Judge's challenge to reputation-protection decision revived for merits review; inadmissibility exception rejected.

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii nr. 1108 din data de 07.10.2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a admis cererea de apărarea a reputaţiei profesionale formulate de către membrii Comisiei de examinare.

Prin decizia civilă nr. 3657/21.06.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1108 din data de 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, în favoarea Curţii de Apel Bacău, s-a disjuns contestaţia formulată de B. şi s-a dispus înaintarea acesteia către Compartimentul Registratură, în vederea repartizării aleatorii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 117 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile ca neîntemeiată.

S-a admis excepţia lipsei de interes şi s-a respins cererea formulată de către contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem al Magistraturii, ca lipsită de interes.

1.3. Căile de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 117 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Cu ocazia prezentării situaţiei de fapt, a arătat că prima cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei Hotărârii nr. 1108/2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, iar a doua cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea aceleiaşi hotărâri a fost întemeiată pe art. 8 din Legea nr. 554/2004, fiind îndreptată la Curtea de Apel Bacău, ca o cerere distinctă, fără nicio trimitere la dosarul deja existent.

A presupus recurenta-reclamantă că, în temeiul art. 107 din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a doua cerere a fost trimisă completului investit cu soluţionarea primei cereri. Nefiind în discuţie cereri adiţionale, a apreciat că dispoziţiile art. 107 din Regulamentul din 2015 trebuie înţelese ca presupunând constituirea unui dosar separat care să fie repartizat completului iniţial investit, fiind posibilă, ulterior, conexarea celor două dosare. Însă, în cazul dedus judecăţii, cea de a doua cerere de chemare în judecată a fost anexată dosarului ce avea ca obiect prima cerere (contestaţia înregistrată iniţial la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bacău). Aşadar, practic, în dosarul nr. x/2022 se găsesc două cereri de chemare în judecată, cu aceleaşi părţi, acelaşi obiect, dar cauză diferită şi formulate în momente diferite.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a considerat că s-au încălcat vădit normele de procedură, chiar dacă este adevărat că această manieră greşită de repartizare a cererii nu a influenţat soluţia pe care a criticat-o. În final, cererea nou introdusă ar fi fost judecată de către acelaşi complet, potrivit art. 107 din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în plus fiind întrunite şi condiţiile conexării, dar întrezărirea finalului nu justifică înlăturarea unor paşi procedurali. Practic, în dosar se găsesc două cereri distincte, iar instanţa s-a pronunţat asupra uneia. Din aceste motive a apreciat că, în urma casării, ar trebui să fie urmată procedura prevăzută de lege.

În continuare, recurenta-reclamantă a precizat că recursul vizează doar soluţia dată excepţiei lipsei de interes şi consecinţa acesteia, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată, fiind invocate drept motive de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din această perspectivă, a susţinut că a fost nesocotit principiul contradictorialităţii deoarece, în motivarea soluţiei, prima instanţă a invocat Decizia nr. 12/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a reţinut faptul că reclamanta, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate solicita anularea unui act al organului colegial din care face parte, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. Or, unul dintre motivele pe care instanţa şi-a întemeiat soluţia nu a fost supus niciunei dezbateri, nefiind invocat de către pârât şi nici de către instanţă din oficiu, ci doar reţinut direct în considerentele sentinţei.

O altă critică de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 şi următoarele din C. proc. civ. referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond a confundat condiţiile de exercitare a acţiunii civile deoarece lipsa dreptului la acţiune nu poate fi văzută decât din perspectiva dreptului la acţiune în sens material, pentru că în sens procesual, nimeni nu poate fi lipsit de dreptul la acţiune. Aprecierea instanţei potrivit căreia nu i se poate recunoaşte dreptul de a ataca o hotărâre a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu are nicio legătură cu interesul, ci este o chestiune de fond. Dacă nu avea acest drept atunci cererea urma a fi respinsă ca neîntemeiată. Or, cel mult, se putea aprecia că este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Dar interesul, folosul practic, nu are nicio legătură cu eventuala lipsă a dreptului, or a calităţii procesuale.

Pe de altă parte, practica invocată de pârât şi reţinută de către instanţă cuprinde decizii de speţă care nu pot fi considerate obligatorii. În opinia recurentei-reclamante, raţionamentul din Decizia nr. 859/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 contravine în mod vădit dispoziţiilor legale reprezentate de art. 1 alin. (1) şi art. 2, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004. Hotărârea prin care a fost analizată afectarea reputaţiei profesionale este, fără discuţie, un act administrativ neexceptat de la controlul exercitat pe calea contenciosului administrativ. Or, în aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 mai sus indicate, orice persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin hotărârea respectivă se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a cere anularea actului.

