Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3634/2023 AI generated

Exceeding mandate by re-evaluating previously validated minimal standards in a habilitation attestation procedure.

Case Number Decizia nr. 3634/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal, quashed the appellate court’s decision, and ordered the National Council for the Validation of Academic Titles (CNATDCU) to re-analyze the case, thereby partially upholding the applicant's claim and annulling the CNATDCU’s refusal to grant the "habilitation" attestation in Law. The dispute concerned the legality of an administrative decision denying the applicant the habilitation attestation, where the applicant challenged a synoptic evaluation report that re-examined "minimal standards" already validated by a prior specialized commission, alleging the evaluating committee exceeded its legal competence under Article 23 of Annex 1 to OMEC No. 5229/2020. The court found the lower court’s reasoning contradictory and legally erroneous, determining that the committee improperly re-evaluated minimal standards (regulated in Annex 24 of OMEC No. 6129/2016) that had already been met, violating the procedural limits of the specialized commission’s mandate; however, the court declined to directly award the attestation, limiting its remedy to the annulment of the administrative act and the obligation for the administrative body to re-analyze the case within its proper statutory jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 5 din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Exceeding mandate by re-evaluating previously validated minimal standards in a habilitation attestation procedure: Prin urmare, fiind învestită să analizeze legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat, prin raportare la criticile formulate, Curtea avea obligaţia să îşi expună propriul raţionament logico-juridic cu privire la natura juridică a "criteriilor" analizate de către comisia de specialitate desemnată conform art. 23 din Anexa 1 a OMEC nr. 5229/2020 astfel încât să stabilească, într-un final, dacă respectiva comisie şi-a depăşit sau nu competenţele legale.

Keywords

AI generated
statutory limits limits of competence rulings determining validity law of obligations award criteria infringement of essential procedural requirements

Cited Legislation

AI generated
art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011
În considerentele hotărârii recurate, prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că "reclamantul întruneşte cerinţa deţinerii titlului de doctor în ştiinţă şi de asemenea a îndeplinit standardele minimale stabilite (conform art. 219 alin.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Or, din analiza hotărârii recurate rezultă cu claritate că prima instanţă nu a motivat, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Hotărârea recurată conţine considerente contradictorii întrucât, pe de o parte, prima instanţă reţine că această comisie numită în temeiul art. 23 din Anexa nr.
art. 5 din Legea nr. 554/2004
1 a OMEC 5229/2020) nu fac parte din categoriile enumerate limitativ de legiuitor în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 554/2004, astfel că acestea sunt supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, care are competenta legală de a examina legalitatea acestora.
art. 22 alin. (6) C. proc. civ
Or, având în vedere aceste argumente, prima instanţă avea obligaţia să analizeze toate criticile formulate în cuprinsul acţiunii, deci să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, cu respectarea limitelor învestirii sale astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurent este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."
art. 488 pct. 5 C. proc. civ
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 pct. 6 C. proc. civ
Recurentul susţine teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este nemotivată ori cuprinde motive contradictorii.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 septembrie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Ministerul Educaţiei, a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1) anularea în parte a Deciziei Consiliului general CNATDCU adoptată în data de 12 mai 2021, în ceea ce priveşte neacordarea atestatului de abilitare în domeniul Drept subsemnatului, comunicată prin adresa nr. x/25.05.2021, primită şi înregistrată la B. "C." din Bucureşti sub nr. x/02.06.2021, precum şi a deciziei din calea de atac a contestaţiei (în cazul în care se soluţionează anterior pronunţării în prezenta cauză);

2) constatarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept;

3) obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei să emită subsemnatului ordinul de acordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept;

4) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 737 din 12 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi Ministerul Educaţiei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 737 din 12 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În concret:

1. Hotărârea recurată conţine considerente contradictorii întrucât, pe de o parte, prima instanţă reţine că această comisie numită în temeiul art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020 nu are competenţă şi nu s-a pronunţat cu privire la îndeplinirea de către recurent a standardelor minimale, însă, pe de altă parte, prima instanţă reţine că, în motivarea sa din cuprinsul raportului sintetic, comisia face vorbire despre "deficienţe în privinţa standardelor".

