Broadcasting liability: Inapplicability of satirical exception to xenophobic and injurious speech under the Audiovisual Code.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the Council for Audiovisual (CNA) appeal, quashed the lower court decision, and rejected the media company's challenge, thereby upholding the CNA's decision to impose a 20,000 RON fine. The dispute concerned the constitutionality of the sanction issued for a television presenter’s broadcast, where the company argued that the remarks constituted protected free speech within a satirical format, while the CNA contended the content violated regulations. The ICCJ ruled that the "pamphlet" or satirical character of the program does not exempt broadcasters from statutory obligations, and that the presenter’s use of insulting language toward a public official and xenophobic, defamatory generalizations against a specific ethnic community exceeded the limits of freedom of expression under Article 10 of the European Convention on Human Rights. The decision relied on Articles 40(5), 47(2)-(3), 64(1)(b), and 67 of the Audiovisual Code, establishing that the use of injurious or xenophobic speech is an absolute prohibition regardless of the program's genre or the public interest nature of the topic.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Broadcasting liability: Inapplicability of satirical exception to xenophobic and injurious speech under the Audiovisual Code: Împotriva sentinţei civile nr. . 861 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 4 octombrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului ("CNA", "Consiliul"), a solicitat:
(i) constatarea nulităţii Deciziei nr. 681/04.07.2019, emisă de pârât;
(ii) exonerarea reclamantei de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 20.000 RON;
(iii) în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie ori reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 5.000 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 861 din data de 30 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului şi a anulat Decizia nr. 681/04.07.2019, emisă de pârât.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. . 861 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În susţinerea cererii de recurs, recurentul prezintă următoarele argumente:
În urma difuzării emisiunii "Lumea lui B." din 15.05.2019, la CNA a fost primită sesizarea nr. 6629/14.06.2019, prin care petenta susţine că prezentatorul B. a făcut "afirmaţii defăimătoare" la adresa sa.
Potrivit sesizării, anterior difuzării acestei emisiuni, pe site-ul postului a fost postată o ştire în legătură cu această temă, pentru care aceeaşi petenta a solicitat un punct de vedere asimilat unui drept la replică în care a expus motivele efectuării deplasărilor pe care le-a făcut în exerciţiul funcţiei deţinute.
În contextul preluării acestui subiect şi în cadrul ediţiei din 15 mai 2019, membrii Consiliului au constatat că prezentatorul a făcut comentarii tendenţioase, (exemplificate în raportul de monitorizare), la adresa preşedintelui ICR, C., de natură a-i prejudicia în mod nejustificat imaginea, în condiţiile în care aceasta, în punctul de vedere asimilat unui drept la replică, precizase motivele deplasărilor efectuate, prin prisma proiectelor iniţiate de instituţia pe care o reprezintă.
Cu toate acestea, prezentatorul a indus publicului mesajul că ar fi fost un " pelerinaj al doamnei C. in toate ţările Europei!" ca "Să bifeze peste tot...", persiflând argumentele din punctul de vedere asimilat unui drept la replică de către petenta, prin comentarii de natură a-i leza imaginea şi de a nu asigura o informare imparţială.
Or, Codul audiovizualului prevede imperativ la art. 30 că furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine. Sub acest aspect, Legea audiovizualului instituie în sarcina radiodifuzorilor la art. 3 alin. (1) obligaţia potrivit căreia prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură informarea publicului, cu respectarea libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale omului.
De asemenea, Consiliul a constatat că, prin modalitatea în care s-a desfăşurat această ediţie, în contextul temei enunţate, intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului, în sensul că informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
În aceeaşi şedinţă publică, Consiliul a analizat şi raportul cu privire la ediţia emisiunii "Lumea lui B." din 19.05.2019. cu privire la care s-a primit sesizarea nr. 6155/03.06.2019, constatând încălcarea prevederilor articolelor 47 alin. (2 si 3). 64 alin. (1) lit. b) şi 67 din Codul audiovizualului. întrucât, în timpul difuzării incidentelor din cimitirul de la Valea Uzului, au fost făcute afirmaţii cu caracter xenofob şi defăimător la adresa etniei maghiare, iar modalitatea în care a fost prezentat acest subiect a contravenit exigenţei de informare imparţială a publicului.
