a depus concluzii scrise.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă acest motiv de nelegalitate prin raportare la încheierea de şedinţă din 03.04.2019 în care s-au consemnat dezbaterile părţilor asupra cauzei şi s-a dispus amânarea pronunţării sentinţei, încheierea făcând corp comun cu hotărârea pronunţată la data de 24.04.2019.

Recurenta invocă încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, prin raportare la faptul că instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a raportului de expertiză şi ca tardivă cererea de refacere a acestui raport şi, de asemenea, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării administrării probatoriului.

Analizând argumentaţia dezvoltată de recurenta-reclamantă în susţinerea acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în realitate, nemulţumirea recurentei vizează raţionamentul instanţei de fond şi modul în care aceasta a înţeles să dezlege cererile formulate în legătură cu administrarea probei cu înscrisuri şi cu expertiză judiciară şi să aplice dispoziţiile procedurale ale art. 293 şi art. 338 din C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că cele două articole de lege nu instituie reguli de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, ci reglementează anumite drepturi şi obligaţii procesuale ale părţilor litigante, asupra cărora instanţa trebuie să se pronunţe dacă este învestită cu soluţionarea acestora.

În speţă, instanţa de fond a pus în dezbaterea părţilor şi a analizat atât cererea reclamantei de a fi obligată pârâta să prezinte anumite înscrisuri (art. 293 C. proc. civ.) precum şi cererea de refacere a raportului de expertiză (art. 338 C. proc. civ.) pe care le-a respins motivat.

Prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., având în vedere că nu se poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ., manifestarea rolului activ al judecătorului reieşind din întreaga derulare a procedurii de judecată care s-a întins pe o perioadă de aproximativ 4 ani, tocmai pentru efectuarea unei cercetări judecătoreşti efective şi detaliate şi pentru administrarea unui probatoriu adecvat şi eficient soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte neluarea în considerare de către instanţa de fond a cererii de repunere pe rol a cauzei formulată prin concluziile scrise depuse după rămânerea în pronunţare a cauzei, Înalta Curte aminteşte recurentei că, potrivit dispoziţiilor art. 394 din C. proc. civ., după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot formula alte cereri sau depune înscrisuri în completarea probatoriului, fiind permisă depunerea doar a notelor de concluzii scrise, în condiţiile art. 244 din C. proc. civ.

Pe de altă parte procedura repunerii pe rol a cauzei, după închiderea dezbaterilor şi reţinerea cauzei în pronunţare, este lăsată de legiuitor doar la aprecierea şi iniţiativa instanţei de judecată, în condiţiile art. 400 din C. proc. civ., părţile litigante neavând temei legal pentru formularea unei astfel de solicitări.

În concluzie, Înalta Curte constată că alegaţiile recurentei, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., reprezintă critici asupra modului în care instanţa de fond a înţeles să dezlege şi să soluţioneze cererile vizând probatoriul administrat în cauză, prin aplicarea normelor procedurale incidente, neputând fi identificate reguli de procedură încălcate cu ocazia judecăţii cauzei.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă şi subsumate acestui motiv de casare cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

- critici referitoare la neluarea în considerare de către instanţa de fond a noului procent "p", în valoare de 26,09 %, astfel cum acesta a fost stabilit prin expertiza judiciară efectuată în cauză, deşi raportul de expertiză a fost omologat cu privire la răspunsul dat la punctele 2.1. şi 2.2.

- critici referitoare la nereţinerea de către instanţă a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului I 2015 şi a lipsei de transparenţă;

- critici referitoare la confirmarea legalităţii modului de stabilire de către CNAS a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la o valoare mai mare, care include şi adaosurile entităţilor din lanţul de distribuţie, iar nu la veniturile efective ale DAPP rezultate din valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei; includerea nelegală a TVA în datele CNAS;

- critici referitoare la existenţa unor discrepanţe majore dintre cantităţile vândute de societate în trim. I al anului 2015 şi cantităţile pretins compensate conform comunicărilor CNAS;

- critici referitoare la înlăturarea motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuţiei a două medicamente despre care reclamanta a afirmat că sunt inexistente, iar prin raportul de expertiză s-a inclus în consumul aferent trim. I/2015 un medicament W59551002, care nu apare în cadrul notificării CNAS;

II.1. Critica vizând interpretarea greşită a concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, nu are fundament în raţionamentul juridic expus de prima instanţă.

