Suspension of administrative license withdrawal: limits of prima facie review of substantive capital adequacy arguments under the "well-justified case" standard

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantele Societatea de Asigurare - Reasigurare B. S.A. şi C. S.R.L. au chemat în judecată pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară solicitând suspendarea executării deciziei A.S.F. nr. 1148 din 17.09.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce are ca obiect contestaţia formulată împotriva acestei decizii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1599 din 8 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantele Societatea de Asigurare-Reasigurare B. S.A. şi C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 8 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta C. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.: "Hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material".

În susţinerea acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă mai întâi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia, în cadrul unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ pot fi analizate şi aspecte de fond cu condiţia ca îndoiala serioasă să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, cazurile bine justificate nelimitându-se la emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei sau în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ etc.

Contrar acestei jurisprudenţe, prima instanţă, referindu-se la situaţiile supuse analizei judiciare pentru a contura cazul bine justificat, a reţinut o presupusa necesitate a cercetării fondului cauzei.

Astfel, în primul rând, în argumentarea poziţiei sale, instanţa de fond se raportează la o presupusă analiza a oportunităţii soluţiei adoptate de A.S.F. în ceea ce priveşte modalitatea în care instrumentele financiare susţin sau nu planurile de finanţare şi redresare.

Afirmă recurenta că instanţa de fond s-a raportat la un aspect pe care reclamanta nu l-a prezentat, în mod expres, în cererea de suspendare a executării actului administrativ în forma redată în hotărârea atacată. Practic, judecătorul fondului a preluat apărările A.S.F., fără a mai verifica dacă acestea antamează aspecte indicate expres ca motive în susţinerea aparenţei de nelegalitate.

În esenţă însă, instanţa de fond a omis faptul ca aparenţa de nelegalitate constă în chiar refuzul A.S.F. de a supune aprobării instrumentele de finanţare, respingând planurile de finanţare şi redresare prin raportare la neîndeplinirea lor.

Or, obligaţiile ce incumba A.S.F. sunt stabilite în mod expres sub aspect formal şi procedural, neputând fi interpretate ca aspecte de "oportunitate".

Astfel cum a arătat, ambele instrumente financiare pot fi puse în executare doar ulterior momentului la care autoritatea îşi dă avizul asupra lor, obligaţii ce incumba autorităţii in temeiul Directivei Solvabilitate II si Regulamentul Delegat nr. 2015/35.

În mod nelegal a reţinut prima instanţă că, în ceea ce priveşte susţinerile în sensul că ASF a avut în vedere la analizarea planurilor rezultatele controlului finalizat prin decizia nr. 1148/17.09.2021(reclamantele susţin că cerinţele de capital la care s-a raportat ASF sunt ulterioare redactării planului de redresare), că analizarea acestora presupune stabilirea datei de referinţă pe care ASF trebuie să o aibă în vedere pentru identificarea necesarului de capital de solvabilitate al societăţii în procedura de retragere de autorizaţiei de funcţionare, ceea ce presupune o cercetare pe fondul cauzei, care nu se poate realiza însă decât în cadrul acţiunii în anulare.

Concluzia instanţei de fond vine în contradicţie cu prevederile alin. (2) art. 100 din Legea nr. 237/2015 care prevede un termen maxim de 3 luni, începând de la data constatării cu privire la faptul că MCR nu mai este respectat, în care societatea este obligată sa transmită ASF spre aprobare un plan de finanţare pe termen scurt, astfel încât, în termen de 3 luni, MCR să fie din nou respectată.

Conform probelor depuse, societatea a întocmit un plan de finanţare, depus in termenul stabilit de autoritate, neaprobat însă de ASF în termen util, respectiv până la expirarea termenului prevăzut de alin. (2) art. 100 din Legea nr. 237/2015.

Mai arată recurenta că, în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că şi celelalte susţineri ale reclamantei presupun cercetarea fondului cauzei, deoarece instanţa de judecata nu trebuie sa constate care sunt obligaţiile ce incumbă ASF în procedura de retragere a autorizaţiei de funcţionare, deoarece situaţia descrisă de reclamantă vizează un cu totul alt aspect.

Elementul de nelegalitate a cărui aparenţă o susţine recurenta este constituit de faptul că, deşi A.S.F. îşi întemeiază toata argumentaţia pe teza I a art. 110 (A.S.F. consideră că planul de finanţare prezentat este în mod evident neadecvat), în realitate, motivarea sa ar fi fost încadrabilă în teza a doua, deoarece se raportează la "inexistenţa vărsământului la capitalul social" operaţiune ce este însă subsecventă aprobării planurilor de finanţare de către A.S.F.

