Public procurement conduct guarantees: imprescriptible restitution claims, mandatory internal debt recovery structures, and VAT liabilities on advance payments

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.06.2019, reclamanta Agenţia pentru Agenda Digitală a României a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea încheierii nr. 4/03.06.2019 şi, în consecinţă, anularea în parte a Deciziei nr. 2/20.03.2019 emisă de Curtea de Conturi a României, precum şi suspendarea aplicării masurilor contestate din Decizia nr. 2/2019 şi a încheierii nr. 4/03.06.2019 până la data soluţionării definitive a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 115 din 21 februarie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Agenţia pentru Agenda Digitală a României în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Anulează în parte încheierea nr. 4/03.06.2019 şi Decizia nr. 2/20.03.2019, ambele emise de pârâta Curtea de Conturi a României, doar în ceea ce priveşte măsura nr. I.1 din Decizia nr. 2/20.03.2019.

Suspendă în parte executarea Deciziei nr. 2/20.03.2019 a Curţii de Conturi a României, doar în ceea ce priveşte măsura nr. I.1.

Respinge în rest acţiunea."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta Autoritatea pentru Digitalizarea României cât şi pârâta Curtea de Conturi a României, ambele criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. Faţă de considerentele pe care se întemeiază hotărârea instanţei de fond, AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMÂNIEI susţine că aceasta este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. (1) alin. (8) C. proc. civ.

Astfel, referitor la măsura nr. I.3 pct. 1 din Decizia nr. 2/20.03.2019 instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că: "... reclamanta nu contestă măsura dispusă de pârâtă..." (în speţă Curtea de Conturi). Contrar celor reţinute de instanţa de fond, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a dezvoltat motivele de fapt şi de drept pentru care este nelegală măsura nr. I.3 pct. 1 din Decizia nr. 2/20.03.2019, solicitând în mod expres anularea măsurii prevăzută la nr. I.3 pct. 1 din decizia Curţii de Conturi.

Totodată, instanţa de fond constată că: "abaterile pentru remedierea cărora a fost dispusă măsura anterior enunţată au fost consemnate în Raportul de control al Curţii de Conturi a României (pag. 29-57) şi vizează faptul că, la data de 31.12.2017, A.A.D.R. (la momentul controlului) deţinea în patrimoniu creanţe rezultate în urma desfăşurării obiectului său de activitate, cu vechime mai mare de un an, la nivelul sumei totale de 2.088.472 RON " şi reţine că la nivelul AADR nu a fost elaborată şi aprobată o procedură operaţională privind colectarea creanţelor care să prevadă etapele de parcurs, inclusiv prin executare silită.

În structura organizatorică a AADR nu a existat niciun compartiment de executare silită, neavând atribuţii şi competenţe în domeniul executării silite, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completaările ulterioare şi nu dispunea de o structură de specialitate distinctă cu atribuţii în recuperarea creanţelor, în sensul dipoziţiilor Codului de procedură fiscală. Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, pentru recuperarea creanţelor, începând cu data de 12.03.2014, au fost emise somaţii de plată, urmate de acţionarea debitorilor în instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1013 - 1022 C. proc. civ., solicitându-se emiterea unor ordonanţe de plată prin care debitorii să fie obligaţi la plata acestor creanţe.

Urmare procedurii de recuperare a creanţelor, în practică au luat naştere următoarele situaţii:

- o parte dintre debitori au formulat contestaţii la executare;

În ceea ce priveşte soluţiile instanţelor de judecată nu a existat o practică unitară, în sensul că au existat atât respingeri ale acţiunilor formulate de către debitori cu menţinerea actelor de executare silită ca fiind temeinice şi legale, cât şi admiteri ale contestaţiilor la executare cu consecinţa anulării actelor de executare silită.

- conducerea AADR, de la acea dată, a emis Decizia nr. 184/10.10.2014, prin care la 2 angajaţi li s-au acordat atribuţii de executare fiscală, contrar prevederilor Legii nr. 207/2015;

Totodată, în lipsa unor organe de executare proprii, titlurile executorii au fost transmise spre punere în executare prin executor judecătoresc.

Având în vedere cele de mai sus, legiuitorul a statuat prin art. 220 alin. (2) Codul de procedură fiscală faptul că: " Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită", dându-se astfel posibilitatea la exercitarea măsurilor de executare silită prin executori fiscali, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 220 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

De asemenea, reclamanta a prezentat organelor de control ale Curţii de Conturi a României documente care atestă modul în care a înţeles să întreprindă măsuri în sensul recuperării creanţelor cuvenite acesteia de la debitori, prin mai multe forme de executare.

Totodată, în ceea ce priveşte afirmaţia instanţei de fond potrivit căreia raportat la ..măsura nr. I.3 pct. 2, 3, 4. 5. 6. 8 şi 9 reclamanta nu contestă aspectele constatate de echipa de control, dar susţine inutilitatea constituirii unui compartiment ...", arată faptul că şi această concluzie este lipsită de temei, întrucât, în acţiunea formulată, la paginile 12-19 sunt arătate toate motivele de nelegalitate ale măsurii nr. I.3 pct. 2, 3, 4, 5, 6, 8 şi 9.

