Retrocession of religious property: abusive taking via unfulfilled state exchange decree and full judicial jurisdiction to directly order administrative restitution

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 13.12.2019, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 8810 din 05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a respins Cererea de retrocedare nr. x din 19.01.2006 depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică Turda privind retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, fosta str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x; constatarea preluării abuzive a imobilelor solicitate la retrocedare; stabilirea existenţei şi întinderii dreptului în favoarea sa şi stabilirea calităţii de sale de persoană îndreptăţită; retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării şi 2 cămări existente în prezent în posesia parohiei şi a imobilului teren în suprafaţă de 705 mp, folosit parţial de societatea A. ca parcare şi în echivalent a imobilului casă de locuit compus din 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămări, demolate de Statul Român; obligarea pârâtei să emită decizia de retrocedare: în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării şi 2 cămări cu terenul aferent, existente în prezent în posesia parohiei şi a imobilului teren în suprafaţă de 705 mp, folosit parţial în prezent de S.C. A. ca parcare şi în echivalent a imobilului construcţii compuse din 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămări demolate, situate administrativ în Turda, str. x. În ipoteza în care nu se poate restitui în natură terenul aferent construcţiilor demolate, reclamanta solicită acordarea de despăgubiri şi pentru teren, imobile preluate abuziv de stat, în termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii, în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, reclamanta Parohia Romano Catolică Turda a depus precizare la contestaţie şi răspuns la notele de şedinţă formulate de pârâtă prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8810 din 05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, constatarea preluării abuzive a imobilelor solicitate la retrocedare, stabilirea existenţei şi întinderii dreptului în favoarea sa şi a calităţii sale de persoană îndreptăţită şi astfel, retrocedarea imobilului situat administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x;

- în natură a casei de locuit compuse din 2 camere, 2 bucătării şi 2 cămări existente în prezent în posesia parohiei şi a imobilului teren în suprafaţă de 2mp conform celor două raporturi de expertiză şi

- în echivalent a imobilului casă de locuit compus din 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămări, în suprafaţă construită de 216 mp şi teren în suprafaţă de 703 mp, prin acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON evaluată prin Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert B..

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei să emită decizia de retrocedare:

- în natură pentru casa de locuit compusă din 2 camere, 2 bucătării şi 2 cămări, existente în prezent în posesia parohiei şi a imobilului teren în suprafaţă de 2 mp, situate administrativ în Turda, str. x;

- în echivalent prin acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON pentru imobilul construcţii compus din 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămări demolate, în suprafaţă construită de 216 mp şi teren în suprafaţă de 703 mp, conform Raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat de expert B..

Parohia a solicitat acordarea de despăgubiri prin puncte, în valoare de 571.540 RON, pentru imobilul construcţii compus din 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămări, în suprafaţă construită de 216 mp, demolate de stat şi pentru teren în suprafaţă de 703 mp, imobile preluate abuziv de stat, în termen de 3 luni de la pronunţarea hotărârii, în baza art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia III-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată şi precizată de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România.

A fost anulată Decizia nr. 8810/05.09.2019 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România.

A fost obligată pârâta să emită decizie de retrocedare în favoarea reclamantei prin care să propună restituirea în natură a casei de locuit compusă din 2 camere, 2 bucătării şi 2 cămare existentă în prezent în posesia reclamantei şi a imobilului teren în suprafaţă de 2 mp situate administrativ în Turda, str. x, înscris în cartea funciară nr. x Turda cu nr. top. x şi acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul construcţie compusă din 4 camere, 4 bucătării şi 4 camere demolate, în suprafaţă construită de 216 mp şi teren în suprafaţa de 703 mp.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantei Parohia Romano Catolică Turda, suma de 8.263 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Parohia Romano Catolică Turda şi Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România.

3.1 Parohia Romano Catolică Turda a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei, rejudecarea contestaţiei cu menţinerea sentinţei civile nr. 53/2021 şi obligarea intimatei să emită decizia de retrocedare pentru 571.540 puncte în favoarea intimatei.

În motivare, a arătat recurenta că hotărârea instanţei este nelegală întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii privind acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON, reprezentând 571.540 puncte despăgubiri stabilite prin raportul de expertiză.

A susţinut recurenta că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că prin sentinţa civilă nr. 87/2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Comisia Specială de Retrocedare a fost obligată să emită decizia de soluţionare a notificării reclamantei înregistrată sub nr. x/19.01.2006.

