Statute of limitations bar for compensation claims against the Insurers' Guarantee Fund despite claimant status as an insured creditor

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.01.2020, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 21618/18.11.2019 emisă de F.G.A, prin care solicită instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea acestei decizii şi obligarea FGA la plata sumei de 8.508,69 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru), sumă stabilită în dosarul nr. x/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 500 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA, pentru motive ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a arătat că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanţa solicitată îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare, întrucât este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut de altfel în procesul penal, prin care asigurătorul a fost obligat să plătească despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauză.

În concluzie, spitalul în calitate de terţ păgubit, este îndreptăţit să solicite şi să primească de la FGA, care are scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător aflat în faliment, despăgubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate pârtii vătămate.

Potrivit sentinţei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Aşadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Recurentul – reclamant a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii formulate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de recurs invocat, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Din circumstanţele concrete ale cauzei rezultă că prin cererea de plată, înregistrată de recurentul - reclamant pe rolul recurentului - pârâtul F.G.A. sub nr. x din 26.02.2019, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat acordarea sumei de 8.508,69 RON, la plata căreia partea responsabilă civilmente, A. S.A., a fost obligată, faţă de partea civilă (spitalul), prin sentinţa penală nr. 1857/6 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul penal nr. x/2017

Prin Decizia nr. 21618/18.11.2019, emisă de intimatul - pârât, a fost respinsă cererea de plată formulată de recurentul - reclamant, reţinându-se, în principal, că aceasta a fost formulată tardiv, respectiv cu depăşirea termenului de 90 de zile reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015. În subsidiar, a reţinut intimatul - pârât că respingerea cererii de plată s-a impus şi din perspectiva lipsei calităţii petentului (Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova) de creditor de asigurare.

Referitor la aspectul calităţii de creditor de asigurare, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu practica Înaltei Curţi, că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită, în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei, este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor, având deci calitate de creditor de asigurare. În ceea ce priveşte decizia de recurs în interesul legii nr. 22/2017, invocată de intimatul – pârât prin întâmpinare, Înalta Curte reţine că aceasta are în vedere ipoteze de drept care nu au legătură cu speţa dedusă judecăţii, respectiv situaţia în care autorul vătămării nu a fost identificat şi situaţia în care acesta este cunoscut, însă nu răspunde penal din cauza faptului că a intervenit împăcarea părţilor.

Însă, din analiza acţiunii în contencios administrativ ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă, în cauza pendinte, rezultă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, contestatând legalitatea Deciziei nr. 21618/18.11.2019, a evocat doar critici de nelegalitate ce vizau exclusiv considerentele acestei decizii prin care FGA a reţinut lipsa calităţii sale de creditor de asigurare, fără ca reclamantul să critice, în vreun fel, modul în care pârâtul a statuat asupra termenului de formulare a cererii de plată.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. care reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor în procesul civil, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite de părţi, iar potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din acelaşi cod, judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut fără să depăşească limitele investirii.

Ori, în cauză, instanţa de fond a analizat legalitatea Deciziei nr. 21618/18.11.2019, din perspectiva atât a tardivităţii formulării cererii de plată, cât şi a lipsei calităţii de creditor de asigurare, depăşind astfel limitele cu care a fost învestită.

Prin cererea de recurs formulată, recurentul – reclamant a reiterat aceleaşi critici de nelegalitate privind calitatea sa de creditor de asigurare.

În atare situaţie, Înalta Curte reţine că, indiferent de existenţa sau nu a calităţii de creditor de asigurare a unităţii spitaliceşti reclamante, cererea de plată formulată de către aceasta rămâne tardivă, iar sub acest aspect, soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii formulate de reclamant împotriva Deciziei nr. 21618/18.11.2019 este legală.

Înalta Curte reţine că Legea nr. 213/2015 a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, prin intermediul căreia creditorul de asigurări are posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru obţinerea despăgubirilor, Fondul neavând calitatea de succesor sau mandatar al asigurătorului aflat în faliment şi, în consecinţă, neputând fi chemat în judecată, pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului de creanţă întemeiat pe poliţa de asigurare civilă obligatorie emisă de acest asigurător.

În concluzie, atât timp cât reclamantul a urmărit ca prin cererea de chemare în judecată să obţină plata despăgubirilor de la Fondul de garantare a asiguraţilor, calea procesuală prevăzută de Legea nr. 213/2015 este aplicabilă şi obligatorie, excluzând în temeiul principiului specialia generalibus derogant calea unei acţiuni de drept comun.

Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale. Prin urmare, aceste dispoziţii nu pot fi interpretate şi ca o reglementare a unei proceduri facultative pe care o are persoana prejudiciată, o variantă la care poate apela pentru a fi despăgubită.

Potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment (când dreptul de creanţă s-a născut anterior acestui moment), respectiv de la data naşterii dreptului de creanţă (când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment), termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a societăţii A. S.A. s-a realizat prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015, în dosarul nr. x/2015, de Tribunalul Bucureşti – secţia VII-a civilă şi a devenit definitivă la data de 28.04.2016.

Totodată, se reţine că sentinţa penală nr. 66/22.03.2016 a rămas definitivă la data de 11.12.2018, prin decizia penală nr. 1735 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În aceste condiţii, pentru creanţele născute anterior momentului rămânerii definitive a hotărârii de faliment, cum este şi cazul creanţei reclamantului, termenul pentru formularea cererii de plată era de cel mult 90 de zile, ori cererea de plată a fost înregistrată la pârât la data de 26.02.2019.

Prin urmare, în mod corect s-a constatat că cererea de plată a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerii definitive a hotărârii.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că Decizia contestată nr. 21618/18.11.2019 este legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei civile nr. 500 din 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.