Astfel, în raport de conţinutul redat în raportul de monitorizare, membrii Consilului au constatat că, în cadrul acestei ediţii, în contextul subiectului referitor la incidentele din cimitirul eroilor de la Valea Uzului, prezentatorul B. a promovat un discurs cu caracter xenofob şi a făcut afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa etniei maghiare, ceea ce poate fi asimilat unei forme de ostilitate şi aversitate faţă de maghiari. Sub acest aspect, potrivit art. 47 din Codul audiovizualului, este interzisă difuzarea de afirmaţii xenofobe şi defăimătoare la adresa unei etnii.
De asemenea, membrii Consiliului au vizionat selecţii înregistrate şi au analizat raportul de monitorizare având ca obiect ediţia emisiunii "Lumea lui B." din 27.05.2019, şi au constatat că au fost încălcate prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, deoarece, în cadrul acesteia, prezentatorul a folosit un limbai injurios, fapt reclamat si prin sesizarea nr. 5996/28.05.2019.
În raport de limbajul folosit în cadrul acestei ediţii, membrii Consiliului au apreciat că orice prezentator trebuie să-şi asume această calitate şi să ţină cont de faptul că exercitarea dreptului la liberă exprimare se face cu respectarea drepturilor celorlalte persoane şi este indisolubil legată de îndatoririle şi responsabilităţile ce îi revin potrivit legislaţiei audiovizuale.
Libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, însă radiodifuzorii, inclusiv intimata-reclamantă trebuie să ţină cont şi de faptul că acest drept nu este unul absolut. Curtea Europeană a stabilit, de asemenea, că articolul 10 din Convenţie nu protejează numai substanţa ideilor exprimate, dar şi modul în care acestea sunt exprimate, precum şi regula potrivit căreia "dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie şi pentru respectarea drepturilor aparţinând altor subiecte de drept".
Consiliul a apreciat că libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii, cu condiţia ca alţi membri ai societăţii să nu fie lezaţi.
Faţă de aceste aspecte, ţinând cont de criteriile legale de individualizare a sancţiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au propus sancţionarea intimatei-reclamante cu amendă de 20.000 RON.
Faţă de motivele reţinute în sentinţa civilă pronunţată, apreciază că aceasta a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, în considerentele sentinţei pronunţate, instanţa Curţii de Apel apreciază că "... afirmaţiile făcute în cadrul emisiunilor se încadrează în limitele libertăţii de exprimare recunoscute atât de normele de drept interne, cât şi de normele de drept internaţional" şi că "... având în vedere calitatea de jurnalist, limitele libertăţii de exprimare trebuie să fie privite într-un mod mai larg...", citând în acest sens anumite cauze (paragrafele 1 şi 2 - pag. 21 din sentinţa recurată).
Cu privire la emisiunea din 15.05.2019, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că doamna C. este Preşedinta Institutului Cultural Român, demnitar cu rang de ministru şi că, toate acţiunile întreprinse de aceasta în calitatea sa de demnitar reprezintă un subiect de interes public.
Îîntr-adevăr potrivit definiţiei stabilite la art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei. în raport de această definiţie, vă rugăm să constataţi, că prezentatorul nu s-a limitat strict la activitatea desfăşurată de d-na C., nominalizând localităţile din ţară şi din străinătate pe care aceasta le-a vizitat în virtutea exercitării atribuţiilor sale de serviciu stabilite de Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român, ci a formulat acuzaţii de natură a-i leza imaginea prin inducerea mesajului către public că ar fi fost un " pelerinaj al doamnei C. în toate ţările Europei!" ca "Să bifeze peste tot...", persiflând astfel argumentele din punctul de vedere, asimilat unui drept la replică, în sensul că aceasta s-ar fi plimbat/călătorit (în diverse locuri din ţară şi din străinătate) pentru a "bifa peste tot", comentarii de natură a-i leza imaginea şi de a nu asigura o informare imparţială şi cu bună-credinţă.
