Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3572/2023 AI generated

Judicial transfer refusal: balancing institutional staffing needs against exceptional personal grounds and mandatory statutory criteria under Law 303/2004

Case Number Decizia nr. 3572/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, annulled the decision of the Superior Council of the Magistracy, and ordered the transfer of the judge from Suceava County Court to Iaşi County Court, ruling in favor of the magistrate. The dispute concerned the legality of an administrative decision rejecting a judge's application for transfer, where the applicant alleged that the Council failed to properly weigh mandatory statutory criteria, specifically mischaracterizing his specialization in civil matters and neglecting documented exceptional personal circumstances, including his minor child’s psychological distress caused by prolonged separation. The court found the administrative decision flawed because it relied on unsubstantiated negative consultative opinions from the receiving court while ignoring favorable reasoned opinions from the sending court, and it failed to give adequate priority to the personal and family criteria mandated by Article 612 of Law No. 303/2004 regarding the status of judges, which require a just balance between public interest and legitimate private interests, particularly when exceptional personal factors affecting a minor's well-being are proven.

Legislator headnote

AI generated

art. 612 din Legea nr. 303/2004, art. 612 lit. c) din Legea nr. 303/2004, art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004, art. 1341 din Legea nr. 304/2004, art. 32 din Legea nr. 303/2004, art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004; Judicial transfer refusal: balancing institutional staffing needs against exceptional personal grounds and mandatory statutory criteria under Law 303/2004: The dispute concerned the legality of an administrative decision rejecting a judge's application for transfer, where the applicant alleged that the Council failed to properly weigh mandatory statutory criteria, specifically mischaracterizing his specialization in civil matters and neglecting documented exceptional personal circumstances, including his minor child’s psychological distress caused by prolonged separation. The court found the administrative decision flawed because it relied on unsubstantiated negative consultative opinions from the receiving court while ignoring favorable reasoned opinions from the sending court, and it failed to give adequate priority to the personal and family criteria mandated by Article 612 of Law No. 303/2004 regarding the status of judges, which require a just balance between public interest and legitimate private interests, particularly when exceptional personal factors affecting a minor's well-being are proven.

Keywords

AI generated
judicial law negative decision matter in dispute exceptional circumstances administrative status magistrate

Cited Legislation

AI generated
art. 612 din Legea nr. 303/2004
Prevederile art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.
art. 612 lit. c) din Legea nr. 303/2004
Printr-un al doilea motiv de nelegalitate se susţine că intimatul a reţinut în mod eronat criteriul specializării contestatorului, stabilit de prevederile art. 612 lit. c) din Legea nr. 303/2004, ceea ce echivalează cu lipsa analizei acestui criteriu.
art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004
Un prim motiv de nelegalitate se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 612 din Legea nr.
art. 1341 din Legea nr. 304/2004
Totodată, la Judecătoria Suceava erau ocupate 2 posturi din cele 3 posturi temporar vacante aprobate pentru ocupare, pe perioada nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr.
art. 32 din Legea nr. 303/2004
Mai arată intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost emisă în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 32 din Legea nr.
art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004
În ceea ce priveşte criteriul prevăzut de art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că textul de lege statuează obligaţia CSM de a avea în vedere motivele cuprinse în avizele consultative, nu doar caracterul favorabil/nefavorabil transferului.
art. 611 din Legea nr. 303/2004
Substantive legal provision cited in the dispositive as the basis for granting the transfer and obliging the Council to issue a new decision.
art. 29 alin. (7) – (9) din Legea nr. 317/2004
Procedural basis cited in the dispositive for the court's power to annul the administrative decision and order the specific transfer.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 29 alin. (7) – (9) din Legea nr. 317/2004

Procedural basis cited in the dispositive for the court's power to annul the administrative decision and order the specific transfer.

art. 611 din Legea nr. 303/2004

Substantive legal provision cited in the dispositive as the basis for granting the transfer and obliging the Council to issue a new decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 9 februarie 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM", "Consiliul") a solicitat anularea Hotărârii nr. 2622 din 15 noiembrie 2022, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi obligarea intimatului la emiterea unei noi hotărâri având ca obiect transferul contestatorului de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Iaşi.