În considerentele hotărârii recurate, prima instanţă a reţinut în mod întemeiat că "reclamantul întruneşte cerinţa deţinerii titlului de doctor în ştiinţă şi de asemenea a îndeplinit standardele minimale stabilite (conform art. 219 alin. (1) lit. a), altminteri nu ar fi ajuns în etapa susţinerii examenului de abilitare " însă analiza instanţei continuă cu argumente contradictorii.

În acest sens, tot în considerentele Sentinţei, prima instanţă a reţinut următoarele:

, Criticile reclamantului vizând depăşirea competenţelor legale de către comisia de specialitate numită pentru evaluarea dosarului de abilitare nu pot fi primite, întrucât comisia de specialitate nu a fost numită în condiţiile art. 13 din OMEC nr. 5229/2020 şi nu a concluzionat faptul că nu ar fi fost întrunite standardele minimale stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, ci a stabilit, motivat, că " din dosarul de abilitare nu rezultă întrunirea condiţiilor de abilitare, având în vedere cel puţin următoarele deficienţe în privinţa standardelor".

Se observă cu claritate că hotărârea recurată conţine considerente vădit contradictorii, Curtea reţinând iniţial că sunt neîntemeiate criticile potrivit cărora comisia de specialitate a CNATDCU a analizat îndeplinirea standardelor minimale, cu depăşirea competenţelor sale reglementate imperativ de dispoziţiile art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, însă ulterior Curtea reţine, prin raportare la motivele expuse în cuprinsul referatului sintetic întocmit de aceeaşi comisie, că propunerea acesteia de neacordare a atestatului de abilitare are la bază "deficiente în privinţa standardelor".

Pe de altă parte, simpla menţiune din cuprinsul referatului sintetic potrivit căreia acesta a fost emis "cf. art. 24 (3) din OMEC nr. 5229/2020" nu poate conduce în mod automat la concluzia că această comisie de specialitate a respectat limitele prevăzute de lege în ceea ce priveşte competenţa sa.

Având în vedere limitele învestirii sale, prima instanţă avea îndatorirea să analizeze în mod efectiv conţinutul referatului sintetic, iar prin raportare la normele legale incidente şi la criticile expuse în cuprinsul acţiunii introductive, să stabilească ea însăşi dacă comisia de specialitate a CNATDCU şi-a depăşit competenţa legală şi a analizat, în mod nepermis, dacă reclamantul îndeplineşte standardele minimale, deşi acest aspect era deja lămurit de către comisia desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Anexa 1 la OMEC nr. 5229/2020.

Or, din analiza hotărârii recurate rezultă cu claritate că prima instanţă nu a motivat, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a dreptului la un proces echitabil, respingerea criticilor potrivit cărora comisia desemnată potrivit art. 23 din Anexa 1 a OMEC nr. 5229/2020 şi-a depăşit competenţele legale întrucât a propus neacordarea atestatului de abilitare întrucât nu ar îndeplini standardele minimale.

2. Prima instanţă a reţinut că această comisie, numită în temeiul art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, a analizat teza de abilitare prin prisma unor criterii reglementate de norme, însă Curtea nu a motivat care este natura juridică a respectivelor criterii analizate de către comisie, altfel ar fi observat că acestea fac parte din sfera noţiunii de "standarde minimale", reglementate în Anexa nr. 24 a OMEC nr. 6129/2016.

În considerentele hotărârii recurate, prima instanţă a reţinut următoarele:

"În plus, comisia de specialitate a respectat procedura reglementată de art. 24, întocmind raportul sintetic de evaluare în urma analizei conţinutului tezei de abilitare. Or, analiza acestui conţinut nu poate fi efectuată decât prin raportare la criterii reglementate prin norme, altminteri evaluarea comisiei nu ar face posibilă exercitarea controlului aulterior în procedura contestaţiei adminitrative." (pag. 30, par. 3)

Considerentele citate sunt preluate de către prima instanţă din cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtul Ministerul Educaţiei însă se află într-o contradicţie flagrantă cu restul considerentelor.

Respectivele "criterii" pe baza cărora comisia a motivat raportul sintetic fac parte din sfera noţiunii de "standarde minimale" şi sunt reglementate în cuprinsul Anexei nr. 24. Comisia de ştiinţe juridice - standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare a OMEC nr. 6129/2016.