Plecând de la această exprimare a intimatei-reclamante, instanţa de fond a înţeles să enunţe prevederi din hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austriei, par. 42 alin. (2) cu privire la activitatea omului politic apreciind că "Atât articolele publicate de jurnalişti pe site-ul reclamantei, cât şi afirmaţiile făcute de jurnalistul B. în emisiunea din data de 15 mai 2019 nu vizează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine a acesteia, ci, pe deplin se circumscriu dreptului la liberă exprimare al jurnalistului cu privire ia un demnitar cu rang de ministru."
Mesajul transmis telespectatorilor de prezentatorul emisiunii a fost unul fără echivoc, cu caracter acuzator, care a scos în evidenţă "pelerinajul" (plimbările) pe care d-na C., în calitate de preşedinte al Institutului Cultural Român Ie-a efectuat în ţară şi străinătate, în beneficiul funcţiei pe care o deţinea, pentru a bifa peste tot şi nu exercitarea activităţii în conformitate cu Legea nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român.
Cu privire la acest aspect, apreciem că interpretarea instanţei de fond este greşită, întrucât, prin discursul său, prezentatorul emisiunii a persiflat toate argumentele pe care d-na C. le-a prezentat în punctul de vedere asimilat unui drept la replică transmis intimatei-reclamante anterior difuzării emisiunii cu privire la activitatea desfăşurată.
În ceea ce priveşte caracterul emisiunii raportat la temeiurile juridice reţinute de Consiliu la aplicarea deciziei de sancţionare contestate, instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile legale, reţinând din motivele susţinute în acţiunea introductivă de către intimata-reclamantă (pag. 10 of 21 paragraful 2) că, cităm: "Este adevărat că în cadrul emisiunilor menţionate se folosesc o serie de cuvinte şi expresii care pot fi caracterizate ca fiind exacerbate în contextul factual, dar acest lucru se datorează caracterului pamfletar al emisiunii, menit să stârnească interesul auditoriului" (paragraful 5 pag. 20 din sentinţă)
De asemenea, apreciază recurentul că în mod greşit instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale reţinute în ediţia emisiunii Lumea lui B. din 19 mai 2019, în sensul că "Atât termenii utilizaţi, cât şi ideile în sine expuse, sunt menite să stârnească interesul, dar fără o incitare la ură şi fără abordarea unei atitudini dispreţuitoare la adresa unei populaţii, neregăsindu-se nicio deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie ori în temeiul unui alt asemenea criteriu." (ultimul paragraf pag. 20 din sentinţă).
Apreciază că acest considerent este în contradicţie cu ceea ce s-a întâmplat în emisiune, întrucât, este evident că prezentatorul B. a promovat un discurs cu caracter xenofob şi a făcut afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa etniei maghiare, ceea ce poate fi asimilat unei forme de ostilitate şi aversitate faţă de maghiari.
Este adevărat că jurnaliştii au obligaţia să aducă la cunoştinţa publicului informaţii de interes public, însă, în virtutea acestui drept, conform protecţiei acordate de art. 10 din Convenţie, în discursul lor ziariştii trebuie să-şi îndeplinească cu bună credinţă sarcina de a informa opinia publică, nefiind determinaţi în demersul lor de a leza demnitatea unor persoane prin afirmaţii defăimătoare la adresa persoanelor de altă etnie.
Prin afirmaţiile făcute de prezentatorul emisiunii s-a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, nefiind vorba despre^ o simplă doză de exagerare permisă jurnaliştilor care promovează emisiuni de tip pamflet. în acest sens sunt relevante considerentele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a reţinut în Decizia ICCJ nr. 5605/2019, " pe de o parte, că genul emisiunii nu este o cauză exoneratoare de răspundere în audiovizual, iar, pe de altă parte, că prin afirmaţiile făcute de prezentatorul emisiunii s-a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, nefiind vorba despre o simplă doză de exagerare. Prin demersul său jurnalistic au fost aduse grave prejudicii membrilor comunităţii maghiare,"
În ceea ce priveşte emisiunea Lumea lui B. din 27 mai 2019, instanţa de fond în mod greşit a interpretat dispoziţiile legale incidente având în vedere că termenii utilizaţi de prezentatorul B. nu au constituit judecăţi de valoare care ar putea fi asimilate genului cu caracter pamfletar, instanţa precizând că 'In cadrul emisiunilor menţionate se folosesc o serie de cuvinte şl expresii care pot fi caracterizate ca fiind exacerbate în contextul factual, dar acest lucru se datorează caracterului pamfletar al emisiunii, menit să stârnească interesul auditoriului" (paragraful 5 pag. 20 din sentinţă).
