Eligibility for parliamentary retirement allowance contingent on completing a full legislative mandate rather than a proportional incomplete term

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 16 iulie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaţilor, a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 46/07.012021 şi acordarea drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Prin sentinţa nr. 146 din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 11 aprilie 2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de dosar x/2021

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 184/CA/2022 – P.I. din data de 26.09.2022, Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaţilor, a anulat Ordinul nr. 46/07.01.2021, emis de Parlamentul României – Camera Deputaţilor, prin Secretar General B. şi a obligat pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 184/CA/2022 – P.I. din data de 26.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Parlamentul României – Camera Deputaţilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a dat o interpretare greşită prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, respectiv dispoziţiilor legale privind durata unui mandat parlamentar complet, considerând în mod nelegal că dată fiind durata diferită a mandatelor parlamentare, se poate înţelege că beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă şi parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiţia ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puţin egală cu durata unui mandat parlamentar, fără a lega aceasta de durata legislaturii în care s-a exercitat.

Or, o astfel de interpretare conduce la aplicarea greşită a normelor de drept material conţinute în cadrul normativ specific.

În considerarea cadrului normativ incident solicită să se aibă în vedere următoarele:

- legislatura 1996 - 2000 a Camerei Deputaţilor este cuprinsă între data de 22 noiembrie 1996 (data întrunirii Parlamentului României, ales la data de 3 noiembrie 1996, la convocarea Preşedintelui României, prin Decretul nr. 555 din 13 noiembrie 1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288/14 noiembrie 1996) şi data de 11 decembrie 2000 (data întrunirii Parlamentului nou ales al României, la data de 26 noiembrie 2000, la convocarea Preşedintelui României, prin Decretul nr. 580/5 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/6 decembrie 2000);

- durata legislaturii 1996 - 2000 a Camerei Deputaţilor este de 48 de luni, aceasta fiind şi durata mandatului parlamentar complet pentru această legislatură, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 96/2006;

- în legislatura 1996 - 2000 reclamantul-intimat a exercitat mandatul de parlamentar în perioada 23.02.1998 - 11.12.2000, respectiv un număr de 33 de luni faţă de 48 de luni, durata mandatului complet pentru legislatura 22.11.1996 - 11.12.2000, fiind astfel un mandat parlamentar incomplet;

În această situaţie, recurentul-pârât susţine că soluţia instanţei de fond de anulare a Ordinului nr. 46/07.01.2021 şi acordarea în favoarea intimatului-reclamant a indemnizaţiei pentru limita de vârstă pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000 este nelegală, cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 întrucât reclamantul intimat în legislatura 1996 - 2000 nu a exercitat mandatul Camerei Deputaţilor de 48 de luni ci un mandat incomplet de 33 de luni.

Un alt argument care relevă faptul că instanţa de fond a dat o interpretare greşită cadrului normativ incident este şi cel care priveşte evoluţia procesului legislativ ce a condus la adoptarea modificărilor aduse Legii nr. 96/2006, respectiv faptul că, în procedura legislativă privind elaborarea şi adoptarea "Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 459 din 25 iulie 2013", înregistrată la Camera Deputaţilor ca PL - x nr. 384/29.04.2015 şi la Senat ca L nr. 203/29.04.2015 - devenită, urmare adoptării şi promulgării, Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor -, act normativ în baza căruia a operat introducerea dispoziţiilor noului capitol privind indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită deputaţilor şi senatorilor, acesta a fost adoptat de cele două Camere ale Parlamentului şi ca urmare a admiterii cererii de reexaminare a legii formulate de către Preşedintele României.

În acest sens, condiţia imperativă a exercitării a cel puţin un mandat parlamentar a fost introdusă ca urmare a reexaminării legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor la solicitarea Preşedintelui României, care a evidenţiat necesitatea clarificării ipotezei juridice a mandatelor incomplete sub aspectul continuităţii perioadei de mandat efectiv exercitate, luate în calcul la stabilirea indemnizaţiei (în forma adoptată iniţial în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatorilor, din 16 iunie 2015, şi trimisă spre promulgare Preşedintelui României, şi asupra căreia a fost formulată cererea de reexaminare, această perioadă neputând fi mai mică de 6 luni), întrucât în caz contrar, se poate deduce că legiuitorul recompensează activitatea sporadică, inclusiv desfăşurarea acesteia în mandate diferite, ca singură condiţie a însumării a 6 luni, fie chiar şi neconsecutive".

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se susţine că, instanţa de fond a invocat în mod greşit o pretinsă situaţie de discriminare prin interpretarea normelor de drept material conţinute în art. 2 lit. c) şi d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 respectiv:

- art. 2 lit. c) din Normele metodologice: mandat parlamentar: -perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor/Senatului si data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

- art. 2 lit. d) din Normele metodologice: durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi.