Astfel, critica de la lit. a) din referatul sintetic ("conferinţele declarate nu întrunesc condiţia a fi internaţionale") se subsumează condiţiei 2 de la standardul CI din Anexa nr. 24 a OMEC nr. 6129/20165, iar aspectele imputate la lit. b) din referatul sintetic (necalcularea corespunzătoare a punctajului din Fişa de verificare) se subsumează indicatorilor 116,117,127, 110 şi 19 din Anexa nr. 24 a OMEC nr. 6129/20166.

Prin urmare, fiind învestită să analizeze legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat, prin raportare la criticile formulate, Curtea avea obligaţia să îşi expună propriul raţionament logico-juridic cu privire la natura juridică a "criteriilor" analizate de către comisia de specialitate desemnată conform art. 23 din Anexa 1 a OMEC nr. 5229/2020 astfel încât să stabilească, într-un final, dacă respectiva comisie şi-a depăşit sau nu competenţele legale.

3. Hotărârea recurată conţine considerente contradictorii, Curtea reţinând, pe de o parte, că analiza comisiei de specialitate nu poate fi efectuată decât prin raportare la criterii reglementate prin norme, altfel nu ar putea fi cenzurată pe calea contestaţiei administrative, iar, pe de altă parte, că motivarea comisiei nu poate fi oricum cenzurată pe cale administrativă şi, implicit, nici judecătorească.

4. Prima instanţă a interpretat în mod nelegal dispoziţiile substanţiale ale art. 29 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, reţinând, contrar respectivelor dispoziţii, că motivarea referatului sintetic al comisiei de specialitate nu constituie un aspect "privitor la procedură".

Potrivit art. 24 alin. (3) din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020:

"Preşedintele comisiei de specialitate a CNATDCU întocmeşte referatul sintetic de evaluare, direct în platformă, în termen de maximum 5 zile de la notificare, pe baza referatelor individuale de evaluare ale celor 3 membri ai comisiei de evaluare şi cuprinde una dintre următoarele propuneri:

a) acordarea atestatului de abilitare;

b) neacordarea atestatului de abilitare, cu argumentarea rezoluţiei (s.n.)"

Dintr-o interpretare teleologică şi sistematică a art. art. 24 alin. (3) şi art. 29 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea de a oferi candidatului la abilitare posibilitatea cenzurării conţinutului referatului sintetic, fără de care controlul administrativ şi, ulterior, judecătoresc ar apărea ca iluzoriu. Nu se întrezăreşte nicio raţiune pentru care legiuitorul să instituie obligativitatea motivării unui act, fără să permită contestarea considerentelor actului respectiv.

În plus, prima instanţă ar fi trebuit să dea eficientă principiului actus interpretandus estpotius ut valeat quampereat, întrucât dacă s-ar acredita interpretarea sa s-ar ajunge la situaţia în care şi un referat sintetic ce conţine o motivare absurdă să fie considerat "legal" întocmit în lipsa posibilităţii contestării acesteia.

Totodată, după cum s-a subliniat şi în jurisprudenţa CtEDO referitoare la art. 6 din Convenţie, efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară şi concretă de a contesta un act ce constituie o ingerinţă în drepturile sale" (Bellet împotriva Franţei, 4 decembrie 1995, pct. 36).

Ca atare, prima instanţă ar fi trebuit să reţină că motivarea referatului sintetic reprezintă un aspect "privitor la procedură" în sensul art. 29 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020 şi să analizeze dacă referatul sintetic întocmit de comisia de specialitate respectă exigenţele impuse motivării actelor administrative.

5. Prima instanţă a reţinut în mod nelegal că recurentul nu a criticat Decizia CG al CNATDCU din 12.05.2021 ci doar referatul sintetic întocmit de comisia desemnată potrivit art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC 5229/2020.

In primul rând, în considerentele hotărârii recurate, prima instanţă a reţinut următoarele: "Cât priveşte criticile formulate pe fondul cauzei Curtea constată că actul administrativ contestat - Decizia Consiliului General al CNATDCU adoptată în şedinţa din data de 12.05.2021 este motivat, având la bază Referatul sintetic de evaluare privind acordarea atestatului de abilitare conform art. 24 alin. (3) din Ordinul MEC nr. 5229/2020 ".

Aşadar, din cuprinsul acestor considerente rezultă că, în opinia Curţii, motivele pe baza cărora nu a fost acordat atestatul de abilitare nu se regăsesc în înscrisul constatator al Deciziei adoptate la data de 12.05.2021, ci acestea sunt expuse în cuprinsul raportului sintetic întocmit de comisia de specialitate desemnată în conformitate cu prevederile art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC 5229/2020.

