Conflict of jurisdiction over prosecutors' salary bonus claims: exclusion of special judicial staff rules and application of general administrative litigation competence for central authorities

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prima instanţă învestită.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, cu citarea a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării:

1. recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% în salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile legii;

2. plata diferenţelor rezultate dintre drepturile salariale pe care le-ar fi încasat şi cele primite efectiv, de la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 151 adoptat prin Legea nr. 157/2020 pentru completarea anexei nr. VI la Legea - cadru nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv de la data de 30.07.2020 (legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 662/27.07.2020), precum şi pe viitor, până la recunoaşterea drepturilor de către pârâţi sau apariţia unei modificări legislative, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii sumelor până la data plăţii efective a diferenţei drepturilor menţionate mai înainte;

3. Obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare;

4. Obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanţilor, conţinând aceste drepturi salariale.

Prin sentinţa civilă nr. 201/2023 Tribunalul Iaşi – secţia I Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei soluţionare cererii având ca obiect obligare la emitere noi ordine de salarizare formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, motivat de prevederile art. 7 cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Iaşi a reţinut că, obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanţilor, conţinând drepturile salariale solicitate prin cererea de chemare în judecată, constând în includerea unui spor de 25% în salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat.

Conform art. 15 lit. ş) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Hotărârea nr. 947/14.11.2019 a Consiliului Superior al Magistraturii şi publicată în Monitorul Oficial al României, partea 1, nr. 1004 bis/13.12.2019, în vigoare de la data de 1.01.2020 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte, prin ordin, indemnizaţiile de încadrare brute lunare sau salariile de bază brute, după caz, precum şi alte drepturi pentru categoriile de personal potrivit legii, inclusiv sporurile.

Or, conform art. 7, cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010 "(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere al Ministerului Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. (2) împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile".

Cum în capătul de cerere de faţă, ce a fost disjuns din cererea iniţială, reclamanţii solicită emiterea unui ordin de către pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la drepturile lor salariale, în raport de dispoziţiile art. 7 Cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010, instanţa de faţă apreciază că soluţionarea prezentului litigiu este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Faţă de toate aceste considerente şi dispoziţii legale incidente, reţinând şi caracterul de ordine publică a competenţei în materie, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi invocată cu privire la capătul de cerere disjuns şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii către Curtea de Apel Bucureşti.

2. A doua instanţă învestită.

Dosarul a fost înregistrat la data de 10.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr – 279/99/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 825 din data de 08 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii D., F., E., A., B., C., G., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că Tribunalul Iaşi a reţinut că este competent a soluţiona capetele 1-3 al cererii de chemare în judecată, declinând în favoarea instanţei de contencios administrativ numai capătul 4 al cererii de chemare în judecată.

Este real faptul că, în principiu, cererea având ca obiect obligarea la emiterea unui nou ordin de salarizare formulată de personal din cadrul familiei ocupaţionale "justiţie" este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, potrivit prevederilor legale speciale – art. 7 cap. VIII din Anexa la Legea nr. 284/2010, respectiv art. 7 Cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei din Legea nr. 153/2017.

Cu toate acestea însă, în speţă, Curtea de Apel a apreciat că sunt prioritare prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120".

Din modul cum este formulată cererea de chemare în judecată şi prin raportare la soluţia de disjungere doar a capătului 4 de cerere, primele 3 capete de cerere fiind reţinute spre competentă soluţionare de către Tribunalul Iaşi, Curtea a observat că are caracter accesoriu capătul disjuns deoarece nu este motivat în mod distinct de către reclamanţi, nici în fapt şi nici în drept, astfel că prezenta instanţă nu are nicio analiză proprie de efectuat, soluţia acestui capăt de cerere depinzând în tot de modul cum Tribunalul Iaşi va soluţiona primele 3 capete de cerere cu privire la care a apreciat că este competent.

În alte cuvinte, Curtea de Apel Bucureşti nu are niciun raţionament logico-juridic propriu de dezvoltat deoarece emiterea ori nu a ordinului pretins de reclamanţi în cadrul capătului 4 de cerere depinde în tot de modul cum apreciază Tribunalul Iaşi asupra temeiniciei pretenţiei de acordare a sporului de 25% pentru deţinerea unor funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile prevederilor art. 151 din Legea nr. 157/2020, chestiune ce a fost păstrată spre competentă soluţionare de prima instanţă sesizată.

Dacă nu s-ar considera astfel, prezenta instanţă fie ar proceda la efectuarea unei judecăţi proprii, concomitent cu analiza similară şi simultană ce ar fi efectuată de Tribunalul Iaşi, existând chiar posibilitatea pronunţării de soluţii contradictorii, fie ar proceda la suspendarea judecăţii potrivit prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă nu aceasta trebuie să fie finalitatea sesizării instanţei de judecată.

Îndeosebi, Curtea a subliniat şi faptul că în speţă nu este contestat un ordin de salarizare pretins nelegal şi niciun refuz pretins nejustificat al părţii pârâte care să poată fi analizat de instanţa de contencios administrativ din perspectiva unui act asimilat.

Pentru aceste considerente, reţinând inexistenţa unor motive proprii care să poată fi analizate de instanţă în soluţionarea capătului 4 de cerere, cererea de chemare în judecată fiind motivată global din perspectiva temeiniciei dreptului dedus judecăţii, astfel că obligarea la emiterea ordinului depinde de soluţia ce va fi dată capetelor 1-3 de cerere, păstrate spre competentă soluţionare de către Tribunalul Iaşi, în temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., art. 130 alin. (2) C. proc. civ. rap. la art. 123 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi – secţia I civilă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează obligarea pârâţilor la recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% în salariul de bază, deoarece ocupă funcţii cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat, în condiţiile legii.

Se constată că reclamanţii au invocat în susţinerea pretenţiilor formulate existenţa unui refuz nejustificat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a cererilor lor prin care au solicitat recunoaşterea şi plata drepturilor salariale rezultate prin includerea unui spor de 25% în salariul de bază.

Astfel fiind, prin acţiune nu s-a contestat vreun act administrativ unilateral de stabilire a drepturilor salariale sau vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională – la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că prin acţiune se arată expres că se solicită cenzurarea refuzului nejustificat de emitere a unor acte administrative de recunoaşterea a drepturilor salariale suplimentare.

Legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o competenţă materială de excepţie (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) şi art. 266 din Codul muncii şi de la cea de drept comun în materia contenciosului administrativ, reglementată de art. 10 din Legea nr. 554/2004), care este de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă prin analogie.

În speţă, reclamanţii nu au formulat o astfel de plângere şi nu au produs argumente legate de procedura contestaţiei împotriva actelor administrative ale ordonatorului de credite.

Prin urmare, dispoziţiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturi salariale ale magistraţilor.

Cum în cauză se contestă un act administrativ asimilat, refuzul nejustificat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a emite ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 conform cărora: (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În cauza dedusă judecăţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este o autoritate publică centrală şi în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că prezentul litigiu este de competenţa Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu privire la competenţa teritorială, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea." "(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

În raport de aceste dispoziţii, competenţa materială aparţine Curţii de Apel, însă, având în vedere că, în litigiul de faţă reclamanţii sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu sediul în Paşcani, competenţa materială şi teritorială aparţine Curţii de Apel Suceava.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe D., F., E., A., B., C., G. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în favoarea Curtea de Apel Suceava – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.