Astfel, instanţa de fond avea posibilitatea să verifice succint acest motiv de nelegalitate, prin raportare la faptul ca operaţiunea de majorare de capital este supusă aprobării prealabile de către A.S.F, a planurilor de finanţare.

Ori, arata A.S.F. ca "Fată de cele de mai sus, ca urmare a nerealizării măsurilor stabilite în planul de finanţare pe termen scurt şi în planul de redresare, cerinţele de capital minim (MCR) şi de solvabilitate (SCR) nu au fost restabilite, în fapt situaţia financiară a Societăţii este una deteriorată semnificativ dată fiind valoarea negativă a fondurilor proprii deţinute de aceasta."

Arata instanţa de fond, în mod nelegal, că şi susţinerile referitoare la intervenirea instituţiei aprobării tacite în privinţa planurilor de finanţare şi de redresare în condiţiile în care ASF nu le-a analizat în interiorul termenului de 30 de zile de la depunere, vizează cercetarea pe fond a cauzei.

Conform O.U.G. nr. 27/2003, termenul în care ASF era obligată să se pronunţe cu privire la admiterea sau respingerea Planului de Finanţare pe Termen Scurt era de cel târziu 30 zile de la data depunerii cererii de aprobare a fiecărui plan.

Cu atât mai mult cu cât apărările A.S.F. fac referire la o presupusă prelungire a termenului ca urmare a presupusei completări a planurilor cu instrumentele de finanţare, ulterior datei de 06.09.2021 (data la care se împlinea termenul de 90 de zile prevăzut pentru restabilirea M.C.R.).

Or, instanţa de fond avea posibilitatea să se raporteze la termenul de 30 de zile (prevăzut de lege) şi să constate că motivaţia A.S.F. vizează elemente situate temporar mult ulterior împlinirii respectivului termen.

Pentru o analiză completă, referirile A.S.F. vizează chiar şi alt aspect procedural, respectiv aprobarea instrumentelor financiare prevăzute in planurile de finanţare/redresare, procedura distinct prevăzută de normele aplicabile. Faptul ca societatea a solicitat A.S.F. sa avizeze respectivul mecanism de finanţare nu reprezintă o modificare a planului de finanţare, ci materializarea cerinţelor procedurale prevăzute în Regulamentul Delegat (UE) 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

Arata instanţa de fond in mod nelegal ca "Cât priveşte susţinerile referitoare la împrejurarea că în verificarea planurilor (analizarea coeficientului de lichiditate) aufost avute în vedere analize ce exced tematicii de control stabilite prin Decizia nr. 598/06.05.2021, Curtea reţine că analiza acestora implică o stabilire a tematicii de control în baza Deciziei nr. 598/06.05.2021 precum şi o individualizare a măsurii în care analizarea coeficientului de lichiditate se circumscrie tematicii de control, precum şi efectele pe care le pot produce constatările realizate eventual cu depăşirea tematicii de control. Ori, această analiză presupune o cercetare pe fondul cauzei, care nu se poate realiza însă decât în cadrul acţiunii în anulare. Prin unare, această împrejurare nu poate fi valorificată din perspectiva condiţiei cazului bine justificat."

Contrar susţinerilor, nu instanţa de fond este cea care stabileşte tematica de control.

Conform art. 2 pct. 26 din Regulamentul A.S.F. nr. 4/2021 tematica de control (obiectivele/obiectul acţiunii de control) a fost stabilita prin decizia Autorităţii de Supraveghere Financiara nr. 598/06.05.2021.

Judecătorul fondului putea să facă o verificare sumară şi să observe (nu să stabilească) daca analiza şi calculul indicatorului de lichiditate se afla printre obiectivele acţiunii de control, deoarece conform art. 9 din acelaşi Regulament, echipei de control ii revenea obligaţia, conform art. 14 alin. (1) să realizeze verificările specifice "urmărind tematica aferentă controlului".

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, argumentele invocate de reclamantă cu privire la, existenţa, în aparenţă a:

(1) respingerii planurilor de finanţare/redresare, ulterior expirării termenului legal în care A.S.F. avea obligaţia sa se pronunţe asupra lor;

(2) respingerii planurilor de finanţare pe alte considerente decât cele prevăzute de lege, prin invocarea unor aspecte ce fac obiectul unor alte proceduri:

- analiza seriozităţii şi credibilităţii potenţialului investitor, procedura specifica analizării unui proiect de achiziţie nicidecum a unui plan de finanţare/redresare;

- evocarea nereală a depăşirii termenului de restabilire a indicatorilor societăţii, in condiţiile in care A.S.F. a generat aceasta situaţie prin refuzul de a se pronunţa asupra cererilor de aprobare a planurilor de finanţare/redresare in termen util;