Această concluzie este întemeiată, având în vedere că dintr-o simplă lectură a înscrisului constatator al Deciziei adoptate la data de 12.05.2021 rezultă că acesta nu cuprinde niciun minim motiv, ci doar decizia CNATDCU de a nu se acorda atestatul de abilitare în domeniul Drept.

În acest context, arată că potrivit art. 24 alin. (4) şi (5) din Anexa nr. 1 a OMEC 5229/2020: "(4) După finalizarea referatului sintetic de evaluare, platforma notifică membrii panelului pe domeniul fundamental la care este arondată comisia. Membrii panelului au la dispoziţie maximum 10 zile de la notificare, pentru a formula, direct în platformă, observaţii în legătură cu propunerea comisiei de evaluare, inclusiv corespondenţa între teza de abilitare a candidatului şi domeniul de doctorat vizat pentru obţinerea atestatului de abilitare. (5) In cazul în care membrii panelului formulează observaţii, platforma generează un referat suplimentar care cuprinde toate observaţiile formulate de către membrii panelului."

Prin urmare, în lipsa altor motive sau observaţii suplimentare în acest sens, deci a unui referat suplimentar, este lesne de înţeles că motivele pentru care recurentului nu i s-a acordat atestatul de abilitare sunt exclusiv cele expuse în cuprinsul raportului sintetic întocmit de comisia desemnată conform art. 23 din Anexa nr. 1 OMEC 5229/2020.

Aşadar, raportul sintetic este parte integrantă a Deciziei adoptate la data de 12.05.2021 şi contestată în prezenta cauză, aceasta reprezentând singurul act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv un act administrativ individual emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, care dă naştere, modifică sau stinge un raport juridic.

Cu toate acestea, contrazicându-şi considerentele citate anterior, Curtea a reţinut că "toate criticile reclamantului au vizat conţinutul Referatului sintetic de evaluare privind acordarea atestatului de abilitare, în opinia sa fiind incorect întocmit, întrucât pe baza evaluării proprii a considerat că întruneşte standardele pentru acordarea atestatului de abilitare.

În acest context, solictă a se avea în vedere că potrivit art. 27 alin. (1) din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020:

"În baza deciziei CNATDCU privind acordarea atestatului de abilitare, Secretariatul tehnic al CNATDCU iniţiază emiterea ordinului ministrului educaţiei şi cercetării privind acordarea atestatului de abilitare ", iar, în conformitate cu art. 28 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020,"în cazul în care propunerea CNATDCU este de neacordare a atestatului de abilitare, Secretariatul tehnic al CNATDCU comunică B./IOD decizia CNATDCU, referatul sintetic de evaluare şi referatul suplimentar, după caz, în termen de 15 zile, cu obligaţia ca această instituţie să comunice candidatului decizia CNATDCU în termen de 5zile."

De altfel, recurentul a arătat că soluţia CNATDCU este insuficient motivată deoarece nu sunt prezentate în concret motivele pentru care nu ar fi îndeplinit fiecare criteriu menţionat. Ca atare, insuficienţa motivării atrage imposibilitatea unei verificări reale şi efective a motivelor de neacordare a atestatului de abilitare, fiind de natură să determine nulitatea deciziei atacate.

6. Prima instanţă a refuzat să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale instituite pentru acordarea atestatului de abilitare, considerând în mod nelegal că analizarea îndeplinirii acestora ar însemna ca instanţa să se substituie comisiei de specialitate a CNATDCU.

În considerentele hotărârii recurate, Curtea a reţinut că "pe de altă parte criticile reclamantului referitoare la punctarea greşită a diferitelor criterii nu pot fi cenzurate de către instanţă, în caz contrar s-ar substitui atribuţiilor comisiilor de specialitate. Cel mult Curtea, în ipoteza constatării încălcării procedurii ar fi putut să trimită reluarea acesteia din etapa analizării comisiei de specialitate, neputând dispune aşa cum a solicitat reclamantul, constatarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept şi obligarea Ministerului Educaţiei să emită ordinul de acordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept în favoarea reclamantului."

Contrar acestor considerente, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 1,8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 din a căror interpretare sistematică rezultă că instanţa de contencios administrativ este competentă să analizeze legalitatea oricărui act administrativ şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ, la cererea unei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin actul administrativ.