Dovada faptului că hotărârea instanţei de fond este dată cu plicarea greşită a normelor de drept material o reprezintă, fără tăgadă, faptul că instanţa de fond nu a luat în seamă demersurile efectuate de către recurenta reclamantă, dovedite cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv:

- executarea silită a creanţelor preluate de la ASSI a început prin constituirea dosarelor de executare silită înăuntrul termenului de prescripţie, urmat de instituirea măsurii popririi pe conturile debitorilor. Considerăm că, prin interpretarea art. 227 alin. (5) din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015 cu modificările şi completările ulterioare), legiuitorul dă posibilitatea organului de executare fiscală să aplice succesiv sau concomitent măsurile de executare silită şi anume, executarea silită asupra oricăror conturi bancare sau asupra bunurilor aflate în proprietatea debitorului.

- la art. 227 alin. (1) legiuitorul a stabilit că executarea silită se poate întinde asupra veniturilor (prima modalitate de executare silită aplicată de AADR), cât şi cea asupra bunurilor proprietate a debitorului.

- alegerea formei de executare silită fiscală a rămas la latitudinea conducerii AADR (la momentul începerii recuperării creanţelor), care a apreciat că modalitatea de recuperare a creanţelor fiscale cea mai rapidă şi mai puţin costisitoare este măsura instituirii popririi pe conturile debitori, în cadrul procedurii de executare silită putându-se folosi succesiv modalităţile de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală.

Totodată, în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că: "Mai mult decât atât, reclamanta A.A.D.R. justifică apelarea la serviciile executorului judecătoresc urmare a volumului mare de creanţe (circa 1.800 de cazuri), timpului redus până la împlinirea termenului de prescripţie al acestora (31.12,2014), lipsei compartimentului de specialitate şi/sau organ de executare propriu, precum şi numărului redus de personal. Curtea constată însă că aceste susţineri ale reclamantei sunt în contradicţie cu refuzul nejustificat al acesteia de a duce la îndeplinire măsura dispusă de subscrisa-pârâtă cu privire la înfiinţarea unui compartiment de specialitate."

Apreciează că aspectele reţinute de instanţa de fond sunt vădit neîntemeiate, în condiţiile în care reclamanta a probat şi dovedit faptul că a întreprins toate măsurile de executare silite prevăzute de lege pentru recuperarea creanţelor indicate de Curtea de Conturi, conform legislaţiei în vigoare.

Mai mult, situaţia creată a fost una singulară, nu se justifică înfiinţarea unui compartiment de executare silită, întrucât la nivelul instituţiei nu vor mai exista sume/creanţe de recuperat, asflel un compartiment cu asemenea atribuţii nu şi-ar găsi rolul în structura Autorităţii.

Totodată, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că reclaamnta nu s-a rezumat doar la o singură formă de executare, ci a întreprins toate formele de executare prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru recuperarea acestor creanţe.

Executarea silită continuă în dosarele de executare silită în care nu s-au recuperat în totalitate creanţele, actele de executare silită producând efecte juridice şi la acest moment până la recuperarea integrală a acestora.

Cu privire la măsurile dispuse la punctele nr. 1.4. si II. 1. din Decizia nr. 2/20.03.2019, în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că: "Curtea de Conturi a României constată că abaterile pentru remedierea cărora au fost dispuse aceste măsuri sunt consemnate în Raportul de control (pag. 57-70) şi privesc faptul că reclamanta A.A.D.R. avea reflectate în evidenţa contabilă ta 31.12.2017, plăţi efectuate în avans de către operatorii economici, ca şi condiţii obligatorii preliminare depunerii cererilor pentru prestarea unor servicii de către entitatea publică.

Pentru aceste sume încasate cu titlu de avansuri, reflectate în contul contabil 419 "Clienţi creditori", A.A.D.R. nu a emis facturi plătitorilor, ceea ce a condus la neevidenţierea taxei pe valoare adăugată colectată şi, implicit, la denaturarea sumei reprezentând taxa pe valoarea adăugată de plată aferentă fiecărei perioade de raportare."

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, pentru avansurile încasate a fost demarată acţiunea de facturare, procedura a fost îngreunată ca urmare a volumului foarte mare de date ce trebuie analizate (peste 30.000 de clienţi), cât şi datorită activităţilor generate de modificările legislative apărute în perioada 2019/2020, respectiv cea de înfiinţare a ADR şi desfinţare a AADR (H.G. nr. 89/2020), care s-au derulat de asemenea într-un interval mare de timp.

În ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele nr. 1.7 si II.2 din Decizia nr. 2/20.03.2019, reclamanta şi-a întemeiat susţinerile pe dispoziţiile Contractului colectiv de muncă x/02.06.2018 înregistrat la Inspectoratul teritorial de muncă x/25.06.2018.

În consecinţă, a invocat Decizia ICCJ nr. 17/2016 tocmai raportat la aspectele privind stabilirea întinderii prejudiciului creat şi la dispunerea recuperării acestuia, deoarece această hotărâre judecătorească stabileşte că, o decizie a Curţii de Conturi a României nu lipseşte de efecte clauzele contractului colectiv de muncă prin care acele drepturi au fost stabilite.

Mai mul decât atât, o serie de prevederi din Contractul colectiv de muncă nr. x/02.06.2018 au fost menţinute ulterior de către instanţele de judecată.