3.2 Comisia Specială de Retrocedare a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii.

În motivare, recurenta a arătat că, în speţă, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată nu în procedura prealabilă dedusă judecăţii, ci după administrarea probatoriului, după întocmirea raportului de expertiză. În esenţă, a apreciat recurenta, precizarea la contestaţie este o veritabilă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, cu regim juridic diferit. Numai în măsura în care recurenta-pârâtă şi-ar fi dat acordul expres cu privire la modificarea cererii, putea instanţa de fond ţine cont de această modificare.

Astfel, instanţa de fond a aplicat în mod eronat prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta că imobilul ce face obiectul litigiului a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 506/18.10.1957 al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române prin care s-a dispus autorizarea Ministerului Industriei Grele să efectueze un schimb.

Din CF nr. x a localităţii Turda a reieşit faptul că respectiva convenţie stabilită între Întreprinderea de Stat Electro-Ceramica din Turda şi Biserica Romano-Catolică din Turda a fost încheiată. Înscrierea din cartea funciară certifică faptul că respectiva convenţie s-a concretizat.

Prin urmare, a susţinut recurenta, instanţa de fond a constatat în mod greşit existenţa unei preluări asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, imobilul făcând obiectul unui schimb între Biserica Romano-Catolică din Turda şi Statul Român conform Decretului nr. 506/1957 şi convenţiei încheiate, aşa cum reiese din CF nr. x a localităţii Turda.

A apreciat recurenta că imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în speţă operând un schimb de imobile realizat între Statul român şi Biserica Romano-Catolică, aceasta având posibilitatea să denunţe convenţia încheiată în situaţia în care aceasta nu ar fi fost finalizată/perfectată.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a obligat-o la emiterea unei decizii de retrocedare în favoarea reclamantei.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată prin sentinţa de fond, recurenta a solicitat exonerarea sau diminuarea cuantumului acestora, arătând că aceasta apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat.

În aplicarea criteriului echităţii şi cel al caracterului rezonabil al sumelor solicitate, a solicitat recurenta să fie cenzurată modalitatea de calcul a onorariului avocaţial, să fie reevaluat cuantumul cheltuielilor de judecată şi să se constate că, în raport cu actele şi lucrările dosarului, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cauzat de recurentă şi cu atât mai mult o faptă ilicită acesteia, săvârşită cu vinovăţie.

4. Apărările intimatei

4.1 Parohia Romano Catolică Turda a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, solicitând în subsidiar respingerea recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare ca nefondat.

4.2 Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Parohia Romano Catolică Turda.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de Parohia Romano Catolică Turda, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Pe fondul recursurilor, analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda

Recurenta-reclamantă Parohia Romano Catolică Turda a invocat faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale privind acordarea de despăgubiri în valoare de 571.540 RON, reprezentând 571.540 puncte despăgubiri stabilite prin raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte acest aspect, Înalta Curte reţine că reclamanta avea posibilitatea de a formula o cerere de completare a hotărârii instanţei de fond.

Autoarea căii de atac nu a solicitat completarea hotărârii pronunţate, ci a contestat în calea de atac a recursului pretinsa omisiune a instanţei de a se pronunţa asupra cererii privind acordarea de despăgubiri, nesocotind prevederile art. 445 din C. proc. civ., potrivit cărora "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444."

Astfel, legiuitorul a instituit obligativitatea procedurii de completare a hotărârii în condiţiile prevăzute de art. 444 din C. proc. civ., în sensul că partea nu poate opta între a solicita completarea hotărârii sau a declara apel ori, după caz, recurs.

Or, dată fiind obligativitatea parcurgerii acestei proceduri în faţa instanţei care a pronunţat sentinţa de fond, Înalta Curte constată că este inadmisibilă invocarea unor astfel de critici pe calea recursului, argumentele referitoare la omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra petitului menţionat, dezvoltate prin intermediul prezentului demers judiciar, neconstituind motive de nelegalitate a hotărârii din această perspectivă, care să determine soluţia de casare pretinsă de recurentă şi, totodată, nu pot substitui lipsa de diligenţă a părţii de a solicita completarea sentinţei de fond sub acest aspect şi a uza, prin urmare, de prevederile art. 444 din C. proc. civ., care reglementează această procedură obligatorie.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare

Cu privire la motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. privind faptul că instanţa de fond ar fi aplicat în mod eronat prevederile art. 204 alin. (3) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat.

