Supreme Court dismisses salary dispute: IT specialists in prosecutor's offices classified as auxiliary personnel under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 121/VIII/1/2018, din data de 30.03.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi au solicitat:

1. Admiterea plângerii;

2. Anularea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 121/VIII/1/2018 din data de 30.03.2018, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi subsecvent, admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată şi anularea deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi;

3. Emiterea unei noi dispoziţii de salarizare, începând cu data de 01.01.2018, cu încadrarea în grila de salarizare prin luarea în considerare a prevederilor art. 22 din Legea 153/2017, respectiv stabilirea salariului de bază corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu;

4. Emiterea unei noi dispoziţii privind stabilirea drepturilor salariale pentru specialiştii IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, începând cu data de 01.01.2018, cu stabilirea salariului de bază brut prin acordarea majorării de 25%, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, sau aplicarea unui mecanism similar celui stabilit prin O.U.G. nr. 3/2018, astfel încât să se asigure în plată acelaşi venit net realizat în anul 2017, prin suportarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând contribuţiile sociale trecute de la angajator la angajat; luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea 153/2017, conform solicitării anterioare (sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%);

5. Plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitărilor menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, începând cu data de 01.01.2018 până la data plăţii efective;

6. Obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sumele necesare acordării acestor drepturi salariale;

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4689 din data de 15 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi a respins în consecinţă acţiunile reunite împotriva acestuia ca fiind formulate în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a respins în consecinţă acţiunile reunite împotriva acestuia ca fiind formulate de persoane lipsite de calitate procesuală activă.

Pe fond, a respins acţiunile reunite formulate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca neîntemeiate

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4689 din data de 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., invocând critici ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii – reclamanţi au arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală, pentru următoarele considerente:

Decizia II din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi încalcă dispoziţii legale de dreptul muncii, principii prevăzute în Legea 153/2017, prevederi de natură constituţională şi jurisprudenţa CEDO, de natură a atrage nulitatea acesteia.

În primul rând. în procedura de interpretare a reglementării din cuprinsul secţiunii a 6- a a Capitolului VIII din Legea 153/2017 nu pot fi identificate argumente care să justifice excluderea specialiştilor IT de la aplicarea acestor reguli generale de salarizare prevăzute pentru toate celelalte categorii de specialişti din sistemul justiţiei.

În condiţiile în care legiuitorul nu a făcut nici fel de precizare limitativă în cuprinsul secţiunii a 6- a a Capitolului VIII din Legea 153/2017, nici în titlul acesteia, nici in conţinutul art. 22 cu privire la statul acestor specialişti, la modalitatea de angajare, la specializarea acestora se constată că această dispoziţie legală generală este aplicabilă şi specialiştilor IT, care fac parte din categoria mai largă a specialiştilor.

Se constată. că nu există în acest capitol nici o prevedere referitoare la salarizarea specialiştilor IT, singura menţiune cu privire la aceştia. fiind o simplă adăugire realizată doar într-o anexa, nr. V, în care sunt specificate salariile pentru grefieri. Aceasta vine în contradicţie cu modalitatea de salarizare prevăzută pentru categoria generală a specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar, ceea ce face ca reglementarea actuală să fie neclară, echivocă şi lipsită de previzibilitate.

În al doilea rând, din expunerea de motive a legii nu rezultă care ar fi raţiunea unei eventuale excluderi a specialiştilor IT din grila de salarizare specifică celorlalţi specialişti, din nota de fundamentare rezultând scopul legii de salarizare: eliminarea disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare, creşterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare faţă de celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare pentru funcţiile comune existente în cadrul familiilor ocupaţionale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022, şi aplicarea coeficienţilor prevăzuţi în Anexele I-VIII la lege, începând cu anul 2022". De asemenea se stabileşte că "prevederile legii se aplică etapizat, începând cu 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2018-2021".