Învederează instanţei de recurs principiul aplicării dreptului mai favorabil, deoarece în cazul incidenţei a două acte normative care reglementează acelaşi drept şi niciunul nu este abrogat, se aplică cu prioritate actul cu prevederi mai favorabile.

3.2. CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 115/21.02.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate cu privire la soluţia prin care s-a admis cererea de anulare a măsurilor de la pct. 1.1 din Decizia nr. 2/2019 emisă de Curtea de Conturi a României şi rejudecând pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Apreciază ca fiind nelegală soluţia primei instanţe prin care a anulat măsurile de la pct. I. 1, întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la prescripţie prevăzute în Decretul nr. 167/1958, art. 2502 Noul C. civ. şi art. 1064 C. proc. civ., motive ce atrag casarea hotărârii în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin măsura de la pct. I. 1. din Decizia nr. 2/20.03.2019 emisă de către Departamentului XI, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr. 4/03.06.2019 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, s-au dispus, în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sarcina conducerii entităţii verificate, următoarele: "Pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 1:

1. Conducerea AADR va lua măsuri pentru virarea la bugetul de stat a sumei de 430.802,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiilor de bună conduită în sistemul electronic de achiziţii publice care au fost încasate de la fumizori/executanti/prestatori în perioada 2004-2006 şi pentru care s-a împlinit termenul legal de prescriere a dreptului de a fi solicitate.

În vederea reflectării unei imagini fidele a patrimoniului, conducerea AADR va lua măsuri pentru îmbunătăţirea controlului intern prin elaborarea, aprobarea şi implementarea unei proceduri operaţionale cu privire la întregul proces specific garanţiilor (indiferent de natura acestora) constituite în favoarea entităţii, respectiv de la momentul constituirii până la eliberarea acestora şi eliminarea din evidenţa contabilă a instituţiei."

Măsura de la pct. 1.1 din Decizia nr. 2/20019 are două subpuncte care stabilesc în sarcina entităţii doua obligaţii distincte, iar instanţa de fond a analizat legalitatea întregii măsuri şi a dispus anularea acesteia doar prin raportare la primul subpunct referitor la virarea la bugetul de stat a sumei de 430.802,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiilor de bună conduită.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea subpunct de la pct. I. 1 referitor la îmbunătăţirea controlului intern prin elaborarea, aprobarea şi implementarea unei proceduri operaţionale cu privire la întregul proces specific garanţiilor (indiferent de natura acestora) constituite în favoarea entităţii, instanţa de fond nu a motivat în niciun fel care sunt motivele de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 - hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale:

Consideră că instanţa de fond în mod greşit asimilează garanţia de bună conduită prevăzută de O.G. nr. 20/2002 cu garanţia de bună conduită la care face referire Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/2015 şi implicit caracterul imprescriptibil al acesteia prin raportare la prevederile art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Garanţia de buna conduită la care face referire Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/2015 este acea garanţie care este depusă de cel care formulează contestaţie/plângere împotriva rezultatului procedurii de licitaţie conform O.U.G. nr. 51/2014.

Depunerea garanţiei de bună conduită este o condiţie impusă de legiuitor pentru înregistrarea în sistemul electronic de achiziţii publice.

Depunerea garanţiei de bună conduită prevăzută O.U.G. nr. 51/2014 la care face referire Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/2015 este o condiţie impusă de legiuitor operatorului economic care a participat la licitaţie, pentru depunerea contestaţie/plângerii împotriva rezultatului procedurii de licitaţie conform O.U.G. nr. 51/2014.

Garanţiile de bună conduită la care se referă măsura de la punctul 1.1 subpunctul 1 au fost constituite în temeiul O.G. nr. 20/2002 care a fost abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006, iar O.U.G. nr. 34/2006 nu mai instituia obligaţia plăţii garanţiei de bună conduită aşa cum era prevăzută de art. 11 din O.G. nr. 20/2002.

Conform art. 32 din normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice (1) în vederea protejării sistemului electronic de achiziţii publice de orice încălcare a normelor şi procedurilor de utilizare şi securitate ale sistemului electronic, orice furnizor, executant sau prestator are obligaţia de a constitui o garanţie de buna conduita în sistemul electronic de achiziţii publice. (2) Orice furnizor, executant sau prestator are obligaţia de a avea constituita garanţie de buna conduita în sistemul electronic de achiziţii publice pe întreaga perioadă în care este înregistrat în sistemul electronic de achiziţii publice. (3) Cuantumul garanţiei de buna conduita va fi stabilit în RON de operatorul sistemului electronic de achiziţii publice, în funcţie de necesităţile de dezvoltare, operare şi administrare ale sistemului electronic de achiziţii publice şi cerinţele de securitate adecvate ale acestuia.

Din interpretarea prevederilor legale de mai sus rezultă că acesta garanţie de bună conduită este de fapt o taxă pentru înscrierea operatorilor economici în sistemul electronic de achiziţii publice, şi pe cale de consecinţă aceasta nu reprezintă o garanţie în sensul prevăzut de legiuitor în art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi nici nu poate fi asimilată cauţiunii pentru a fi aplicabile prevederile art. 2502 alin. (1) teza finală din Noul C. civ. referitor la imprescriptibilitatea acţiunii ce are ca obiect un drept subiectiv ocrotit.