Or, aceste norme nu stabilesc în afara dispoziţiilor legale durata unui mandat pentru a putea pretinde, cum în mod nelegal a reţinut instanţa de fond, că s-ar crea discriminare pentru unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 de luni şi astfel ar elimina de la drepturi pe alţi parlamentari care au exercitat în alte legislaturi mandate cu durata mai mare de 28 de luni dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective.

În consecinţă, dispunând anularea Ordinului nr. 46/07.01.2021 şi obligarea subscrisei la acordarea drepturilor care i se cuvin reclamantului-intimat pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998 - 11.12.2000 instanţa a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză pentru că nu a ţinut cont de condiţiile pe care legea le impune pentru emiterea unui ordin de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată şi ale Hotărârii Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 10 ianuarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 28 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 46/07.012021 şi acordarea drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a anulat Ordinul nr. 46/07.01.2021, emis de Parlamentul României – Camera Deputaţilor, prin Secretar General B. şi a obligat pârâtul la acordarea în favoarea reclamantului a drepturilor care i se cuvin pentru activitatea desfăşurată ca deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în Legislatura 1996-2000, din data de 22 noiembrie 1996, data întrunirii Parlamentului, mandatul a fost ocupat de dl. C. iar, ca urmare a decesului acestuia, Parlamentul a declarat vacant acest mandat şi, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, la data de 23.02.1998, ca urmare a validării alegerii şi a depunerii jurământului, pentru acest mandat a fost validat de către Parlament reclamantul, mandat pe care l-a exercitat până la sfârşitul legislaturii, 11.12.2000 - 33 luni.

Instanţa de fond a considerat că prin prevederile art. 2 lit. c) şi d) din Normele metodologice nr. 1/2016 publicate în Monitorul Oficial nr. 270/08.04.2016, Partea I, se elimină dreptul la îndemnizaţia pentru limită de vârstă pentru mandate incomplete, fără a fi respectate dispoziţiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, modificată prin Legea nr. 357/2015, în conformitate cu care îndemnizaţia pentru limită de vârstă va fi acordată şi pentru mandate incomplete, proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar. Sub acest aspect, se creează o discriminare întrucât normele metodologice pun în drepturi pe unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 luni şi elimină de la drepturi pe alţii care în legislaturile ulterioare au exercitat mandate cu durata mai mare de 28 luni, dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective, cum este şi cazul reclamantului. Totodată, în cazul mandatelor incomplete se poate înţelege că, pentru a beneficia de îndemnizaţie pentru limită de vârstă, durata mandatului efectiv exercitat trebuie să fie de cel puţin 28 luni.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate şi subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, prin primul motiv de recurs, se invocă interpretarea greşită a prevederilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, respectiv a dispoziţiilor legale privind durata unui mandat parlamentar complet, considerând în mod nelegal că dată fiind durata diferită a mandatelor parlamentare, se poate înţelege că beneficiază de indemnizaţie pentru limită de vârstă şi parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiţia ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puţin egală cu durata unui mandat parlamentar, fără a lega aceasta de durata legislaturii în care s-a exercitat.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se invocă interpretarea greşită a normelor de drept material conţinute în art. 2 lit. c) şi d) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 respectiv:

- art. 2 lit. c) din Normele metodologice: mandat parlamentar: -perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor/Senatului şi data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

- art. 2 lit. d) din Normele metodologice: durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi.

În cauza de faţă Înalta Curte constată că, prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 2006, modificată prin Legea nr. 357/2015 referitoare la "Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă" menţionează că:

(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului."

Pentru legislatura 1996-2000, durata mandatului parlamentar complet este de 48 de luni şi este cuprinsă între data de 22 noiembrie 1996 (data întrunirii Parlamentului României, ales la data de 3 noiembrie 1996, la convocarea Preşedintelui României, prin Decretul nr. 555 din 13 noiembrie 1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288/14 noiembrie 1996) şi data de 11 decembrie 2000 (data întrunirii Parlamentului nou ales al României, la data de 26 noiembrie 2000, la convocarea Preşedintelui României, prin Decretul nr. 580/5 decembrie 2000, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634/6 decembrie 2000).

Din actele depuse în dosarul cauzei rezultă că, intimatul-reclamant a exercitat un mandat de deputat în perioada 23.02.1998-11.12.2000, respectiv un număr de 33 de luni, în timp ce durata mandatului complet pentru legislatura 22.11.1996-11.12.2000 a fost de 48 de luni.