Decizia CNATDCU adoptată în şedinţa din 12.05.2021 şi actele care au stat la baza emiterii acesteia şi cu care fac parte integrantă din aceasta (deci referatul sintetic al comisiei de specialitate desemnată conform art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC 5229/2020) nu fac parte din categoriile enumerate limitativ de legiuitor în cuprinsul art. 5 din Legea nr. 554/2004, astfel că acestea sunt supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, care are competenta legală de a examina legalitatea acestora.

Mai mult decât atât, analiza pe care instanţa de contencios administrativ a fost învestită să o efectueze nu presupune analizarea unor aspecte ştiinţifice unui domeniu sau a unor aprecieri de specialitate, ci presupune doar verificarea strict obiectivă a îndeplinirii unor criterii concrete de legalitate, reglementate în cuprinsul Anexei nr. 24 a OMEC nr. 6129/2016.

Or, având în vedere aceste argumente, prima instanţă avea obligaţia să analizeze toate criticile formulate în cuprinsul acţiunii, deci să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, cu respectarea limitelor învestirii sale astfel cum prevăd dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii, legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu s-au prezentat în instanţă pentru a-şi exprima poziţia procesuală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurent este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural însă, în măsura în care neregularitatea procedurală alegată de titularul căii de atac se subsumează altui motiv de casare, criticile formulate sunt încadrabile în cazurile care particularizează actul de procedură cu privire la care se susţine că a fost nelegal îndeplinit.

De subliniat este faptul că motivul de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa a apreciat fondate/nefondate apărări/critici asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Din analiza cererii de recurs se constată că recurentul-reclamant nu aduce argumente care să conducă la reţinerea acestui motiv de casare, iar aspectele învederate de către acesta nu se circumscriu criticilor efective de casare a sentinţei, motiv pentru care Înalta Curte apreciază faptul că acest motiv de recurs nu este aplicabil în cauză.

Recurentul susţine teza încălcării art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este nemotivată ori cuprinde motive contradictorii.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care cuprinde considerente contradictorii precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Astfel, conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, aceste cerinţe înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar în căile de atac.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele recurentului-reclamant face vorbire despre neanalizarea, de către instanţa de fond, a conţinutului referatului sintetic şi a criticilor potrivit cărora comisia desemnată potrivit art. 23 din Anexa 1 a OMEC nr. 5229/2020 şi-a depăşit competenţele legale întrucât a propus neacordarea atestatului de abilitare întrucât acesta nu ar îndeplini standardele minimale.

Prin raportare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale care instituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva obligativităţii instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, precum şi la jurisprudenţa constantă a Curţii Europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special din cauzele împotriva României (Albina, Buzescu, Dima, Bock şi Palade), instanţa de recurs constată că abordarea instanţei de fond a fost una sistematică, de natură a surprinde aspectele importante ale cauzei, grupând susţinerile părţilor funcţie de finalitatea urmărită, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă necesitatea unui răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de acestea, reuşind însă să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Înalta Curte arată că motivarea este suficient de concisă pentru a oferi părţilor certitudinea unei analize reale a cererii, iar eventuala insuficienţă a motivării, astfel cum este clamată de către recurent, precum şi omisiunea analizării unei realităţi faptice esenţiale, în opinia acesteia, nu pot fi asimilate unei nemotivări astfel cum aceasta susţine.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere şi faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti ridică o problemă de conţinut, relevantă fiind consistenţa analizei juridice şi pertinenţa argumentelor aduse de instanţă în susţinerea soluţiei pronunţate şi nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecinţă, calitatea unei motivări şi implicit respectarea exigenţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor şi de corectitudinea raţionamentului care a stat la baza pronunţării soluţiei.

Pe de altă parte, faptul că că reclamantul nu fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o nemotivare.

Situaţia este însă diferită în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia motivarea instanţei de fond conţine considerente contradictorii.

Recurentul a indicat critici din care rezultă cu claritate caracterul contradictoriu al unor considerente în drept (având în vedere că instanţa de recurs exercită exclusiv un control judiciar de legalitate).