În motivarea cererii, contestatorul arată că a fost numit în funcţia de judecător la Judecătoria Suceava începând cu data de 28.11.2016, având o vechime în magistratură şi la instanţă de 6 ani. Totodată, arată că domiciliul său este situat în municipiul Iaşi, jud. Iaşi din anul 2000, fiind căsători din anul 2008 şi având un fiu în vârstă de 11 ani.

Menţionează contestatorul că, odată cu admiterea în profesia de magistrat, a optat pentru una dintre instanţele la care existau locuri vacante din regiunea Moldovei, respectiv la Judecătoria Suceava, previzionând posibilitatea obţinerii transferului după expirarea perioadei interdicţiei de transfer de 3 ani. În anul 2019 procedura de transfer a fost blocată timp de peste un an, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii prevederilor legale incidente, fiind reluată în anul 2021, după operarea modificărilor legislative necesare. De la acel moment şi până în prezent, contestatorul învederează că a formulat trei cereri de transfer la Judecătoria Iaşi, în tot atâtea sesiuni de transfer organizate de CSM.

Prin Hotărârea nr. 2622 din 15.11.2022, intimatul CSM a respins cererea contestatorului de transfer de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Iaşi, contestatorul criticând acest act administrativ atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie.

Un prim motiv de nelegalitate se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 612 din Legea nr. 303/2004, contestatorul susţinând că intimatul nu a analizat toate criteriile prevăzute de lege, ci numai pe acelea care conduceau la respingerea cererii de transfer, nefiind efectuată o analiză completă, cumulativă şi comparativă a situaţiei personale/familiale şi a celei profesionale.

Învederează contestatorul că, în lipsa analizei comparative a avizelor instanţelor implicate, soluţia de respingere a fost motivată doar în baza avizului nefavorabil al instanţei de transfer - Judecătoria laşi şi a încărcăturii mai mare la instanţa de plecare - Judecătoria Suceava, deşi însăşi instanţa de plecare, precum şi Curtea de Apel Suceava au avizat favorabil transferul.

Printr-un al doilea motiv de nelegalitate se susţine că intimatul a reţinut în mod eronat criteriul specializării contestatorului, stabilit de prevederile art. 612 lit. c) din Legea nr. 303/2004, ceea ce echivalează cu lipsa analizei acestui criteriu. Astfel, s-a arătat greşit în considerentele hotărârii că reclamantul este specializat a judeca în materie penală, în măsura în care necesităţile instanţei de transfer sunt în materie civilă, deşi acesta a activat în mod continuu doar pe secţia civilă a Judecătoriei Suceava, după cum s-a arătat şi în cererea de transfer. Prin reţinerea greşită a specializării în materie penală, iar nu civilă, s-a înlăturat un criteriu determinant pentru analiza oportunităţii transferului la Judecătoria Iaşi, instanţă unde deficitul de judecători coincide cu specializarea contestatorului.

În raport de aceste considerente, contestatorul susţine că intimatul a procedat la analiza doar a două din cele zece criterii prevăzute de lege în reglementarea procedurii de transfer a judecătorilor, împrejurare care relevă existenţa excesului de putere şi viciază legalitatea hotărârii atacate. Fără a nega dreptul de apreciere al intimatului, consideră contestatorul că exercitarea acestui drept este supusă principiului proporţionalităţii, care impune respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl apere şi drepturile sau interesele legitime şi rezonabile ale solicitantului.

În ceea ce priveşte criticile de netemeinicie a hotărârii atacate, contestatorul reiterează argumentul greşitei aplicări a criteriului specializării, prevăzut de art. 612 lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Mai susţine că, în adoptarea soluţiei de respingere a cererii de transfer, intimatul a avut în vedere volumul de activitate ridicat al instanţei de la care se solicită transferul, comparativ cu cel al instanţei vizate de transfer. Cu toate acestea, un număr semnificativ de delegări şi detaşări de la Judecătoria Suceava către alte instanţe superioare sau egale sunt încuviinţate de intimat, pentru ca mai apoi această împrejurare să constituie un element decisiv în transferul magistraţilor respectivi, astfel cum rezultă din înscrisurile anexate contestaţiei.

