Calculation of limitation period for enforced execution of administrative judgment under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08 august 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul Guvernului României, a solicitat:

(i) aplicarea asupra pârâtului Prim-ministrul Guvernului României/sancţionarea acestuia, în calitate de conducător al autorităţii publice, reprezentant/conducător al pârâtului debitor Guvernul României, a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care urmează a se face venit la bugetul de stat, începând cu data de 09.06.2019 şi până la executarea obligaţiei stabilită prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal;

(ii) obligarea pârâtului debitor Guvernul României la plata unor penalităţi în cuantum de 1000 de RON pe zi întârziere şi, în consecinţă, acordarea către reclamanta creditoare a unor penalităţi în cuantum de 1000 de RON pe zi întârziere, în condiţiile stabilite de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care fac trimitere la dispoziţiile art. 906 din C. proc. civ., începând cu data de 09.06.2019 şi până la îndeplinirea/executarea obligaţiei stabilită prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal;

(iii) obligarea pârâţilor debitori Guvernul României şi Prim-ministrul Guvernului României la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu, conform înscrisurilor justificative care vor fi depuse la dosarul cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2002 din 9 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia necompetenţei materiale, ca neîntemeiată;

(ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată;

(iii) a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâţi prin întâmpinare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Prim-ministrul României, ca prescrisă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2002 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În motivarea recursului, reclamanta susţine că prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că, întrucât în cuprinsul hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu nu s-a prevăzut un termen de îndeplinire a obligaţiei de către debitor, atunci obligaţia de a face ar fi trebuit executată chiar în ziua pronunţării deciziei nr. 2370/08.05.2019. Instanţa de fond a făcut o confuzie între obligaţia de a face instituită prin titlul executoriu, care constă în adoptarea unei hotărâri de guvern şi cu privire la care nu a fost stabilit un termen de executare şi obligaţia adiacentă de plată a penalităţilor, în cazul neexecutării benevole a obligaţiei, reţinând în considerente că, atât timp cât penalităţile se aplică de la momentul pronunţării, atunci şi obligaţia de a adopta hotărârea de guvern trebuie executată tot la data pronunţării deciziei.

Susţine recurenta-reclamantă că, în condiţiile în care termenul de executare a obligaţiei de a face nu este stipulat în cuprinsul deciziei nr. 2370/2019, atunci se aplică dispoziţiile art. 24 alin. (1) din legea nr. 554/2004, care stabilesc scadenţa obligaţiei de executat la 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Întrucât decizia nr. 2370 a rămas definitivă la 08.05.2019, aceasta trebuia executată până la 08.06.2019, iar de la această dată începea să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită prevăzut de art. 706 C. proc. civ.

Mai arată recurenta-reclamantă că termenul de prescripţie a fost suspendat pentru 60 de zile, în intervalul 16.03.2020 – 15.05.2020, conform Decretului Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă şi Decretului Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă, astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la 08.08.2022. Cum cererea introductivă de instanţă a fost depusă prin poştă, la data de 05.08.2022, acţiunea este formulată în interiorul termenului de prescripţie.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-pârâţi au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că soluţia de constatare a prescripţiei dreptului la acţiune este întemeiată, în raport de data înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată, chiar şi în condiţiile suspendării curgerii termenului de prescripţie pe durata stării de urgenţă.

5. Alte aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare a fost respinsă, ca neîntemeiată, la termenul de judecată din 28 iunie 2023, pentru motivele înfăţişate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a constatat că dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, reţinând că obligaţia stabilită prin titlul executoriu – decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, trebuia executată de la momentul pronunţării, de la această dată începând să curgă şi termenul de prescripţie de 3 ani, care, luând în calcul şi perioada în care curgerea termenului s-a suspendat ca urmare a instituirii stării de urgenţă pe teritoriul României, s-a împlinit la data de 08.07.2022, iar acţiunea a fost depusă ulterior împlinirii termenului, la 05.08.2022.

Înalta Curte constată că această soluţie este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 706 C. proc. civ.

Cererea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect dispunerea măsurilor de constrângere la executarea obligaţiei stabilite în titlul executoriu, constând în aplicarea amenzii şi stabilirea de penalităţi, poate fi formulată "în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită". În lipsa unor dispoziţii speciale contrare, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită aplicabil în cauză este cel de drept comun, prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., respectiv de 3 ani şi curge, conform alin. (2) teza întâi a aceluiaşi articol, "de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită".

În cauză, titlul executoriu reprezentat de decizia ÎCCJ–SCAF nr. 2370/08.05.2019 nu prevede un anumit termen pentru executarea obligaţiei stabilite în cuprinsul său astfel că, în temeiul art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, executarea trebuia efectuată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta fiind şi momentul la care se naşte dreptul creditorului de a obţine executarea silită. În acest sens sunt şi considerentele deciziei interpretative nr. 21/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul cărora s-a arătat, la pct. 62: "Astfel, procedura specială de executare reglementată de Legea nr. 554/2004 se declanşează la cererea creditorului, care poate acţiona în cadrul termenului de prescripţie a executării silite de 3 ani prevăzut de art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., termen care începe să curgă de la data stabilită în hotărâre pentru executarea acesteia sau, în lipsa unei astfel de dispoziţii, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii".

Prin urmare, în speţă termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită este de 3 ani şi a început să curgă la expirarea a 30 de zile de la data rămânerii definitive a titlului executoriu. Deoarece titlul executoriu este reprezentat de decizia ÎCCJ–SCAF nr. 2370/08.05.2019, care este definitivă de la data pronunţării sale, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 şi alin. (2) C. proc. civ., cele 30 de zile în care debitorul Guvernul României trebuia să execute voluntar obligaţia stabilită de instanţa judecătorească au început să curgă la data de 08.05.2019 şi au expirat la data de 08.06.2019. Pe cale de consecinţă, termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită a început să curgă la data de 09.06.2019 şi, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare, ar fi expirat în data de 09.06.2022.

Înalta Curte reţine că în cauză a operat suspendarea termenului de prescripţie, în baza art. 41 din anexa nr. 1 la Decretul Preşedintele României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă şi art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul Preşedintele României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru intervalul temporal 16.03.2020-14.05.2020, iar conform art. 708 C. proc. civ., prescripţia se reia după încetarea suspendării, socotindu-se şi timpul scurs înainte de suspendare.

Concluzionând, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a început să curgă de la data de 09.06.2019, a fost suspendat în perioada 16.03.2020-14.05.2020, şi-a reluat cursul la data de 15.05.2020 şi s-a împlinit la data de 08.08.2022. Deoarece acţiunea introductivă a fost depusă la serviciul poştal la data de 05.08.2022, Înalta Curte constată că actul procesual a fost formulat în interiorul termenului de prescripţie, astfel că în mod greşit către instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită şi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă.

În consecinţă, odată invalidat acest fine de neprimire al acţiunii, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu observaţia că, întrucât în recurs nu au fost criticate soluţiile pronunţate asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond şi excepţiei lipsei calităţii procesuale active, acestea au căpătat caracter definitiv şi nu mai pot fi repuse în discuţie în rejudecarea cauzei.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată în privinţa soluţiei de respingere a acţiunii ca prescrisă şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2002 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.