Astfel, partea recurentă formulează susţineri concrete cu privire la faptul că, deşi apreciază iniţial că sunt neîntemeiate criticile potrivit cărora comisia de specialitate a CNATDCU a analizat îndeplinirea standardelor minimale, cu depăşirea competenţelor reglementate imperativ de dispoziţiile art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, ulterior instanţa de fond revine asupra acestor considerente reţinând, prin raportare la motivele expuse în cuprinsul referatului sintetic întocmit de aceeaşi comisie, că propunerea acesteia de neacordare a atestatului de abilitare are la bază "deficiente în privinţa standardelor".

În concret, prima instanţă a reţinut că această comisie care a întocmit referatul sintetic nu a reevaluat standardele minimale, pentru ca mai apoi să reţină că evaluarea a fost efectuată prin raportare la "criterii" care însă fac parte din sfera aceleiaşi noţiunii de "standarde minimale".

Pe de altă parte, se afirmă de către judecătorul cauzei că, fără o motivare adecvată, nu se poate realiza un control administrativ al referatului sintetic şi în acelaşi timp că respectivul conţinut al referatului sintetic nu poate fi cenzurat deoarece se poate formula doar o contestaţie privitoare la procedură.

De asemenea, instanţa de fond apreciază că singurul act administrativ a cărui anulare se solicită este Decizia Consiliului General al CNATDCU adoptată în şedinţa din data de 12.05.2021 în privinţa căreia reclamantul nu a adus critici de nelegalitate dar reţine şi că motivele pentru care a fost emis actul administrativ contestat nu se regăsesc în conţinutul înscrisului constatator al acestuia ci în cuprinsul referatului sintetic.

Or, în prezenta cauză, recurentul a formulat critici şi împotriva Deciziei adoptate în şedinţa din 12.05.2021, arătând că soluţia CNATDCU este insuficient motivată, deoarece nu sunt prezentate în concret motivele pentru care nu ar fi îndeplinit fiecare criteriu menţionat.

În acest caz, criticile formulate împotriva motivelor expuse în cuprinsul referatului sintetic sunt practic critici formulate împotriva Deciziei înseşi.

Raţionamentul instanţei de fond apare, sub aceste aspecte, ca fiind într-adevăr unul divergent, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind incident, din această perspectivă.

Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant este fondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în doctrină s-a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie nu le-a aplicat în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greşit.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurenta să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că limitele învestirii instanţei, aşa cum au fost stabilite la fond, vizează următoarele:

Reclamantul conf. univ. dr. A. a declanşat procedura de abilitare în domeniul Drept în luna februarie a anului 2020, Comisia de abilitare fiind stabilită şi aprobată de CNATDCU în luna martie 2020.

În luna iunie 2020 a susţinut teza de abilitare la B. Universitatea C. din Bucureşti iar în luna iulie 2020 a depus dosarul de abilitare în format electronic şi fizic la CNATDCU.

În data de 3 iunie 2021 a fost informat de B. Universitatea "C." din Bucureşti despre adresa CNATDCU nr. x/25.05.2021 prin care i s-a comunicat Referatul sintetic de evaluare din data de 15.04.2021, prin care s-a propus să nu se acorde atestatul de abilitare şi Decizia Consiliului general al CNATDCU din data de 12.05.2021, de neacordare a atestatului de abilitare.

Astfel, prin referatul sintetic de evaluare privind acordarea atestatului de abilitare, conform art. 24 (3) din OMEC nr. 5229/2020, Comisia de Ştiinţe Juridice

a analizat dosarul şi teza de abilitare cu titlul "Dreptul penal european şi influenţa acestuia asupra dreptului penal naţional" şi, în raport cu reglementările legale în vigoare, a propus să nu se acorde reclamantului atestatul de abilitare în domeniul Drept.

S-a menţionat faptul că, din dosarul de abilitare nu rezultă întrunirea condiţiilor de abilitare, având în vedere cel puţin următoarele deficienţe înprivinţa standardelor:

a) Conferinţele declarate nu întrunesc condiţia de a fi internaţionale. Organizatorul (Asociaţia română de drept penal) şi publicaţia sunt naţionale. Participarea la ediţia din 2009 s-a concretizat în publicarea în D. nr. 4/2012, dar materialul publicat nu a fost comunicat la conferinţa unei asociaţii internaţionale de specialitate si nu există în revistă o secţiune specială dedicată lucrărilor conferinţei. în ceea ce priveşte participarea la conferinţele E.: fie nu rezultă din Fişa de verificare că au fost publicate, fie au fost publicate la F., ediţia din anul 2012). Conferinţa a fost organizată de Universitatea "C." din Bucureşti, G. din Madrid şi H. din Madrid. Organizatorii conferinţei sunt instituţii de învăţământ superior din ţară şi din străinătate, care nupotfi calificate drept societăţi ştiinţifice în specializarea candidatului. Acesta nu furnizează informaţii referitoare la publicarea celor două comunicări ştiinţifice. Conferinţa I. (30-31 octombrie 2015) a fost organizată sub egida Academiei Române, Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu", iar comunicarea ştiinţifică a fost publicată în revista "Dreptul". Organizatorii conferinţei sunt entităţi care nu au calitatea de societăţi ştiinţifice internaţionale din domeniul dreptului penal, iar lucrarea a fost publicată într-un periodic cu caracter generalist.

b) în privinţa Fişei de verificare, parte din punctaj nu a fost calculat corect sau nu a fost explicat. De exemplu, unele dintre conferinţele la care candidatul declară că a participat ca vorbitor, moderator sau organizator nu sunt conferinţe ştiinţifice, ci evenimente profesionale. Astfel, candidatul a declarat 16 puncte pentru 16 conferinţe la care a fost organizator, în condiţiile în care doar 7 dintre acestea întrunesc condiţiile. Candidatul a calculat eronat zeci de puncte pentru participări în calitate de keynote speaker, aparent neavând decât calitatea de keynote speaker. Astfel, din cele peste 80 de puncte declarate în Fişa de verificare se confirmă mai puţin de 20. Fişa de verificare nu indică nici comisiile de susţinere doctorat în care candidatul declară că a participat. Parte din punctajul declarat privind citările lucrărilor candidatului priveşte publicaţii care nu întrunesc condiţia de a aparţine cel puţin listei B de publicaţii autorizate în domeniul juridic sau reprezintă teze de doctorat. Un alt element deficitar apare în raport cu indicatorul I10: candidatul punctează, în mod eronat, citări în teze de doctorat (Fişa de îndeplinire a standardelor minimale, I10, pct. 1,3,4). Acest indicator se referă exclusiv la citări în cărţi, capitole din cărţi sau volume, publicate la edituri naţionale sau internaţionale/articole în reviste străine de prestigiu în domeniul ştiinţelor juridice. Or, tezele de doctorat nu pot fi încadrate la niciunul dintre aceşti itemi, chiar dacă au fost publicate, în text integral, pe site-ul universităţilor la care au fost susţinute".

În data de 14 iunie 2021, reclamantul a formulat contestaţie prin care a solicitat reanalizarea dosarului de abilitare, infirmarea rezoluţiei de neacordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept şi propunerea prin rezoluţie să se acorde atestatul de abilitare în domeniul Drept, în conformitate cu prevederile art. 30 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 5229/2020, contestaţie pe care a înaintat-o Ministerului Educaţiei.

În concret, potrivit Anexei nr. 1 la OMEC nr. 5229/2020, etapele ce trebuie parcurse în vederea abilitării sunt:

(1) depunerea dosarului de către candidat în format electronic;

(2) verificarea standardelor minimale şi validarea lor de către o comisie de specialitate CNATDCU;

(3) susţinerea tezei de abilitare la B.;

(4) analizarea tezei de abilitare de către altă comisie de specialitate CNATDCU şi propunerea acordării sau neacordării atestatului de abilitare.

În speţă, recurentul a parcurs cu succes primele 3 etape ale validării, inclusiv aceea a evaluării standardelor minimale, atribut al comisiei prevăzute la art. 13 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020.

Asupra îndeplinirii acestor standarde s-a pronunţat inclusiv instanţa de fond, aceasta din urmă reţinând:

, Este de necontestat faptul că reclamantul ... a îndeplinit standardele minimale stabilite conform art. 219 alin. (1) lit. a)..,,

De subliniat este faptul că aceste considerente au intrat în puterea de lucru judecat, ele nefiind contestate de vreuna dintre părţi pe calea recursului.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită este legată de limitele competenţelor legale ale comisiei desemnate potrivit art. 23 din Anexa 1 a OMEC nr. 5229/2020.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, Înalta Curte constată că, atâta timp cât această comisie şi-a bazat propunerea de neacordare a atestatului de abilitare pe considerente legate de "deficiente în privinţa standardelor" concluzia ce se impune cu evidenţă este aceea că ea a (re)analizat, în mod nepermis, îndeplinirea, de către reclamant, a standardelor minimale, deşi acest moment era deja depăşit, urmare a verificărilor întreprinse de către comisia desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 13 din Anexa 1 la OMEC nr. 5229/2020, astfel că referatul sintetic nu ar fi trebuit să conţină o nouă evaluare a standardelor minimale, cum în fapt s-a realizat.