Astfel, instanţa de fond a constatat, în mod corect, că procentul "p" calculat de expertul contabil judiciar este de 26,09, în timp ce procentul "p" comunicat de CNAS este de 2,10, diferenţa fiind nesemnificativă şi neputând conduce la anularea întregii notificări, astfel cum pretinde recurenta-reclamantă.

Pe de altă parte, recurenta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ba chiar s-a opus la cele formulate de autoritatea pârâtă, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 12 mai 2018, iar societatea reclamantă a avut încuviinţat şi expert consilier parte, care şi-a însuşit concluziile expertizei.

II.2. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.

Din cuprinsul Notificării nr. P/4062 din 29.04.2015 rezultă că autoritatea pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Criticile recurentei-reclamante cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Recurenta-reclamantă urmăreşte, în realitate, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

II.3. Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că recurenta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte includerea TVA în valoarea consumului individual trimestrial comunicate, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că aceasta nu a fost inclusă în baza de calcul a procentului "p", astfel cum s-a menţionat şi în notificarea transmisă societăţii recurente.

Dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011 (forma existentă la data emiterii actelor contestate), prevăd modul în care se stabileşte şi se raportează consumul de medicamente în vederea calculării contribuţiei trimestriale astfel:

"(3) Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 1, după deducerea TVA-ului de către aceştia din valoarea aferentă consumului trimestrial de medicamente transmis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate conform alin. (7). Contribuţia trimestrială se declară de către plătitori la organul fiscal competent, până la termenul de plată al acesteia prevăzut la alin. (8)".

Aşadar, contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, legiuitorul a prevăzut în sarcina contribuabilului deducerea TVA din valoarea aferentă consumului trimestrial, CNAS procedând corect atunci când a comunicat consumul calculat prin includerea TVA, fiindu-i învederat societăţii că are obligaţia deducerii TVA.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie şi prin includerea TVA, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

II.4. În ceea ce priveşte existenţa unor discrepanţe majore dintre cantităţile vândute de societate în trim. I al anului 2015 şi cantităţile pretins compensate conform comunicărilor CNAS, Înalta Curte reţine că nici această critică nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a soluţionat în mod corect motivul de nelegalitate invocat de reclamantă, având în vedere că, între momentul vânzării de către deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi momentul eliberării medicamentelor, prin canalele de distribuţie, către consumatorul final, intervine un interval de timp, astfel încât valoarea consumului comunicat de pârâtă în cauză poate include şi valori ale medicamentelor pe care reclamanta le-a pus în vânzare anterior trimestrului I 2015, dar care au fost consumate în trimestrul I 2015.

În lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţie trimestrială aferentă trimestrului I 2015, se regăsesc şi medicamentele cu coduri CIM indicate de recurenta-reclamantă anterior, însă aceste medicamente au ajuns la consumatorul final prin intermediul farmaciilor şi unităţilor spitaliceşti în perioada de referinţă (trimestru I 2015).

De altfel, argumentele aduse de recurentă în susţinerea acestei critici sunt legate tot de critica privind netransmiterea de către CNAS a datelor complete şi de refuzul instanţei de fond a permite reclamantei completarea probatoriului.

Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă se foloseşte de simple speculaţii, fără valoarea juridică sau probatorie, în condiţiile în care dacă ar mai fi avut de administrat probe concrete referitoare la vânzările realizate ar fi putut să procedeze ca atare pe parcursul judecăţii cauzei, în faţa instanţei de fond sau să aducă înscrisuri noi, în faţa instanţei de recurs.