Urmare a controlului efectuat de subscrisa la intimata - reclamantă s-a constatat că în cadrul activităţilor de inventariere desfăşurate în perioada supusă controlului, soldul contului contabil 4622 "Creditori peste 1 an garanţii de bună conduită" nu a fost inventariat, aşa cum este prevăzut la punctul 28 din O.M.F.P. nr. 2861/2009 cu privire la organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, respectiv: "Creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse verificării şi confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii care deţin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit 'Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise".

Având în vedere că de la data abrogării O.G. nr. 20/2002 (anul 2006), data de la care nu se mai impunea plata garanţiei de bună conduită, şi până la data controlului efectuat de subscrisa au trecut mai bine de 10 ani, în mod corect s-a apreciat de către subscrisa că sumele respective ar fi trebuit virate la bugetul de stat, fiind intervenit termenul de prescripţie.

Aceste sume de bani constituite cu titlu de garanţie de bună conduită reprezintă o taxă pentru înscrierea operatorilor economici în sistemul electronic de achiziţii publice şi nu o garanţie în sensul prevăzut de legiuitor la art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care consideră că sunt supuse termenului de prescripţie de 3 ani, termen care a început să curgă de la data abrogării O.G. nr. 20/2002, dată de.la care aceste garanţii de bună conduită nu mai erau obligatorii de a fi constituite/menţinute.

Măsura de la pct. I. 1 subpunctul 2 a fost dispusă pentru ca pe viitor intimata - reclamantă să nu se mai regăsească în situaţii asemănătoare şi anume de a avea înregistrate în conturi sume de bani pentru care nu mai există obligaţie legală de constituire.

Având în vedere că nu mai exista obligaţia constituirii şi menţinerii garanţiei de bună conduită prevăzută de O.G. nr. 20/2002, intimata - recurentă ar fi trebuit să verifice dacă mai există operatorii care au constituit garanţiile de bună execuţie-şi să dispună după caz restituirea acestor garanţii de bună conduită sau să dispună virarea sumelor la bugetul de stat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23.03.2022, recurenta-pârâtă CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 7.04.2022, recurenta-reclamantă AUTORITATEA PENTRU DIGITALIZAREA ROMÂNIEI a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

5. Aspecte de fapt relevante în cauză

În perioada 05.09.2018 - 30.10.2018 Curtea de Conturi a României a efectuat în cadrul Agenţiei pentru Agenda Digitală a României acţiunea de control privind situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi efectuării cheltuielilor.

În urma acestui control, Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 2/20.03.2019 prin care s-a dispus în sarcina Agenţiei pentru Agenda Digitală a României (AADR) aplicarea mai multor măsuri cu termen de realizare în data de 31.05.2019.

În fapt, s-au dispus, printre altele, în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele:

- măsura prevăzută la pct. I.1 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 1 din decizie), constând în: conducerea AADR va lua măsuri pentru virarea la bugetul de stat a sumei de 430.802,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiilor de bună conduită în sistemul electronic de achiziţii publice care au fost încasate de la furnizori/executanţi/prestatori în perioada 2004-2006 şi pentru care s-a împlinit termenul legal de prescriere a dreptului de a fi solicitate;

- măsura prevăzută la pct. I.3 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 3 din decizie), constând în: conducerea AADR va lua măsuri în vederea emiterii deciziei pentru aprobarea formularelor necesare şi instrucţiunilor de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetare ale instituţiei', precum şi a modelului legitimaţiei de executor fiscal, conform prevederilor art. 342, alin. (1) şi (4) din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015; conducerea AADR va efectua o analiză a cadrului legal care reglementează activitatea de executare silită şi a activităţii desfăşurate de AADR în acest domeniu şi va constitui un compartiment specializat în recuperarea creanţelor AADR în conformitate cu prevederile legale; conducerea AADR va dispune o analiză a cauzelor şi împrejurărilor care au condus la nerespectarea de către personalul cu atribuţii în recuperarea creanţelor a prevederilor Codului de procedură fiscală, în sensul neaplicării tuturor metodelor de executare silită şi va dispune măsuri pentru elaborarea procedurilor de control intern în ceea ce priveşte activitatea de executare silită prevăzută de Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, iar structurile de specialitate le vor implementa; conducerea AADR va efectua o analiză a tuturor acţiunilor de executare silită efectuate pentru fiecare debitor în parte comparativ cu situaţia în care ar fi fost aplicate ca atare la momentele de timp corespunzătoare, consecutiv şi/sau concomitent, celelalte măsuri de executare silită prevăzute de Codul de procedură fiscală dar neaplicate de AADR, iar dacă se va constata că inacţiunile personalului cu atribuţii în recuperarea creanţelor au generat pierderi entităţii, conducerea AADR va proceda la stabilirea nivelului acestora şi va dispune măsuri pentru recuperarea lor, împreună cu foloasele nerealizate; conducerea AADR va efectua o analiză în vederea identificării cauzelor şi împrejurărilor care au condus la înregistrarea de către AADR în perioada 2014-2015 a unor cheltuieli neeconomicoase, având în vedere faptul că deşi dispunea de personal de specialitate, s-a optat pentru achiziţia unor servicii de executare silită a creanţelor din partea unui executor judecătoresc şi va dispune măsuri în consecinţă; de asemenea, AADR va efectua un punctaj cu executorul judecătoresc în cauză, în vederea stabilirii stadiului fiecărui dosar de executare silită, dar şi a modului în care executorul judecătoresc şi-a îndeplinit obligaţiile legale, iar dacă se va constata că au fost efectuate plăţi către executorul judecătoresc pentru dosare de executare aferente unor debitori care au fost radiaţi înainte de a fi predate executorului judecătoresc, conducerea AADR va proceda la stabilirea nivelului acestora şi va dispune măsuri pentru recuperarea lor, împreună cu foloasele nerealizate; conducerea AADR va dispune şi urmări actualizarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a instituţiei în ceea ce priveşte stabilirea atribuţiilor referitoare la activitatea de urmărire şi încasare a creanţelor; conducerea AADR va efectua o analiză cu privire la majorările de întârziere şi va proceda la înregistrarea în evidenţa contabilă a sumelor pentru care au fost emise titluri de creanţă până la data de 12.04.2014 şi au rămas neîncasate.

