Appeal on building-control duties dismissed; enforcement of contractor obligations not a state authority's continuing duty.

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată şi înregistrată la data de 30.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa să dispună: obligarea acestora la recunoaşterea dreptului pretins şi a interesului legitim şi repararea pagubei pe care aceştia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicaţi în construcţia imobilului situat în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, (precum investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanţii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte atestaţi, experţii tehnici atestaţi, auditorii energetici pentru clădiri atestaţi, responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi, diriginţii de şantier autorizaţi) au respectat cerinţele de calitate fundamentale aplicabile la imobil precum: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică, aşa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, actualizată la zi; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii la imobil, aşa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii cu nr. x din 09.02.2012, deoarece măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare; precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentinţa civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 96/F - CONT din 25 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile necompetenţei materiale, inadmisibilităţii, prescripţiei şi calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinări.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea litigiului în fond. Totodată, a arătat că invocă excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de control nr. x/09.02.2012 emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii – Direcţia Regională Construcţii Sud-Vest Oltenia.

A menţionat recurentul că instanţa de fond avea obligaţia să stabilească legalitatea lucrărilor de construcţie la imobil raportat la recursul în interesul legii invocat prin cererea de chemare în judecată, dar aceasta a analizat numai excepţiile invocate de intimatul ISC şi nu a analizat fondul cauzei pentru obligarea intimatului ISC să execute control la imobilul în speţă, să verifice documentele de execuţie aflate la Primăria Rm. Vâlcea şi să stabilească situaţia reală a imobilului, respectiv imobil nerecepţionat.

A menţionat recurentul că instanţa de fond nu s-a aplecat asupra cererii de chemare în judecată să verifice dacă este întemeiat ceea ce s-a cerut prin cerere, în schimb a făcut numai aprecieri subiective care nu au la bază nicio probă concludentă şi pertinentă, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Contrar aprecierii instanţei de fond în sensul că recurentul dă dovadă de rea-credinţă, acesta a arătat că poate să afirme cu tărie de caracter, întrucât are la bază hotărâri definitive şi irevocabile, că la nivelul intimaţilor şi autorităţilor locale precum Primăria Rm. Vâlcea, sunt persoane care nu vor să aplice lege, fiind dovedit acest aspect.

Recurentul a arătat că a invocat în cererea de chemare în judecată recursul în interesul legii nr. 13, dar instanţa de fond nu s-a pronunţat pe temeiul de drept invocat, în care a menţionat că lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire constituie impedimente pentru recunoaşterea, pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului cu materialele proprii.

A apreciat recurentul că este eronată aprecierea instanţei de fond, în sensul că au fost litigii între proprietar şi constructor, adevărul fiind că au fost litigii între proprietar şi Primăria Rm. Vâlcea şi constructor. Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal scoate din ecuaţie vinovăţia Primăriei Rm. Vâlcea astfel cum recurentul-reclamant a detaliat în cererea de chemare în judecată.

Totodată, este eronată aprecierea instanţei de fond în sensul că recurentul este proprietarul imobilului în baza contractului de construire, întrucât contractul de construire reprezintă numai un antecontract de vânzare-cumpărare.

Deşi a învederat instanţei de fond că procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de construire a fost anulat şi că imobilul este nerecepţionat, aceasta în mod intenţionat a omis să se pronunţe cu privire la aceste aspecte.

Totodată, instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra faptului că ISC are obligaţia de a verifica autoritatea locală respectiv Primăria Rm. Vâlcea, în baza prevederilor art. 2 din procedura de control al statului emisă de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Adminstraţiei.

Considerentele instanţei de fond în sensul că prin acţiunea formulată reclamantul ar fi dorit ca, prin intermediul intimaţilor-pârâţi, să fie obligată B. S.R.L. să execute obligaţiile conform titlurilor executorii depuse la dosar contravin dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 10/1995. Din acest text de lege rezultă că au fost mai mulţi factori care pot fi traşi la răspundere numai de intimatul ISC, considerentele instanţei de fond fiind fără temei de drept, fiind simple aprecieri subiective ale acesteia, recurentul precizând că depune înscrisuri pentru a dovedi că cea mai mare vină în modificarea proiectelor de execuţie nu a avut-o B. S.R.L., ci intimatul ISC.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond nu a admis proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, probă prin care reaua-credinţă a intimatului ISC ar fi ieşit la iveală.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la capătul 1 al cererii de chemare în judecată şi a încălcat dreptul la un proces echitabil, nu a ţinut cont de probele depuse şi solicitate, de înscrisurile depuse la dosar. Instanţa de fond este în eroare şi nu a ţinut cont de dreptul recurentului pentru repararea pagubei.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere prin care recurentul a invocat faptul că este netemeinică şi nelegală aprecierea dlui inspector general Racoviţă din răspuns, cu privire la faptul că B. S.R.L. are calitate de investitor şi proprietar.