A invocat recurenta faptul că reclamanta a modificat cererea de chemare după administrarea probatoriului, respectiv după întocmirea raportului de expertiză. În esenţă, a apreciat recurenta, precizarea la contestaţie este o veritabilă cerere de modificare a cererii de chemare în judecată, cu regim juridic diferit şi numai în măsura în care recurenta-pârâtă şi-ar fi dat acordul expres cu privire la modificarea cererii, putea instanţa de fond ţine cont de această modificare.

Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte împărtăşeşte opinia instanţei de fond în sensul reclamanta nu şi-a modificat cererea de chemare în judecată, obiectul acesteia constituindu-l tot anularea Deciziei nr. 8810/05.09.2019 emise de pârâtă, ci această cerere a fost precizată în ceea ce priveşte maniera în care se poate dispune restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri, precizare care a survenit probaţiunii administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar apreciază că este nefondat.

Critica recurentei-pârâte priveşte faptul că instanţa de fond ar fi constatat în mod greşit existenţa unei preluări asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, imobilul făcând obiectul unui schimb între Biserica Romano-Catolică din Turda şi Statul Român conform Decretului nr. 506/1957 şi convenţiei încheiate, aşa cum reiese din CF nr. x a localităţii Turda.

În opinia recurentei, imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în speţă operând un schimb de imobile realizat între Statul român şi Biserica Romano-Catolică, aceasta având posibilitatea să denunţe convenţia încheiată în situaţia în care aceasta nu ar fi fost finalizată/perfectată.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Reclamanta a fost proprietara imobilului situat administrativ în mun. Turda, str. x, fosta str. x, înscris în CF nr. x Turda sub A+1 cu nr. top x, compus din: curte şi casă cu 6 camere, 6 bucătării şi 6 cămare, iar în faţă casă cu etaj compusă din: la parter cu 2 prăvălii, una cameră, bucătărie şi cămară; la etaj 4 camere, bucătărie, baie şi cămară, la mansardă 2 camere, bucătărie şi cămară, cu fundaţie din beton, pereţii din cărămidă şi acoperişul din ţiglă.

În anul 1966, în baza art. 4 din Decretul nr. 506/1957, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a autorizat Ministerul Industriei Grele să facă următorul schimb: să primească în proprietatea statului şi să dea în administrarea C. imobilul situat în Turda, str. x, înscris în CF nr. x Turda, nr. top x, în suprafaţă totală de 918,74 mp din care suprafaţa clădită de 204 mp proprietatea Bisericii romano-catolice din Turda. În schimbul acestui imobil, C. va construi o clădire identică....pe terenul proprietatea bisericii aflate în Turda, str. x din fondurile Ministerului Industriei Grele, în condiţiile arătate în convenţia încheiată între Întreprinderea de stat C. şi Biserica Romano-Catolică din Turda, convenţie care face parte integrantă din decret.

În baza acestui Decret, imobilul a fost dezmembrat în 2 corpuri separate, respectiv: imobilul cu nr. top x, casă familială: în faţă, casă cu etaj; la parter-2 prăvălii, o cameră, bucătărie şi cămară; la etaj-4 camere, bucătărie, baie şi cămară; la mansardă-2 camere, bucătărie şi cămară şi curte de 172 stj.p, adică 619 mp, care a rămas în proprietatea reclamantei şi imobilul cu nr. top x, casă de locuit, compusă din 6 camere, 6 bucătării, 6 cămare şi curte de 196 stj.p., respectiv 705 mp teren, a fost transcris în CF nr. x Turda în favoarea Statului şi 4 camere, 4 bucătării şi 4 cămare au fost demolate din casă.

Imobilul cu nr. top x casă de locuit compus din 6 camere, 6 bucătării, 6 cămare şi curte de 196 stj.p reprezentând 705 mp teren a fost înscris în CF nr. x Turda în favoarea statului şi în baza Decretului nr. 506/1957 a fost dat în administrarea C..

Potrivit dispoziţiilor Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945-22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

În condiţiile în care, deşi aparent imobilul ar fi fost preluat în baza unui schimb, în realitate C. nu şi-a îndeplinit obligaţia corelativă prevăzută în Convenţia de schimb, este evident că preluarea a avut loc fără acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării, fiind, prin urmare, abuzivă. Este necontestat în litigiu faptul că reclamanta nu a mai primit nimic în schimb, în realitate nici Ministerul Industriei Grele şi nici C. neîndeplinind obligaţia prevăzută în Convenţia de schimb, respectiv de a construi cu suprafaţa identică, pe terenul proprietatea Parohiei din Turda, str. x, 4 apartamente compuse din câte o cameră, bucătărie, cămară, clozet şi baie.

