Validity of architectural signature verification requirements under Law 184/2001 and admissibility of professional order's auxiliary intervention in administrative annulment proceedings

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Piteşti la data de 09.05.2022, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat anularea art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect din 01.09.2001, aprobată prin H.G. nr. 932/2010 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 134/F-CONT de la data 18 octombrie 2022 a Curţii De Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMANIEI.

A fost anulate dispoziţiile alin. (2) al articolului 6 din H.G. nr. 932/2010.

Anterior pronunţării sentinţei civile nr. 134/2022, la data de 4 octombrie 2022, printr-o încheiere care face, de asemenea, obiect al cererilor de recurs, a fost respinsă cererea de intervenţie în cauză formulată de Ordinul Arhitecţilor din România.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 134/F-CONT de la data 18 octombrie 2022 a Curţii De Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a încheierii de la data de 4 octombrie 2022, în termenul legal, au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi petentul Ordinul Arhitecţilor din România, în temeiul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi a încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În ceea ce priveşte cererea de recurs a pârâtului Guvernul României, acesta a solicitat casarea încheierii şi a sentinţei civile recurate, şi, în rejudecarca cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant A., în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că sentinţa civilă care a dezlegat cauza pe fond, cât şi încheierea din şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022, intră sub incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a normelor şi principiilor de drept material şi procesual incidente.

Astfel, cu privire la respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de către O.A.R., judecătorul fondului a pronunţat o soluţie vădit nelegală, în aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 61 C. proc. civ.

În cauza ce formează obiectul dosarului, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, anularea în parte [art. 6 alin. (2)] a Hotărârii Guvernului nr. 932/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect

Din cuprinsul reglementării antereferite se observă faptul că legiuitorul (secundar) a înţeles să coreleze în cadrul actului administrativ contestat, reglementările referitoare la autorizarea lucrărilor de construcţii cu cele privind exercitarea profesiei de arhitect.

Pe de altă parte, Ordinul Arhitecţilor din România este înfiinţat prin Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind o organizaţie profesională independentă, nonprofit, autonomă, apolitică şi de interes public (art. 1 din Lege).

Fără a avea în vedere disp. art. 25 din Legea nr. 184/2001, în mod nelegal, instanţa fondului a înlăturat din cauză singura entitate căreia legiuitorul primar i-a stabilit atribuţii în privinţa acordării dreptului de semnătură al arhitectului, dar şi cea care urmăreşte exercitarea competentă şi calificată a profesiei de arhitect.

Instanţa fondului, într-o interpretare greşită a legii (Legea nr. 184/2001), a restrâns nepermis atribuţiile legale ale O.A.R., rezumând activitatea Ordinului la crearea unei simple baze de date care cuprinde proiectele de arhitectură.

Contrar celor reţinute, în mod greşit, prin încheierea de respingere a cererii de intervenţie şi în acord cu normele legale incidente (Legea nr. 184/2001), legiuitorul a delegat O.A.R. atribuţii exclusive cu privire la gestionarea modalităţii de exercitare a profesiei de către arhitecţi, în scopul asigurării calităţii obiectului de arhitectură şi urbanism, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 25 ale actului normativ anterior menţionat.

Crearea bazei de date reprezintă doar un instrument prin intermediul căruia sunt realizate/îndeplinite atribuţiile O.A.R.

De asemenea, instanţa fondului a preluat în integralitate şi susţinerile intimatului-reclamant privitoare la incidenţa în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996, şi, fără a realiza sau prezenta propriul raţionament, juridic, determinând o încadrare incorectă a cauzei în raport cu situaţia factuală relevată de către reclamant, întrucât, cauza pendinte nu este în legătură cu drepturile de autor sau drepturi conexe asa cum greşit a circumstanţiat-o instanţa fondului, împrejurare care, încă odată, atrage nelegalitatea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în speţă.

Concluzionând, în considerarea atribuţiilor acordate de legiuitorul primar O.A.R., în raport de dispoziţiile art. 61 si 64 C. proc. civ., cererea de intervenţie accesorie se impunea a fi admisă, contrar soluţiei date de instanţa de fond.

