Social inspection letters not administrative acts; appeal over accessibility complaint rejected as inadmissible

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 445 pronunţată la data de 18.06.2020), reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: - anularea în parte a adresei cu nr. x/I8.04.2019 a Agenţiei Naţionale pentru Plaţi şi Inspecţie Socială şi anularea în totalitate a adresei cu nr. x/J5.05.2019 a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa; - obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit; obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 92/F-CONT din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâte, şi a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ şi AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ CONSTANŢA având ca obiect anularea în parte a adresei cu nr. x/I8.04.2019 a Agenţiei Naţionale pentru Plaţi şi Inspecţie Socială şi anularea în totalitate a adresei cu nr. x/J5.05.2019 a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, respectiv obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, iar, în subsidiar, casarea sentinţei şi, rejudecând, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată privind anularea în parte a adresei cu nr. x/18.04.2019 a Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi anularea în totalitate a adresei cu nr. x/15.05.2019 a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, cu obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a invocat nerespectarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 14, 20 şi art. 22 C. proc. civ., art. 6 pct. 1 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (potrivit căruia orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege") şi art. 14 pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, cât şi art. 21 din Constituţia României.

Astfel, recurentul a învederat că la primul termen de judecată, în data de 09.09.2020 la Curtea de Apel Piteşti, deşi apărătorul meu ales a depus cerere de amânare motivată, ataşând adeverinţa medicală, instanţa de fond a respins cererea pe motiv că apărătorul ales a mai avut o cerere de amânare din motive medicale, însă la Curtea de Apel Bucureşti, a acordat cuvântul asupra probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtelor, şi expertiza tehnică de specialitate. Instanţa de fond a considerat interogatoriul pârâtelor şi expertiza tehnică de specialitate ca nefiind utile prezentei cauze, fără nicio motivare de fapt şi de drept, iar apoi a acordat cuvântul cu privire la excepţia de inadmisibilitate a cererii invocată de pârâte, pe care a admis-o.

Procedând în acest fel, respectiv prin respingerea cererii de amânare şi fără a pune în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii, instanţa de fond a încălcat principiul contradictorialităţii şi, totodată, i-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi accesul liber la justiţie.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată nu respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., nefiind motivată.

Astfel analizând sentinţa atacată, prin prisma respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, se constată că instanţa de fond nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care le-a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind deloc analizate susţinerile invocate de reclamant. Instanţa de fond s-a limitat la a prelua, cuvânt cu cuvânt apărările intimatelor pârâte, dând o aparenţă de motivare a hotărârii astfel pronunţate.

Chiar dacă instanţa de fond şi-a însuşit întru totul apărările intimatelor pârâte, aceasta trebuia să indice, pentru respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., propriile motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile sale. Or, argumentele pentru care s-au respins susţinerile reclamantului nu au fost arătate, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, nefiind deloc analizate.

Motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul. Exigenţa motivării este esenţială în administrarea adecvată a justiţiei, în condiţiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

A mai susţinut recurentul că instanţa de judecată are obligaţia să se pronunţe prin hotărâre judecătorească asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată şi asupra tuturor mijloacelor ce au stat la baza pretenţiilor părţilor, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Aşadar, elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, care nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi sau asupra criticilor formulate. Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României - art. 21 alin. (3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - art. 6 paragraf 1.

De asemenea, dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. (art. 22 alin. (2) C. proc. civ.) obligă judecătorii să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este greşită, arătând, în esenţă, că adresele nr. x/18.04.2019 şi nr. y/15.05.2019, care redau întru totul conţinutul proceselor-verbale de control, sunt acte unilaterale ce emană de la autoritatea publică, respectiv ANPIS şi AJPIS Constanţa, sunt acte emise în exercitarea atribuţiilor conferite unei atare autorităţi publice prin Legea nr. 292/2011, O.U.G. nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Hotărârea de Guvern nr. 151/2012 privind statutul propriu de organizare şi funcţionare al ANPIS şi a O.U.G. nr. 82/2016 privind aprobarea statutului special al funcţiei specifice de inspector social şi generează raporturi juridice urmare a constatărilor cuvenite şi stabilirii unor măsuri concrete în sarcina instituţiilor controlate.