A mai arătat că, în condiţiile în care, în prezenta speţă, potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, secţia pentru Judecători poate dispune orice măsură corespunzătoare, textul de lege neexcluzând posibilitatea ca aceasta să fie dispusă împotriva persoanelor vizate de cererea de apărare a reputaţiei profesionale, în mod evident se justifică interesul în a formula cererea de anulare a Hotărârii nr. 1108/07.10.2021.

Totodată, cu privire la faptul că instanţa a apreciat că nu există o dovadă a vătămării contestatorului în drepturile sale, a precizat că argumentul în discuţie nu presupunea o vătămare a unui drept, ci generarea unui risc cu privire la posibilitatea unor măsuri or demersuri ulterioare, vătămătoare pentru recurenta-reclamantă.

În acest sens, a precizat că nu este o simplă supoziţie, ci o realitate acceptată atât de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 859/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi, implicit, şi de către Curtea de Apel Bacău, faptul că, într-un demers ulterior îndreptat împotriva sa, Hotărârea nr. 1108/07.10.2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ar fi reprezentat un punct de plecare, o premisă deja stabilită. Se acceptă, practic, ca într-un demers ulterior, sarcina probei să fie răsturnată, nu iniţiatorul demersului ar fi ţinut să facă dovezi în susţinerea pretenţiilor sale, ci recurenta-reclamantă ar avea posibilitatea de a administra dovezi împotriva a ceea ce s-a reţinut în hotărârea a cărei anulare nu îi este permis să o ceară. Este, aşadar, o vătămare concretă, pe care un judecător cunoscător al importanţei probatoriului într-un demers judiciar, nu o poate ignora.

În continuare, a arătat şi faptul că hotărârea atacată, prin maniera în care au fost redactate o parte a considerentelor sale, îi afectează în mod vădit reputaţia, creând o imagine nefavorabilă în ceea ce o priveşte. Or, instanţa de fond a ales să ignore cu desăvârşire acest argument invocat de reclamantă în combaterea lipsei interesului în formularea cererii.

Un alt argument neobservat de instanţa de fond a fost cel prin care recurenta-reclamantă a arătat că interesul său în anularea hotărârii atacate rezidă şi din necesitatea de a-i fi asigurată posibilitatea exercitării nestingherite a mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, interes care era în egală măsură unul public, dar şi unul personal.

Hotărârea nr. 1108/07.10.2021 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii etichetează într-o manieră negativă un demers firesc, făcut în exercitarea mandatului de membru al C.S.M., un demers ce viza, în deplină corespondenţă cu ordinea de zi a şedinţei respective, tocmai verificarea corectitudinii şi legalităţii desfăşurării unui concurs asupra cărui validare, secţia pentru Judecători era chemată să se pronunţe.

În opinia recurentei-reclamante, Hotărârea atacată reprezintă un precedent periculos pentru independenţa membrilor C.S.M., inducând ideea cenzurării în demersurile pe care ar fi chemaţi, chiar obligaţi să le facă în exercitarea mandatului lor.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a invocat şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la nemotivarea/insuficienta motivare a hotărârii atacate.

A arătat că motivarea soluţiei dată excepţiei lipsei de interes poate fi văzută ca fiind compusă din trei părţi.

În prima parte, instanţă a reprodus art. 30 din Legea nr. 317/2004 şi a citat din Decizia nr. 859/2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fără a prezenta niciun raţionament pentru care a constatat că, în principiu, interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputaţiei profesionale a unui magistrat aparţine exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanşarea procedurii prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004. Această parte vizează mai degrabă calitatea procesuală, iar nu interesul, însă, oricum, raţionamentul este potrivnic dispoziţiilor legii contenciosului administrativ.

A doua parte este singura care, în opinia recurentei-reclamante, pare a avea legătură cu lipsa de interes şi în care instanţa a încercat să evalueze argumentele sale. A făcut-o, însă, eliptic, şi omiţând o bună parte dintre acestea, lăsând neobservate argumentele vizând maniera în care au fost redactate o parte a considerentelor hotărârii atacate şi consecinţa asupra reputaţiei sale, or necesitatea de a îi fi asigurată posibilitatea exercitării nestingherite a mandatului de membru al C.S.M., hotărârea atacată reprezentând un precedent periculos pentru independenţa membrilor C.S.M. Iar în ceea ce priveşte singurul argument la care s-a referit, faptul că hotărârea atacată reprezintă o premisă pentru un alt demers îndreptat împotriva sa, instanţa a făcut o analiză superficială, înlăturându-l cu motivarea lipsei dovezii vătămării.