Totodată, deşi intimatul a reţinut că transferul contestatorului ar fi de natură să influenţeze negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii instanţei, a ignorat faptul că avizul instanţei de plecare - Judecătoria Suceava - este favorabil transferului, la fel şi avizul Curţii de Apel Suceava. Cele două avize conturează convingerea că în cursul anului 2022, faţă de perioada analizată de secţia pentru judecători (anul 2021), situaţia de personal a permis funcţionarea optimă a instanţei sucevene.

Învederează contestatorul că autoritatea intimată nu a ţinut cont că gradul de ocupare la cele două instanţe este procentual echilibrat. Astfel, un număr de 6 posturi vacante dintr-o schemă de 61 de posturi de judecător conduc la un grad de ocupare de 90.1% din schemă la Judecătoria Iaşi, iar un număr de 3 posturi vacante la o schemă de 22 de posturi de judecător reprezintă un grad de ocupare de 86,3% din schemă la Judecătoria Suceava. Aşadar, în ceea ce priveşte deficitul de personal al instanţei sucevene, acesta este comparativ cu cel al Judecătoriei Iaşi, neputând conduce la concluzia că, prin transferul reclamantului, activitatea Judecătoriei Suceava ar fi grav afectată.

De asemenea, nu poate fi primită motivarea referitoare la incidenţa criteriului prevăzut de dispoziţiile art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004, referitoare la volumul de activitate al instanţei de la care sau la care se solicită transferul şi care ar fi fundamentat şi îndeplinirea criteriului prevăzut la lit. a) din acelaşi text al legii, respectiv avizul consultativ negativ al instanţei de transfer, având în vedere faptul că Judecătoria Iaşi a înregistrat în anul 2021 încărcătura (cauze/judecător) peste media naţională, respectiv 867 de dosare la o medie naţională de 855 de dosare.

Consideră contestatorul că aspectele de ordin personal invocate în cererea de transfer au fost ignorate, deşi a dovedit cu înscrisuri că familia sa se află în municipiul Iaşi, unde deţine şi o locuinţă în proprietate, iar distanţa până la Judecătoria Suceava este de aproximativ 150 km, ceea ce face imposibilă naveta zilnică. Această situaţie îl ţine pe contestator departe de familie şi de fiul său de mai bine de 6 ani şi, deşi contestatorul a comunicat intimatului situaţia personală dificilă, confirmată de punctul de vedere emis de un psiholog specializat care îl are sub observaţie pe fiul minor al contestatorului de 6 ani, de când tatăl lucrează în altă localitate, precum şi de memoriul depus de soţia contestatorului, intimatul a ignorat situaţia expusă.

Mai solicită contestatorul a se avea în vedere şi că instanţa la care se solicită transferul, Judecătoria Iaşi, este poziţionată într-un mare centru universitar, care este şi va fi atractivă în permanenţă pentru noii magistraţi, absolvenţi ai INM, fapt care o va clasa perpetuu pe un loc dezirabil în comparaţie cu Judecătoria Suceava, iar daca doar gradul de ocupare/încărcătura constituie şi va constitui prin el însuşi motiv determinant şi/sau singular în analiza cererilor de transfer, soluţia de respingere este singura rezultantă, încălcând ab initio interesul legitim privat al contestatorului.

2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Învederează intimatul că, prin Hotărârea nr. 2622/15.11.2022 a secţiei pentru judecători, a respins cererea de transfer a contestatorului de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Iaşi.

Din analiza traseului profesional a rezultat că reclamantul avea o vechime de 5 ani şi 10 luni în funcţia de judecător şi la Judecătoria Suceava.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, s-a reţinut că la Judecătoria Suceava, instanţa de la care se solicita transferul, din cele 22 de posturi de judecător prevăzute în schemă (din care 1 post din fondul de rezervă), erau ocupate 19 posturi (din care 3 judecători stagiari), fiind vacante 3 posturi. Totodată, la Judecătoria Suceava erau ocupate 2 posturi din cele 3 posturi temporar vacante aprobate pentru ocupare, pe perioada nedeterminată, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar pentru încă 1 post temporar vacant de judecător fusese aprobată ocuparea în condiţiile dispoziţiilor legale anterior amintite, în şedinţa din data de 03.11.2022. La această instanţă erau vacante funcţiile de preşedinte al secţiei civile şi de preşedinte al secţiei penale (care erau ocupate prin delegare), precum şi funcţia de vicepreşedinte.