(3) declasificării instrumentelor de finanţare pe baza argumentului ca nu ar fi fonduri prevăzute de lege pentru acoperirea MCR, deşi ele dobândeau acest caracter doar in urma unei aprobări exprese a A.S.F., aprobare pe care A.S.F. a refuzat sa o dea;

(4) declasificării instrumentelor de finanţare pe baza argumentului ca "nu i-ar fi fost furnizate documentele necesare cu privire Ia potenţialul achizitor", deşi B. se afla in situaţia descrisa de art. 4 pct. 6 din Regulamentul A.S.F. nr. 3/2016 (depăşire involuntară a unui prag), nicidecum in procedura evaluării unui proiect de achiziţie, reprezintă elementele pe baza cărora instanţa de fond putea proceda la aprecierea cazului bine justificat, acestea oferind indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului de sancţionare, fără ca instanţa să analizeze pe fond conţinutul actului administrativ, respectiv legalitatea şi temeinicia actului. Instanţa de fond avea posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără a prejudicia fondul litigiului.

Instanţa poate să reţină că, în aparenţă, în cuprinsul procedurii, A.S.F. fie a eludat dispoziţii imperative a normelor legale, fie a aplicat alte proceduri de evaluare/aprobare, fie a refuzat cu buna ştiinţă sa se pronunţe in timp util asupra planurilor de redresare/finanţare deşi acestea au fost depuse in termen legal.

Astfel, la nivelul aparenţei, din decizia de sancţionare nu par a fi clarificate şi argumentate suficient aceste chestiuni privind stabilirea neîndoielnică a situaţiilor juridice invocate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., deoarece nu cuprinde analiza si respectiv motivarea asupra argumentelor invocate de reclamantă faţă de:

- pct. 1.2. din Cererea introductiva, respectiv "Respingerea planurilor de finanţare s-a dispus, spunem noi în mod nelegal, reţinându-se că este pusă la îndoială seriozitatea şi credibilitatea potenţialului investitor şi implicit realitatea substanţei măsurilor de finanţare şi redresare propuse prin prisma faptului că "s-a depăşit cu bună ştiinţă termenul de restabilire a indicatorilor societăţii" .

- pct. 1.3. din Cererea introductiva, respectiv "Argumentul ASF în sensul că "fondurile auxiliare nu se încadrează în categoria fondurilor prevăzute de lege pentru acoperirea MCR" este total lipsită de relevanţă juridic, deoarece B. nu a solicitat vreodată A.S.F. o asemenea "inepţie"."

- pct. 1.4. din Cererea introductivă, respectiv "Nu poate fi considerat a fi corect/legal nici argumentul ASF potrivit căruia nu i-ar fi fost furnizate documentele necesare cu privire la potenţialul achizitor, fără a le indica, susţinându-se că Autoritatea ar fi fost pusă astfel în imposibilitatea analizării din perspectiva cerinţelor cu privire la:

- probitatea morală a potenţialului achizitor;

- stabilitatea financiară a potenţialului achizitor,

- sursa licită a fondurilor ori existenţa unor motive rezonabile de o suspecta, în legătură cu proiectul de achiziţie că o operaţiune de spălare de bani ori de finanţare a terorismului este în curs, a avut loc sau se încearcă a se comite ori că proiectul de achiziţie ar putea creşte riscul cu privire la acestea"

În concluzie, susţine recurenta, toate aspectele de mai sus arată că instanţa de fond a încălcat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea 554/2004 — cu privire la "cazul bine justificat".

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

1. Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei vizează nemotivarea hotărârii din perspectiva neanalizării unor argumente expuse la punctele 1.2., 1.3. şi 1.4 ale cererii de chemare în judecată.

Analizând considerentele sentinţei atacate, Înalta Curte constată că, în mod judicios, Curtea de Apel Bucureşti a sintetizat argumentele reclamantelor în susţinerea cererii de suspendare şi le-a grupat în trei categorii, fiecare dintre acestea fiind analizată din perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, prima instanţă a analizat fiecare motiv invocat în acţiune, inclusiv cele expres indicate de recurentă, după cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 1599/08.11.2021 (pagina 12 paragraf ultim).