Instanţa de fond consideră, contrar dispoziţiilor legale în vigoare, că în sarcina unei autorităţi nu poate fi reţinută obligaţia de a efectua noi verificări ori de câte ori i se solicită de către un petent.

A mai menţionat recurentul că instanţa de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată, motivele şi temeiurile de drept în baza cărora a fost formulată aceasta, astfel că a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală. Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor în solidar pentru neîndeplinirea atribuţiilor care le reveneau în calitate de organe de specialitate care exercită controlul în domeniul construcţiilor. În susţinerea pretenţiilor împotriva intimatului ISC au fost invocate şi dispoziţiile art. 1381 din C. proc. civ., dar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală întrucât nu a înţeles motivul pentru care au fost depuse la dosar hotărâri definitive şi irevocabile, respectiv pentru a proba prejudiciul produs de ISC.

A susţinut recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor aspecte relatate în cererea de chemare în judecată. Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a intimaţilor în solidar pentru neîndeplinirea atribuţiilor care le reveneau în calitate de organe de specialitate care exercită controlul în domeniul construcţiilor, iar în astfel de acţiuni calitatea procesuală pasivă aparţine ISC, ca fiind autorul faptei ilicite pretinse, urmând ca analiza îndeplinirii cerinţelor necesare să fie realizată de către instanţa de judecată odată cu soluţionarea cauzei, luând în considerare ansamblul probelor solicitate, inclusiv proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, în principal, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 22 septembrie 2022, la întrebarea Înaltei Curţi, recurentul-reclamant a precizat că susţine doar motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii la recunoaşterea dreptului pretins şi a interesului legitim şi repararea pagubei pe care aceştia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicaţi în construcţia imobilului situat în Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea, (precum investitorii, proprietarii, administratorii, utilizatorii, executanţii, cercetătorii, proiectanţii, verificatorii de proiecte atestaţi, experţii tehnici atestaţi, auditorii energetici pentru clădiri atestaţi, responsabilii tehnici cu execuţia autorizaţi, diriginţii de şantier autorizaţi) au respectat cerinţele de calitate fundamentale aplicabile la imobil precum: a) rezistenţă mecanică şi stabilitate; b) securitate la incendiu; c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător; d) siguranţă şi accesibilitate în exploatare; e) protecţie împotriva zgomotului; f) economie de energie şi izolare termică, aşa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, actualizată la zi; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii la imobil, aşa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii cu nr. x din 09.02.2012, deoarece măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare; precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentinţa civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins excepţiile necompetenţei materiale, inadmisibilităţii, prescripţiei şi calităţii procesuale pasive invocate prin întâmpinări.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din 22 septembrie 2023, la întrebarea Înaltei Curţi, recurentul a precizat că susţine doar motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând criticile recurentului formulate din această perspectivă, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte observă că obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulat de recurentul-reclamant este obligarea intimaţilor la recunoaşterea dreptului pretins şi a interesului legitim şi repararea pagubei pe care aceştia au cauzat-o; să verifice modul cum factorii implicaţi în construcţia imobilului au respectat cerinţele de calitate fundamentale aplicabile la imobil, aşa cum este prevăzut la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii; să dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii la imobil, aşa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii cu nr. x din 09.02.2012; precum şi obligarea pârâţilor în solidar la plata de despăgubiri materiale în cuantum de 14.325 euro + 46.834 RON +3.153 RON + 2.800 RON conform titlului executoriu sentinţa civilă nr. 5790 din 22.05.2012 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea.

Astfel cum a reţinut instanţa de fond, prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012, încheiat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, Direcţia regională în construcţii sud-vest Oltenia, s-a dispus expertizarea construcţiei, precum şi, în sarcina constructorului, executarea eventualelor soluţii de remediere indicate în rapoartele de expertiză tehnică, în baza unor detalii de execuţii întocmite, verificate şi însuşite de experţi, conform prevederilor legale în vigoare.

