Validity of electronic complaint signatures in judicial disciplinary proceedings and the obligation to allow cure of missing original signatures

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.12.2020, reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 2830/A/15.09.2020 emisă de pârâta Inspecţia Judiciară în dosarul nr. x şi a rezoluţiei inspectorului şef nr. C-20-1534/25.11.2020.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 618 din 20 aprilie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii, anularea rezoluţiilor contestate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Inspecţia Judiciară, pentru continuarea cercetării disciplinare, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa primei instanţe conţine motive contradictorii şi este rezultatul interpretării şi aplicării eronate a normelor de drept material.

Astfel, dispoziţiile art. 199 C. proc. civ. sunt clare şi permit transmiterea prin poşta electronică a cererii de chemare în judecată semnată şi scanată, fără a impune şi obligaţia depunerii la dosarul cauzei a cererii în original sau a aplicării unei semnături electronice. În acest sens pot fi interpretate şi dispoziţiile art. 148 alin. (2), art. 270, art. 268 alin. (1) şi art. 272 Cod procedură, dar şi considerentele deciziilor Î.C.C.J. nr. 34/2017 şi nr. 12/2020, pe care judecătorul fondului ar fi trebuit să le cunoască şi să le aplice în litera şi spiritul lor.

De asemenea, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii pe coroborarea greşită a dispoziţiilor art. 199 cu cele ale art. 200 C. proc. civ., întrucât la alin. (1) nu se prevede decât semnătura (nu în original şi nu electronică, dacă cererea este trasmisă legal prin poşta electronică). Cu toate acestea, nu au fost avute în vedere dispoziţiile alin. (2) care obligau instanţa (Inspecţia Judiciară în acest caz) să solicite reclamantului se complinească eventualele lipsuri ale cererii, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât cererea acestuia îndeplinea condiţiile impuse de dispoziţiile art. 194-197 C. proc. civ.

În finalul cererii de recurs, recurentul a apreciat că prima instanţă, dar şi pârâta, au nesocotit dreptul său constituţional la un proces echitabil şi a subliniat faptul că în cauze similare (sesizări formulate de reclamant împotriva aceluiaşi judecător, C19-4587/2020 şi nr. 20-2456/2020, la fel ca şi în dosarul nr. x/2020) intimata Inspecţia Judiciară a ales să nu invoce lipsa semnăturii electronice.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe. Astfel, sentinţa recurată a confirmat, în mod corect, soluţia de respingere a plângerii prealabile formulate de reclamant împotriva rezoluţiei de clasare pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate prevăzute de lege, aceasta fiind comunicată Inspecţiei Judiciare prin poşta electronică, fără a avea încorporată, ataşată sau asociată o semnătura electronică, iar semnătura de pe documentul transmis prin e-mail nu a fost aplicată în original.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin memoriul înregistrat sub nr. 20-2835 la data de 31.07.2020, reclamantul A. s-a adresat pârâtei Inspecţia Judiciară, ca revenire la lucrarea nr. 20-2456, care era deja soluţionată prin rezoluţia nr. 2183/A/21.07.2020, în cuprinsul sesizării fiind invocate mai multe aspecte privind activitatea domnului judecător B. de la Tribunalul Ilfov, cu referire la dosarul nr. x/2018.

Sesizarea petentului a fost clasată prin rezoluţia nr. 2830/A/15.09.2020, iar plângerea formulată la inspectorul şef a fost respinsă prin rezoluţia nr. C20-1543 din data de 25.11.2020, reţinându-se că aceasta a fost comunicată prin poşta electronică fără a avea încorporată, ataşată sau asociată o semnătură electronică, iar semnătura de pe documentul transmis prin email nu a fost aplicată în original, context în care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică.

Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a rezoluţiilor anterior menţionate, a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile, apreciind că o plângere prealabilă informă sub aspectul semnăturii echivalează cu lipsa acesteia şi a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (2), art. 451 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi ale art. 194 şi art. 196, 199 C. proc. civ.

Astfel, apreciind asupra condiţiilor de formulare a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, Înalta Curte constată că nu există în conţinutul Legii nr. 317/2004 dispoziţii speciale cu privire la condiţiile de validitate a plângerii. Singurele condiţii de validitate la care se referă Legea nr. 317/2004 sunt cele de la art. 45 alin. (1) şi (2) din actul normativ, care privesc însă modul de formulare a sesizării iniţiale, cu săvârşirea abaterii disciplinare.

Potrivit textelor menţionate "(1)Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege."

Legea specială menţionează aşadar, drept condiţii de formă ale sesizării: forma scrisă, semnătura, indicarea datelor de identificare ale autorului, motivarea în fapt.

În lipsa unor norme speciale cu privire la condiţiile de formă ale plângerii împotriva rezoluţiei de clasare, cum corect a observat instanţa de fond, urmează a se aplica regulile ce guvernează situaţiile asemănătoare, respectiv prevederile art. 45 alin. (1) şi (2) redate anterior, concluzionându-se în sensul că şi în cazul plângerii împotriva rezoluţiei de clasare se impun aceleaşi condiţii ale formulării sale în scris, ale inserării datelor de identificare ale autorului şi a motivării şi, la final, cele referitoare la inserarea semnăturii.

Or, astfel cum rezultă din Rezoluţia din data de 25.11.2020, plângerea a fost transmisă de petent în format electronic, conţinând semnătura olografă a acestuia, fără însă ca această semnătură să fie "originală".

