Non-transferability of route transport license prevents transfer via in-kind contribution; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română şi Agenţia ARR Iaşi a solicitat anularea actului administrativ x/02.03.2020 prin care s-a respins punerea în executare a rezoluţiei nr. 20250/27.09.2018 a Registrului Comerţului Iaşi prin care s-a dispus transferarea licenţei de traseu pe traseul Bucureşti – Iaşi cod 677 cursa 1 de la societatea B. S.R.L. către reclamantă; obligarea A.R.R. la punerea în executare a rezoluţiei şi la emiterea şi transmiterea graficelor de circulaţie cu noua deţinătoare către Agenţia ARR Iaşi; obligarea Agenţiei ARR Iaşi la schimbarea licenţei de traseu şi a graficului de la B. S.R.L. la A. S.R.L..

Prin sentinţa nr. 856/17.09.2020 Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 121 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. şi Agenţia A.R.R. Iaşi, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii instanţei de fond, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost ea formulată şi motivată, pe baza probatoriului administrat în faţa instanţei.

S-a considerat nelegală hotărârea instanţei de fond, în ceea ce priveşte modalitate de aplicare a legii, soluţiile legislative privind schimbarea titularului de licenţă fiind prevăzute de către legislaţia specifică şi anterior modificărilor din 14 mai 2020.

Hotărârea instanţei de fond este astfel, nelegală, încadrându-se în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că la momentul 2 martie 2020, momentul soluţionării cererii operatorului de transport, legea prevedea că se poate solicita eliberarea licenţei de traseu, şi "în alte cazuri prevăzute de legislaţie.", cum este ipoteza schimbării situaţiei juridice a operatorului de transport prin aport în natură.

Este greşit argumentul instanţei de fond potrivit căruia modalitatea de eliberare era stabilită în favoarea beneficiarilor nominalizaţi la art. 62 din Norma metodologică din 30 noiembrie 2011 privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, la momentul emiterii actului administrativ contestat, iar sintagma "alte cazuri prevăzute de legislaţie" pentru eliberarea licenţei, impune o reglementare expresă în care să fie individualizată modalitatea de eliberare a licenţei. Această din urmă apreciere apare ca o adăugare la lege, prin introducerea noţiunii de "reglementare expresă derogatorie", care trebuie probată de către reclamantă.

Cum de la data admiterii cererii privind cooptarea asociatului B. S.R.L., aportul în natură este exploatat de societatea A. S.R.L., solicitarea societăţii de transmitere a licenţei de traseu nu a făcut decât să pună în acord menţiunile din licenţa de traseu, cu modificările intervenite în cadrul societăţii, verificate pentru legalitate de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

S-a arătat că noua reglementare, prin Ordinul 975/17.05.2020, art. 65 alin. (3), are în vedere schimbarea licenţei după procedura de aport (sau fuziune sau divizare), pe când, în situaţia dedusă judecăţii, aportul în natură nu presupune transmiterea licenţei de traseu, aceasta rămânând a titularului care a obţinut licenţa de execuţie ca urmare a atribuirii electronice, dar bunurile si valorile care reprezintă contribuţia la realizarea asociatiunii, rămân ale societăţii, asociaţii (fiecare pentru bunurile din asociere) păstrându-şi dreptul de proprietate asupra acestora

S-a susţinut şi că hotărârea instanţei de fond este în dezacord cu prevederile art. 77 din Legea nr. 24/2000, raportat la dispoziţiile Ordonanţei nr. 27/2011, întrucât sintagma "alte cazuri prevăzute de legislaţie" invocată de către instanţa de fond, trebuie să respecte dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, respectiv: ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Autoritatea Rutieră Română a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a apreciat că, în mod temeinic, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că, la momentul emiterii actului contestat, Ordinul nr. 980/2011 prevedea la art. 65 alin. (2) că licenţa de traseu este un document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, iar potrivit dispoziţiilor art. 62 din OMTI nr. 980/2011, eliberarea licenţei de traseu se face de către Autoritatea Rutieră Română - ARR, în baza dreptului obţinut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituţia care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, sentinţelor emise de instanţele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

Corect s-a reţinut şi faptul că art. 65 alin. (2) din OMTI nr. 980/2011 a fost modificat prin Ordinul nr. 975/14.05.2020 în sensul că licenţa de traseu este un document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, cu excepţia cazului în care transferul acesteia operează în temeiul unei proceduri de fuziune, divizare sau majorare a capitalului social prin aport în natură, realizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990.

Prin modificările aduse art. 62 prin Ordinul 975/2020, Operatorul de transport care preia licenţa de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune, divizare sau aport la capitalul social prevăzute la alin. (1) este obligat să o predea Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. spre schimbare, cu achitarea tarifului aferent, astfel că aportul în natură nu presupune transmiterea licenţei de traseu(...).