Totodată, conducerea AADR va lua toate măsurile în vederea calculării pentru fiecare debitor în parte a majorărilor de întârziere pentru perioada 12.04.2014 la zi, emiterea titlurilor de creanţă, comunicarea acestora debitorilor, precum şi înregistrarea lor în contabilitatea AADR; conducerea AADR va efectua o analiză cu privire la majorările de întârziere înregistrate în conturile de creanţe "461.01 Debitori diverşi sub un an" şi "461.02 Debitori diverşi peste un an", pentru care nu au fost prezentate documente privind izvorul acestora, măsurile luate pentru recuperarea lor etc. şi va lua măsurile legale în scopul încasării; conducerea AADR va proceda la reproiectarea sistemului de control intern în ceea ce priveşte activitatea de recuperare a creanţelor şi va dispune măsuri de implementare a acestuia, iar structurile de specialitate le vor implementa;:

- măsura prevăzută la pct. I.4 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 4 din decizie), constând în: conducerea AADR va lua măsuri pentru emiterea facturilor aferente avansurilor încasate cuprinse în eşantionul verificat de echipa de control, va înregistra în evidenţa contabilă TVA colectată aferentă şi va plăti către bugetul de stat suma de 63.433,54 RON, respectiv majorări de întârziere în sumă de 7.332,87 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 3.703,27 RON; conducerea AADR va dispune măsuri pentru verificarea întregului sold al contului contabil 419, procedând în consecinţă la emiterea facturilor, înregistrarea în contabilitate a TVA, calcularea majorărilor/penalităţilor pentru întârzierile înregistrate faţă de exigibilitatea taxei aferentă avansurilor încasate;

- măsura prevăzută la pct. II.1 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate tot la pct. 4 din decizie), constând în: pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 4, conducerea entităţii va efectua o analiză asupra tuturor operaţiunilor până la zi în vederea stabilirii valorii totale a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere şi va dispune măsuri pentru recuperarea acesteia;

- măsura prevăzută la pct. I.7 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 7 din decizie), constând în: conducerea entităţii va dispune măsuri, iar structurile de specialitate le vor implementa, pentru modificarea prevederilor din contractul colectiv de muncă referitoare la dreptul angajaţilor aflaţi în delegaţie sau detaşare în ţară de a beneficia de diurnă, astfel încât prevederile acestuia să fie în acord cu cele legale în domeniu;

- măsura prevăzută la pct. II.2 (prevăzută pentru remedierea abaterilor consemnate tot la pct. 7 din decizie), constând în: conducerea entităţii va efectua o analiză asupra tuturor operaţiunilor până la zi în vederea stabilirii întinderii prejudiciului şi va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare potrivit legii.

Aceste măsuri au făcut obiectul contestaţiei nr. 103/08.04.2019, prin care s-a solicitat totodată şi decalarea termenului de realizare pentru măsura nr. 1.3 pct. 10.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României a respins, prin încheierea nr. 4/03.06.2019, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României, menţinând măsurile stabilite în sarcina acesteia, cu excepţia măsurii nr. 1.3. punctul 1, pentru care Comisia de soluţionare a admis rectificarea temeiului legal.

Prin acţiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta a solicitat instanţei de judecată să dispună anularea încheierii nr. 4/03.06.2019, anularea în parte a Deciziei nr. 2/20.03.2019 emise de Curtea de Conturi a României şi suspendarea aplicării măsurilor contestate din Decizia nr. 2/2019 şi a încheierii nr. 4/03.06.2019 până la data soluţionării definitive a cauzei.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la recursul declarat de către reclamantă, ADR invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motivul invocat trebuie să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate.

Referitor la măsura dispusă la pct. I. 3 din Decizia nr. 2/2019, abaterile constau în aceea că:

- la 31.12.2017 reclamanta deţinea în patrimoniu creanţe cu vechime mai mare de 1 an;

- la nivelul autorităţii nu s-a elaborat o procedură operaţională de recuperare a creanţelor, care să prevadă etapele de parcurs, inclusiv executarea silită, iar formularele utilizate în cadrul AADR nu au fost aprobate prin decizie a ordonatorului de credite potrivit Codului de procedură foscală vechi şi cel nou;

- în perioada 2014 -2015; reclamanta a efectuat cheltuieli neecnomicoase, deşi deţinea personal cu atribuţii de executare silită a creanţelor, optând pentru un executor judecătoresc;

- nu a fost organizată activitatea de recuperare a creanţelor prin executarea silită a debitorilor, cu aplicarea normelor de procedură fiscală (vechi şi noi). S-au trimis somaţii dar nu a fost continuată procedura de poprire, nu s-au solicitat relaţii despre debitori/situaţia lor juridică.