S-a avut în vedere şi împrejurarea că, în anul 2021, la Judecătoria Suceava încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1275 dosare, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 977, comparativ cu media naţională de 855.

Pe de altă parte, arată intimatul, s-a reţinut că la Judecătoria Iaşi, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 61 de posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 55 de posturi (din care 2 judecători stagiari), fiind vacante 6 posturi (din care 4 posturi la data de 15.11.2022). Totodată, 4 posturi erau ocupate în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004 (pentru 1 post urmând a înceta efectele), 1 judecător era delegat la altă instanţă şi 1 judecător se afla în concediu pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, iar funcţiile de vicepreşedinte al secţiei civile şi de preşedinte al secţiei penale erau ocupate prin delegare.

La această instanţă, în anul 2021, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1043 dosare, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 867, comparativ cu media naţională de 855.

S-a mai reţinut că Judecătoria Iaşi şi Curtea de Apel Suceava au avizat nefavorabil transferul contestatorului, iar Curtea de Apel Suceava şi Judecătoria Suceava au transmis avize favorabile.

Analizând cererea de transfer a reclamantului, secţia pentru judecători a apreciat că la acel moment nu era oportun transferul, având în vedere avizele nefavorabile comunicate de Curtea de Apel Iaşi şi Judecătoria Iaşi (instanţa la care s-a solicitat transferul), precum şi situaţia existentă la acel moment la Judecătoria Suceava, instanţă la care existau 3 posturi vacante de judecător şi 1 post temporar vacant, în condiţiile în care se înregistra o încărcătură de dosare pe judecător semnificativ peste media naţională. Astfel, secţia pentru judecători a apreciat ca vacantarea unui post la Judecătoria Suceava ar fi determinat creşterea încărcăturii de dosare pe judecător, situaţie de natură să influenţeze negativ desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi realizarea unui act de justiţie de calitate. Prevederile art. 612 din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.

Susţine intimatul CSM că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor.

Contrar susţinerilor contestatorului, intimatul arată că, la soluţionarea cererilor de transfer formulate, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a analizat coroborat şi unitar toate criteriile de transfer prevăzute de lege, inclusiv motivele de ordin personal invocate în cerere, în cauza de faţă fiind însă determinante ponderea posturilor vacante de judecător raportat la schema de personal a Judecătoriei Suceava şi volumul de activitate al acestei instanţe. Astfel, prin raportare la datele statistice aferente acestei instanţe, sunt neîntemeiate criticile reclamantului referitoare la pretinsa ignorare a faptului că la Judecătoria Iaşi încărcătura pe schemă se situa peste media naţională, de vreme ce, pe de o parte, la această instanţă încărcătura pe judecător se situa sub această medie, iar pe de altă parte, cererea contestatorului a fost respinsă prin raportare şi la volumul de activitate de la Judecătoriei Suceava, instanţa de la care solicita transferul.

În ceea ce priveşte avizele consultative, susţine intimatul că, independent de poziţia exprimată de instanţele implicate în transfer, gestionarea resurselor umane la nivelul instanţelor reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să aibă în vedere asigurarea bunei funcţionări a activităţii instanţelor implicate în transfer. Acest criteriu legal a fost analizat în coroborare cu alte criterii legale relevante, precum volumul de activitate al instanţei de la care s-a solicitat transferul. În îndeplinirea rolului sau de gestionare a resurselor umane, secţia pentru judecători nu poate perturba activitatea unei instanţe pentru a acoperi deficitul de personal al altei instanţe, iar aceasta cu atât mai mult cu cât Judecătoria Iaşi (instanţa unde se solicitase transferul) este o instanţă atractivă, pentru care se formulează în mod constant cereri de transfer.