Astfel, contrar celor susţinute de intimatele pârâte, adresele ANPIS cu nr. x/18.04.2019 şi nr. y/15.05.2019 a AJPIS Constanţa, au în mod cert caracterul unor acte administrative, producând efecte juridice, urmare şi pe baza celor constatate.

Nu poate fi acceptat argumentul expus de intimatele pârâte că aceste acte ar reprezenta simple aprecieri personale pe marginea Legii 448/2006 şi a Normativului NP 051/2012, atât timp cât constatările s-au făcut în baza proceselor-verbale de control a inspectorilor, care exercită atribuţii de autoritate de stat, art. 8 aţin. 3 din O.U.G. nr. 113/2011.

În opinia recurentului, atât procesele-verbale de control, cât şi constatările, adresele, deciziile pârâtelor, au natura juridică a unor acte administrative, fiind întocmite de funcţionari ai statului învestiţi cu autoritate statală pentru constatarea şi sancţionarea unor fapte care contravin Legii 448/2006, a Constituţiei României, precum şi a Normativului NP 051/2012 privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, după o procedură prestabilită, astfel că se bucură de prezumţia de legalitate şi autenticitate.

În concluzie, nu există nicio prevedere legală din care să rezulte, în concret, că actele emise de intimatele pârâte la cererea sa, nu ar avea caracter de acte administrative, cu atât mai mult cu cât aceste acte reflectă constatările, sancţiunile, deciziile proceselor-verbale de control a instituţiilor în cauză, ca urmare a activităţii de control a inspectorilor sociali în respectarea, promovarea şi implementarea prevederilor Legii 448/2006, al cărei titular de drepturi sunt ca persoană cu deficit locomotor, născând raporturi juridice, scopul comun fiind asigurarea accesului neîngrădit la un mod de viaţă independent al persoanelor cu deficit locomotor, conform cu spiritul şi prevederile convenţiei O.N.U. privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010.

În fine, a arătat că, în calitate de reclamant, a dovedit producerea unui prejudiciu moral determinat de încălcarea drepturilor consfinţite în Legea 448/2006, privind lipsa accesului la mediul fizic pentru persoanele cu dizabilităţi, raportul de cauzalitate între fapta ilicita a intimatelor pârâte prin emiterea actelor administrative nelegale care au produs efecte directe drepturilor sale fundamentale, dreptul la un spaţiu accesibil, dreptul la tratament recuperatoriu în staţiunea balneară Mangalia, dreptul la recreere aşa cum acestea sunt prevăzute în Legea 448/2006.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie respinsă de către instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta cuprinde cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, precum şi încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii, principiul oralităţii, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Incontestabil, în procesul civil sau administrativ părţile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfăşurarea judecăţii, atât prin susţinerea şi dovedirea pretenţiilor proprii cât şi prin dreptul de a combate susţinerile părţii potrivnice şi de a-şi exprima poziţia faţă de măsurile pe care instanţa le dispune, aceste drepturi fundamentale ale participanţilor la judecată fiind asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialităţii.

Privitor la respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul său, din motive medicale, a cauzei, recurentul a invocat încălcarea dreptului la un proces echitabil, nefiind în măsură ca la termenul de judecată când instanţa a rămas în pronunţare asupra cauzei, să îşi exercite dreptul la apărare, în condiţii de contradictorialitate.

Noţiunea de "proces echitabil" presupune, în mod evident, respectarea şi aplicarea principiului contradictorialităţii, implicit şi a dreptului la apărare, iar potrivit art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, printre care se află şi cel al contradictorialităţii.

Înalta Curte reţine că principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 14 din C. proc. civ., reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procedurii desfăşurate în faţa instanţelor judecătoreşti, având menirea de a garanta dreptul părţilor la un proces echitabil. Însă, ca în cazul oricărui principiu procedural, pentru a decide asupra respectării sau nerespectării sale, instanţa de control judiciar va avea în vedere atât îndeplinirea de către instanţa de judecată a obligaţiilor ce-i revin în asigurarea contradictorialităţii procesului civil, cât şi conduita părţilor, guvernată de principiul disponibilităţii.

În cauza de faţă, la termenul de judecată din 09.09.2020, instanţa de judecată a respins cererea de amânare a judecării cauzei formulate de apărătorul reclamantului, constatând că acestuia i s-a mai încuviinţat o amânare la termenul de judecată din 04.06.2020, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ.