În al treilea rând, se constată că, deşi art. 38 din lege are în vedere o majorare etapizată a salariilor până în anul 2022, întrucât pentru specialiştii IT, nivelul salariului de bază maxim la care ar putea ajunge în 2022 este mai mic cu 4000-5000 RON, faţă de cel aferent lunii decembrie 2017, aceştia reprezintă singura categorie de personal din sistemul justiţiei pentru care legea are acest efect, încălcând însăşi raţiunea adoptării sale.

De asemenea, recurenţii – reclamanţi au arătat că decizia a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării care stabileşte eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi înfunctie prevăzut de art, 6 lit. b) din Legea 153/2017.

Astfel, se observă o vădită discriminare faţă de toţi ceilalţi specialişti din cadrul aparatului de justiţie, inclusiv faţă de alte categorii cu aceeaşi specializare în domeniul informatic, cum ar fi cei din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiţiei. Doar drepturile salariale ale specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, au fost reduse nejustificat, ceea ce a făcut ca o categorie de specialişti IT să fie adevăraţi specialişti în domeniul informatic şi altă categorie să fie considerată mai puţin specialişti în domeniul informatic, asimilaţi ca salarizare grefierilor (care pot fi specialişti în drept, cu studii medii sau superioare, dar nu în tehnologia informaţiei). Astfel, se poate aprecia că Legea 153/2017 nu le mai recunoaşte statutul de specialişti IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, fiind încadraţi în grila de salarizare aferentă grefierilor.

În plus, începând cu data de 1 ianuarie 2018, spre deosebire de ceilalţi specialişti din sistemul judiciar, care beneficiază de o majorare salarială de 25% aplicabilă salariului de bază faţă de cel aflat în plată în luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. din) Legea 153/2017, pentru specialiştii IT s-a produs o diminuare cu cel puţin 1/3.

Această discriminare produsă între categorii similare de personal, care a beneficiat timp îndelungat de drepturi salariale similare, conform O.U.G. nr. 27/2006, 8 modificată prin Legea 97/2008, şi a Legii 330/2009, nu este justificată de nici un scop sau interes legitim.

Recurenţii – reclamanţi au precizat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea mai multor principii, respectiv a:

- principiului egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea 153/2017;

- principiului importanţei sociale a muncii în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se "face în funcţie de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din Legea 153/2017;

- principiului ierarhizării, atât pe verticală cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu. prevăzut de art. 6 lit. f) din Legea 153/2017;

- principiului transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilitătii salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din legea 153/2017;

- principiului drepturilor câştigate;

- principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libert??i prev?zut de art. 53 din Constituţia României.

Printr-un alt set de critici, recurenţii-reclamanţi au susţinut că un alt motiv de nelegalitate al deciziei contestate priveşte analiza apărărilor referitoare la neacordarea creşterii salariale în cuantum de 25% de la data de 1 ianuarie 2018 prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, pentru a li se asigura acelaşi venit pe care l-ar fi obţinut dacă nu ar fi avut loc trecerea plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat. Astfel, în condiţiile în care raţiunea adoptării Legii nr. 153/2017 a fost de a creşte treptat salariile personalului bugetar până în anul 2022, limitarea introdusă prin intermediul art. 38 alin. (6) din Lege, respectiv plafonarea drepturilor specialiştilor IT la anul 2022 este nelegală.

Din acest punct de vedere, instanta de fond nu a analizat nicunul dintre aceste argumente invocate care vizează aplicarea cronologică a actelor norvnative, în sensul aplicării prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, doar în condiţiile aplicării art. 38 alin. (2) din Legea 153/2017, la care acesta face trimitere, în sensul acordării majorărilor de 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017, pentru a suporta din acest cuantum transferul contribuţiilor.

