Dismissal of appeal against integrity agency's finding of incompatibility for local councilor holding executive position at joint-stock company

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 27.07.2020 sub nr. x/2020 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea Raportului de Evaluare din 14 iulie 2020 prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate a reclamantului prin deţinerea şi exercitarea simultană a calităţii de consilier local în cadrul Consiliului Local al oraşului Cugir şi a funcţiei de Director general în cadrul CN ROMARM S.A. Filiala "Uzina Mecanică Cugir SA", pe perioada 15.09.2017-17.01.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 132 din data de 19 octombrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare.

În susţinerea recursului, recurentul – reclamant a arătat că hotărârea atacată a fost fundamentată pe o greşită aplicare a prevederilor art. 88 (l), literă d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 143 (5) din Legea 31/1990.

Pentru a stabili daca reclamantul se afla într-o stare de incompatibilitate din perspectiva prevederilor art. 88 (1) lit. d) din Legea 161/2003, instanţa de fond ar fi trebuit să facă aplicarea prevederilor art. 143 din Legea 31/1990, care definesc sintagma de "director".

Astfel, instanţa de fond era obligată să verifice, din perspectiva prevederilor art. 143 alin. (1) şi (5) din Legea 31/1990, dacă reclamantul a deţinut sau nu funcţie de conducere pe perioada în care şi-a exercitat mandatul de consilier local, pentru a stabili daca acesta se afla sau nu în starea de incompatibilitate, astfel cum este definită de prevederile art. 88 alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Singura persoana din cadrul societăţii care avea atribuţii de conducere delegate de Consiliul de Administraţie era Directorul General al societăţii, în persoana domnului Ing. B., împrejurare ce rezultă din Contractul de mandat al acestuia.

Pe cale de consecinţă, în perioada la care face referire Raportul de evaluare, reclamantul nu a deţinut funcţia de conducere a societăţii, în accepţiunea prevederilor art. 143 din Legea 31/1990, nefiind prin urmare într-o stare de incompatibilitate astfel cum este definită de art. 88 (1) lit. d) din Legea 161/2003.

Aceasta împrejurare rezultă şi din Fişele celor două posturi deţinute de reclamant (respectiv Fisa Postului Directorului adjunct şi Fisa postului Directorului de Dezvoltare).

Din adresa cu nr. x/29.09.2017, emisă de Directorul General al S. Uzina Mecanica Cugir S.A. rezultă că doar pe perioada în care acesta lipsea din societate, reclamantul în calitate de Director adjunct îndeplinea atribuţiile de distribuire a corespondentei interne/externe şi semna înscrisurile emise de Oficiul Juridic pentru instanţele de judecată.

Incontestabil aceste atribuţii limitate pe care reclamantul le îndeplinea pe perioada în care Directorul general lipsea din societate nu aveau natura unor atribuţii de conducere ale societăţii care să atragă eventual starea de incompatibilitate a reclamantului.

În mod surprinzător şi în lipsa oricăror probe, instanţa de fond a reţinut că "nu poate accepta faptul că acestea ar fi singurele atribuţii delegate de Directorul General ...cu siguranţă au mai fost şi altele, chiar atribuţii de conducere".

Această prezumţie aplicată de instanţa de fond, în lipsa oricăror elemente care să o susţină încalcă prevederile art. 329 C. proc. civ.

De asemenea, este contrar dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 C. proc. civ. utilizarea raţionamentului inductiv sau deductiv specific prezumţiilor simple doar în motivarea hotărârii judecătoreşti, fără o dezbatere prealabilă în condiţii de contradictorialitate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/14.07.2020 emis de către pârâtă prin care s-a constatat starea de incompatibilitate.

Prima instanţă a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată, motiv pentru care acesta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/14.07.2020 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că în perioada 15.06.2012 – 18.10.2013 s-a aflat în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

În conformitate cu dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ atacat: "(1)Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes judeţean ori înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului judeţean sau la regiile autonome şi societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă ....".

Potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi."

