Petition-resolution claim reversed and remanded after procedural standing error nullified administrative review.

Şedinţa publică din data de 28 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 iunie 2022, pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române ("IGPR", "Inspectoratul"), a solicitat obligarea pârâtului la soluţionarea cererii înregistrate sub nr. x/10.05.2022, prin care a solicitat scoaterea sa din Registrul automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, înfiinţat prin Legea nr. 118/2019 şi încetarea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 118/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 74 din 7 octombrie 2022, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale invocate de pârât prin întâmpinare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 74 din 7 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, reclamantul susţine că s-a adresat instanţei de contencios administrativ întrucât pârâtul IGPR nu a soluţionat cererea ce i-a fost adresată, răspunsul prin care s-a comunicat recurentului că se poate adresa IPJ Mureş nereprezentând o soluţionare efectivă a cererii. În măsura în care pârâtul ar fi apreciat că nu este competent să soluţioneze cererea reclamantului, aceasta trebuia trimisă spre competentă soluţionare IPJ Mureş, conform art. 61 din O.G. nr. 27/2002.

Recurentul-reclamant invocă şi prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţie, art. 8 alin. (1) şi art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, susţinând că a considerat conduita pârâtului ca reprezentând un refuz nejustificat.

Cât priveşte dispoziţiile Legii nr. 118/2019, recurentul-reclamant reiterează contextul factual care l-a determinat să adreseze cererea către pârâtul IGPR, arătând că acest Inspectorat avea obligaţia de a soluţiona cererea în modalitatea pe care o aprecia a fi legală, iar apărările formulate de pârât cu privire la procedura de înscriere în Registrul automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor nu pot suplini refuzul de soluţionare a cererii adresate de reclamant.

Pentru motivele expuse, precum şi în raport de dispoziţiile Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, consideră recurentul-reclamant că pârâtul IGPR are calitate procesuală pasivă în cauză.

3.2. Pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de fond în soluţionarea cauzei de faţă.

În susţinerea căii de atac, recurentul-pârât afirmă că prevederile care guvernează prezenta cauză sunt cele ale Legii nr. 118/2019, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004. Potrivit art. 20 din Legea nr. 118/2019, în cazul cererilor de rectificare a datelor înscrise în Registrul naţional automatizat se aplică prevederile art. 32 şi 33 din Legea nr. 290/2004, care stabilesc că instanţa competentă să soluţioneze astfel de cereri este judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

Prin urmare, întrucât reclamantul s-a adresat IGPR cu o solicitare de rectificare a datelor înscrise în registrul amintit, care a fost respinsă prin adresa contestată în cauză, recurentul-pârât apreciază că instanţa competentă să soluţioneze cauza este judecătoria de la domiciliul reclamantului, astfel că solicită instanţei de recurs să constate necompetenţa materială a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi să trimită cauza spre soluţionare instanţei competente.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Pârâtul IGPR a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea căii de atac, pârâtul a susţinut că prevederile care guvernează prezenta cauză sunt cele ale Legii nr. 118/2019, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 118/2019, raportat la art. 33 alin. (2) din Legea nr. 290/2004, hotărârea pronunţată de prima instanţă este definitivă, astfel că recursul este inadmisibil.

În ceea ce priveşte argumentele recursului principal, consideră pârâtul că acesta nu cuprinde critici concrete de nelegalitate aduse sentinţei recurate, ci reiterează aspecte ce ţin de fondul cauzei. Întrucât nu este o cale devolutivă de atac, recursul declarat de reclamant este lovit de nulitate absolută, în condiţiile art. 486 şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu indică motivele pe care se întemeiază calea de atac şi nici dezvoltarea acestora.

Referitor la soluţia instanţei de fond privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a IGPR, recurentul-pârât solicită menţinerea acesteia, în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) şi art. 8 din Legea nr. 118/2019. Recurentul-reclamant este înscris în registrul local care se află la nivelul IPJ Mureş, iar nu la nivelul IGPR, iar potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, inspectoratele de poliţie judeţene au personalitate juridică proprie. Prin urmare, IGPR nu poate fi parte într-un proces având ca obiect o evidenţă întocmită şi gestionată de o altă unitate de poliţie cu personalitate juridică. Între recurentul-reclamant şi IGPR nu s-a născut niciun raport juridic, registrul la care acesta face referire fiind gestionat de IPJ Mureş, iar rectificarea datelor din registru revine în sarcina acestei autorităţi.