Exercitarea dreptului la liberă exprimare se face cu respectarea drepturilor celorlalte persoane şi este indisolubil legată de îndatoririle şi responsabilităţile ce îi revin intimatei-reclamante potrivit legislaţiei audiovizuale, cu condiţia ca alţi membri ai societăţii să nu fie lezaţi în raport de limbajul folosit.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârât.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 681 din 04.07.2019, recurentul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat intimata-reclamantă A. S.R.L. cu amendă în sumă de 20.000 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (2) şi (3) şi art. 64 alin. (1) lit. b) şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit cărora:
"Art. 40 alin. (5) - Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Art. 47 alin. (2) şi (3) - Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări rasiste, antisemite sau xenofobe.
- Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
Art. 64 alin. (1) lit. b) 1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (...)
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Art. 67 - În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii."
În esenţă, autoritatea pârâtă a reţinut în sarcina intimatei-reclamante că, în cadrul emisiunii "Lumea lui B." difuzată de postul A. în 15 mai 2019, prezentatorul ar fi făcut comentarii tendenţioase, (exemplificate în raportul de monitorizare), la adresa preşedintelui ICR, de natură a-i prejudicia în mod nejustificat imaginea, în condiţiile în care aceasta, în dreptul la replică formulat, precizase motivele deplasărilor efectuate, prin prisma proiectelor iniţiate de instituţia pe care o reprezintă.
În emisiunea din Lumea lui B." din 19.05.2019, s-ar fi încălcat prevederile articolelor 47 alin. (2 si 3), 64 alin. (11 lit. b) si 67 din Codul audiovizualului, întrucât, în timpul difuzării incidentelor din cimitirul de la Valea Uzului, au fost făcute afirmaţii cu caracter xenofob şi defăimător la adresa etniei maghiare, iar modalitatea în care a fost prezentat acest subiect a contravenit exigenţei de informare imparţială a publicului.
Iar în cadrul emisiunii din "Lumea lui B." din 27.05.2019, s-ar fi încălcat prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, deoarece, în cadrul acesteia, prezentatorul a folosit un limbaj injurios, fapt reclamat si prin sesizarea nr. 5996/28.05.2019.
Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins motivul de nelegalitate invocat de reclamant, referitor la faptul că actul contestat nu conţine explicaţii cu privire la modalitatea de sancţionare, adică dacă sunt una sau mai multe contravenţii şi pentru care dintre acestea a fost aplicată amenda în cuantum unic de 20.000 de RON, însă a apreciat că se impune anularea deciziei CNA, reţinând că nu s-a relevat o încălcare a dispoziţiilor din Codul audiovizualului.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că emisiunea are caracter satiric, fiind încadrată în categoria pamfletului, că afirmaţiile moderatorului au vizat discursul politic, iar nu o comunitate etnică, reprezentând judecăţi de valoare care se înscriu în limitele libertăţii de exprimare şi că prezentatorul nu a acţionat cu rea-credinţă.
Iar în ceea ce priveşte afirmaţiile făcute de moderatorul emisiunii la adresa doamnei C., instanţa de fond a reţinut că aceasta, având calitatea de demnitar a acceptat ideea expunerii publice şi nu poate solicita jurnaliştilor, ziariştilor, presei să se abţină de a face judecăţi de valoare referitoare la activitatea sa, în condiţiile în care informaţiile prezentate sunt informaţii de interes public care trebuie să fie supuse nu numai analizei presei, ci mai ales cititorilor şi telespectatorilor care conform principiilor democraţiei şi a societăţii-libere este îndrituită să cunoască toate informaţiile de interes public, inclusiv cele care deranjează sau şochează publicul.
Examinând considerentele sentinţei recurate, în raport de criticile formulate de pârât, de conţinutul actului administrativ contestat şi de temeiurile de drept avute în vederea la emiterea lui, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii în cauză, motiv pentru care se impune reformarea soluţiei pronunţate.