Având în vedere că în legătură cu aplicarea semnăturii în original, textul Legii nr. 317/2004 de asemenea nu conţine menţiuni speciale, urmează a se aplica normele generale, respectiv dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. f) şi art. 196 C. proc. civ., care trebuie corelate inclusiv cu dispoziţiile generale ale art. 148 C. proc. civ.: "Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă (…), precum şi semnătura."

Totodată, urmează a fi avute în vedere şi prevederile art. 268 din C. proc. civ., cu denumirea marginală "Rolul semnăturii": "(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă. Acest lucru conduce la concluzia obligativităţii semnării cererii în original de parte, cum în mod corect a concluzionat şi instanţa de fond.

Cu toate acestea, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, Înalta Curte va constata că în cauză nu pot fi ignorate dispoziţiile art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora: "[...] lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe. Dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. În cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea.[...]".

Va constata instanţa de recurs că normele de procedură nu sancţionează lipsa semnăturii originale din conţinutrul cererii cu anularea imediată a acesteia, ci dau posibilitatea părţii să remedieze aceste lipsuri, ceea ce în mod corespunzător ar trebui aplicat şi în procedura reglementată de Legea nr. 317/2004.

Este adevărat că această procedură nu impune o etapă de regularizare a cererii/sesizării specifică procedurilor judiciare, însă dispoziţiile legale menţionate devin pe deplin aplicabile în lipsă de stipulaţie contrară, mai ales în condiţiile în care, potrivit celor anterior menţionate, cererea poate fi depusă inclusiv "prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică, ori prin înscris în formă electronică (...)" (art. 199 alin. (1) C. proc. civ.)

Aşadar, fiind recunoscut faptul că sesizările şi plângerile pot fi înaintate inclusiv prin aceste mijloace de comunicare, care nu asigură în mod necesar transmiterea unei cereri semnată în original (ex. fax, scanată) în mod evident la primirea lor autoritatea competentă va trebui să dea eficienţă inclusiv prevederilor art. 196 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a da posibilitatea petentului să asigure aplicarea semnăturii olografe originale, ori transmiterea unui exemplar original al cererii, prin înştiinţarea acestuia asupra obligaţiilor menţionate.

Că aceasta este interpretarea corectă a legii rezultă inclusiv din aceea că, potrivit normelor de procedură civilă, cererea nu va putea fi niciodată anulată pentru lipsa semnăturii fără informarea în prealabil a titularului cu privire la obligaţia de a semna în original/de a înainta un exemplar semnat în original, în caz contrar sancţiunea anulării apărând disproporţionată în raport de scopul urmărit.

În mod similar, observând că respingerea plângerii împotriva rezoluţiei de clasare reprezintă o sancţiune drastică, de natură a bloca demersul petentului având ca obiect constatarea săvârşirii de către magistrat a unei abateri disciplinare, urmează a se reţine, contrar concluziilor instanţei de fond, că intimata Inspecţia judiciară avea obligaţia de a informa titularul asupra viciilor constatate cu privire la plângerea formulată de acesta şi de a-i da posibilitatea de a le remedia anterior soluţionării, cu atât mai mult cu cât actul conţinea totuşi o semnătură scanată (aspect relevat de menţiunile rezoluţiei din 25.11.2020).

Nu în ultimul rând, Înalta Curte va observa că în cauză prezintă relevanţă inclusiv contextul formulării sesizării către inspecţia judiciară şi ulterior a plângerii împotriva rezoluţiei de clasare dată de inspectorul judiciar, respectiv situaţia epidemiologică generată de pandemia de Covid-19 din anul 2020.

În toată această perioadă instanţele de judecată, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au acceptat ca cererile reprezentând acţiuni, întâmpinări, cereri de apel, recurs sau concluzii scrise să fie comunicate prin e-mail, solicitând părţilor să depună aceleaşi înscrisuri în original, tocmai pentru ca semnătura să fie olografă, pentru a da posibilitatea părţilor să îşi exercite drepturile conferite de lege, iar sancţiunea nulităţii a intervenit numai dacă acestea nu respectau dispoziţiile art. 196 C. proc. civ.

Cum în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a fost înştiinţat, astfel cum impun dispoziţiile art. 196 alin. (2) C. proc. civ., despre obligaţia de a depune un exemplar original al plângerii formulate purtând semnătura olografă, Înalta Curte va aprecia că intimata-pârâtă Inspecţia judiciară a aplicat petentului o sancţiune disproporţionată, neconformă cu normele procedurale menţionate, care îi erau pe deplin aplicabile.

Totodată, prin menţinerea soluţiei Inspecţiei judiciare şi, pe cale de consecinţă, prin constarea faptului că, în realitate, nu a fost parcursă procedura prealabilă obligatorie deoarece plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nu a fost semnată în original, instanţa de fond a dispus la rândul său o măsură disproporţionată, dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale anterior indicate, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prev de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că recurentul a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pe care însă îl apreciază nefondat, câtă vreme nu s-a prezentat o motivare circumstanţiată a acestuia, iar criticile expuse se raportează la aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor legale, circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, întrucât prima instanţă şi-a întemeiat întregul său raţionament pe aprecierea eronată că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, ceea ce a condus la respingerea cererii ca inadmisibilă, nefiind soluţionat fondul cauzei, observând instanţa de recurs că în interpretarea dispoziţiilor art. 451 alin. (3)-(5) din Legea nr. 317/2004 Curtea de Apel Bucureşti este competentă să se pronunţe asupra tuturor aspectelor ce au făcut obiectul sesizării şi ale plângerii, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor şi în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 498 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 618 din 20 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 26 ianuarie 2023.