În subsidiar, în măsura în care instanţa de recurs va trece peste apărările anterior expuse, recurentul-pârât solicită respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, reiterând apărările prezentate în fond.

4.2. Reclamantul A. a depus întâmpinare faţă de recursul incident declarat în cauză de pârâtul IGPR, invocând excepţia lipsei de interes în raport de dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., considerând că, întrucât Inspectoratul beneficiază de o soluţie favorabilă în primă instanţă, nu justifică interesul casării sentinţei atacate.

În subsidiar, reclamantul solicită respingerea recursului incident, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate de părţi, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil analizării excepţiilor invocate în cauză şi, în subsidiar, a fondului recursurilor, Înalta Curte apreciază necesar a face o serie de precizări cu privire la încadrarea criticilor formulate de părţi în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanţa reţine că, deşi pârâtul IGPR a încadrat recursul incident în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile referitoare la greşita soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a instanţei de judecată se subsumează pct. 3 al aceluiaşi articol, respectiv cazului de casare referitor la încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de reclamantul A., Înalata Curte constată, contrar susţinerilor pârâtului IGPR, că recursul cuprinde motive de nelegalitate concrete cu privire la sentinţa recurată, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că solicitarea de constatare a nulităţii recursului este neîntemeiată.

Referitor la excepţia lipsei de interes a recursului incident declarat de pârâtul IGPR, invocată de recurentul-reclamant prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată, constatând că pârâtul IGPR justifică interesul formulării recursului incident, chiar dacă, astfel cum susţine şi reclamantul, soluţia instanţei de fond îi este favorabilă.

Potrivit art. 472 C. proc. civ., aplicabil şi în recurs potrivit art. 491 din acelaşi cod, intimatul este în drept să formuleze recurs incident prin care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului IGPR şi a respins cererea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, însă a respins excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, invocată de acelaşi pârât.

Prin recursul principal, reclamantul a criticat soluţia de respingere a acţiunii ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. În consecinţă, deşi beneficiază de o soluţie favorabilă în primă instanţă, pârâtul IGPR are interesul de a formula şi susţine recursul incident întrucât, în ipoteza admiterii căii de atac formulate de partea oponentă, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi reluării judecăţii în fond, pârâtul urmăreşte să obţină la rândul său o soluţie favorabilă în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a curţii de apel, astfel încât cauza să fie rejudecată în fond de instanţa pe care o consideră competentă.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului principal, invocată de recurentul-pârât IGPR, Înalta Curte o va analiza împreună cu fondurile recursurilor declarate în cauză, printr-o serie de considerente comune.

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului IGPR la soluţionarea cererii nr. x/10.05.2022, apreciind că răspunsul comunicat la data de 16.06.2022 nu reprezintă o soluţionare a acestei cereri. Temeiul de drept al acţiunii îl reprezintă prevederile art. 61 din O.G. nr. 27/2007 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, coroborate cu prevederile art. 8 şi art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, reclamantul se plânge de nesoluţionarea unei cereri adresate autorităţii publice, considerând că răspunsul emis de IGPR constituie un refuz nejustificat explicit de a răspunde cererii sale; prin îndrumarea petiţionarului de a se adresa altei autorităţi, acest răspuns contravine dispoziţiilor art. 61 din O.G. nr. 27/2007, care obligă autoritatea să trimită petiţiile greşit îndreptate către autorităţile sau instituţiile competente potrivit legii.

Înalta Curte reţine că un principiu fundamental al dreptului procesual civil îl reprezintă principiul disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ., alin. (2) al acestui text de lege prevăzând că obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. Este adevărat că, potrivit rolului activ al judecătorului, ale cărui limite sunt definite de art. 22 C. proc. civ., judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, putând da sau restabili calificarea juridică a faptelor şi actelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire; cu toate acestea, textul de lege prevede că judecătorul este obligat să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii.