A mai arătat că sentinţa civilă nr. 134/F-CONT/2022 este, de asemenea criticabilă, pentru modalitatea în care instanţa fondului a analizat presupusa nelegalitate a actului criticat, în aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430-432 C. proc. civ. şi ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 184/2001:

Astfel, într-un prim aspect, deşi s-a reţinut în considerentele încheierii de şedinţă din data de 04 octombrie 2022 existenţa deciziei civile nr. 4305/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. x/2019) care, în admiterea recursului (într-o cauză soluţionată în fond de către Curtea de Apel Piteşti, în cadrul căreia a fost analizată incidenţa aceloraşi norme juridice), a considerat că mecanismul dovezii de luare în evidenţă a proiectelor de arhitectură nu restrânge nejustificat independenţa arhitectului în exercitarea dreptului de semnătură şi recunoaşte O.A.R. dreptul de a efectua verificări cu privire la dreptul de semnătură în momentul depunerii documentaţiei tehnice de autorizare, totuşi instanţa de fond, într-o interpretare eronată a normei juridice cenzurate, a ignorant efectele puterii de lucru judecat relevat în speţă, prezumţie care impunea acesteia consecvenţă în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre.

În acest context, ceea ce revenea instanţei de fond era constatarea faptului că, prin textul cenzurat nu se impun obligaţii suplimentare arhitecţilor, şi nu se aduce atingere dreptului de semnătură al arhitectului, în accepţiunea dată de dispoziţiile Legii nr. 184/2001.

Or, deşi avea la dispoziţie toate informaţiile relevante, instanţa de fond nu a reţinut existenţa puterii de lucru judecat şi nu a respectat obligaţia de a judeca în fond ţinând cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept deduse judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat.

Mai mult, instanţa de fond porneşte analiza asupra legalităţii actului administrativ, respectiv a normei juridice în discuţie, cu prioritate, din perspectiva altor critici de nelegalitate, decât cele invocate de către intimatul-reclamant, susţinând "neclaritatea textului pus în discuţie ".

Fără niciun argument pertinent, instanţa a statuat că norma juridică ar impune în sarcina arhitectului obligaţii suplimentare, şi anume, de a face dovada dreptului de semnătură.

Din textele de lege rezultă că obligaţiile de verificare impuse de actul administrativ cad exclusiv în sarcina autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, şi au la bază documentul emis de către filiala teritorială a Ordinului Arhitecţilor din România, din care face parte arhitectul/conductorul arhitect, prin care confirmă dreptul de semnătură al acestuia. Or, în îndeplinirea acestei obligaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recunoscut O.A.R. dreptul de a efectua verificări.

Norma cenzurată de către instanţa de judecată este clară, precisă şi previzibilă şi permite destinatarilor să îşi adapteze conduita la exigenţele acesteia. Cu privire la claritate şi precizie, în art. 25 din Legea nr. 24/2000 este reglementată sub denumirea "Determinarea conceptelor şi noţiunilor" exigenţa ca în textul viitoarei norme "să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite ", iar în art. 8 alin. (4) se precizează că " textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce ", că nu trebuie utilizaţi "termeni cu încărcătură afectivă", iar "forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor".

Astfel, printr-o aplicare greşită a normelor de drept material antereferite, instanţa fondului a procedat la anularea dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 932/2010, realizând o cercetare precară a situaţiei de fapt expuse şi dând acesteia o interpretare eronată.

Şi în ceea ce priveşte nerespectarea principiului ierarhiei actelor juridice si depăşirea limitelor impuse de Legea nr. 184/2001 se observă acelaşi raţionament greşit al instanţei, vizând exercitarea dreptului de semnătură de către arhitecţi.

Greşit a reţinut prima instanţă că prin textul de lege criticat nu sunt puse în discuţie condiţiile exercitării acestui drept de către arhitect ci se instituie obligaţia autorităţilor de a verifica acest drept. Astfel, obligaţia prevăzută la art. 6 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv, verificarea de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, în vederea emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, în condiţiile legii, a luării în evidenţă a proiectului de arhitectură aferent documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construire, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor de demolare, documentaţiei tehnice pentru autorizarea lucrărilor aferente organizării executării lucrărilor, după caz, a fost instituită în sensul confirmării dreptului de semnătură şi nu al impunerii unor obligaţii suplimentare pentru arhitecţi, cu atât mai puţin al controlului sau verificării cu privire la proiectele de arhitectură.