Totodată, sentinţa menţionează particularitatea în speţă, respectiv dubla calitate a reclamantei, de persoană ale cărei afirmaţii au fost analizate în soluţionarea cererii de apărare a reputaţiei profesionale şi de persoană care a formulat cereri în cadrul aceleiaşi proceduri, cereri respinse, însă nu pe temeiul lipsei interesului or a calităţii, instanţa neexprimându-şi niciun punct de vedere cu privire la acest aspect.

Mai departe, instanţa a reţinut că reclamanta nu a arătat dacă înţelege să invoce un interes public sau unul privat, argumentul neavând legătură cu speţa. O simplă parcurgere a cererii sale, a răspunsului la întâmpinare şi a concluziilor scrise depuse la dosarul de fond demonstrează lipsa de substanţă a afirmaţiei instanţei. Chiar dacă a înţeles să arate că a fost nesocotit şi interesul public, a arătat cu claritate că interesul privat este cel care justifică formularea cererii.

În sfârşit, cu privire la cea de-a treia parte a motivării sentinţei atacate, în care instanţa s-a referit la Decizia nr. 12/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, recurenta-reclamantă a considerat că analogia pe care instanţa a făcut-o cu situaţia din prezenta speţă este una lipsită de temei, neexistând o similitudine suficientă care să justifice această analogie. În opinia sa, Decizia nr. 12/2015 nu vizează, problema interesului în promovarea unei cereri de chemare în judecată, ci una de fond or, cel mult, de calitate procesuală.

Concluzionând, arată că în considerentele soluţiei pronunţată de către instanţa de fond nu se regăsesc raţionamente proprii, nu există o analiză a argumentelor prezentate, fiind reţinute aspecte fără legătură cu excepţia lipsei de interes care nu îndeplinesc exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti.

Faţă de cele prezentate a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante privind existenţa la dosar a două cereri distincte, fără a fi urmată procedura prevăzută de lege întrucât, astfel cum reiese din încheierea de amânare a pronunţării din data de 24.11.2022, aceste chestiuni au fost puse în discuţia părţilor, avocatul recurentei-reclamantei arătând faptul că nu solicită analizarea celor două cereri din perspectiva a două temeiuri diferite, finalitatea urmărită fiind identică. În aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că s-a transmis aceeaşi cerere de chemare în judecată (conţinutul fiind identic) cu adăugarea paragrafului 10 şi cu modificarea temeiului juridic cu pixul, nefiind nicio semnătură pe această modificare.

În continuare, a arătat că nu se poate pune problema încălcării principiului contradictorialităţii, întrucât instanţa de fond nu a făcut altceva decât să analizeze şi să respingă motivat criticile recurentei-reclamante referitoare la modul de soluţionare de către secţia pentru judecători a celor 3 cereri formulate de aceasta (în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii) pentru şedinţa din data de 07.10.2021.

Argumentele instanţei referitoare la posibilitatea unui membru al organului colegial de a ataca hotărârea respectivului organ colegial au fost expuse tot în contextul cercetării interesului recurentei-reclamante în exercitarea prezentei acţiuni prin prisma condiţiei privind afirmarea unui interes legitim privat propriu.

A subliniat faptul că argumentele avute în vedere de instanţă pentru soluţionarea solicitărilor părţilor (motivarea instanţei) nu intră în sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ. care reglementează principiul contradictorialitaţii, părţile având posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege în situaţia în care sunt nemulţumite de soluţia sau de motivarea instanţei. Mai mult, judecătorul care soluţionează cauza în primă instanţă are obligaţia de nu a se antepronunţa sub nicio formă prin exprimarea părerii cu privire la soluţia în cauza pe care a fost desemnat să o judece, astfel că şi din această perspectivă susţinerile recurentei-reclamantei privind pretinsa încălcare a principiului contradictorialitaţii sunt vădit neîntemeiate.

Vădit neîntemeiate sunt şi susţinerile recurentei-reclamante privind pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 32 din C. proc. civ. referitor la interesul în promovarea acţiunii.

În mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca fiind lipsită de interes având în vedere atât specificul procedurii de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor (care implică doar anumite persoane, nu şi terţii ale căror afirmaţii sunt analizate în cadrul acestei proceduri), cât şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la lipsa interesului justificat al unei terţe persoane faţă de procedura de apărare a reputaţiei profesionale (recurenta-reclamantă nefiind parte în această procedură).