Pe de altă parte, CNAS nu este entitatea care stabileşte consumul trimestrial, ci doar, are competenţa de a centraliza datele transmise de casele judeţene de sănătate, în urma raportărilor făcute în sistemul SIUI de farmacii şi unităţile spitaliceşti, coroborat cu faptul că lista medicamentelor din portofoliu propriu au fost depuse chiar de societatea recurentă la CNAS.

II.5. În ceea ce priveşte critica vizând includerea în baza de calcul a două medicamente inexistente, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte includerea în Datele CNAS a unor coduri de medicamente inexistente, respectiv, CIM x, CIM W0002201, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a luat în considerare precizările pârâtei privind eroarea de raportare, relevanţă având denumirea comercială a medicamentului, şi nu codul CIM indicat greşit.

Prin urmare nu se poate reţine inexistenţa celor două medicamente din consumul trimestrial raportat, atâta vreme cât s-a făcut dovada comercializării acestora, chiar dacă s-au reportat eronat codurile CIM.

Astfel, relativ la codul CIM W12772001 se are în vedere eroarea de raportare în locul codului CIM W56293001, aferent medicamentului cu aceeaşi denumire comercială, formă farmaceutică, concentraţie şi DAPP, singura diferenţă fiind legată de forma de ambalare. Astfel, codul CIM W12772001 este aferentă medicamentului cu DCI Erdosteinum şi DAPP C., medicament suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii;

Cel de al doilea cod CIM W0002201 a fost raportat de către furnizorii de servicii medicale în locul codului CIM W53016001, aferent medicamentului cu aceeaşi denumire comercială, formă farmaceutică, concentraţie şi DAPP, dar prin adresa comunicată de CNAS prin anexa la adresa nr. x/29.04.2015 a fost indicată reclamantei că sumă de 710,86 a fost diminuată până la suma de 692,01 RON, sumă aferentă medicamentelor cu DCI Acetylcysteinum, cu DAPP D. SPA, medicament suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

În ceea ce priveşte menţionarea în raportul de expertiză a unui cod CIM neconţinut în Notificarea emisă de CNAS, Înalta Curte constată că recurenta -reclamantă nu a formulat o astfel de observaţie în faţa instanţei de fond şi nici nu a arătat care a fost efectul juridic al acestei menţionări, pe care instanţa de recurs l-ar fi putut înlătura în calea de atac exercitată.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond nu poate fi reformată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă, recursul urmând a fi respins, ca nefondat.

II.2. Recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Recurenta-pârâtă critică sentinţa instanţei de fond din perspectiva includerii în valorile comunicate reclamantei a codurilor CIM W04552009 şi W04553001, precum şi pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cele două medicamente excluse de către instanţa de fond din consumul trimestrial stabilit pentru societatea reclamantă, Înalta Curte reţine că este corectă şi legală analiza Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că din actele dosarului rezultă că medicamentul Aulin granule pentru suspensie orala cu cod CIM W04552009, respectiv medicamentul Aulin 100 mg comprimate - cod CIM W04553001, au fost retrase de pe lista medicamentelor ce pot fi compensate, încă din anul 2012, dar şi ca urmare a faptului ca nu s-a putut dovedi/verifica în vreun fel, în cadrul expertizei contabile dispuse la fond, canalul pe care a fost compensat acest medicament (respectiv farmacii cu circuit deschis sau farmacii cu circuit închis).

În urma analizării probatoriilor administrate în cauză, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat din cadrul Notificării consumurile pentru cele două medicamente identificate cu cod CIM W04552009 şi cod CIM W04553001, de vreme ce prin adresa din 10.12.2012, A. a informat CNAS despre faptul că înţelege să retragă de pe lista corespunzătoare de care beneficiază asiguraţii, cele doua medicamente.