În ceea ce priveşte caracterul de pamflet al emisiunii "Lumea lui B.", Înalta Curte constată că niciunul dintre temeiurile de drept avute în vedere la sancţionarea reclamantei nu prevăd că genul emisiunii ar reprezenta o cauză de înlăturare a obligaţiilor legale stabilite în sarcina radiodifuzorilor sau că i-ar scuti de consecinţele nerespectării acestor obligaţii. Este adevărat că satira şi pamfletul folosesc ironia pentru a înfiera anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane, însă în speţă, comentariile făcute la adresa numitei C. preşedintele ICR, iar în emisiunile ulterioare la adresa comunităţii maghiare, nu pot fi asimilate sau asociate pamfletului ca stil jurnalistic, câtă vreme, în discursul său, prezentatorul a folosit expresii injurioase şi a manifestat aversiune faţă de membrii acestei comunităţi, fapt interzis de legislaţia din domeniul audiovizualului. Astfel fiind, relevanţă din punct de vedere al respectării acestei legislaţii prezintă comentariile făcute pe marginea subiectelor abordate în emisiune şi nu categoria în care aceasta se încadrează.
Înalta Curte reţine că, în raport de prevederile art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, prezentatorul emisiunii are obligaţia de a nu folosi un limbaj injurios, indiferent de calitatea, poziţia socială ori profesia persoanei criticate, iar în speţă, limbajul folosit de prezentatorul emisiunii a fost evident unul injurios şi insultător, acesta ignorând inclusiv argumentele din dreptul la replică susţinute de persoana vizată de afirmaţiile sale, menţinându-şi caracterul persiflator şi neprofesionist faţă de acestea.
Din perspectiva art. 47 alin. (3) şi (4) din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că prezentatorul a utilizat afirmaţii defăimătoare la adresa comunităţii maghiare în general în cadrul emisiunii din 19 mai 2019, precum: "... da scoafe, mă oasele astea de aici, că eu sunt ungur şi eu nu vreau să miroasă a oase de român, mă.", "în spatele D. nu sunt cei care locuiesc acolo? Nu sunt cei care îi urăsc pe români mai mult decât orice?". "... parcă totuşi n-ar mai trebui să scoatem un cuvânt în română...", "Dar, bă, să ne scoată şi oasele din pământ...", "... Ciolanele alea mai vorbesc în româneşte?"... "Că dacă ţine de Harghita să înţeleg că nici măcar un oscior românesc nu are ce să caute în judeţul Harghita".
De asemenea se apreciază că afirmaţiile precum:,,... este ziua pulimii, este ziua prostimii, este ziua tuturor proştilor care trăiesc în această ţară, a celor care ne ascultă, a celor care nu ne ascultă." ... "... este ziua pulimii, va fi weekend-ul pulimii...", "... îşi vor bate joc de voi, dragi prieteni, şi E., şi F., şi G., şi H. pulimii care vor veni la conducere în următorii 150 de ani. Asta înseamnă democraţia votului. Da? Să-ţi baţi joc de pulime", "... Că existau sondaje în România care-l dădeau spre 20% pe limbricul acesta politic! I. care n-a avut niciodată stofă politică, el nu era de calibrul lui J., de asta spun că nu este o victorie decât a pulimii....", "... se caca pe el de vreo 30 de ori.", "...Şi încă o dată, pulimea astăzi, pulimea nu sunt cei scriu pe Facebook că au scăpat de I..", "...Este victoria paradoxală a marii pulimi.", "...Deci în istoria sa, acest partid de golani, de impostori, de corupţi, de şnapani, n-a fost reprezentat totuşi mai de un nimeni ca acum, niciodată." Manifestate de prezentatorul emisiunii din data de 27 mai 2019 nu se încadrează în limitele libertăţii de exprimare.
Nu pot fi reţinute argumentele instanţei de fond şi ale intimatei-reclamante, în sensul că o anumită doză de exagerare este permisă jurnaliştilor care promovează emisiuni de tip pamflet, că în emisiune s-au făcut afirmaţii cu valoarea unor simple judecăţi de valoare, respectiv că subiectul prezentat era unul de interes public, având ca punct de plecare declaraţiile publice făcute de un om politic.