Mai arată că avizul favorabil al preşedintelui Judecătoriei Suceava a fost emis în considerarea faptului pentru această instanţă fuseseră formulate cereri de transfer în respectiva sesiune. Însă, în exercitarea atribuţiilor sale privind optima gestionare a resurselor umane în cadrul sistemului judiciar, Consiliul nu a apreciat oportună admiterea vreunei cereri de transfer la Judecătoria Suceava faţă de situaţia instanţelor de la care s-a solicitat transferul (Judecătoria Gura Humorului şi Judecătoria Darabani).

Referitor la criticile reclamantului potrivit cărora secţia pentru judecători nu ar fi acordat relevanţă la analiza cererii de transfer motivelor personale invocate în susţinerea acesteia, arată intimatul că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că aceste motive au fost analizate, alături de criteriile profesionale, fără a se reţine prioritatea anumitor criterii. Prin cererea de transfer, contestatorul nu şi-a dat acordul expres ca informaţiile în ceea ce priveşte şedinţele de psihoterapie ale fiului său să fie publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, ştiut fiind faptul că hotărârile în materia transferului sunt publice pe site, astfel că intimatul nu avea cum să detalieze în hotărârea atacată starea psiho-emoţională a copilului reclamantului. În acest sens, solicită a fi avute în vedere dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, astfel cum este reglementat în art. 26 din Constituţia României, republicată şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impun autorităţilor obligaţia de a respecta dreptul în discuţie, abţinându-se de la orice acţiune care ar fi de natură să aducă atingere acestuia.

Susţine Consiliul că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv aspectele de ordin personal invocate de contestator, care au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă de la instanţele implicate în procedura transferului, avizele instanţelor implicate, precum şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe, apreciind că motivele de ordin personal invocate nu reprezentau situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat.

În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, consideră că în mod corect secţia pentru judecători a apreciat că motivele personale invocate de reclamant în susţinerea cererii de transfer nu puteau prevala faţă de interesele instanţei de la care acesta provenea, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei de la care se solicita transferul şi interesele private ale solicitantului.

Mai arată intimatul că hotărârea a cărei anulare o solicită a fost emisă în limitele competenţelor sale legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 32 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, nefiind adoptată cu exces de putere şi nici cu vătămarea vreunui drept al contestatorului. Normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în acest sens, fără a crea automat un drept solicitantului. Conform jurisprudenţei invocate, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca, în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor, să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. În condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele doua noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a contestatorului, solicitarea acestuia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Solicită a se avea în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi, precum şi jurisprudenţa CEDO din hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24.

Mai arată intimatul că hotărârea contestată este motivată într-o manieră ce garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse de Consiliul Superior al Magistraturii, argumentele prezentate fiind coerente, clare şi lipsite de ambiguităţi sau de contradicţii, în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora.

Totodată, contrar susţinerilor contestatorului, secţia pentru judecători nu a respins solicitarea de transfer în considerarea specializării solicitantului, fiind avute în vedere volumul de activitate, situaţia de personal şi avizele instanţelor implicate. Toate criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004 au fost analizate şi corespunzător interpretate, fără a fi încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei de ta care se solicita transferul şi interesele private ale solicitantului.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând contestaţia formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/28.09.2022, contestatorul A., judecător în cadrul Judecătoriei Suceava, a solicitat transferul la Judecătoria Iaşi.

Prin Hotărârea nr. 2622/15.11.2022, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de transfer formulată de contestator, în temeiul art. 60 şi art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

În considerentele Hotărârii nr. 2622/15.11.2022 a secţiei pentru judecători au fost expuse situaţia posturilor vacante la Judecătoria Suceava şi la Judecătoria Iaşi, precum şi volumul de activitate la ambele instanţe, respectiv încărcătura/judecător în cursul anului 2021, faţă de media naţională. În contextul datelor expuse, intimatul a apreciat că nu este oportun transferul contestatorului, întrucât vacantarea unui post de judecător ar fi de natură să accentueze situaţia dificilă cu care se confruntă Judecătoria Suceava sub aspectul gradului de ocupare a posturilor prevăzute în schemă şi a volumului de activitate care revine fiecărui judecător.