Faptul că, intimatul-reclamant a fost validat la data de 23.02.1998 de către Camera Deputaţilor pentru un mandat de deputat în circumscripţia electorală Satu Mare (Legislatura din 1996-2000), ca urmare a decesului deputatului C. şi a exercitat acest mandat până la sfârşitul legislaturii, anume 11.12.2000, respectiv 33 luni şi 17 zile, nu poate fi interpretat că acesta ar fi exercitat un mandat complet, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 6/2006: "Durata mandatului de deputat sau de senator este egală cu durata mandatului Camerei din care face parte, în afară de cazurile în care mandatul încetează din alte cauze prevăzute de Constituţie şi de prezenta lege, înainte de termen."

De asemenea, Înalta Curte constată că din interpretarea dispoziţiilor art. 49 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 96/2006 rezultă că aceste dispoziţii condiţionează exercitarea cel puţin a unui mandat complet de parlamentar, iar în cazul în care după exercitarea unui mandat complet un deputat a fost validat în următoarea legislatură, la stabilirea indemnizaţiei pentru limită de vârstă acest mandat incomplet poate fi avut în vedere proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată.

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că se creează o discriminare între parlamantarii care au exercitat un mandat de 28 luni în legislatura 1990-1992 şi cei care au exercitat mandate cu o durată mai mare în legislaturile ulterioare, având în vedere, pe de o parte, că începând din anul 1990 conform legislaturilor, durata mandatelor parlamentare a fost de 28, 48 şi respectiv 49 de luni, iar pe de altă parte că potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (4) din Legea nr. 96/2006, se poate înţelege că beneficiază de îndemnizaţie pentru limită de vârstă şi parlamentarii cu mandate incomplete, cu condiţia ca durata mandatului efectiv exercitat să fie cel puţin egală cu durata unui mandat parlamentar, iar un mandat efectiv exercitat este egal cu durata legislaturii în care a fost exercitată funcţia de deputat.

Faptul că, normele metodologice pun în drepturi pe unii parlamentari care au exercitat în legislatura 1990-1992 un mandat de 28 luni şi elimină de la drepturi pe alţii care în legislaturile ulterioare au exercitat mandate cu durata mai mare de 28 luni, dar nu au exercitat un mandat egal cu durata legislaturii respective, cum este şi cazul intimatului-reclamant, nu pot fi considerate discriminatorii atât timp cât durata mandatelor este diferită de la o legislatură la alta şi sunt în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. c) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 270/8. IV.2016, potrivit cărora: "Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: c) a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator"; iar dispoziţiile art. 2 lit. c) din Normele metodologice, menţionează că: "mandat parlamentar: perioada de timp cuprinsă între data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi data întrunirii legale a Camerelor nou-alese"; art. 2 lit. d) din Normele metodologice: "durata mandatului parlamentar complet - durata corespunzătoare fiecărei legislaturi".

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanţă a invocat o interpretare a acestor norme în spiritul legii, însă această interpretare contravine literei legii, ceea ce nu poate fi admis.

Condiţia cerută de lege este aceea a exercitării a cel puţin unui mandat parlamentar complet, aşa cum rezultă explicit din coroborarea normelor anterior enunţate.

Un alt argument care arată că instanţa de fond a dat o interpretare greşită cadrului normativ incident rezultă din evoluţia procesului legislativ ce a condus la adoptarea modificărilor aduse Legii nr. 96/2006 prin Legea nr. 357/2015 – act normativ în baza căruia a operat introducerea dispoziţiilor noului capitol privind indemnizaţia pentru limită de vârstă cuvenită deputaţilor şi senatorilor. Din urmărirea acestui proces legislativ rezultă că a fost introdusă condiţia imperativă a exercitării a cel puţin unui mandat parlamentar complet ca urmare a reexaminării Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006, la solicitarea Preşedintelui României.

În concluzie, interpretarea dată de instanţa de fond normelor de drept substanţial aplicabile este greşită şi a condus la neaplicarea uneia dintre condiţiile sine qua non cerute de lege pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Sensul dispoziţiilor art. 49 alin. (4) trebuie identificat printr-o interpretare coroborată a lor cu prevederile alin. (1) al aceluiaşi articol, care stabilesc dreptul la indemnizaţie (prin raportare la mandatul parlamentar definit în art. 6 din lege), precum şi cu reglementarea de punere în aplicare a legii din cuprinsul Normelor metodologice, ce conţin o interpretare legală a prevederilor din art. 49 din Lege.

În cauză nu se poate afirma că Normele metodologice adaugă la lege, întrucât acordarea beneficiului are ca premisă exercitarea a cel puţin unui mandat de deputat sau senator, în înţelesul art. 6 din lege şi art. 63 din Constituţie. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să extindă beneficiul şi pentru mandate incomplete, s-ar fi exprimat explicit în acest sens.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, context în care argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului sunt apte să determine casarea hotărârii de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În considerarea argumentelor expuse, fiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi rejudecând va respinge cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parlamentul României-Camera Deputaţilor împotriva sentinţei nr. 184/CA din 26 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează hotărârea recurată şi rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaţilor, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023.