Instanţa fondului a reţinut că argumentele inserate de recurentă în cererea de chemare în judecată la punctele 1.2, 1.3. şi 1.4 (acesta din urmă făcând trimitere la situaţia potenţialului achizitor), "nu sunt de natură a crea îndoieli serioase asupra legalităţii actului administrativ, având în vedere modalitatea în care autoritatea publică înţelege să evalueze instrumentele financiare (aptitudinea acestora de a susţine planurile de finanţare şi de redresare întocmite de societate) prezentate de societate în susţinerea planurilor prezentate, precum şi alegerea elementelor avute în vedere în cadrul acestei analize (spre ex. rezultatele controalelor efectuate) intră în marja de apreciere a acesteia şi priveşte oportunitatea soluţiei adoptate, iar nu legalitatea actului administrativ. Ori, aspectele legate de oportunitatea soluţiei administrative alese de autoritate nu pot fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ".

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că expunerea foarte amplă a motivelor recurentelor din cererea de chemare în judecată nu este de natură a obliga instanţa la o motivare de aceeaşi dimensiune, de a răspunde fiecărui argument în parte, ci este important ca instanţa învestită cu o cerere de chemare în judecată să îşi motiveze, în fapt şi în drept, soluţia pronunţată, prin exprimarea convingerii sale intime în cadrul propriului raţionament juridic menit să conducă, în mod logic, la soluţia pronunţată.

Pentru ca o hotărâre judecătorească să fie considerată motivată, judecătorul are obligaţia să explice soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă diferitelor argumente ale părţilor care sprijină aceste capete de cerere.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (2) lit. b) C. proc. civ., pronunţând o hotărâre temeinic motivată, sens în care motivul de recurs invocat este nefondat.

2. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine, în esenţă, acest motiv de casare prin prisma aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, afirmând că prima instanţă, în mod nelegal a considerat că argumentele prezentate de reclamante în dovedirea îndeplinirii condiţiei "cazului bine justificat" vizează aspecte ce ţin de analiza pe fond a cauzei, neputând face obiectul controlului judecătoresc în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Instanţa de control judiciar aminteşte că pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlu de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe cel puţin un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia, iar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului graţios, în principiu, elemente de ordin procedural şi care ţin de forma actului şi nu de conţinutul material al acestuia.

În speţă, reclamantele au susţinut existenţa unui caz bine justificat, respectiv aparenţa de nelegalitate a Deciziei ASF nr. 1148 din 17.09.2021 prin preluarea selectivă a unor constatări efectuate de autoritatea pârâtă în cuprinsul actului administrativ menţionat, constatări care, alături de o multitudine de alte elemente de fapt şi de drept, au condus la soluţia de retragere a autorizaţiei de funcţionare pentru Societatea de asigurare B..

De altfel, aspectele de aparentă nelegalitate invocate în susţinerea cererii de suspendare sunt invocate şi în acţiunea în anularea actului administrativ emis de ASF şi care face obiectul Dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Bucureşti.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte reţine că reclamantele nu au invocat în susţinerea cazului bine justificat, vicii de formă sau de vădită nelegalitate a deciziei ASF nr. 1148/17.09.2021, susţinând că prin constatările efectuate, în sensul neîndeplinirii condiţiilor privind planul de redresare financiară, autoritatea pârâtă a încălcat anumite dispoziţii ale Legii nr. 237/2015, ale Regulamentului Delegat nr. 2015/53, ale Directivei nr. 2009/138/CE şi ale Regulamentului ASF nr. 4/2021.

Instanţa de control judiciar constată că toate aceste prevederi legale şi regulamentare conţin norme de drept material care vizează fondul raportului juridic de drept administrativ născut între părţile litigante şi nu vizează aspecte ce ar putea fi decelate cu uşurinţă printr-o sumară cercetare a dreptului dedus judecăţii.

De altfel, recurenta-reclamantă a pretins, în fapt, ca instanţa de contencios administrativ să verifice modalitatea în care autoritatea pârâtă a interpretat documentele justificative emanate de la societatea de asigurare în îndeplinirea planului de redresare, solicitare care excedează noţiunii de aparenţă de nelegalitate şi limitelor la care trebuie să se raporteze judecătorul învestit cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Or, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, aspectele prezentate de reclamante şi reiterate în prezenta cale de atac, urmează a fi avute în vedere şi analizate în acţiunea principală, de anulare a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită în prezenta cauză.

De altfel, prima instanţă a analizat aparenţa dreptului pretins, respectiv a procedat la o analiză prima facie a motivelor de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut, concluzionând că nu există o îndoială cu privire la legalitatea acestuia.

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs constată că nu este incident cazul bine justificat din perspectiva faptului că nu se poate reţine în această procedură sumară un exces de putere al autorităţii în stabilirea măsurii de retragere a autorizaţiei de funcţionare.

Un argument în plus în sprijinul acestei interpretări constă în faptul că împotriva societăţii de asigurare B. s-a deschis procedura falimentului, hotărârea judecătorului sindic fiind definitivă din data de 20 aprilie 2022.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1599 din 8 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2022.