Proof requirement for refugee status under Law 189/2000: insufficiency of inferred minor's presence without official documentation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul Suceava, sub nr. 9609 din 20 noiembrie 2003, reclamanta R.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea deciziei nr. 296 din 31 iulie 2002, prin care pârâta i-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, doar pentru perioada 15 martie 1944 - 6 martie 1945 și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să-i fie recunoscută aceeași calitate, și pentru perioada iunie 1940 - septembrie 1942.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 13 februarie 1931, în localitatea Lențești, județul Cernăuți, iar în luna iunie 1940, minoră fiind, și-a urmat familia care s-a refugiat în localitatea Câmpulung Moldovenesc de unde la data de 30 septembrie 1942, întreaga familie s-a înapoiat în localitatea de domiciliu; din eroare, tatăl său, R.S., a omis să o declare ca membru al familiei, pentru a fi trecută în carnetul de identitate eliberat de Comisariatul General pentru Asistența Populației Venită din Basarabia și Bucovina, în locul său fiind trecută o soră a sa, cu prenumele de M., care a decedat la 29 martie 1929, motiv pentru care pârâta a refuzat să-i recunoască această primă perioadă de refugiu.

Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis excepția de necompetență materială a instanței, ridicată de reprezentantul pârâtei, în ședința din 15 decembrie 2003 și, în consecință, prin sentința nr. 999 din 15 decembrie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii dată de comisie se poate face contestație la curtea de apel.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 16 din 11 februarie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a modificat decizia nr. 296 din 31 iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada 1 iunie 1940 - 30 septembrie 1942.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că din carnetul de identitate depus la dosarul cauzei, rezultă că părinții reclamantei, R.S. și R.Z., s-au refugiat din localitatea Lențești, județul Cernăuți, în localitatea Câmpulung Moldovenesc, fiind însoțiți de copiii O., născută la 24 iunie 1924 și M., născută la 29 martie 1929, aceasta din urmă fiind trecută din eroare, întrucât a decedat la 6 septembrie 1930, conform extrasului din condica morților eliberat de Mitropolia Bucovinei, extras aflat la dosarul cauzei; cum la data refugiului, reclamanta era minoră, fiind născută la data de 13 februarie 1931, în mod firesc aceasta și-a însoțit părinții în refugiu, astfel că beneficiază de drepturile recunoscute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin motivele de recurs, recurenta a arătat că aprecierea instanței de fond, potrivit căreia, era firesc ca reclamanta, minoră fiind, să-și însoțească familia în refugiu, nu poate constitui un argument suficient care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru perioada iunie 1940 - 30 septembrie 1942.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanță constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, dovedirea situației de refugiat, expulzat sau strămutat în altă localitate, din motive de persecuție etnică, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Coroborând datele din carnetul de identitate eliberat de Comisariatul General pentru Asistența Populației Venită din Basarabia și Bucovina, cu cele din mandatul de transport marfă nr. 221/466 din 30 septembrie 1942, rezultă că părinții reclamantei, R.S. și R.Z., s-au refugiat din localitatea de domiciliu, Lențești, județul Cernăuți, în localitatea Câmpulung Moldovenesc.

Din carnetul de identitate nu rezultă data la care a avut loc acest prim refugiu, dar din mandatul de transport marfă rezultă că înapoierea în localitatea de domiciliu a avut loc la data de 30 septembrie 1942.

Argumentul prezentat de instanța de fond, potrivit căreia, era firesc ca reclamanta, minoră fiind, să-și însoțească familia în refugiu, nu poate să justifice recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iunie 1940 - 30 septembrie 1942, reclamanta având obligația de a face dovada refugiului său, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau prin orice mijloc de probe prevăzut de lege; aceasta, cu atât mai mult, cu cât pe perioada refugiului părinților săi, reclamanta era de vârstă școlară, având 11 ani.

Ca atare, se impune completarea materialului probator, pentru ca, pe baza unor acte oficiale sau a altor mijloace de probă, să se poată stabili cu certitudine dacă reclamanta a părăsit localitatea în care s-a născut, pentru a-și însoți părinții în refugiu și la ce dată a avut loc primul refugiu.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 313 și 315 C. proc. civ., recursul declarat va fi admis, sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 16 din 11 februarie 2004, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2005.