Quantification of moral damages in insurer insolvency proceedings and the validity of the Guarantee Fund’s internal assessment criteria

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi sub nr. x/2019, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22693/12.02.2020 pronunţată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care i s-a admis în parte cererea de plată.

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020 pronunţată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, s-a admis doar plata sumei de 103,88 RON pentru daunele materiale si 3.200 RON pentru daunele morale, în total acordând suma de 3.303,88 RON cu titlu de despăgubiri si s-a respins cererea de plata cu privire la diferenţa dintre suma solicitata si cea acordată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1046 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins nefondată acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

S-a arătat ca instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegala întrucât sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

În mod greşit prima instanţă a făcut trimitere la Decizia nr. 1451/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 întrucât, conform art. 1 din C. civ., jurisprudenta nu este izvor de drept, sancţiunea care intervine fiind cea a nulităţii.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut dispoziţiile cuprinse în Decizia nr 74/2019 a F.G.A., care nu este un act normativ, ci o normă internă si neobligatorie pentru terţi, emisă, edictată de către pârât, fiind aplicabilă si obligatorie doar pentru pârât în procedura extrajudiciară a soluţionării pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

Instanţa trebuia să facă propria analiză a motivelor contestaţiei si să soluţioneze în fond cauza conform dispoziţiilor art. 1391 din C. civ., ale art. 5 si 22 din C. proc. civ., trebuind să facă propria cuantificare a daunelor morale în funcţie de cazul concret dedus judecaţii, de împrejurările concrete ale spetei si avându-se în vedere si Legea 132/2017 ori Legea 136/1995.

Asa fiind, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, iar în rejudecare admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulata.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că soluţionarea cererilor de plata utilizând o procedură internă care asigură un tratament egal, echitabil si transparent pentru toţi creditorii de asigurări care înţeleg să urmeze procedura administrativa de plata prevăzuta de Legea 213/2015 a fost validata de I. C. civ..J. ca fiind un instrument valid si echitabil.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plata nr. x/08.06.2017, reclamantul a solicitat pârâtului sa fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 65.000 RON, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 18.03.2017.

Din înscrisurile aflate la dosarul de daună rezultă la data de 18.03.2017 a avut loc un accident de circulaţie în care a fost implicat conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, care circula pe DN25, în localitatea Tudor Vladimirescu, judeţ Galaţi, acesta pierzând controlul direcţiei de mers si intrând cu autovehiculul într-un cap de pod, de pe partea stânga a direcţiei sale de mers.

În urma impactului a rezultat decesul numitului B. si vătămarea corporala a reclamantului.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. C. S.A., conform poliţei de asigurare nr. x.

Urmare avizării daunei, a fost constituit dosarul nr. x.

Prin Decizia nr. 22693/12.02.2020, contestată în cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea reclamantului de plată, respectiv, a admis plata sumei de 103,88 RON pentru daunele materiale şi doar 3,200 RON pentru daunele morale, în total acordând suma de 3.303,88 RON cu titlu de despăgubiri si s-a respins cererea de plata cu privire la diferenţa dintre suma solicitata si cea acordată.

Apreciind asupra motivelor întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., constată Înalta Curte că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate atât în acţiune cât şi în întâmpinare, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind identificate nici contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Trimiterea la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are rostul de a întări aprecierile proprii ale instanţei de fond, nereprezentând singura motivare, astfel cum susţine recurentul reclamant.

Cu privire la motivele de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În cauză, prima instanţă a făcut o corectă apreciere a cuantumului lor, în raport de circumstanţele particulare relevate de probatoriul administrat în speţă.

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Recurentul-pârât a contestat despăgubirile stabilite de instanţă pentru prejudiciul moral, invocând faptul că pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Procedura internă aprobată prin Decizia F.G.A. nr. 142/2016.

Instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale (Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslovsky împotriva Regatului Unit al Marii Britanii), pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei, aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect, ţinând seama în evaluarea gravităţii suferinţei produse de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, a constatat legalitatea deciziei emise de intimatul – pârât.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1046 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.