S-a stabilit de asemenea întocmirea cărţii tehnice, iar după preluarea acesteia pentru proprietarii imobilului s-a stabilit obligaţia respectării prevederilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 10/1995 privind efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii.

Prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit prezentarea reprezentantului executantului lucrării, C., la sediul Inspectoratului de Stat în Construcţii, Direcţia regională în construcţii sud-vest Oltenia, iar ing. D., în calitate de RTE la obiectivul în cauză, a primit referat negativ pentru prelungirea atestatului eliberat de MLPAT pentru domeniul I.

Imobilul în cauză a format obiectul expertizării din punct de vedere tehnic, deficienţele acestuia fiind constatate prin raportul de expertiză întocmit de expert E. în dosarul nr. x/2010, precum şi în privinţa spaţiilor comune prin raportul de expertiză întocmit de expert F..

Cu privire la ambele categorii de deficienţe constatate, recurentul-eclamant a obţinut un titlu executoriu, după cum urmează:

Prin sentinţa civilă nr. 5790/22.05.2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2010, constructorul B. S.R.L. a fost obligat la remedierea deficienţelor de construcţie din apartamentul proprietatea reclamantului, deficienţe enumerate în raportul de expertiză efectuat în cauză şi evaluate la 46.834 RON plus 3.153 RON pentru scara de acces la etajul 2.

La rândul său, Asociaţia de proprietari Vila Teiului, în care este înscris reclamantul ca proprietar al imobilului cu privire la care se poartă prezentul litigiu, a solicitat ulterior şi obţinut, prin sentinţa civilă nr. 509/22.01.2015, obligarea pârâtei B. S.R.L. la efectuarea lucrărilor de construcţie la spaţiile comune ale imobilului, astfel cum au fost enumerate în raport de expertiză efectuat în cauză, în cuantum de 57.346 RON sau autorizarea reclamantei să le efectueze pe cheltuiala pârâtei, în cazul refuzului acesteia de a le efectua.

Recurentul-reclamant a obţinut titluri executorii cu privire la măsurile stabilite prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012, în calitatea sa de creditor având, potrivit art. 1516 C. civ., un drept de opţiune cu privire la modul de îndeplinire a obligaţiei de către debitorul său B. S.R.L., modalităţi dintre care reclamantul a uzat deja de calea deschisă de dispoziţiile art. 1528 alin. (1) C. civ. şi de calea executării silite, precum şi, urmare a suspendării acestor demersuri, de calea înscrierii la masa credală a debitoarei.

Totodată, prin acelaşi proces-verbal s-a stabilit de asemenea întocmirea cărţii tehnice, obligaţie care, de asemenea, revine executantului lucrării, şi nu autorităţilor pârâte.

Instanţa de fond a reţinut că divergenţele dintre părţi cu privire la buna sau reaua credinţă a executantului lucrării în transmiterea acestei cărţi tehnice către reclamant sunt fără incidenţă asupra prezentei cauze, în care pârât nu este executantul lucrării, eventuala rea credinţă a acestuia neputând fi imputată autorităţilor pârâte.

A concluzionat instanţa de fond că, la acest moment, punerea în executare a măsurilor stabilite prin procesul-verbal de control nr. x/09.02.2012 excede obligaţiilor şi atribuţiilor pârâţilor, care şi-au îndeplinit propriile obligaţii legale, reclamantului rămânându-i să continue demersurile sale legale de recuperare a prejudiciului constatat de la cel răspunzător de producerea acestuia, aşa cum a fost el reţinut în mod definitiv prin sentinţele civile nr. 5790/22.05.2012 şi nr. 509/22.01.2015, pronunţate de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Astfel, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, faţă de cele menţionate anterior, Înalta Curte observă că autorităţile şi-au exercitat atribuţiile legale de control, au întocmit documentele constatatoare în conformitate cu legea, documente pe care reclamantul le-a valorificat în demersuri judiciare ulterioare, obţinând în instanţă titluri executorii pentru remedierea de către executantul lucrării a deficienţelor constatate.

În acest context, solicitarea recurentului-reclamant apare ca fiind un demers care depăşeşte ceea ce se poate solicita în mod rezonabil unei autorităţi în materia controlului construcţiilor.