Totodată, secţia pentru judecători a avut în vedere şi avizele nefavorabile emise de Curtea de Apel Iaşi şi de instanţa unde s-a solicitat transferul – Judecătoria Iaşi.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004 stabilesc următoarele criterii de soluţionare a cererilor de transfer formulate de judecători/procurori:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială.

Este de observat că textul de lege nu prevede o ordine de prioritate a criteriilor de analiză a cererilor de transfer, astfel că examinarea solicitărilor de către Consiliul Superior al Magistraturii trebuie realizată prin raportare, în egală măsură, atât la criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a se asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private ale titularilor cererilor de transfer.

Examinând modalitatea în care aceste criterii au fost analizate în cazul cererii de transfer formulate de Contestatorul A., Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile expuse în contestaţie, considerentele Hotărârii nr. 2622/15.11.2022 evidenţiind atât analiza eronată a unora dintre criteriile legale, cât şi ignorarea/acordarea unei importanţe scăzute criteriilor de natură personală.

În ceea ce priveşte criteriul prevăzut de art. 612 lit. a) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că textul de lege statuează obligaţia CSM de a avea în vedere motivele cuprinse în avizele consultative, nu doar caracterul favorabil/nefavorabil transferului.

În speţă se observă că avizul negativ emis de Judecătoria Iaşi nu cuprinde nicio motivare cu privire la cererea de transfer formulată de contestator, rezumându-se la prezentarea structurii de personal a instanţei şi la menţionarea cererilor de transfer formulate, urmate de exprimarea avizului favorabil transferului pentru 6 din cele 10 cereri şi a avizului nefavorabil pentru restul de 4 cereri, printre care şi cea a contestatorului. Niciunul dintre avizele exprimate nu este motivat, menţionându-se generic că au fost avute în vedere, orientativ, criteriile prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004.

Cât priveşte poziţia exprimată de Curtea de Apel Iaşi, aceasta a menţionat, literal: "Punctul de vedere al conducerii Curţii de Apel Iaşi este nefavorabil, raportat la avizul negativ exprimat de conducerea Judecătoriei Iaşi."

Pe de altă parte, Judecătoria Suceava (instanţă de la care s-a solicitat transferul) şi Curtea de Apel Suceava au avizat favorabil cererea contestatorului. De remarcat este că, în avizul instanţei de plecare, sunt redate atât situaţia statistică a instanţei, cât şi situaţia personală şi profesională a contestatorului, arătându-se şi că, întrucât alţi judecători şi-au manifestat disponibilitatea de a activa în cadrul Judecătoriei Suceava prin transfer, există posibilitatea ca postul contestatorului să fie ocupat prin transfer în cadrul aceleiaşi sesiuni, astfel încât poziţia instanţei este una favorabilă transferului contestatorului.

Înalta Curte constată că intimatul a avut în vedere doar caracterul nefavorabil al avizelor exprimate de Judecătoria Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi, fără a observa şi motivele cuprinse în acestea, sau, mai degrabă, lipsa oricăror motive care să susţină avizul exprimat. Judecătoria Iaşi s-a rezumat la simpla expunere a avizului negativ acordat contestatorului şi altor trei judecători, fără a explica modalitatea în care a operat diferenţierea între cererile avizate pozitiv şi cele avizate negativ, iar Curtea de Apel Iaşi a exprimat un aviz identic cu cel al Judecătoriei Iaşi, susţinând poziţia acestei instanţe fără a prezenta argumente ori o analiză proprie a cererii de transfer raportat la criteriile legale.

Aşadar, intimatul CSM a valorificat avizele negative nemotivate, acesta constituind unul dintre argumentele principale de respingere a cererii de transfer a contestatorului, dar nu a conferit aceeaşi valoare avizelor pozitive ale instanţelor sucevene, care conţineau şi raţionamentul pe care se bazează punctul de vedere exprimat.

Este adevărat că avizele instanţelor implicate în transfer au caracter consultativ, însă analiza lor trebuie efectuată de intimat în mod egal, echilibrat şi în raport cu motivele care le susţin.