Recurentul a susţinut că instanţa de fond era obligată să verifice, din perspectiva prevederilor art. 143 alin. (1) şi (5) din Legea 31/1990, dacă reclamantul a deţinut sau nu funcţie de conducere pe perioada în care şi-a exercitat mandatul de consilier local, pentru a stabili daca acesta se afla sau nu în starea de incompatibilitate.

În conformitate cu prevederile art. 143 (1) din Legea 31/1990: "Consiliul de Administraţie poate delega conducerea societăţii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre ei director general."

Potrivit prevederilor art. 143 (5) din Legea 31/1990: "În înţelesul prezentei legi, director al societăţii pe acţiuni este numai acea persoana căreia i-au fost delegate atribuţii de conducere a societăţii în conformitate cu alineatul (l). Orice altă persoană, indiferent de denumirea tehnică a postului ocupat în cadrul societăţii este exclusă de la aplicarea normelor prezentei legi cu privire la directorii societăţii pe acţiuni".

Ori, astfel cum rezultă din chiar textul de lege citat, definiţia de director al unei societăţi pe acţiuni este aplicabilă doar în înţelesul Legii nr. 31/1990, neputând fi extinsă şi în ceea ce priveşte noţiunea de director/director general din cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Chiar dacă textul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 face trimitere la Legea nr. 31/1990, acesta are în vedere doar tipul societăţilor comerciale reglementate de această lege, nu şi alte prevederi.

Mai mult, menţionarea în cuprinsul art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi a funcţiei de director general adjunct ar fi fost excesivă, aceasta fiind în mod evident inclusă în noţiunea de director general.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la faptul că era necesar ca instanţa de fond să verifice dacă în perioada de evaluare reclamantul a avut sau nu atribuţii de conducere, Înalta Curte constată că o astfel de analiză a fost realizată de către instanţă, care pe baza argumentelor reclamantului, dar şi a probatoriului administrat, a reţinut în mod corect că, în calitate de Director General adjunct sau Director dezvoltare, a avut atribuţii de conducere, fie în virtutea atribuţiilor proprii din fişa postului, fie ca urmare a atribuţiilor delegate de Directorul General.

Pentru a reţine astfel, instanţa de fond a avut în vedere: actul constitutiv al societăţii S "Uzina Mecanică Cugir" S.A., unde la art. 16 B.2. lit. i) prevede că directorul general deleagă directorii executivi să exercite orice atribuţii din sfera sa de competenţă;

fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, din care rezultă că reclamantul are, fără echivoc, atribuţii de conducere, instanţa reţinând doar cu titlu de exemplu atribuţia de la punctul 5.1 şi anume: "organizează, îndrumă, controlează şi răspunde de întreaga activitate a unităţilor structurale din subordine în conformitate cu sarcinile stabilite de Directorul General".

În fine, Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia recurentului îi este îngrădit dreptul la apărare prin folosirea unei prezumţii judiciare de către instanţa de fond, deoarece acesta a avut posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinţei primei instanţe şi de a se folosi de probe pentru a-şi dovedi acţiunea.

Totodată, pentru existenţa stării de incompatibilitate în speţa de faţă, este suficient că recurentul - reclamant să aibă una din calităţile cerute de lege, respectiv să deţină o funcţie de conducere în cadrul societăţii comerciale.

Înalta Curte reaminteşte că scopul principal al instituirii prin lege a incompatibilităţilor este acela de a proteja mandatul şi de a garanta electoratului independenţa persoanei care îl reprezintă. Incompatibilitatea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, urmărindu-se garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.

Stabilirea expresă a incompatibilităţilor are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, alesul local trebuie să fie nu numai independent, dar şi să se abţină de la exercitarea unor funcţii sau de la desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, ar fi în contradicţie cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigenţelor legale sau regulamentare. Or, prin cumularea mandatului public cu o funcţie privată stabilită prin legea specială, alesul local ar putea intra în conflict cu prerogativele şi obligaţiile ce-i revin în această calitate. Astfel, confuzia de competenţe şi de calităţi generată de un asemenea cumul este în dauna funcţiei publice îndeplinite, a imparţialităţii, obiectivităţii şi independenţei pe care exerciţiul lor corect îl presupune.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 132 din data de 19 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.