În plus, în temeiul aceloraşi dispoziţii, instanţa a dispus amânarea pronunţării, pentru a da posibilitatea reclamantului să formuleze concluzii scrise.

Prin urmare, recurentul a avut posibilitatea exercitării dreptului la apărare, prin formularea de concluzii scrise.

O critică de nelegalitate a hotărârii de fond este aceea a soluţionării excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, fără punerea acesteia în discuţia părţilor, conform art. 14 C. proc. civ.

Potrivit art. 14 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel, iar dispoziţiile art. 223 din acelaşi act normativ stipulează că lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecata cauzei. Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. permite instanţei să păşească la judecarea cauzei, dacă reclamantul sau pârâtul a solicitat în scris judecarea în lipsă.

În cauza de faţă, la termenul de judecată din 09.09.2020, moment la care prima instanţă a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, părţile au fost legal citate, pârâtele fiind prezente prin consilier juridic.

Excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de către pârâte, prin întâmpinare, iar reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestei excepţii, astfel încât nu se poate susţine că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Totodată, faţă de această împrejurăre, Înalta Curte constată că nu există o încălcare a principiului contradictorialităţii, prima instanţă soluţionând cauza cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.

Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de casare este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul aduce critici referitoare la faptul că, la motivarea hotărârii, instanţa de fond nu ar fi analizat niciuna din cererile şi argumentele sale, după ce, în prealabil, i-a respins probele solicitate.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, argumentele recurentului nu pot fi avute în vedere, instanţa de control judiciar putând analiza exclusiv legalitatea hotărârii, şi nu aspecte vizând probatoriile administrate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor părţilor, a analizat probele administrate, respectiv proba cu înscrisurile depuse la dosar, şi a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, în speţă, din lecturarea considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

De altfel, în sensul art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. şi al art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă aceste texte reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv, o motivare care corespunde exigenţelor legii neputând fi considerată doar aceea în care instanţa a răspuns criticilor conform voinţei părţii sau în detaliu tuturor argumentelor şi nuanţelor aferente acestor argumente, cum în mod greşit susţine partea recurentă.

Deşi recurentul nu este de acord cu statuările instanţei, nu înseamnă că acestea lipsesc, sau că nu pot conferi justificare motivelor dezvoltate de judecător în considerarea soluţiei adoptate.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

În cauză, prin adresa nr. x/15.05.2019, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa îi comunică reclamantului răspunsul la petiţia nr. 9552/DIS/08.05.2019, privind solicitarea de informaţii suplimentare privind accesibilizarea B., conform prevederilor Legii nr. 448/2006 republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. În cuprinsul adresei sunt menţionate constatările echipei de inspectori sociali efectuate la entitatea controlată cu privire la camerele adaptate persoanelor cu dizabilităţi, la locurile de parcare, la accesul în hotel şi la piscină şi la liftul pentru lenjerie.

Prin adresa nr. x, Agenţia Naţională pentru Plaţi şi Inspecţie Socială a răspuns sesizării reclamantului privitoare la nerespectarea prevederilor Legii nr. 448/2006 republicată de către unele instituţii publice şi private din judeţele Argeş, Constanţa, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti, informându-l cu privire la constatările realizate de inspectorii sociali din cadrul agenţiilor teritoriale în cauză, în urma activităţilor de control şi monitorizare.

Astfel, în acord cu cele reţinute în considerentele sentinţei atacate şi contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar constată că prin aceste adrese i se comunică reclamantului rezultatul controlului efectuat de către inspectorii sociali la entităţile reclamate.

Având conţinutul prezentat mai sus, adresele atacate nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate acestea în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Mai precis, acestor acte le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Din analiza prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se reţine că repararea pagubei în contenciosul administrativ are un caracter subsidiar şi este condiţionată de anularea în tot sau în parte a unui act administrativ care a generat prejudiciul a cărui reparare se solicită.

Repararea pagubei în contenciosul administrativ este reprezentată de existenţa unui act administrativ anulat în tot sau în parte, producerea unui prejudiciu şi dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal şi prejudiciul suferit de reclamant.

De asemenea, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instanţa poate hotărî asupra despăgubirilor pentru daunele materiale cauzate de un act administrativ atacat numai în măsura în care acesta este anulat în tot sau în parte.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond în mod corect a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă, constatând totodată caracterul subsecvent petitului referitor la acordarea daunelor morale.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 92/F-CONT din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.