În ceea ce priveşte criteriile volumului de activitate şi al încărcăturii instanţelor implicate în transfer (art. 612 lit. b) din Legea nr. 303/2004), se observă că, în anul 2021, la Judecătoria Suceava încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1275 dosare, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 977, comparativ cu media naţională de 855. Pe de altă parte, la Judecătoria Iaşi încărcătura cauzelor/judecător a fost de 1043 dosare, comparativ cu media naţională de 1085, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 867, comparativ cu media naţională de 855.

Referitor la numărul de posturi vacante, la Judecătoria Suceava erau vacante 3 posturi, pe când la Judecătoria Iaşi erau vacante 6 posturi, funcţiile de preşedinţi ai Secţiilor civilă şi penală fiind ocupate prin delegare la ambele instanţe.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că există o diferenţă de volum/încărcătură între cele două instanţe, Judecătoria Suceava având un volum peste media naţională, în timp de Judecătoria Iaşi se situează sub această medie; totodată, la Judecătoria Iaşi, instanţă la care se solicită transferul, numărul de posturi vacante este mai mare decât la Judecătoria Suceava, însă deficitul de personal, raportat la numărul total de posturi în schemă, este aproximativ egal.

Totuşi, Înalta Curte reţine că aspectele care relevă o situaţie mai dificilă a Judecătoriei Suceava din punct de vedere al volumului de muncă şi al schemei de personal nu sunt de natură, prin ele însele, să conducă la respingerea cererii de transfer, dacă se constată, din datele specifice cauzei, că este necesară acordarea unei priorităţi sporite situaţiei personale a solicitantului.

În ceea ce priveşte vechimea în funcţie şi vechimea la instanţa la care activează contestatorul (art. 612 lit. d) şi e) din Legea nr. 303/2004), s-a reţinut în mod corect că acesta ocupa funcţia de judecător de 5 ani şi 10 luni, perioadă în care a activat doar la Judecătoria Suceava.

Referitor la dispoziţiile art. 612 lit. c) şi g) din Legea nr. 303/2004, care prevăd criterii referitoare la specializarea judecătorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării, respectiv disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant, Înalta Curte constată că, în cererea de transfer, contestatorul a arătat că specializarea sa este în materie civilă, iar din situaţia posturilor scoase la concurs rezultă că la Judecătoria Iaşi erau vacante posturi la secţia civilă şi un post la secţia penală.

Deşi intimatul CSM a reţinut în mod greşit în preambulul hotărârii contestate că specializarea contestatorului este în materie penală, Înalta Curte apreciază că aceasta este o simplă eroare de ordin material, care nu a influenţat în vreun fel soluţionarea cererii de transfer, de vreme ce, în cuprinsul aceleiaşi fraze se face trimitere la deficitul de judecători din cadrul secţiei civile care ar putea fi acoperit prin transferul contestatorului, iar în motivarea măsurii de respingere a transferului nu este indicată specializarea solicitantului drept criteriu care a condus la soluţia dispusă.

În ceea ce priveşte motivele de ordin personal expuse în cadrul cererilor de transfer, Înalta Curte constată o greşită aplicare a criteriilor prevăzute de art. 612 lit. h) – j) din Legea nr. 303/2004. Motivele privind situaţia personală şi familială prezentate de contestator atât în susţinerea cererii de transfer, cât şi pe calea prezentei contestaţii, au fost dovedite cu înscrisuri şi justificau, în opinia Înaltei Curţi, admiterea cererii de transfer. Contrar susţinerilor intimatului, aceste motive nu au fost analizate în totalitate la emiterea Hotărârii nr. 2622/15.11.2022 şi nu au fost apreciate corespunzător.

Astfel, în cuprinsul hotărârii sunt redate doar parte din motivele de ordin personal invocate de contestator, respectiv cele referitoare la domiciliul său şi al familiei situat în municipiul Iaşi şi efectuarea navetei pe o distanţă de 296 km dus-întors, fiind omise motivele referitoare la situaţia fiului contestatorului, minor în vârstă de 11 ani, cu privire la care s-au depus înscrisuri şi care reprezentau unul dintre argumentele cele mai importante susţinute de contestator în sprijinul cererii sale. Totodată, din conţinutul hotărârii nu rezultă, cum susţine Consiliul, că motivele de ordin personal invocate de contestator ar fi fost avute în vedere în mod efectiv la analiza cererii.

