Compulsory resolution of gas transport dispute and existence of mandatory administrative procedure under energy regulatory law

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.12.2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "A.", în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat obligarea ANRE la soluţionarea divergenţelor dintre A. S.A. (în calitatea sa de operator de transport şi de sistem) şi B. S.R.L., presupusul proprietar al conductei de transport al gazelor naturale de diametru 200 mm situată între Staţia de Reglare şi Măsurare Gaze Naturale Timişoara I şi Timişoara II; iar în subsidiar, obligarea ANRE la întocmirea procedurii prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru soluţionarea, pe cale administrativ-jurisdicţională, a divergenţelor dintre operatorul de transport şi sistem şi proprietarul reţelei de transport (în situaţia în care pârâta se prevalează de inexistenţa procedurii).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 883 din 25 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "A." în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "A." S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta – reclamantă a susţinut că, în raport cu prevederile art. 204 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond este nelegală, prin neluarea în considerare a precizărilor reclamantei formulate clar şi fără echivoc atât în cuprinsul răspunsului la întâmpinarea ANRE, cât şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc în şedinţa din data de 04.09.2020.

3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond nu şi-a întemeiat în drept considerentele pentru care a respins cererea de chemare în judecată, singurul temei de drept reţinut fiind cel prevăzut la art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2007, temei care nu este suficient şi nu justifică respingerea tuturor motivelor precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Instanţa de fond nu a analizat niciuna dintre susţinerile orale ale reclamantei, nu există niciun fel de motivare în sensul respingerii tuturor argumentelor sale (indicând în acest sens precizările/lămuririle din cadrul şedinţei din data de 04.09.2020).

În al doilea rând, reţinerile instanţei de fond sunt eronate, fiind în dezacord cu susţinerile reclamantei şi cu dovezile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, instanţa de fond nu a justificat de ce a considerat că nu există dovada solicitării soluţionării divergenţei adresată ANRE (atât timp cât a indicat în concret unde se regăseşte solicitarea). Mai mult, instanţa nu a reţinut faptul că pârâta nu a transmis un răspuns în termen (nefiind vorba de un refuz nejustificat pe aceste capete de cerere, ci pe cel disjuns, vizând transmiterea informaţiilor de interes public).

Astfel, Curtea nu a analizat şi nu a motivat de ce următoarele susţineri nu pot fi primite/au fost înlăturate: contrar susţinerilor pârâtei, a arătat faptul că a solicitat în mod expres soluţionarea divergenţei cu B. S.R.L.; litigiul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, dosar nr. x/2015 are un obiect diferit de cererea de soluţionare a divergenţei; ANRE este obligată să elaboreze procedura de soluţionarea divergenţelor şi a solicitat instanţei obligarea pârâtei la elaborarea acesteia în cazul în care nu a fost elaborată până la momentul prezent.

3.3. Privitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut, în esenţă, următoarele:

- instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenta a solicitat prin plângerea prealabilă soluţionarea divergenţei, iar pârâta, prin răspunsul la plângerea prealabilă, nu a formulat niciun răspuns care să vizeze şi soluţionarea divergenţei dintre A. şi B. S.R.L..

- considerentul privind existenţa "în paralel" a litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2015 este eronat, nefiind vreo legătură între litigiul respectiv şi solicitarea de soluţionare a divergenţei, respectiv neexistând o solicitare de soluţionare a divergenţei având acelaşi obiect ca şi dosarul nr. x/2015. Prin urmare, instanţa de fond în mod eronat a reţinut incidenţa prevederilor art. 10 alin. (5) din O.U.G. nr. 33/2007.

- hotărârea atacată este nelegală, întrucât este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 conform cărora autoritatea soluţionează divergenţele dintre operatorul de transport şi sistem şi proprietarul reţelei de transport, în baza unei proceduri proprii. Chiar şi pârâta a arătat în cuprinsul întâmpinării la cererea de chemare în judecată, faptul că orice dispută, neînţelegere, divergenţă se soluţionează în baza unei proceduri aprobate prin Ordin al Preşedintelui ANRE.

- hotărârea este dată cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) şi alin. (12) din Legea nr. 554/2004.

- instanţa în mod eronat a apreciat că "în privinţa capătului de cerere subsidiar constată că reclamantul a solicitat soluţionarea acestuia în situaţia în care A.N.R.E. se va prevala de inexistenţa procedurii de soluţionarea divergenţei. Or, în cauză, pârâtul nu a invocat în apărare că nu a soluţionat divergenţa întrucât nu a fost adoptată o procedură de soluţionare, ci ca urmare a faptului că nu a existat o astfel de solicitare a părţii interesate". Atât timp cât pârâta ar recunoaşte că nu există o astfel de procedură, reclamanta solicită instanţei obligarea pârâtei la elaborarea acesteia, conform art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007.

