Judicial disciplinary complaint appeal nullified for failure to frame grounds of cassation under mandatory statutory requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as null and void, thereby upholding the Court of Appeal's judgment that had previously dismissed the appellant's administrative challenge. The dispute concerned an appeal against an administrative decision by the Judicial Inspection, which had rejected the appellant's complaint regarding alleged serious disciplinary breaches by a judge, who was accused of issuing an unlawful civil judgment while ignoring prior court rulings and evidentiary records. The decisive legal basis for the outcome was the procedural requirement under Articles 486 and 488 of the Civil Procedure Code, which mandates that appeals to the highest court be strictly limited to specific grounds of illegality (such as violation of mandatory law) rather than a re-examination of the merits or facts; because the appellant failed to identify or develop valid statutory grounds for cassation and merely repeated factual arguments, the Court applied the sanction of nullity under Article 489.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Judicial disciplinary complaint appeal nullified for failure to frame grounds of cassation under mandatory statutory requirements: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. lucrare C21-1430 din 9.09.2021 dată de către inspectorul şef al Inspecţiei judiciare, d-nul B. prin care s-a respins plângerea depusă de către asociaţie împotriva rezoluţiei de clasare nr. 2091/A/6.07.2021 emisă în dos. nr. 21-1991, solicitând ca în urma administrării probelor să se dispună admiterea ă contestaţiei şi să se constate abaterile grave ale magistratului C. pentru părtinire şi încălcarea drepturilor asociaţiei prin pronunţarea unei sentinţe ilegală şi neîntemeiată pe actele din dosar, neţinând cont de dispozitivul deciziei Tribunalului Maramureş 581/A/30.10.2020.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 517 din data de 16.03.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 517 din data de 16.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, Inspecţia Judiciară nu a cercetat toate aspectele pe care le-a invocat în plângere dând o rezoluţie de clasare care este nelegală şi neîntemeiată pe probele depuse de către asociaţie odată cu plângerea făcută împotriva abaterilor grave de la regulile şi statutul magistraţilor de către judecătoarea C. care a instrumentat şi soluţionat dosar civ. x/2016 de la judecătoria Sighetu Marmaţiei, pronunţând sentinţa nr. 558/30.03.2020, ignorând cu bună ştiinţă sentinţa civ. nr. 2214/22.08.2019 pronunţată de către judecătorul D. în acelaşi dosar şi dispoziţiile dec. Civ. nr. 581/A/2020 a Tribunalului Maramureş.
Pârâta avea obligaţia să efectueze verificări privind aspectele pe care le-a sesizat în legătură cu activitatea necorespunzătoare a magistratului C. care a manifestat o conduita neconformă cu statutul magistraţilor, nu a ţinut cont de actele doveditoare existente în dosarul pe care l-a instrumentat, a fost subiectivă şi consideră că o mare influenţă a avut-o miliardarul E. care deţine peste 4000 ha teren din suprafaţa F., urmărind zăcămintele valoroase existente în subsolul acestor suprafeţe de teren.
Învederează că prin pronunţarea acestei sentinţe nelegale, A. a fost lezată în drepturile sale conferite de reglementările legale şi magistratul C. nu a respectat obligaţiile profesionale în raporturile cu justiţiabili, săvârşind astfel abateri grave de la disciplina muncii sale.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a invocat în principal excepţia nulităţii pentru neindicarea cazurilor de casare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 noiembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 28 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Analizând excepţia nulităţii recursului prin prisma dispoziţiilor legale incidente, respectiv art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte o constată ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) – e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamanta îşi întemeiază cererea, dimpotrivă, se reiau aspecte referitoare la fondul cauzei, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport de conţinutul concret al hotărârii atacate.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece reclamanta nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
7. Temeiul de drept al soluţiei.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară şi va constata nul recursul declarat de reclamanta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă A., invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 517 din 16 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.