Intimatul a susţinut că redarea acestor date cu caracter personal în cuprinsul hotărârii nu era adecvată, faţă de necesitatea ocrotirii dreptului la viaţă privată al contestatorului, întrucât hotărârea urma a fi publicată pe pagina de internet a CSM, însă Înalta Curte reţine că aceste date apar frecvent în alte hotărâri ale Consiliului, fiind puse la dispoziţia publicului în formă anonimizată, în raport cu prevederile Regulamentului UE 2016/679. Această împrejurare rezultă chiar din hotărâri adoptate de CSM în aceeaşi şedinţă de transferuri (15.11.2022), unde motivele de ordine personal prezentate de un alt solicitant au fost anonimizate (a se vedea Hotărârea nr. 2623/15.11.2022 aflată la dosar).

Înalta Curte constată că, deşi le-a menţionat rezumativ în preambulul hotărârii, secţia pentru judecători nu a analizat efectiv şi punctual motivele contestatorului referitoare la situarea domiciliului în localitatea unde se află sediul instanţei la care se solicită transferul (unde acesta deţine o locuinţă în proprietate) şi întemeierea unei familii în această localitate, nici argumentele referitoare la efectuarea navetei pe o distanţă care face nerezonabilă deplasarea zilnică între domiciliu şi Judecătoria Suceava, ceea ce conduce la imposibilitatea contestatorului de a fi aproape de familie pe perioade lungi de timp.

Contrar afirmaţiilor intimatului CSM, contestatorul a susţinut existenţa unor motive personale pe care Înalta Curte le constată a avea caracter excepţional, fiind dovedite cu înscrisurile administrate atât în procedura administrativă, cât şi în cea judiciară. Conform raportului emis de medicul specialist care efectuează şedinţe de psihoterapie din anul 2018 cu fiul în vârstă de 11 ani al contestatorului, minorul suferă de tulburări de anxietate datorate lipsei tatălui, care poate fi prezent în familie o dată la una-două saptămâni, situaţie care durează de la momentul la care contestatorul a ocupat funcţia de judecător la Judecătoria Suceava. A mai subliniat medicul specialist că între minor şi contestator există o legătură afectivă puternică, recomandând identificarea unei soluţii ca tatăl să fie prezent fizic în viaţa copilului.

Situaţia expusă anterior are caracter excepţional şi trebuia luată în considerare de intimat în analiza de oportunitate pe care a făcut-o cu privire la cererea contestatorului, prin prisma obligaţiei de a menţine un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin hotărârea administrativă. Situaţia personală expusă de contestator evidenţia mai mult decât existenţa inconvenientelor fireşti ale unui loc de muncă situat într-o altă localitate decât cea de domiciliu, fiind expusă posibilitatea afectării dezvoltării psihice normale a fiului minor prin menţinerea distanţei fizice a tatălui faţă de familie. Astfel fiind, chiar dacă datele statistice referitoare la volumul de activitate şi schema de personal indicau o situaţie mai dificilă a instanţei de la care s-a solicitat transferul, interesul legitim privat al contestatorului şi familiei sale era prioritar, prin prisma necesităţii protejării drepturilor şi intereselor minorului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât Judecătoria Suceava a exprimat aviz favorabil transferului, motivat de posibilitatea ocupării rapide a postului care devenea vacant.

Înalta Curte mai observă că, deşi pentru Judecătoria Iaşi s-au depus 10 cereri de transfer, intimatul nu a recurs la o analiză comparativă a tuturor cererilor concurente, care ar fi permis o mai bună verificare şi aplicare a criteriilor de transfer, în special a celor prevăzute de art. 611 lit. c) – g) din Legea nr. 303/2004 şi ar fi asigurat o obiectivitate sporită în dispunerea soluţiilor cu privire la cererile ce vizau aceeaşi instanţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (7) – (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii raportat la art. 611 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte va dispune admiterea contestaţiei, anularea Hotărârii nr. 2622 din 15 noiembrie 2022, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului A. de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 2622 din 15 noiembrie 2022, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul contestatorului A. de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.