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, dreptul la acţiune poate fi exercitat doar în condiţiile prevăzute de lege, iar aceasta nu a dovedit un interes legitim privat care să justifice promovarea demersului judiciar.

A precizat că în ceea ce priveşte condiţiile speciale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, justificarea unui interes este imperios legată de afirmarea unui drept subiectiv, iar anularea unui act administrativ poate fi dispusă numai dacă acesta a produs o vătămare într-un drept ori interes legitim privat, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil prefigurat.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, intimatul-pârât a apreciat că nu este îndeplinită în cauză condiţia referitoare la justificarea unui interes legitim privat, în înţelesul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil prefigurat, lipsa acesteia neputând fi acoperită de interesul public, întrucât acesta nu poate avea decât un caracter subsidiar.

Totodată, a considerat că jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte interesul recurentei-reclamante în promovarea demersului judiciar, pe care a indicat-o prin întâmpinare, este relevantă şi în prezenta cauză. În mod corect instanţa de fond a făcut trimitere şi la Decizia nr. 12/25.05.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, raţionamentul avut în vedere de instanţa supremă la adoptarea soluţiei respective (deşi priveşte autorităţile publice locale) fiind pe deplin aplicabil şi în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., intimatul-pârât a considerat că nu este incident în cauză, hotărârea recurată fiind amplu motivată în raport de motivele invocate de recurenta-reclamantă, cuprinzând argumentele instanţei cu privire la soluţia adoptată, fără a cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, o parte dintre membrii Comisiei de examinare la concursul/examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor, organizat în perioada martie- iunie 2021, au solicitat apărarea reputaţiei profesionale, invocând dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Hotărârea nr. 1108 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători s-au dispus următoarele: s-a respins propunerea de recalificare a cererii de apărare a reputaţiei profesionale ca fiind, în fapt, îndreptată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii; s-a respins solicitarea de constatare a inadmisibilităţii cererii de apărare a reputaţiei profesionale; s-a respins solicitarea privind constatarea nulităţii cererii de apărare a reputaţiei profesionale; s-a admis cererea de apărarea a reputaţiei profesionale formulate de către membrii Comisiei de examinare.

Prin prima cerere de chemare în judecată, înregistrată la data de 15.03.2022, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a contestat legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 1108/2021 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, invocând dispoziţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

Prin decizia civilă nr. 3657 din 21.06.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de A. în favoarea Curţii de Apel Bacău.

La data de 07.10.2022, reclamanta a formulat a doua cerere de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat să se constate nelegalitatea şi netemeinicia Hotărârii nr. 1108/2021 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, cerere care a fost ataşată la dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile ca neîntemeiată. Totodată, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem al Magistraturii, ca lipsită de interes.

Reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei prin care s-a admis excepţia lipsei de interes, invocând motive de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Procedând la analiza criticilor formulate de reclamantă din perspectiva motivelor de casare invocate de aceasta, instanţa de control judiciar reţine că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi legale, se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Prima critică de nelegalitate formulată din această perspectivă vizează încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 107 din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, recurenta-reclamantă criticând modul în care s-a repartizat a doua cerere de chemare în judecată, înregistrată la data de 07.10.2022 pe rolul Curţii de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În opinia sa, în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, se găsesc două cereri de chemare în judecată, cu aceleaşi părţi, acelaşi obiect, dar cauză diferită şi formulate în momente diferite. Din acest motiv, a apreciat că dispoziţiile art. 107 din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti trebuie înţelese ca presupunând constituirea unui dosar separat care să fie repartizat completului iniţial investit, fiind posibilă, ulterior, conexarea celor două dosare.

Înalta Curte reţine că în şedinţa publică din 24 noiembrie 2022, astfel cum reiese din încheierea de şedinţă de la acea dată aflată la dosarul de fond, prima instanţă a pus în discuţia părţilor aceste chestiuni, iar reprezentantul recurentei-reclamante a precizat că al doilea demers judiciar (a două cerere de chemare în judecată) a fost formulat cu acelaşi scop ca şi primul, doar temeiul juridic al cererilor fiind diferit, finalul pentru reclamantă fiind însă acelaşi.

Analizând cele două cereri de chemare în judecată, instanţa de control judiciar constată că acestea diferă doar prin prisma temeiului juridic invocat, iar finalitatea aplicării dispoziţiilor art. 107 din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti este aceeaşi, cum însăşi recurenta-reclamantă recunoaşte prin memoriul de recurs.

