Obligation of Prosecution Service to issue salary classification order enforcing res judicata right to multiplication coefficient 19.00

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 10 septembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând, în temeiul art. 8 şi art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului să emită noi ordine de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienţii de multiplicare 19,000 – 23,000 prevăzuţi în Anexa I lit. A), punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 379 din 24 noiembrie 2021 Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect litigiu privind magistraţii şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare, prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare de 19,00.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia prescripţiei extinctive şi a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Contrar celor reţinute, refuzul exprimat prin adresa din 14.07.2021 a secţiei de resurse umane şi documentare este justificat.

Totodată, prima instanţă a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, precum şi pct. 13 - 14 de la lit. A) din anexa la această ordonanţă, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) şi (3) şi art. 30 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 2 şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, art. 1 şi art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. 51din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) şi art. 31 alin. (11)-l4 din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 12 şi art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin raportare la considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 878 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj, definitivă prin decizia civilă nr. 1867 din 31.05.2021 a Curţii de Apel Craiova.

Întrucât reclamantul a solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi plata drepturilor aferente începând cu 01.11.2016, iar acţiunea a fost înregistrată la instanţă la 10.09.2021, în raport de dispoziţiile art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii şi ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ., în speţă a operat prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 10.09.2018.

Sentinţa civilă nr. 878 din 26.11.2020 a Tribunalului Gorj şi decizia civilă nr. 1867 din 31.05.2021 a Curţii de Apel Craiova au fost pronunţate într-un litigiu de muncă şi nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie obligaţia de a emite un ordin de salarizare.

În speţă sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 763 din 29.09.2016.

În mod greşit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare.

Salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Întrucât procurorii care funcţionează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracţiunile la care se referă textul de lege citat, acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanţa de fond trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curţii Constituţionale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) din acest act normativ, " (art. 1) (2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege; (art. 33) (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, "(3) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege".

Prin urmare, dreptul acordat de prima instanţă nu se regăseşte printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Promovarea judecătorilor şi procurorilor, precum şi a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 43 şi urm. din Legea nr. 303/2004.

În prezent, reclamantul nu deţine gradul profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a dispus recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantului prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului, rezultă că, prin cererea formulata la data de 24.06.2021, reclamantul a solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.11.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficienţii de multiplicare 19,000 – 23,000 prevăzuţi în Anexa I lit. A), punctele 6-13 din O.U.G. nr. 27/2006 .

Prin adresa nr. x/14.07.2021, pârâtul au comunicat reclamantului refuzul emiterii unui nou ordin de încadrare in sensul solicitat.

Prin sentinţa civila nr. 878/26.11. 2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 1867/31.05.2021 a Curţii de Apel Craiova, a fost admisa in parte acţiunea formulată de reclamant, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantului, începând cu 01.11.2016 şi în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00.

De asemenea, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 01.11.2016 şi în continuare, până la încetarea condiţiilor de acordare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până Ia data plăţii efective.

Recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei în promovarea acţiunii. Totodată, în opinia sa, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017, cu luarea în considerare a unui coeficient de multiplicare neprevăzut în dispoziţii legale care reglementează salarizarea judecătorilor cu grad de judecătorie, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite argumentele expuse de recurentul-pârât în susţinerea greşitei soluţionări a excepţiilor invocate de acesta în faţa primei instanţe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond.

In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în raport cu prevederile art. 2500 şi art. 2517 C. civ.., se constată că aceasta este nefondată având în vedere că, prin prezenta acţiune, nu se solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripţiei extinctive.

Obligaţia la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente şi la plata acestor drepturi salariale, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00, a fost dedusă deja judecăţii în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Gorj, fiind pronunţată Sentinţa definitiva nr. 878/26.11.2020, însă prin acţiunea prezentă se solicită emiterea unui nou ordin de salarizare care să corespundă drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa sus menţionata.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea retine ca, prin Sentinţa definitiva nr. 878/26.11. 2020 pronunţata de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, a fost admisa în parte acţiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantului, începând cu 01.11.2016 şi în continuare, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00.

Rezulta, astfel, ca dreptul subiectiv la plata unui salariu care să ţină seama de coeficientul de multiplicare 19,00 a fost definitiv stabilit, argumentele pârâtului referitoare la legalitatea stabilirii drepturilor de natura salariala prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, fiind aspecte de drept ce se impun cu autoritate de lucru judecat.

Potrivit art. 74 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor si procurorilor, pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege, iar drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, salarizarea judecătorilor şi procurorilor stabilindu-se se stabileşte prin lege specială .

Potrivit dispoziţiilor Anexei V, cap. VIII, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi ale personalului de instruire de la Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.

De asemenea, potrivit art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite.

Rezultă astfel că, în ceea ce priveşte procurorii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este cel care are competenta de a emite ordine privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi.

În ceea ce priveşte criteriile în raport de care trebuie stabilite indemnizaţia de încadrare şi a celelalte drepturi aferente, cu autoritate de lucru judecat, instanţele au decis că reclamantul are dreptul la calcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficientul de multiplicare 19,00, începând cu 01.11.2016.

Astfel, deşi în cauză nu este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu Sentinţa definitiva nr. 878/26.11.2020 pronunţata de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, sunt însă incidente efectele, la fel de energice, ale aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârii judecătoreşti, iar potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Rezultă astfel că, întrucât reclamantul se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a stabilit dreptul acestuia la de a i se acorda indemnizaţia de încadrare şi celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficientul de multiplicare 19,00, începând cu 01.11.2016, Înalta Curte constată ca, în aplicarea prevederilor Anexei V la Legea nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, recurentul-pârât avea obligaţia de a proceda la emiterea ordinului de salarizare în sensul statuat prin Sentinţa definitivă nr. 878/26.11.2020 pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. x/2020, refuzul acestuia fiind nejustificat.

In consecinţa, raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond în mod corect a apreciat ca fiind nejustificat refuzul pârâtului de a emite reclamantului un nou ordin de salarizare, prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,00, începând cu 01.11.2016.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 379 din 24 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2022.