Civil jurisdiction for Insureds' Guarantee Fund payment delays following legislative transfer from administrative litigation

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

(i) în principal, obligarea FGA la plata sumei de 379.803,18 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de A. şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată;

(ii) în subsidiar, obligarea FGA la plata sumei de 329.068,11 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2556 din 1 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în cauză se solicită plata unor despăgubiri pentru vătămarea ce i-a fost pricinuită reclamantei prin Decizia nr. 16520/27.08.2018, care a fost anulată în cadrul unei proceduri judiciare, precum şi ca urmare a întârzierii soluţionării cererilor de plată indicate, astfel încât competenţa materială de soluţionare a cauzei revine instanţei de contencios administrativ determinată potrivit art. 19 raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004

A mai arătat tribunalul că în speţă sunt aplicabile considerentele deciziei nr. 22/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care condiţionează cererea de despăgubiri formulată în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004 de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să se fi admis acţiunea în anularea actului administrativ, ipoteză îndeplinită în speţă.

Totodată, a reţinut că cererea de chemare în judecată este formulată în contradictoriu cu o autoritate publică centrală, iar obiectul acţiunii priveşte plata dobânzii legale penalizatoare, iar nu accesorii aferente unor taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 764 din 5 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestui conflict.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 13 alin. (5) şi (5)1 din Legea nr. 213/2015, introduse prin O.U.G. nr. 102/2021, care stabilesc în competenţa de soluţionare a instanţelor civile litigiile referitoare la deciziile emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Pentru raţiuni de simetrie juridică, cererea de plată a unei dobânzi legale penalizatoare pentru soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată se supune normelor de competenţă prevăzute de lege pentru cazul în care FGA ar fi emis o decizie de respingere motivată.

A mai reţinut curtea de apel că, urmare a modificărilor legislative, categoria de raporturi juridice în discuţie nu mai beneficiază de regimul contenciosului administrativ, astfel încât şi atunci când se contestă actul de plată întârziat, natura raportului litigios va fi tot unui supus jurisdicţiei civile.

În concluzie, raportat la dispoziţiile art. 94-95 C. proc. civ. şi la valoarea obiectului cererii, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că revine secţiei civile a tribunalului competanţa de soluţionare a prezentei cauze.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti – secţia a VI-a civilă, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului FGA în principal la plata sumei de 379.803,18 RON, reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile în care Fondul avea obligaţia de a soluţiona cererile de plată formulate de reclamantă şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Cererea de chemare în judecată cuprinde şi un petit subsidiar privind obligarea pârâtului la plata sumei de 329.068,11 RON, cu titlu de dobândă legală penalizatoare calculată pentru perioada de timp cuprinsă între momentul împlinirii unui an de la data înregistrării cererilor de plată şi momentul plăţii efective a sumelor solicitate prin cererile de plată.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat deopotrivă necompetente să soluţioneze cauza de faţă, tribunalul apreciind că instanţa competentă trebuie determinată în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar curtea de apel apreciind că normele de drept relevante sunt cele ale Legii nr. 213/2015 şi C. proc. civ.. Înalta Curte constată că această din urmă instanţă a stabilit în mod corect legea aplicabilă litigiului.

Înalta Curte reţine că, anterior modificărilor legislative aduse Legii nr. 213/2015 prin dispoziţiile O.U.G. nr. 102/2021, regimul juridic al actelor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în procedura de soluţionare a cererilor de plată adresate de persoanele fizice şi juridice ca urmare a intrării în faliment a asigurătorului, erau supuse jurisdicţiei contenciosului administrativ, deciziile emise, precum şi orice alte pretenţii derivate din această procedură (precum acţiunile în obligarea FGA de a soluţiona cererile de plată) fiind soluţionate în primă instanţă de secţiile de contencios administrativ ale Curţii de Apel Bucureşti.

Odată cu modificarea art. 13 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, prin O.U.G. nr. 102/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 24.09.2021, legiuitorul a prevăzut că "(5) În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.", iar după alin. (5) a fost introdus alin. (5^1), cu următorul cuprins: "(5^1) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (5) sunt supuse căilor de atac prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

După cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că această modificare legislativă nu a privit exclusiv căile de atac formulate împotriva deciziilor emise de FGA, ci s-a intenţionat ca întreaga procedură desfăşurată de autoritatea publică să fie scoasă de sub incidenţa contenciosului administrativ şi subsumată jurisdicţiei instanţelor civile. În consecinţă, chiar dacă prin acţiunea dedusă judecăţii nu se contestă o decizie emisă de Fond, ci se solicită plata dobânzii legale pretins datorate pentru emiterea unei decizii nelegale şi soluţionarea cu întârziere a cererii de plată, cererea de plată a accesoriilor aferente prejudiciului invocat de reclamantă se supune tot competenţei instanţelor civile.

O altfel de interpretare ar diminua efectele modificării legislative prin care s-a intenţionat degrevarea instanţelor de contencios administrativ de soluţionarea cauzelor referitoare la activitatea şi procedura derulată de FGA cu privire la creanţele de asigurări şi s-ar ajunge în situaţia în care, deşi contestaţiile împotriva deciziilor Fondului s-ar adresa instanţelor civile, cererile pentru plata prejudiciilor ar rămâne tot în competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, deşi ele se întemeiază pe nelegalitatea deciziilor amintite sau pe întârzierea soluţionării cererilor de plată, după caz. Mai exact, câtă vreme competenţa de soluţionare a contestaţiilor îndreptate împotriva actelor administrative emise de Fond este atribuită instanţelor civile de drept comun, aceeaşi competenţă se aplică şi în cazul acţiunilor prin care se solicită angajarea răspunderii civile a FGA pentru modalitatea în care a înţeles să soluţioneze cererile de plată ce-i sunt adresate, instanţele civile de drept comun devenind, în urma modificărilor legislative sus-indicate, instanţe competente în ceea ce priveşte verificarea întregii proceduri administrative prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Întrucât norma de procedură prevăzută de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 face trimitere în mod expres la Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor acestui cod şi, faţă de valoarea obiectului cererii, care excede sumei de 200.000 RON, constată că, în cauza pendinte, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, conform art. 94 pct. 1 lit. k) raportat la art. 95 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.