Claimant’s untimely challenge to Guarantee Fund refusal held time-barred; appeal dismissed and lower judgment affirmed.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.07.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţiei împotriva deciziei nr. 12032/13.12.2017, comunicată prin poştă la data de 12.02.2018, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei nr. 12032/13.12.2017 şi obligarea FGA la plata sumei de 30.139,82 RON, conform facturii nr. x/10.01.2017 emisă de B. S.R.L.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4893 din data de 27 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia ca tardiv formulată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4893 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul – reclamant a arătat că instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii fără a-i da posibilitate să ia cunoştinţă şi să işi spună punctul de vedere cu privire la această excepţie.

Dreptul la un proces echitabil (art. 6 C. proc. civ.) implică, date fiind şi dispoziţiile art. 14 (contradictorialitatea), şi ale art. 15 (oralitatea) precum şi ale art. 22 alin. (2) teza 2- şi teza 1 C. proc. civ. dreptul părţii de a-şi spune părerea cu privire la mijloacele de apărare invocate de către cealaltă parte, inclusiv excepţiile.

Recurentul – reclamant a susţinut că sentinţa recurată încalcă şi prevederile art. 2539 alin. .2 C. civ., care prevăd (2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a tăcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă".

Or, recurentul a mai formulat o cerere de chemare în judecată, anulată în procedura regularizării(dosar nr. x/2018), fapt cunoscut de intimat.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asigiuraţilor a invocat excepţia tardivităţii formulării recursului. Excepţia a fost respinsă la acest termen de judecată.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul – reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia nr. 12032/13.12.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată cu privire la suma de 30.139,82 RON.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul – reclamant a arătat că hotărârea atacata încalcă dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare si principiul oralităţii si contradictorialităţii, întrucât instanţa de fond a soluţionat excepţia tardivităţii acţiunii, fără a-i da posibilitate să ia cunoştinţă şi să-şi spună punctul de vedere cu privire la această excepţie.

Instanţa de control judiciar constată că, prin întâmpinarea depusă la data de 20.08.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii. Întâmpinarea a fost comunicată reclamantului la data de 13.09.2018, aşa cum rezultă din procesul – verbal de primire aflat la dosarul de fond, şi a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din data de 27.11.2018.

Deşi a fost legal citat pentru termenul din data de 27.11.2018, reclamantul nu s-a prezentat şi nici nu a formulat în scris apărări cu privire la excepţia tardivităţii, însă a depus dosar, la data de 27.11.2018, o notă de probe, prin care a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză tehnică.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii sunt nefondate.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul – reclamant a arătat că termenul de 10 zile prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 este un termen de prescripţie şi a fost întreruptă curgerea acestuia prin formularea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, acţiune ce a fost anulată în procedura regularizării.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 12032/13.12.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată cu privire la suma de 30.139,82 RON.

Decizia de soluţionare a fost comunicată reclamantului la data de 15.02.2018, conform datei aplicate de Oficiul Poştal pe plicul confirmarea de primire semnată şi de reclamant şi datată 15.02.2018, iar acţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată la data de 03.07.2018.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, "în caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestaţie, în condiţiile prevăzute la art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

De asemenea, art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 prevede următoarele: "Împotriva deciziei, societatea de asigurare/reasigurare poate face contestaţie la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 10 zile de la data comunicării, sub sancţiunea decăderii".

Instanţa de control judiciar constată că termenul de 10 zile prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 este un termen de decădere, astfel cum legea în mod expres îl califică.

În dreptul procesual, noţiunea de "decădere" semnifică, pe de o parte, ideea pierderii unui drept neexercitat la timp sau pentru conservarea căruia nu s-au făcut, la timp, formalităţile prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, semnifică imposibilitatea juridică de a exercita acel drept peste termen. Atât timp cât legea limitează temporal exerciţiul unui drept procesual, consecinţa este interdicţia pentru titularul acelui drept de a-1 exercita după expirarea termenului.

Decăderea constituie, aşadar, atât efectul, cât şi sancţiunea nerespectării termenelor procedurale legale imperative absolute - adică a acelor termene acordate părţilor din proces în vederea efectuării unui anumit act de procedură într-un termen determinat. Astfel, decăderea împiedică partea să mai săvârşească acte de procedură după expirarea termenului, din cauza faptului că, actul tardiv, fiind lipsit de efecte, va fi întotdeauna considerat un act nul.

Aşadar termenul în discuţie nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ.. Nefiind un termen de prescripţie, termenului de 10 de zile nu îi sunt aplicabile regulile acestor termene nici în privinţa datei de la care începe să curgă nici în privinţa suspendării sau întreruperii.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că este corectă soluţia instanţei de fond, de admitere a excepţiei tardivităţii acţiunii, având în vedere că, raportat la comunicarea deciziei(15.02.2018) şi data depunerii acţiunii de către reclamant(03.07.2018), acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenului de decădere stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4893 din 27 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII – a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.