- cu privire la majorările de întârziere s-a reţinut că deşi s-au comunicat debitorilor nu s-au înregistrat în contabilitate şi ulterior lunii martie 204 nici nu s-au mai calculat majorări

Înalta Curte constată că textul art. 220 din Legea 207/2015 prevede:

"Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice, inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.(...)"

Pe de altă parte însă, textul din vechiul Cod dispunea:

,,(3) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de A. - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod."

Reclamanta a subliniat că a elaborat un proiect de modificare a organigramei în care sunt prevăzute modificări în departamentul economic şi juridic, astfel că nu se impune înfiinţarea unui compartiment pentru recuperare creanţe iar art. 220 din Codul de procedură fiscală reglementează doar posibilitatea/dreptul de a executa creanţele prin executori fiscali organizaţi în compartimente de specialitate, nu şi obligaţia de a acţiona astfel. Cu privire la acţiunile de executare silită, potrivit H.G. nr. 1132/2013 care reglementează structura organizatorică a ADR, nu sunt prevăzute structuri de specialitate pentru executarea silită a creanţelor. De asemenea, conform art. 227 alin. (5) Cod de procedură fiscal: "În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod. (...)"

Cu privire la Măsura I.3, sub toate aspectele contestate, instanţa de fond a avut în vedere disp. art. 220 alin. (3) Codul de procedură fiscală, reţinând că legiuitorul nu reglementează o posibilitate de a executa prin executori fiscali, ci executarea se poate realiza prin una din cele două forme de executare silită:

- pentru cele care nu au organe de executare silită proprii, se pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central sau, după caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul local, după caz - art. 226 alin. (11) Codul de procedură fiscală.

- pentru cele care au organe de executare silită, executarea silită se realizează de acestea prin intermediul compartimentelor de specialitate - art. 220 alin. (3) Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte apreciază că este corectă susţinerea potrivit căreia, întrucât reclamanta A.A.D.R. nu a transmis titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central, aceasta trebuia să desfăşoare activitatea de executare silită prin intermediul unui compartiment de executare silită.

De asemenea, cu privire la măsurile întreprinse de A.A.D.R. în cadrul procedurii de executare silită, rezultă din actele dosarului faptul că aceasta nu a dispus de toate măsurile de executare posibile stabilite de Codul de procedură fiscală.

Referitor la motivele pentru care a decis să apeleze la serviciile unui executor judecătoresc în vederea recuperării sumelor datorate de debitori, judicios s-a reţinut că ele sunt în contradicţie cu refuzul nejustificat de a duce la îndeplinire măsura dispusă de Curtea de Conturi cu privire la înfiinţarea unui compartiment de specialitate.

Trebuie subliniat totodată faptul că, în prezenta cauză, nu chestiunea legalităţii este pusă la îndoială, ci faptul că nu e vorba de o cheltuială economicoasă.

În acest sens, s-a constatat faptul că stabilirea cuantumului cheltuielilor neeconomicoase a avut în vedere sumele achitate executorului judecătoresc pentru dosarele predate acestuia în perioada 2014 - 31.12.2015 şi în cazul cărora nu au fost recuperate până la data controlului creanţele entităţii.

Înalta Curte validează raţionamentul instanţei de fond, constatând la rândul ei că, pentru aceste sume, achitate în avans executorului judecătoresc, reclamanta A.A.D.R. nu a prezentat stadiul fiecărui dosar în parte, nefiind astfel în măsură de a estima probabilitatea de încasare a acestor creanţe, precum şi a cheltuielilor de executare. Astfel, conform Anexei nr. 1 la "Nota - cu privire la tratamentul aferent debitelor restante (creanţe)", întocmită în comun de către Serviciul Economic, Achiziţii Publice şi Compartimentul Juridic, în perioada 2014 - 31.12.2015 au fost predate dosare de executare silită ale căror creanţe însumau 1.597.106,59 RON. Din acest debit predat, executorul judecătoresc a recuperat suma de 796.787,98 RON, respectiv 49,88%.

În ceea ce priveşte cheltuielile de executare, acestea au fost recuperate de către A.A.D.R. în proporţie de 37,19% (15.082,33 RON din totalul de 40.548 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor achitate executorului judecătoresc).

Aşadar, corect s-a arătat prin hotărârea recurată faptul că, în perioada 2014-31.12.2015, conducerea reclamantei AADR a suportat din bugetul instituţiei cheltuieli în sumă de 20.336 RON aferente unui număr de 164 dosare pentru care nu au fost încasate debitele şi recuperate cheltuielile de executare (124 RON/dosar).

Referitor la procedura de executare silită a creanţelor parcursă de către entitatea verificată, sunt de asemenea judicioase reţinerile instanţei de fond potrivit cărora, atâta timp cât reclamanta nu a dispus prin organigramă de o structură de specialitate distinctă cu atribuţii în recuperarea creanţelor, cu consecinţe asupra recuperării creanţelor, măsura dispusă de către pârâta Curtea de Conturi în sensul organizării unei structuri de specialitate este cu atât mai mult justificată.