Înalta Curte reţine că sancţiunea a fost aplicată pentru comentariile cu caracter injurios la adresa dnei. C. preşedintele ICR şi xenofob la adresa comunităţii maghiare, precum şi limbajului injurios exprimat în emisiunea din 27 mai 2019, manifestări care sunt expres interzise de art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Folosirea de cuvinte injurioase, insultătoare sau defăimătoare la adresa unei comunităţi etnice sau la adresa unei persoane pe baza apartenenţei sale la această comunitate depăşesc limitele exercitării dreptului la liberă exprimare, chiar în contextul unei emisiuni de satiră, neputându-se vorbi despre o simplă doză de exagerare.
Potrivit unei jurisprudenţe constante a CEDO, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea dreptului la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică (...). Aşadar, dreptul la libera exprimare nu are un caracter nelimitat, ci este îngrădit de cerinţa respectării drepturilor celorlalţi subiecţi de drept.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).
În raport de aceste principii stabilite pe cale jurisprudenţială, Înalta Curte reţine că exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiţii şi în orice mod, ci în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizualului şi de reglementările Convenţiei EDO, fără a abuza de dreptul la liberă exprimare şi de libertatea presei. În cauză, prezentatorul emisiunii a comentat deplasările dnei. C. preşedintele ICR, prin care acesta şi-a exercitat activitatea în conform funcţiei pe care o deţinea, denaturând informaţia privitoare la deplasările sale în interes de serviciu, ca şi cum ar fi fost făcute în interes personal. În ceea ce priveşte referirile la o comnitate etnică, acestea au un caracter xenofob, menit să sporească în sens negativ opinia publică la adresa unei comunităţi etnice, iar afirmaţiile făcute în emisiunea din 27 mai 2019 au preponderent un caracter injurios la adresa unor persoane publice, dar şi a întregii populaţii.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut recurentul-pârât CNA în decizia contestată, jignirea unei persoane şi defăimarea unei comunităţi etnice, indiferent de subiectul discutat, nu constituie o formă de critică acceptabilă, nefiind permisă utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de insultare şi denigrare a unor comunităţi/indivizi pe considerente etnice.
Este evident că într-o societate democratică apare ca o necesitate de prim rang ocrotirea şi încurajarea libertăţii de exprimare de care se bucură presa, însă jurnaliştii trebuie, în exercitarea cu bună credinţă a profesiunii lor, şi în deplin acord cu cele stipulate în art. 10, să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie, precum şi îndatoririle şi responsabilităţile ce le revin, la care s-a făcut referire în considerentele anterior menţionate. Prin urmare, dreptul la opinie al prezentatorului emisiunii, de care se prevalează intimata-reclamantă, nu poate fi absolutizat prin invocarea libertăţii presei, acesta având obligaţia legală de a aborda subiectul discutat în limitele unui limbaj civilizat, fără folosirea unor expresii jignitoare sau a unui limbaj virulent, injurios, cu elemente xenofobe, de natură a leza reputaţia ori demnitatea indivizilor/comunităţii vizate.
În fine, în ceea ce priveşte buna sau reaua-credinţă a prezentatorului emisiunii, Înalta Curte constată că atitudinea subiectivă este lipsită de relevanţă în constatarea de către CNA a încălcării art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, textele normative neprevăzând o astfel de condiţie.
Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit prin Decizia CNA nr. 681/04.07.2019 că reclamanta A. S.R.L. a nesocotit prevederi ale Codului audiovizualului, faptele reţinute în sarcina acesteia, astfel cum sunt descrise în actul administrativ contestat, subsumându-se dispoziţiilor art. 40 alin. (5) şi art. 47 alin. (3) şi (4) din acest Cod.
Pe cale de consecinţă, se constată că sentinţa recurată a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material incidente, criticile recurentului-pârât fiind fondate. Astfel fiind, consecutiv admiterii recursului, Înalta Curte va reforma hotărârea atacată, urmând a respinge acţiunea.
La pronunţarea acestei soluţii, Înalta Curte are în vedere şi împrejurarea că instanţa de fond a constatat caracterul neîntemeiat al motivului de nelegalitate referitor la faptul că actul contestat nu conţine explicaţii cu privire la modalitatea de sancţionare, iar aceste considerente nu au fost recurate de partea interesantă, intrând în puterea lucrului judecat.
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 861 din data de 30 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi în rejudecare, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. S.R.L., ca fiind neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2022.