În cauza de faţă, deşi obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat în drept pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi O.G. nr. 27/2000, a fost acela de a obliga pârâtul IGPR să răspundă cererii reclamantului, instanţa de fond a confundat pretenţia reclamantului cu conţinutul cererii prin care acesta solicita radierea sa din Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor înfiinţat prin Legea nr. 118/2019.

Pe cale de consecinţă, prima instanţă a analizat cadrul procesual subiectiv în raport de dispoziţiile Legii nr. 118/2019, coroborate cu cele ale Legii nr. 290/2004, concluzionând că Inspectoratul General al Poliţiei Române nu are atribuţia gestionării acestui registru şi, prin urmare, nici calitate procesuală pasivă în cauză. Aceasta în condiţiile în care, anterior, a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei de judecată, invocată de pârâtul IGPR prin raportare la dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 290/2004 care stabilesc în favoarea judecătoriei competenţa de soluţionare a acţiunilor întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 118/2019, constatând că în speţă sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea curţii de apel, în raport de rangul autorităţii publice chemate în judecată şi căreia reclamantul îi adresase petiţia sa.

Astfel, pe de-o parte, instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 în ceea ce priveşte competenţa instanţei învestită cu soluţionarea cauzei, invalidând susţinerile pârâtului IGPR cu privire la incidenţa prevederilor Legii nr. 118/2019 şi Legii nr. 290/2004, iar pe de altă parte, a analizat cadrul procesual subiectiv exclusiv în baza acestor acte normative.

Raportat la petitul cererii de chemare în judecată şi la motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, Înalta Curte constată că reclamantul nu a formulat contestaţie împotriva soluţiei de respingere a cererii de rectificare a înscrierii sale în registrul naţional automatizat, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 118/2019 şi art. 33 din Legea nr. 290/2004, după cum în mod greşit a apreciat prima instanţă, ci a solicitat obligarea pârâtului să răspundă petiţiei sale, în condiţiile Legii nr. 554/2004 şi O.G. nr. 27/2000. În aceste condiţii, raportul juridic dedus judecăţii se derulează între reclamantul titular al cererii administrative şi pârâtul destinatar al cererii - Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar împrejurarea că pârâtul nu ar avea atribuţia legală a soluţionării unei astfel de cereri este un aspect care ţine de fondul cauzei, iar nu de calitatea procesuală pasivă a autorităţii publice.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că este neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii recursului principal, invocată de pârâtul IGPR în raport de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 118/2019 şi art. 33 alin. (2) din Legea nr. 290/2004, câtă vreme litigiul priveşte refuzul de soluţionare a unei petiţii în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/2002 raportat la cele ale Legii nr. 554/2004, reclamantul având deschisă calea de atac împotriva sentinţei instanţei de fond, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă este nelegală, prima instanţă făcând o greşită aplicare în cauză a prevederilor art. 9 şi art. 22, raportat la art. 36 C. proc. civ., iar recursul declarat de reclamant este fondat.

În consecinţă, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte, în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române ca neîntemeiată, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării fondului.

Considerente expuse anterior susţin şi soluţia de respingere, ca nefondat, a recursului incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Înalta Curte constată că în cauză, conform principiului dreptului de dispoziţie al reclamantului, cererea se întemeiază pe prevederile O.G. nr. 27/2002 raportat la cele ale Legii nr. 554/2004. Cum O.G. nr. 27/2002 nu conţine norme speciale de competenţă, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care stabilesc în competenţa de soluţionare a curţilor de apel litigiile privind contestarea actelor emise de autorităţile publice centrale, categorie în care se încadrează şi pârâtul IGPR. Acţiunea prin care se solicită obligarea autorităţii publice centrale la îndeplinirea unor atribuţii despre care se susţine că-i revin potrivit legii şi/sau cenzurarea actului administrativ asimilat reprezentat de refuzul nejustificat sunt tot în competenţa instanţei de judecată învestită cu verificarea legalităţii actelor administrative tipice emise de această autoritate.

Prin urmare, prima instanţă a constatat în mod corect că revine curţii de apel competenţa soluţionării cererii formulate de reclamant, astfel că, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului principal, ca neîntemeiată.

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului incident, ca neîntemeiată.

Admite recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 74 din 7 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, ca neîntemeiată.

Trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea judecării fondului.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.