Nu în ultimul rând, din punctul de vedere al recurenţilor-reclamanţi, decizia contestată este nelegală şi în raport de interpretarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Mai exact, dispozitiile cuprinse în art. 25 din Lege nu derogă de la prevederile art. 24, ci, interpretarea este tocmai inversă, dispoziţiile art. 24 derogă de la prevederile art. 25, iar plafonarea sporurilor care li se cuvin la procentul de 30% din suma salariilor de bază, reprezintă o normă generală în materia drepturilor salariale care nu este aplicabilă situaţiei acestora.

Recurenţii – reclamanţi au susţinut că din motivarea soluţiei dispusă de instanta de fond, nu rezultă analizarea argumentelor care vizează prioritatea normelor de drept civil speciale, prevăzute de ari 24 din capitolul III, sectiunea III a Legii 153/2017, în raport cu cele generale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 11/31.01.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost stabilit cuantumul brut al salariilor de bază precum şi cuantumul brut al sporurilor pentru personalul auxiliar de specialitate şi tehnicienii criminalişti din cadrul circumscripţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, începând cu data de 01.01.2018.

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie, soluţionată prin Rezoluţia nr. 121/VIII/1/2018 din data de 30.03.2018, în sensul respingerii, reţinându-se în esenţă, că modalitatea de stabilire a drepturilor salariale la 01.01.2018 pentru specialiştii IT este cea prevăzută pentru categoria personalului auxiliar de specialitate.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa recurată, a respins acţiunile reunite ca neîntemeiate.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) şi (7).

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, salarizarea în cazul reclamantei fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincţia de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincţie clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea şi modul de salarizare a specialiştilor din cadrul parchetelor.

În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, aceştia sunt încadrate ca specialişti IT, specialişti ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor.

Aceşti specialişti IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiţi de specialiştii din cadrul parchetelor la care se referă art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuţi de art. 116 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2004).

Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că acestea nu cuprind critici de nelegalitate a sentinţei atacate, ciriticile invocate de recurenţi vizând în realitate nelegalitatea actului administrativ contestat.

Astfel, cu referire la pretinsa discriminare invocată de recurenţi Înalta Curte reţine considerentele Deciziei nr. 704 din 06 octombrie 2020 a Curţii Constituţionale, potrivit cărora:

27. referitor la critica de neconstituţionalitate intrinsecă vizând instituirea unei discriminări între specialiştii IT şi alte categorii de specialişti din sistemul judiciar, Curtea a reţinut că prevederile art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Includerea, sub aspectul salarizării, a specialiştilor în domeniul informatic în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor reprezintă opţiunea legiuitorului, manifestată în marja sa de apreciere permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

28. În plus, opţiunea legiuitorului în materia salarizării specialiştilor IT este justificată având în vedere şi prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT."

29. Totodată, Curtea a reţinut că acceptarea criticilor de neconstituţionalitate formulate ar echivala cu imposibilitatea legiuitorului de a mai putea modifica sistemul de salarizare, pe motiv că ar crea diferenţe faţă de sistemul anterior de salarizare. Or, neconstituţionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparaţie dintre reglementarea veche şi cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai puţin favorabilă şi declanşând automat un aşa-zis conflict de constituţionalitate. Această soluţie de principiu se regăseşte, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008.

În ceea ce priveşte critica recurenţilor – reclamanţi privind blocarea în mod discriminatoriu a oricărei alte majorări salariale ulterioare acordate sistemului bugetar, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că:

32. (...) stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea- cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii prin modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea principiului securităţii juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor în cuantumul acordat prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală".

Înalta Curte constată şi că toate criticile privind diminuarea salariilor ca urmare a transferării plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ ca şi critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conţin aspecte ce antamează neconstituţionalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ.

Referitor la faptul că instanţa de fond nu a analizat toate argumentele invocate de recurenţii – reclamanţi prin cereea de chemare în judecată, instanţa de control judiciar reţine că hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză, obligaţie îndeplinită în prezenta speţă.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că Decizia nr. 121/VIII/1/2018, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi hotărârea nr. 11/2018 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi au fost emise în baza dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 4689 din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.