Prin urmare, sunt nefondate susţinerile recurentei-pârâte în sensul că imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 întrucât în speţă ar fi operat un schimb de imobile realizat între Statul român şi Biserica Romano-Catolică Turda.

Altă critică a recurentei-pârâte priveşte faptul că instanţa de fond ar fi aplicat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atunci când a obligat-o la emiterea unei decizii de retrocedare în favoarea reclamantei.

Instanţa de control judiciar reţine că, din moment ce organul administrativ a realizat o soluţionare în fapt şi în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanţa de contencios administrativ (care are deplină jurisdicţie) învestită cu verificarea legalităţii acestei decizii se substituie de plin drept în atribuţiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat principiul jurisdicţiei depline, potrivit căruia singurul care se califică pentru denumirea "instanţă" în sensul art. 6 § 1 este un organism care beneficiază de jurisdicţie deplină (Beaumartin împotriva Franţei, pct. 38). Astfel, art. 6 § 1 impune instanţelor judecătoreşti un control judiciar efectiv (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70). Exercitarea deplinei jurisdicţii de către o instanţă presupune să nu renunţe la niciuna din componentele funcţiei de a judeca (Chevrol împotriva Franţei, pct. 63). 133. Art. 6 § 1 impune în principiu un recurs în cadrul căruia instanţa să aibă competenţa de a analiza toate problemele de fapt şi de drept pertinente pentru litigiul asupra căruia este sesizată (Terra Woningen B.V. împotriva Ţărilor de Jos, pct. 52; Sigma Radio Television Ltd împotriva Ciprului, pct. 151- 157). Aceasta implică în special că judecătorul trebuie să aibă competenţa să analizeze punct cu punct asupra fiecăruia din capetele de cerere ale reclamantului pe fond, fără a refuza să examineze pe vreunul din ele, şi să ofere motive clare pentru respingerea lor. Hotărârea trebuie să permită examinarea punct cu punct a fiecăreia din solicitările reclamantului pe fond, (…) şi să ofere motive clare pentru respingerea lor. În jurisprudenţa Curţii, nu a fost considerată ca bucurându-se de "jurisdicţie deplină" o instanţă administrativă care nu poate examina decât dacă autorităţile administrative s-au folosit de puterea lor discreţionară într-un mod compatibil cu obiectul şi scopul legii (Obermeier împotriva Austriei, pct. 70).

În raport de aceste principii, din moment ce s-a reglementat că deciziile de respingere a cererilor privind restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilele naţionalizate pot fi atacate la instanţele judecătoreşti, instanţa învestită cu cenzurarea deciziei emise de Comisia Specială nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga entitatea învestită de lege să emită o altă decizie, ci, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicţie poate dispune ea însăşi, în mod direct, obligarea la emiterea deciziei de retrocedare prin care să propună restituirea în natură a imobilului şi acordarea de măsuri compensatorii, ţinând seama şi de faptul că retrimiterea cauzei la recurentă în vederea emiterii unei noi decizii ar conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire şi ar contraveni principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în condiţiile în care de la data formulării cererii au trecut 17 ani, decizia atacată fiind emisă după 13 ani de către recurentă.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată prin sentinţa de fond, recurenta-pârâtă a solicitat exonerarea sau diminuarea cuantumului acestora, arătând că aceasta apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat.

În aplicarea criteriului echităţii şi cel al caracterului rezonabil al sumelor solicitate, a solicitat recurenta să fie cenzurată modalitatea de calcul a onorariului avocaţial, să fie reevaluat cuantumul cheltuielilor de judecată şi să se constate că, în raport cu actele şi lucrările dosarului, nu se poate reţine existenţa unui prejudiciu cauzat de recurentă şi cu atât mai mult o faptă ilicită a acesteia, săvârşită cu vinovăţie.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

Asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că: "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În fine, în ceea ce priveşte argumentele referitoare la inexistenţa unui prejudiciu cauzat de recurentă şi a unei fapte ilicite a acesteia care să fie săvârşită cu vinovăţie, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ. dispun că "partea care pierde procesul" este obligată la plata cheltuielilor angajate de partea care a câştigat.

În speţă, recurenta-pârâtă a căzut în pretenţii şi are obligaţia suportării cheltuielilor de judecată, câtă vreme s-a dovedit nelegalitatea actului administrativ emis de această autoritate şi contestat de reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda şi de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Comisia Specială de Retrocedare.

Respinge recursurile declarate de reclamanta Parohia Romano Catolică Turda şi de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 53/2021 din 25 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 26 ianuarie 2023.