Nu are relevanţă motivul pentru care pârâta a precizat că nu a soluţionat divergenţa, ci motivul pentru care a solicitat obligarea pârâtei la elaborarea procedurii de soluţionare a divergenţelor. Faptul că pârâta s-a apărat cu considerentul că nu a fost solicitată soluţionarea divergenţei este lipsit de importanţă, având în vedere că s-a clarificat, în cadrul dezbaterilor orale, faptul că nu există respectiva procedură, iar scopul cererii de chemare în judecată era de a obliga pârâta să elaboreze procedura în cazul în care aceasta nu există, nu doar dacă pârâta invocă în apărarea sa un astfel de considerent.

Pârâta poate soluţiona divergenţa doar în baza procedurii proprii, conform art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007. Inexistenţa procedurii, atrage imposibilitatea soluţionării divergenţei, întrucât nu există reguli specifice astfel cum prevede şi impune legea.

Contrar susţinerilor pârâtei, după cum se poate observa din conţinutul plângerii prealabile, pe lângă informaţiile de interes public precizate mai sus, a solicitat ANRE şi soluţionarea divergenţei dintre A. S.A. şi B. S.R.L., în calitatea sa declarată de proprietar al conductei de transport al gazelor naturale de diametru 200 mm situată între Staţia de Reglare şi Măsurare Gaze naturale Timişoara I şi Timişoara II, privind folosinţa acesteia şi nu contravaloarea solicitată în litigiul aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. Pârâta ANRE nu a transmis un răspuns pe acest aspect întrucât răspunsul la plângerea prealabilă nu include nicio referire la soluţionarea divergenţei, apreciind astfel ca fiind incidente şi prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă ANRE a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 204 C. proc. civ.: "(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

În speţă, analizând actele şi lucrările dosarului de fond, instanţa de control judiciar constată că din încheierea de şedinţă din data de 04.09.2020 rezultă că, nemaifiind alte chestiuni prealabile, alte cereri de formulat sau excepţii de invocat, judecătorul fondului a acordat părţilor cuvântul pe probe, iar, apoi, în temeiul art. 392 C. proc. civ. a acordat cuvântul pe fondul cauzei, astfel încât motivul de casare circumscris încălcării normelor de procedură este nefondat. Reclamanta nu şi-a modificat cererea de chemare în judecată la acest termen, ci doar a adus precizări referitoare la temeiul juridic al capătului de cerere privind întocmirea de către pârâtă a procedurii prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007. În acest sens este şi răspunsul la întâmpinare, pe care l-a formulat în dosarul nr. x/2019, din care au fost disjunse capetele de cerere, ce fac obiectul prezentului dosar.

Ori, indicarea acestui temei de drept se regăseşte şi în cererea de chemare în judecată, astfel încât o atare precizare nu se află sub incidenţa prevederilor art. 204 C. proc. civ.

Un alt motiv de casare invocat de recurentă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi vizează situaţiile când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că este nefondat acest motiv, întrucât sentinţa recurată respectă exigenţele instituite de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată, în urma analizei argumentelor invocate de părţi prin cererea de chemare în judecată şi, respectiv, prin întâmpinare, fiind prezentat raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza pronunţării sentinţei recurate.

Într-adevăr, se poate considera că motivarea sentinţei este succintă, fără o prezentare amplă a argumentelor pe care se sprijină soluţia recurată, dar acest fapt nu este de natură să afecteze legalitatea sentinţei, câtă vreme din considerente se pot decela motivele avute în vedere de prima instanţă.

Sub acest aspect este relevantă jurisprudenţa CEDO în materie, respectiv Hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina împotriva României, paragrafele 33 şi 34, care a stabilit că obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea Van der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija paragraful 29; Decizia Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei, Cererea nr. 40.490/98. Noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, o asemenea examinare a avut loc în cauză, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei, iar nemulţumirea reclamantei faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă nu poate fi subsumată motivului de casare privitor la motivarea hotărârii judecătoreşti atacate, câtă vreme aceasta răspunde exigenţelor reglementate de textul de lege sus menţionat.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat.

Recurenta – reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit acestui text de lege, "Art. 2 Semnificaţia unor termeni (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: h) nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen."

Societatea recurentă a formulat o serie de cereri prin care a solicitat intimatei-pârâte ANRE să îi transmită informaţii necesare în litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Astfel, după cum chiar reclamanta a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin adresa nr. x/27.02.2018 a solicitat sprijinul în vederea acordării unor lămuriri expertului contabil.