Deşi s-a reţinut, prin hotărârea recurată, că această comisie, desemnată potrivit art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, a analizat teza de abilitare prin prisma unor criterii reglementate de norme, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile cuprinse în Anexa nr. 24 Comisia de ştiinţe juridice - standarde minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice din învăţământul superior şi a gradelor profesionale de cercetare-dezvoltare a OMEC nr. 6129/2016, natura juridică a respectivelor criterii impunând încadrarea lor tot în categoria "standardelor minimale", deja validate în etapele anterioare ale procedurii.

Astfel, corect sesizează recurentul că se subsumează condiţiei 2 de la standardul C1 din Anexa nr. 24 a OMEC nr. 6129/2016 (comunicări internaţionale într-o limbă străină de largă circulaţie internaţională, susţinute la congrese/conferinţe) critica de la lit. a) din referatul sintetic ("conferinţele declarate nu întrunesc condiţia a fi internaţionale") iar aspectele imputate la lit. b) din referatul sintetic (necalcularea corespunzătoare a punctajului din Fişa de verificare) se subsumează indicatorilor 116 (organizator de conferinţe naţionale),117 (participare la conferinţe naţionale în calitate de Keymote speaker, speaker moderator),127 (referat de specialitate în comisiile pentru susţinerea publică a tezelor de doctorat), 110 (citări ale publicaţiilor candidatului în cărţi.. publicate la edituri de prestigiu internaţional respectiv articole în reviste străine de prestigiu) şi 19 (citări ale publicaţiilor candidatului în cărţi publicate la edituri româneşti cu prestigiu recunoscut ..) din Anexa nr. 24 a OMEC nr. 6129/2016.

Reţinând faptul că standardele minimale au fost îndeplinite de către recurent, că acestea nu mai pot fi analizate de comisia numită în condiţiile art. 23 din Anexa nr. 1 a OMEC nr. 5229/2020, că teza de abilitare a fost susţinută, dată fiind constatarea încălcării procedurii în cadrul demersului întreprins de recurentul reclamant, Înalta Curte constată că se impune reluarea acesteia din etapa analizării comisiei de specialitate a CNATDCU, cu luarea în considerare exclusiv a atribuţiilor acestei comisii şi a considerentelor cuprinse în prezenta hotărâre.

Nu se poate dispune de către instanţă, în mod direct, aşa cum a solicitat reclamantul, constatarea îndeplinirii condiţiilor de acordare a atestatului de abilitare în domeniul Drept, interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 1, 8 şi 18 din L. nr. 554/2004 neconducând la o asemenea concluzie.

Legea permite controlul de legalitate al actelor şi operaţiunilor administrative contestate dar nu şi substituirea în atribuţiile specifice unui organ administrativ de specialitate respectiv statuarea asupra dreptului recurentului de a obţine atestatul de abilitare, în lipsa unei decizii adoptate de CNADTCU în acest sens.

6. Temeiurile de drept ale soluţiei pronunţate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 737 din 12 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Anulează Decizia Consiliului general CNATDCU, adoptată în data de 12 mai 2021, în ceea ce priveşte neacordarea către reclamant a atestatului de abilitare în domeniul Drept, comunicată prin Adresa nr. x/25.05.2021, primită şi înregistrată la B. "C." din Bucureşti sub nr. x/02.06.2021 şi obligă pârâtul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare să reanalizeze situaţia reclamantului, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 737 din 12 aprilie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Anulează Decizia Consiliului general CNATDCU, adoptată în data de 12 mai 2021, în ceea ce priveşte neacordarea către reclamant a atestatului de abilitare în domeniul Drept, comunicată prin Adresa nr. x/25.05.2021, primită şi înregistrată la B. "C." din Bucureşti sub nr. x/02.06.2021 şi obligă pârâtul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare să reanalizeze situaţia reclamantului, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 28 iunie 2023.