Prin urmare, refuzul autorităţilor de a efectua noi verificări se încadrează în limitele unei justificări rezonabile, cu atât mai mult cu cât verificările pe care recurentul-reclamant le solicită au un caracter general şi vizează practic acelaşi imobil care a mai făcut obiectul controlului.

Nemulţumirile recurentului-reclamant reluate şi în cuprinsul memoriului de recurs rezidă în dificultatea de a-şi vedea realizate pretenţiile care derivă din titlurile executorii reprezentate de sentinţe judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat, iar nu din pasivitatea autorităţilor pârâte care nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile de control, iar această dificultate este inerentă modalităţii de recuperare a creanţelor în procedura insolvenţei deschise împotriva executantului lucrării.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că nu este vorba despre un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, sumele solicitate cu titlul de prejudiciu nu pot fi imputate autorităţilor intimate, singurul argument invocat în susţinerea acestui capăt de cerere fiind faptul că recurentul-reclamant nu îşi poate recupera aceste sume, constatate definitiv prin titlul executoriu sentinţa civilă nr. 5790/22.05.2012, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. În lipsa probelor, în mod corect a reţinut instanţa fondului că simpla dificultate a recuperării acestor sume de la debitorul lor constatat definitiv prin titlul executoriu menţionat, o societate comercială terţ faţă de acest litigiu, nu mută în sarcina statului obligaţia reparării acestui prejudiciu, de care autorităţile pârâte nu se fac în niciun fel responsabile.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

A mai invocat recurentul faptul că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală şi nu a încuviinţat proba cu expertiză tehnică, aceasta fiind obligatorie la imobile, pronunţând o soluţie subiectivă, fără probe.

Înalta Curte observă că prima instanţă a respins proba cu expertiză solicitată în cauză de către reclamant, având în vedere faptul că obiectul acestei cauze îl reprezintă tocmai obligarea pârâţilor să verifice modul în care factorii implicaţi au respectat cerinţele de calitate, obiect în raport de care efectuarea acestor verificări ar fi în sarcina factorilor implicaţi, în măsura în care s-ar admite acţiunea, neformând obiectul litigiului expertizarea lucrării în această cauză, eventual, ulterior, în raport de verificările efectuate.

Astfel, proba solicitată a fost respinsă în raport de obiectul cererii deduse judecăţii şi de motivele de fapt şi de drept invocate de parte, motiv pentru care nu se poate statua că a fost încălcat dreptul la apărare al recurentului-reclamant. Dreptul la apărare nu este unul absolut, iar instanţa nu are obligaţia să administreze toate probatoriile solicitate de parte, ci doar pe acelea care pot conduce la aflarea adevărului şi la soluţionarea judicioasă a cauzei.

Or, în speţă, probele solicitate de recurentul-reclamant nu au fost abuziv înlăturate, ci s-a constatat în urma analizei că acestea nu ar servi la soluţionarea cauzei în raport de obiectul său şi de motivele invocate.

În fine, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii sub nr. x/09.02.2012, invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că admiterea excepţiei de nelegalitate are ca efect înlăturarea actului respectiv de la cauza dedusă judecăţii.

În prezenta speţă, recurentul-reclamant a solicitat să se dispună punerea în executare a măsurilor stabilite la controlul efectuat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii la imobil, aşa cum este prevăzut în procesul-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii cu nr. x din 09.02.2012, reclamând faptul că măsurile stabilite în document nu au fost puse niciodată în executare.

Astfel, în condiţiile în care efectul admiterii excepţiei de nelegalitate constă în soluţionarea cauzei fără a se ţine seama de actul a cărui nelegalitate ar fi constatată pe calea excepţiei (art. 4 alin. (3) din Legea 554/2004), este un nonsens să nu se aibă în vedere tocmai actul prin care, astfel cum a arătat recurentul-reclamant, s-au dispus măsurile a căror punere în executare o solicită prin cererea de chemare în judecată.

În concluzie, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, va respinge excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii sub nr. x/09.02.2012, va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 96/F - CONT din 25 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge excepţia de nelegalitate a procesului-verbal de control înregistrat la Inspectoratul de Stat în Construcţii sub nr. x/09.02.2012.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 96/F - CONT din 25 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 septembrie 2022.