Nici enunţarea unor hotărâri judecătoreşti care în opinia reclamantei AADR au fost pronunţate în lipsa unor practici unitare a instanţelor de judecată cu privire la modalitatea de recuperare a acestor creanţe nu constituia un impediment pentru instituţie în aplicarea tuturor prevederilor Codului de Procedură Fiscală, care reglementează aplicarea în mod succesiv a măsurilor de recuperare a creanţelor fiscale .

Referitor la măsura dispusă la pct. I. 4 şi II. 1 din Decizia nr. 2/2019, abaterea se referă la reflectarea în contabilitate a unor plăţi în avans de operatori economici, drept condiţie de depunere a cererilor pentru prestarea unor servicii publice pentru care reclamanta nu a emis facturi, ceea ce a condus la neevidenţierea TVA şi denaturarea sumei reprezentând TVA.

De asemenea, s-a reţinut că se impunea calculul de penalităţi pentru facturi emise cu întârziere.

Măsurile dispuse au fost:

- conducerea va dispune măsuri pentru emitere facturi de avans încasate deja, va înregistra în evidenţe TVA-ul şi îl va vira la stat;

- conducerea va verifica întregul sold al contului 419 procedând la emiterea facturilor şi calcularea majorărilor/penalităţilor;

- va actualiza procedurile operaţionale pentru a evitra pe viitor acumularea în cont a unor sume plătite de operatorii economici, pentru a exista corelaţii între momentul plăţii, emiterea facturilor şi prestarea efectivă a serviciilor către aceştia;

- va analiza toate operaţiunile în vederea stabilirii majorărilor şi penalităţilor şi pentru recupararea lor.

Înalta Curte reţine că abaterea constată de referă la faptul că, în perioada 2015-2017, entitatea verificată, pentru încasările reprezentând avansuri, nu a emis facturi, ceea ce a dus la necalcularea, necolectarea nevirarea la bugetul de stat a TVA în sumă de 63.433,54 RON, la care se adaugă majorări de întârziere la plată în valoare de 7.332,87 RON şi penalităţi de întârziere la plată în valoare de 3.703,27 RON.

De asemenea, raportat la eşantionul verificat, echipa de control a procedat la calculul majorărilor şi penalităţilor de întârziere pentru sumele facturate cu întârziere, din avansurile încasate iniţial. Astfel, pentru eşantionul verificat au rezultat majorări de întârziere în sumă de 1.460 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 750 RON.

Instanţa de fond arată corect că ADR încasează în avans tarifele pentru serviciile sale şi, indiferent dacă cunoaşte sau nu serviciile ulterioare pe care le va presta pentru clienţii săi în contraprestaţie pentru sumele încasate cu titlu de avans, are obligaţia de a emite facturi de avansuri şi de a colecta şi vira la bugetul de stat TVA aferentă.

Susţinând că nu cunoaşte serviciile, nefiind specificate de către plătitor, reclamanta recunoaşte implicit faptul că nu dispune de o procedură operaţională care să stabilească etapele de parcurs atât de către beneficiarii serviciilor respective cât şi de către personalul A.D.R, în realizarea propriilor activităţi.

Referitor la măsura dispusă la pct. I. 7 şi II. 2 din Decizia nr. 2/2019, s-a reţinut, în urma controlului, că reclamanta a aprobat şi decontat diurne pentru deplasări interne în cuantum mai mare decât cel stabilit de legislaţie

S-a dispus în sarcina conducerii modificarea contractului colectiv de muncă astfel ca prevederile să fie în acord cu legislaţia. S-a mai dispus analiza operaţiunilor până la zi, în vederea recuperării prejudiciilor, cu dobânzi şi penalităţi.

Recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că, pentru perioada 2015 - 2017 au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 1860/2006 în ceea ce priveşte modul de aprobare şi decontare a diurnelor pentru deplasare întrucât, acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă nr. 3354/02.06.2018 înregistrat la Inspectoratul teritorial de muncă sub nr. x/25.06.2018.

De remercat este faptul că, pe de-o parte, referitor la obligaţia de modificare a contractului, reclamanta nu aduce nicio critică actelor de control iar în privinţa recuperării prejudidiului, invocă Decizia ÎCCJ dată în RIL nr. 17/2016, potrivit căreia constatarea nelegalităţii nu invalidează clauzele contractului colectiv de muncă, susţinând astfel că nu pot fi recuperate sumele de la angajaţi.

Instanţa de fond arată că susţinerile reclamantei ignoră existenţa, în speţă, a două categorii de raporturi juridice, respectiv raporturi de drept financiar şi raporturi contractuale.