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată sub nr. x/04.02.2020 reclamanta a solicitat A.R.R. respectarea rezoluţiilor O.N.R.C. în sensul transferării licenţei de traseu nominalizate (L.T. nr. x) de către agenţia A.R.R. Iaşi. În motivare a arătat că prin rezoluţia nr. 20250/27.09.2019 s-a admis cooptarea asociatului B. S.R.L. cu aport în natură cu licenţa de traseu seria x nr. x, iar aportul în natură a devenit proprietatea societăţii A. S.R.L..

Prin răspunsul din data de 02.03.2020, A.R.R. a comunicat faptul că instanţa de contencios administrativ a analizat aspectele referitoare la eliberarea licenţelor de traseu pentru traseul Bucureşti – Iaşi, cod 677 sens în care s-a pronunţat în mod definitiv, astfel că împotriva presupusului refuz nr. 28868/08.11.2018 invocat în conţinutul adresei, avea posibilitatea prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Ulterior formulării acţiunii, la data de 09.06.2020 a fost emisă reclamantei licenţa de traseu LR – x pentru traseul interjudeţean 677 Bucureşti – Iaşi fiind menţionat expres "aport în natură".

Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat încălcarea de către instanţa de fond a Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011.

Instanţa de fond a apreciat că, la momentul emiterii actului contestat, Ordinul nr. 980/2011 prevedea, la art. 65 alin. (2), că licenţa de traseu este document nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă.

De asemenea, art. 62 prevedea că: "Eliberarea licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie anexă la aceasta se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în baza dreptului de efectuare obţinut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituţia care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale, sentinţelor emise de instanţele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislaţie".

Prin motivele de recurs, recurenta reclamantă a susţinut că operaţiunea de cooptare a asociatului B. S.R.L. cu aport în natură cu licenţa de traseu seria x nr. x nu este interzisă de legislaţia în materie, ci se încadrează în noţiunea de "alte cazuri prevăzute de legislaţie" din cuprinsul art. 62 mai sus redat, instanţa de fond realizând o greşită aplicare a legii.

Reţine Înalta Curte că licenţa de traseu reprezintă documentul nominal al operatorului de transport, nefiind transmisibilă, astfel cum prevede art. 65 alin. (2) din ordin.

Aşadar, licenţa de traseu nu reprezintă altceva decât actul administrativ de tip autorizaţie ce dă dreptul operatorului de transport desemnat în urma procedurii de atribuire să efectueze curse conform graficului de execuţie.

Date fiind condiţiile dobândirii dreptului de efectuare a transportului de persoane, în condiţiile în care reglementarea normativă citată anterior conferă licenţei de traseu un caracter netransmisibil, nu se poate recunoaşte dreptul de efectuare a transportului în privinţa unui operator ce nu a participat niciodată la procedura de atribuire a cursei sau traseului pentru care se solicită licenţa de traseu. Totodată, nici Rezoluţia Oficiului Registrului Comerţului nu poate avea un asemenea efect, la care face referire art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.

În ceea ce priveşte ipoteza avansată de către recurenta reclamantă, aceea potrivit căreia licenţa de traseu se poate dobândi şi prin efectul unui aport în natură, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi încadrată în noţiunea de "alte cazuri prevăzute de legislaţie", întrucât nu vizează nicio excepţie stabilită prin vreo normă legală, indiferent de natura acesteia (lege organică, ordin, instrucţiune, etc.).

Înalta Curte constată relevantă şi împrejurarea că această ipoteză a primit ulterior o reglementare prin Ordinul nr. 975/17.05.2020, articolul 65 alin. (2) fiind modificat în sensul că: "Licenţa de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, cu excepţia cazului în care transferul acesteia operează în temeiul unor proceduri de fuziune, divizare sau majorare de capital social prin aport în natură, realizate în conformitate cu dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Însă, în această situaţie, potrivit alin. (3), nou introdus: "Operatorul de transport care preia licenţa de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune, divizare sau aport la capitalul social prevăzute la alin. (1) este obligat să o predea Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. spre schimbare, cu achitarea tarifului aferent", se constată că vorbim despre o procedură de schimbare a licenţei şi nu de o transmitere a acesteia prin efectul rezoluţiei emise de Oficiul pentru Registrul Comerţului .

Faţă de aceste considerente, în contextul în care Ordinul nr. 980/2011 permite eliberarea licenţelor de traseu numai în baza unei proceduri de atribuire competitive şi consacră licenţei de traseu caracter nominal şi netransmisibl (din moment ce operatorul de transport participant la procedura de atribuire este obligat să facă dovada condiţiilor de onorabilitate, competenţă profesională, capacitate financiară şi bază tehnică materială necesară), curtea constată că refuzul intimatelor de a emite recurentei reclamante licenţa de traseu solicitată este unul legal, nefiind dovedit în cauză excesul de putere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 121 din 10 decembrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 octombrie 2022.