Deşi CNAS a argumentat la fond că aceste coduri CIM ar fi fost corect cuprinse în Notificarea nr. x/29.04.2015 ("Notificarea CNAS"), fiind cuprinse într-o serie de facturi emise din perioada februarie 2014 — martie 2015, în mod judicios, Curtea de Apel a înlăturat această apărare prin prisma datei notificării transmise de A. cu privire la retragerea acestor medicamente, respectiv decembrie 2012.

De asemenea, instanţa de fond a înlăturat, în mod corect, şi argumentul CNAS în sensul că aceste medicamente pot proveni din stocuri anterioare anului 2012, având în vedere limita menţinerii în circuitul terapeutic, impusă de art. 730 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatăţii, respectiv:

"Dacă pentru un medicament nu se solicita reînnoirea autorizaţiei de punere pe piaţă în termenul prevăzut la alin. (2), medicamentul poate fi menţinut în circuitul terapeutic până la epuizarea cantităţilor distribuite în reţeaua farmaceutică, dar nu mai mult de un an de la expirarea autorizaţiei de punere pe piaţă".

Prin urmare, în condiţiile în care A. a făcut dovada retragerii de pe piaţă a medicamentului Aulin de pe lista medicamentelor compensate, conform Adresei înregistrate la CNAS sub nr. DB9443/IO.12.2012 şi extras din Ordinul Preşedintelui CNAS nr. 1047/20.12.29013, în care nu apare menţionat acest medicament, este corectă şi legală excluderea valorii celor două medicamente pentru Trimestrul I/2015, ajungându-se la valoarea totală de 1.384,01 RON.

Nu poate fi primită nici apărarea CNAS în privinţa acestor coduri CIM, în sensul că ele ar fi fost compensate de farmacii cu circuit închis, de vreme ce nu s-au putut verifica, în cadrul raportului de expertiza de la fondul cauzei, datele primare, neexistând o dovadă certă a canalului prin care se pretinde de către CNAS că ar fi avut loc aceasta compensare.

Prin urmare, Înalta Curte constată ca fiind nefondată această critică de nelegalitate, urmând a fi respinsă în consecinţă.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nelegala obligare a autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de fond, societatea reclamantă a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată doar onorariul de expert achitat în cauză şi care a fost în cuantum de 4000 de RON, conform dovezii de plată aflate la dosarul de fond.

În fapt, CNAS solicită exonerarea completă de la plata cheltuielilor de judecată, afirmând că nu se află în culpă deoarece şi-a îndeplinit toate obligaţiile procesuale.

Înalta Curte reţine că solicitarea recurentei-pârâte cu are temei legal, având în vedere că, în raport de soluţia dispusă prin sentinţa recurată, are calitatea de parte care a pierdut procesul, fie şi numai parţial.

Prin urmare, culpa procesuală, potrivit dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., nu se referă că conduita părţii pe parcursul judecăţii cauzei, ci are o cauză a priori iniţierii demersului judiciar, constând în emiterea actului administrativ, apreciat vătămător de reclamantă, pe care nu a înţeles să îl revoce în procedura plângerii prealabile şi a cărui nelegalitate parţială a fost constatată de instanţa judecătorească.

Pe de altă parte exonerarea părţii care pierde procesul de la plata cheltuielilor de judecată, deşi este în culpă procesuală, reprezintă o excepţie de la regulă, prevăzută de art. 454 noul C. proc. civ., care statuează care este condiţia pentru exonerarea de la plata acestora, respectiv "când pârâtul recunoaşte la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului", condiţie neîntrunită în speţă.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în mod judicios, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., reducând onorariul de expert, proporţional cu pretenţiile admise, stabilind în sarcina pârâtei plata sumei de 500 de RON, în condiţiile în care reclamanta achitase onorariul de expert în cuantum de 4000 RON.

În contextul celor de mai sus, simpla susţinere a faptului că obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată ar impacta bugetul FNUASS, precum şi calitatea serviciilor medicale acordate persoanelor asigurate este lipsită de orice legătură cu dispoziţiile procedurale din materia cheltuielilor de judecată, corect aplicate de instanţa de fond.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de recurenta – pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1594 din 24 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2021.