Denial of expedited hearing for urgent suspension of administrative control mandate; sufficiency of statutory urgency to override standard procedural timelines.

Şedinţa publică din data de 10 iulie 2023

Asupra prezentei contestaţii privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iunie 2023, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat suspendarea efectelor mandatului de control emis de pârâtă şi a controlului însuşi, anunţat prin înştiinţarea nr. 95950/26.03.2023.

Instanţa de fond a stabilit termen pentru judecarea cererii de suspendare la data de 27 iulie 2023.

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2023, reclamanta a solicitat preschimbarea termenului acordat în cauză, cerere respinsă prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată.

1.2. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 iunie 2023, sub nr. x/2023/a1, contestatoarea A. S.R.L. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., prin care a solicitat obligarea instanţei de fond la fixarea unui termen de judecată în perioada 3 – 7 iulie 2023.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, contestatoarea a susţinut că, prin respingerea cererii de preschimbare, instanţa a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 230 C. proc. civ., în raport de motivele pentru care s-a solicitat suspendarea mandatului de control şi a controlului derulat de ANRE şi de împrejurarea că cererile de suspendare se judecă de urgenţă şi cu precădere, conform art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Consideră că, prin respingerea cererii de preschimbare, a fost încălcat dreptul la o judecată efectivă în dosar, primul termen de judecată nefiind stabilit în aşa fel încât să asigure respectarea acestui drept. Potrivit art. 201 alin. (5) C. proc. civ., instanţa de fond avea instrumentele necesare pentru a prescurta termenele procedurale, având posibilitatea stabilirii unui termen urgent, cu citarea părţilor prin mijloace electronice, având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei.

În opinia contestatoarei, respingerea cererii de preschimbare a termenului de judecată reprezintă un veritabil refuz al accesului la justiţie, conducând la încălcarea art. 6 din C. proc. civ. şi a Convenţiei EDO, care reglementează dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen optim şi previzibil. Nepreschimbarea termenului din 27 iulie 2023 într-un termen util lipseşte de conţinut însuşi dreptul legal de a solicita suspendarea executării mandatului de control şi a controlului. În acest sens, contestatoarea solicită a fi avute în vedere considerentele CEDO din cauzele H. contra F., Vernillo c. Franţei, Bucholz c. Germaniei, Zimmerman şi Steiner c. Elveţiei, Milasi c. Italiei.

Consideră contestatoarea că prezenta contestaţie privind tergiversarea procesului îşi găseşte utilitatea, întrucât durata controlului este reprezentată de intervalul de timp scurs între emiterea mandatului de control şi întocmirea procesului-verbal de contravenţie. Intimata ANRE a demarat 12 controale la sediul contestatoarei şi a 2 parteneri ai acesteia, în care durata controlului a fost, în medie, de 10 zile lucrătoare.

În speţă, arată contestatoarea, mandatul de control a fost emis la 23.06.2023, astfel că se poate prezuma că ANRE ar putea emite procesul-verbal în jurul datei de 10.07.2023, motiv pentru care instanţa de fond ar fi trebuit să fixeze un termen de judecată în perioada 3 -7 iulie 2023. În lipsa acestei măsuri, până la termenul din 27 iulie 2023, ANRE va proceda la emiterea procesului-verbal, cu consecinţa rămânerii fără obiect a cererii de suspendare.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei privind tergiversarea procesului

Analizând contestaţia formulată, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, reţinând următoarele considerente:

Potrivit art. 522 alin. (1) şi alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor precizate, se reţine că instituţia juridică de drept procesual civil a contestaţiei privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură, în ipoteza în care se constată că termenul de derulare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri a fost întârziat în mod nejustificat şi pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice. Noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate.

De asemenea, "termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noţiunea de "termen scurt", iar termenul "optim şi previzibil" trebuie interpretat în contextul cerinţelor de eficacitate ale actului de justiţie şi respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul civil.

Înalta Curte constată că cererea de suspendare formulată de reclamantă a primit cel mai scurt termen de judecată alocat completului învestit cu soluţionarea cauzei, astfel cum rezultă şi din încheierea din 28 iunie 2023, prin care a fost respinsă cererea de preschimbare a termenului de judecată, fiind evident că instanţa de fond a ţinut cont de caracterul urgent al cererii şi de motivele expuse în susţinerea acesteia.

Totodată, se constată că, nici în susţinerea cererii de preschimbare a termenului de judecată, nici în motivarea prezentei contestaţii privind tergiversarea procesului, contestatoarea nu a prezentat argumente concrete, demonstrabile, cu privire la necesitatea judecării mai rapide a cererii de suspendare. Susţinerile referitoare la durata medie în care intimata a derulat controale anterioare similare nu reprezintă dovezi incontestabile în sensul că, şi în cazul de faţă, controlul va fi derulat cu aceeaşi celeritate.

Motivele invocatei urgenţe reprezintă supoziţii şi prezumţii ale contestatoarei, întemeiate pe practica administrativă anterioară a ANRE cunoscută de societate, însă nu sunt suficiente pentru a conduce la aplicarea unei proceduri accelerate a soluţionării cererii de suspendare, cu reducerea termenelor procedurale şi a termenului de judecată într-o asemenea măsură încât ar putea fi afectat însuşi dreptul la apărare al părţii oponente şi corecta soluţionare a cauzei. Este adevărat că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 dispun că cererea de suspendare se judecă de urgenţă şi cu precădere, dar, totodată, este de observat că legiuitorul nu a stabilit un termen în acest sens, lăsând la latitudinea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei fixarea primului termen.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că termenul de judecată alocat de Curtea de Apel Bucureşti, în raport de încărcătura instanţei, de obiectul cauzei şi de planificarea şedinţelor de judecată, este unul rezonabil, contestatoarea neprezentând argumente care să probeze incidenţa cazului prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în condiţiile art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului, formulată de contestatoarea A. S.R.L. cu privire la dosarul nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 10 iulie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.