Policyholders' Guarantee Fund appeal dismissed; insurer bankruptcy compensation claim deemed timely as 90-day deadline runs from finalization of criminal prosecution

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.20219, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, în temeiul art. 13 alin. (15) din Legea nr. 213/2015, solicitând anularea Deciziei nr. 21072/28.08.2019 emisă de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, prin care s-a respins ca tardivă cererea de plată nr. x/25.07.2018, formulată de reclamant.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 763 din 11 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR; a anulat Decizia nr. 21072/28.08.2015 dată de pârât şi a obligat pe pârât să analizeze pe fond cererea de plată nr. x/25.07.2018 formulată de reclamant.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 21072/28.08.2019 şi l-a obligat la analizarea cererii de plată pe fond, deşi instrumentarea cererii de plată şi a dosarului de daună s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii speciale nr. 213/2015, precum şi a Normei ASF nr. 16/2015.

Astfel, instanţa a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14, coroborate cu dispoziţiile art. 2, 11, 12 din Legea nr. 213/2015, a dispoziţiilor art. 20 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 13-16 din Norma ASF nr. 16/2015 (menţinută prin Norma ASF nr. 24/2019) privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi dispoziţiilor art. 2548 C. civ.

În prezenta speţă, se poate observa faptul că decizia privind falimentul S.C. B.. S.A. a devenit definitivă la data de 17.03.2017, termen la care încep a se calcula cele 90 zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), in acest sens se poate observa faptul că cererea de plată a fost transmisă ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plată pentru B.. S.A.

Evenimentul rutier reclamat s-a produs la data de 19.06.2016, moment de la care intimatul-reclamant avea la cunoştinţa prejudiciul şi tot de la această dată i s-a născut dreptul de creanţă. Ori, petentul a depus cererea de plată la data de 25.07.2018, ulterior datei de 16.06.2017, aceasta fiind ultima zi în care se putea depune cererea de plata pentru B.. S.A.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal, fără a avea în vedere nici prevederile art. 1381 C. civ., faptul că nu poate fi invocată tardivitatea atât timp cât exista pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa un dosar penal finalizat prin Ordonanţa de clasare din 22.02.2018, comunicată reclamantului-intimat la data de 13.04.2018, dar acest lucru nu are relevanţă din perspectiva stabilirii momentului naşterii dreptului de creanţa al reclamantului, întrucât acesta coincide cu data producerii accidentului rutier.

Astfel, dreptul de creanţă este un drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligaţie, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părţi, denumită debitor, îndeplinirea obligaţiei acesteia. Data la care se naşte dreptul de creanţă este data evenimentului generator al obligaţiei, respectiv data la care creditorul a înregistrat în patrimoniul său prejudiciul (fără a fi nevoie a se cunoaşte cuantumul acestuia), respectiv data producerii unui risc acoperit printr-o poliţă de asigurare. În materia asigurărilor, astfel cum stabileşte şi art. 1381 din C. civ.: "(1) Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie. (2) Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat (...)".

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept supusă dezlegării instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză este aceea determinată de modul de interpretare şi aplicare a disp. art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Normele ASF nr. 16/2016 cu privire la data de la care este calculat termenul de 90 de zile în privinţa reclamantei, respectiv stabilirea momentului de la care s-a născut dreptul de creanţă al creditorului de asigurare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Relevante sunt şi dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 conform cărora: (...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Aceste texte de lege stabilesc, în mod clar şi previzibil, momentul la care se naşte raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia intimatului de a achita sumele solicitate, precum şi conduita oricărui creditor de asigurare, ce este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit.

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, ipoteza incidentă este cea reglementată de teza a II-a a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, respectiv cea a unui drept de creanţă născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului şi anume la data la care a fost recunoscut acest drept.

Astfel, în acord cu aspectele învederate de prima instanţă, instanţa de control judiciar constată că existenţa şi întinderea dreptului de creanţă al reclamantului au fost definitiv stabilite la data rămânerii definitive a Ordonanţei procurorului din data de 22.02.2018 în dosarul de urmărire penală nr. 7448/P/2016, deoarece de la această dată reclamantul cunoaşte că nu poate obţine repararea pagubei în procesul penal.

În atare situaţie, termenul de 90 de zile în care reclamantul avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a Ordonanţei procurorului – 04.05.2018 şi s-ar fi împlinit la data de 03.08.2018.

Prin urmare, formularea cererii de plată nr. x la data de 25.07.2018 a fost realizată cu respectarea termenului legal reglementat de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Concluzionând, întrucât criticile aduse de recurentul – reclamant soluţiei primei instanţe nu sunt fondate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa de fond fiind dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 763 din 11 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.