Ceea ce interesează în cauză (şi a făcut obiectul controlului Curţii de Conturi) o reprezintă tocmai prima categorie de raporturi juridice, respectiv modul de constituire, administrare şi utilizare a fondurilor băneşti proprii ale reclamantei A.A.D.R., instituţie publică. Prin urmare, reclamanta A.A.D.R. are obligaţia să aducă la îndeplinire măsura nr. II.2. din decizie, apreciată temeinică şi legală, în sensul stabilirii întinderii prejudiciului şi a recuperării acestuia, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Reţine judecătorul cauzei că, prin Decizia ICCJ nr. 17/2016, s-a statuat că, tocmai în vederea recuperării prejudiciilor constatate de pârâtă şi care îşi au izvorul într-o clauză nelegală dintr-un contract colectiv de muncă, entitatea verificată are obligaţia să promoveze acţiune în justiţie prin care să solicite, în principal, constatarea nulităţii clauzei din C. civ..M. şi, în subsidiar, obligarea angajatului la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Această ultimă aserţiune este, în opinia Înaltei Curţi, corectă doar în parte întrucât prin Decizie nu se stabilesc modalitatea de recuperare a prejudiciului şi nici persoanele responsabile, obligaţii ce revin în sarcina entităţii verificate. Aşadar, Decizia ICCJ invocată nu este, prin ea însăşi, de natură a invalida măsura, care nu stabileşte formele de executare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtă, prima critica adusă sentinţei este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., susţinându-se teza nemotivării hotărârii.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care cuprinde considerente contradictorii precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar în căile de atac.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentei-pârâte face vorbire despre neanalizarea, de către instanţa de fond, a celui de-al doilea subpunct de la pct. I.1 referitor la îmbunătăţirea controlului intern prin elaborarea, aprobarea şi implementarea unei proceduri operaţionale cu privire la întregul proces specific garanţiilor (indiferent de natura acestora) constituite în favoarea entităţii.

Înalta Curte constată că, în fapt, prin măsura de la pct. I.1 din Decizia nr. 2/20.03.2019 emisă de către Departamentului XI, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr. 4/03.06.2019 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, s-au dispus, în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sarcina conducerii entităţii verificate, următoarele:

"Pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 1:

1. Conducerea AADR va lua măsuri pentru virarea la bugetul de stat a sumei de 430.802,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiilor de bună conduită în sistemul electronic de achiziţii publice care au fost încasate de la fumizori/executanti/prestatori în perioada 2004-2006 şi pentru care s-a împlinit termenul legal de prescriere a dreptului de a fi solicitate.

În vederea reflectării unei imagini fidele a patrimoniului, conducerea AADR va lua măsuri pentru îmbunătăţirea controlului intern prin elaborarea, aprobarea şi implementarea unei proceduri operaţionale cu privire la întregul proces specific garanţiilor (indiferent de natura acestora) constituite în favoarea entităţii, respectiv de la momentul constituirii până la eliberarea acestora şi eliminarea din evidenţa contabilă a instituţiei."

Nu se poate susţine că măsura de la pct. 1.1 din Decizia nr. 2/20019, cu cele două subpuncte, stabileşte în sarcina entităţii două obligaţii distincte, fiind vorba în opinia Înaltei Curţi, despre o singură neregulă reţinută, analizată de către instanţa de fond, anularea măsurii fiind dispusă prin raportare la primul subpunct referitor la virarea la bugetul de stat a sumei de 430.802,50 RON, reprezentând contravaloarea garanţiilor de bună conduită.

Nu era necesar aşadar ca instanţa să analizeze şi al doilea subpunct al măsurii întrucât el era subsecvent, soluţia ce îl viza fiind consecinţa firească a anulării măsurii. Cu alte cuvinte, nu era nevoie de o motivare distinctă pentru subpunctul 2, ea fiind comună ambelor subpuncte.

De altfel, în conţinutul sentinţei civile nr. 115/21.02.2020, este verificată temeinicia şi legalitatea măsurii dispuse la pct. 1.1, cele două subpuncte fiind, aşa cum s-a menţionat anterior, indivizibile, având acelaşi temei.

În ceea ce priveşte a doua critică formulată de recurenta-pârâtă, Curtea de Apel Bucureşti în mod corect a constatat că solicitarea de restituire a cauţiunii, prin natura sa, nu poate fi limitată în timp, fiind, deci, imprescriptibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 111 din O.G. nr. 20/2002 privind achiziţiile publice prin licitaţii electronice: "La înregistrarea în sistemul electronic de achiziţii publice, orice furnizor, executant sau prestator are obligaţia de a constitui o garanţie de bună conduită în sistem, ale cărei formă, cuantum şi condiţii de restituire/reţinere se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului".

Pentru constatarea acestei imprescriptibilităţii, instanţa de fond a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 5/2015 (pct. 41) prin care s-a stabilit că garanţia de bună conduită are semnificaţia unei cauţiuni şi jurisprudenţa Înaltei Curţi (decizia nr. 4313/2010) prin care se reţine caracterul imprescriptibil al cererii deponentului de restituire a garanţiei.

În speţă, recurenta arată că "garanţia" din O.G. nr. 20/2002 avea natura unei taxe percepute pentru utilizarea sistemului informatic, iar nu a unei garanţii/cauţiuni, deci decizia CCR nu e aplicabilă

Se impune a se remarca însă, contrar celor susţinute de către recurenta pârâtă, că la art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 20/2002 ("La înregistrarea în sistemul electronic de achiziţii publice, orice furnizor, executant sau prestator este obligat să plătească un tarif de înregistrare..,,) se face vorbire despre un tarif, diferit de garantie, deci garantia nu poate fi asimilată unui tarif.

7. Temeiurile de fapt şi de drept ale soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Digitalizarea României şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 115 din 21 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Autoritatea pentru Digitalizarea României şi de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 115 din 21 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 29 iunie 2023.