Prin adresa nr. x/28.09.2018 a reiterat necesitatea ca ANRE să transmită informaţiile solicitate, arătând şi consecinţele negative care se pot produce în lipsa unui răspuns.

În cuprinsul adresei nr. x/28.09.2018 a învederat urmările produse de faptul că nu s-au transmis informaţiile solicitate, ataşând dovada în acest sens (expertiza contabilă întocmită în dosarul nr. x/2015).

Cu referire la adresa nr. x/08.10.2019, reclamanta a precizat faptul că reprezintă o reiterare a solicitării de a le transmite informaţiile solicitate anterior.

În opinia reclamantei, informaţiile trebuiau să fie comunicate societăţii indiferent de motivul pentru care au fost solicitate (chiar dacă au fost solicitate pentru a fi folosite la instanţa de judecată, ori pentru a da lămuriri expertului, conform solicitării), autoritatea având obligaţia să transmită informaţiile de interes public în termen de 10 zile de la data solicitării, conform art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Intimata-pârâtă a răspuns prin adresa nr. x/17.10.2019, arătând că "informaţiile solicitate nu reprezintă informaţii de interes public, în înţelesul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public şi că acestea nu fac parte din Lista categoriilor de documente produse şi/sau gestionate, oferite din oficiu sau la cerere întocmită şi pusă la dispoziţie de ANRE în aplicarea prevederilor art. 5 din Lege".

Prin adresa nr. x/30.10.2019, înregistrată la ANRE sub nr. x/30.10.2019, A. a formulat "plângere prealabilă privind răspunsul ANRE la adresa A. nr. x/08.10.2019", solicitând pârâtei să revină asupra răspunsului şi să transmită informaţiile solicitate. La această plângere ANRE a răspuns prin adresa nr. x/12.11.2019.

În raport cu conţinutul acestor cereri adresate de către recurentă intimatei – pârâte ANRE, în mod corect a reţinut instanţa de fond că autoritatea pârâtă nu le-a considerat ca fiind solicitări de soluţionare a divergenţei între A. S.A. şi societatea B. S.R.L., ci cereri de comunicare de informaţii de interes public, nefiind făcută, aşadar, dovada că reclamanta sau societatea B. S.R.L. s-ar fi adresat ANRE cu o solicitare de soluţionare a unei divergenţe.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei, formulată în subsidiar, de obligare a pârâtei ANRE la întocmirea procedurii prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 pentru soluţionarea, pe cale administrativ-jurisdicţională, a divergenţelor dintre operatorul de transport şi sistem şi proprietarul reţelei de transport (în situaţia în care pârâta se prevalează de inexistenţa procedurii), Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, reţine că pârâta nu a invocat în apărare că nu a soluţionat divergenţa întrucât nu a fost adoptată o procedură de soluţionare, ci ca urmare a faptului că nu a existat o astfel de solicitare a părţii interesate.

Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, ANRE are următoarele atribuţii şi competenţe în sectorul gazelor naturale: "soluţionează, în condiţiile legii, pe cale administrativ-jurisdicţională, plângerile împotriva operatorului de transport şi de sistem şi a operatorilor de distribuţie referitoare la obligaţiile ce le revin în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi divergenţele dintre operatorul de transport şi sistem şi proprietarul reţelei de transport, în baza unei proceduri proprii."

Prin urmare, în măsura în care reclamanta ar fi formulat o astfel de sesizare adresată A.N.R.E., iar solicitarea de soluţionare ar fi fost respinsă pe motivul inexistenţei procedurii de soluţionare, aceasta ar fi avut posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, solicitând constatarea existenţei unui refuz nejustificat.

De altfel, procedura de soluţionare a plângerilor împotriva operatorilor de reţea/sistem din domeniul energiei se consideră declanşată odată cu înregistrarea la autoritatea competentă a plângerii transmise de solicitant, conform anexei nr. 2, împreună cu documentaţia aferentă, astfel cum este detaliată la art. 8 din Regulamentul aprobat cu Ordinul nr. 150/2015. Aşadar, Ordinul nr. 150/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind soluţionarea plângerilor împotriva operatorilor de reţea/sistem din domeniul energiei, răspunde unei posibile cereri de soluţionare a divergenţei.

Totodată, referirile făcute de instanţa de fond la dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia Civilă sunt pertinente, câtă vreme existenţa acestui dosar a determinat-o pe reclamantă să formuleze adresele nr. x/08.10.2019, nr. y/27.02.2018, nr. z/28.09.2018 şi nr. 49454/28.09.2019 către ANRE, judecătorul fondului neputând să analizeze solicitările recurentei-reclamante decât în legătură cu cauza care a condus la această situaţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "A." S.A. împotriva sentinţei civile din 883 din 25 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.