Prin urmare, având în vedere că cea de-a doua cerere de chemare în judecată a fost analizată de completul iniţial investit cu soluţionarea primei cereri de chemare în judecată, fiind înregistrată la dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bacău, Înalta Curte apreciază că aceste critici privind maniera greşită de repartizare a cererii nu sunt apte să atragă casarea hotărârii.

În ceea ce priveşte ignorarea principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de control judiciar, în acord cu susţinerile recurentei-reclamante, constată că prima instanţă a reţinut Decizia nr. 12/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deşi nu a fost invocată şi nu a fost pusă în discuţia părţilor chestiunea reţinută în considerentele hotărârii atacate, respectiv faptul că reclamanta, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate solicita anularea unui act al organului colegial din care face parte.

Procedând astfel, instanţa de fond a pus-o pe reclamantă în imposibilitatea de a prezenta argumentele/apărările pe care le considera necesare cu privire la aspectul menţionat anterior, fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, prin nesocotirea principiului contradictorialităţii.

O altă critică de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă a vizat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 şi următoarele din C. proc. civ. referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile.

Analizând această critică, instanţa de control judiciar constată că este fondată, fiind în mod greşit admisă excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

În acest context, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Prin interes se înţelege folosul practic imediat pe care urmăreşte să îl obţină o persoană prin iniţierea/continuarea unui demers judiciar, fiind necesar ca acesta să fie născut şi actual (art. 33 C. proc. civ.), în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea/continuarea acţiunii, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii cererii sale, iar, în măsura în care promovarea unei acţiuni nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Totodată, contenciosul administrativ subiectiv pus la dispoziţia persoanelor fizice presupune ca drepturile sau interesele lor juridice să fie afectate prin actul administrativ atacat sau prin refuzul nejustificat al autorităţilor administrative.

Este greşită interpretarea dată de judecătorul fondului în sensul că interesul de a contesta o hotărâre emisă cu privire la apărarea reputaţiei profesionale a unui magistrat aparţine exclusiv acestuia, în calitate de subiect al raportului juridic specific ce se creează prin declanşarea procedurii prevăzute de art. 30 din Legea nr. 317/2004.

Chiar dacă Hotărârea nr. 1108/2021 din 7 octombrie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, constituie un fapt juridic în raport cu recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că în cuprinsul acestui act administrativ contestat în speţă, au fost analizate faptele personale ale recurentei-reclamante, reţinându-se, printre altele, că prin modalitatea în care a înţeles să se exprime (afirmaţii fără bază factuală), respectiv prin modalitatea în care a acţionat (desfăşurarea evenimentelor a avut loc în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 10.06.2021 a cărei transmisie s-a realizat în direct pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii), nu a făcut altceva decât să arunce o umbră de îndoială, fără un minim suport factual, cu privire la probitatea profesională a judecătorilor membri în cadrul comisiei de examinare. S-a mai reţinut că iniţiativa recurentei-reclamante nu a fost decât aparent una care să tindă la lămurirea unor aspecte vizând legalitatea procedurii de concurs, în fond apărând mai degrabă că urmăreşte discreditarea judecătorilor din comisia de examinare.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamanta dovedeşte un interes în sensul dispoziţiilor legale anterior reţinute, prin admiterea excepţiei lipsei de interes şi respingerea acţiunii ca atare, fiind încălcat dreptul acesteia la un proces echitabil, care reprezintă o garanţie procedurală a drepturilor şi libertăţilor persoanei în faţa instanţelor de judecată, în componenta privind dreptul de acces la justiţie privit ca un drept subiectiv cu un conţinut complex, recunoscut de stat unei persoane şi care presupune alte numeroase drepturi procesuale ale acesteia, legate de actul de înfăptuire a justiţiei.

Faţă de aceste motive, având în vedere soluţia pronunţată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată şi pretenţiile concrete deduse judecăţii, ţinând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfăşoară raporturile litigioase de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, prin admiterea excepţiei lipsei de interes, respingând acţiunea fără a cerceta fondul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de control judiciar va respinge ca nefondate criticile aduse de recurenta-reclamantă din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele motivării prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la excepţia lipsei de interes, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

În ceea ce priveşte apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că le-a răspuns, implicit, în procesul de examinare a recursului declarat de reclamantă, din perspectiva motivului de casare apreciat ca fiind fondat.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamantă, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 117 din 8 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Casează în parte sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Menţine dispoziţiile privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 29 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.