A menţionat că prevederile art. 6 alin. (2) din Normele metodologice, nu sunt depăşite competenţele instituite de actele normative de nivel superior, având în vedere că art. 11 din Legea nr. 184/2001, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură, iar Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, precizează că proiectele trebuie întocmite de specialişti în domeniul arhitecturii, ingineriei structurale şi ingineriei instalaţiilor, fiecare pe domeniul de competenţă, şi încadrează ca infracţiune întocmirea ori semnarea documentaţiilor tehnice - D.T. necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, precum şi a proiectelor tehnice şi a documentaţiilor de execuţie, pentru alte specialităţi decât cele certificate prin diplomă universitară.

A susţinut că actul administrativ atacat este legal întocmit şi a invocat prev. art. 108 alin. (2) din Constituţie susţinând că hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Hotărârea se adoptă întotdeauna în baza legii, fiind secundum legem şi urmărind atât organizarea executării, cât şi executarea în concret a legii. De asemenea, hotărârea Guvernului reprezintă prin excelenţă actul prin care autoritatea executivă si-a realizat rolul de exercitare a conducerii generale a administraţiei publice. Toate aceste aspecte sunt evident a fi întrunite în cauză, astfel că, şi din aceste considerente, instanţa fondului a realizat o soluţionare greşită a cauzei.

Un alt aspect care determină nelegalitatea sentinţei civile a rezultat din modul defectuos în care instanţa fondului a analizat cauza dedusă judecăţii din perspectiva principiilor fundamentale ale procesului civil-dreptul de dispoziţie al părţilor, dreptul la apărare sau contradictorialitatea, încălcate de către instanţă.

Instanţa fondului a omis să soluţioneze excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Astfel, în şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022, instanţa fondului a soluţionat, prin respingere, cererea de intervenţie accesorie formulată de către Ordinul Arhitecţilor din România, atât dezbaterile, cât şi analiza instanţei, vizând exclusiv această cerere.

Acest fapt ce echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, semnificând totodată şi o încălcare a principiului contradictorialităţii, instanţa având obligaţia de a întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterilor contradictorii (art. 14 alin. (6) C. proc. civ.).

In egală măsură, această omisiune pune inclusiv instanţa de control în imposibilitatea de a verifica legalitatea sentinţei civile, de vreme ce a rămas nedezlegat un mijloc de apărare care era hotărâtor pentru soluţionarea cauzei, şi care, dacă ar fi fost analizat şi dezlegat corespunzător, ar fi făcut inutilă cercetarea cauzei în fond, în considerarea celor susţinute în motivarea excepţiei.

Pentru toate aceste motive a solicitat admiterea recursului împotriva încheierii pronunţate în şedinţa publică din data de 04 octombrie 2022 şi a sentinţei civile nr. 134/F-CONT/18 octombrie 2022, casarea hotărârilor civile recurate, şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant A., în principal, ca inadmisibilă, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs formulată de petentul Ordinul Arhitecţilor din România, acesta a solicitat desfiinţarea încheierii de la data de 4 octombrie 2022 prin care a fost respinsă cererea sa de intervenţie accesorie precum şi desfiinţarea sentinţei civile atacate.

În motivare, a susţinut că intimatul – reclamant A. a mai iniţiat un litigiu în care a solicitat anularea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 care aveau acelaşi obiect: impuneau condiţia ca la cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare să fie anexată dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România.

OAR a formulat şi în acel dosar cerere de intervenţie accesorie, iar ICCJ a reţinut că: "cererea de intervenţie îndeplineşte condiţiile art. 63 şi 64 C. proc. civ., fiind admisibilă în principiu (pag. 1 par. 7 din Hotărârea ICCJ).

Această soluţionare definitivă de către instanţa supremă a acestei probleme de drept se impunea cu putere de lucru judecat instanţei de fond din prezenta cauză, câtă vreme actul administrativ criticat are acelaşi conţinut şi este criticat de către aceeaşi parte.

Ar fi inadmisibil să se considere că OAR ar fi avut interes să intervină într-un litigiu în care se contesta anularea unui Ordin, dar nu avea interes să intervină într-un alt litigiu în care s-ar critica aceeaşi prevedere legală, cu singura diferenţă că ea a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern.

Din acest motiv, sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7, când s-a încălcat puterea de lucru judecat.

A mai menţionat că prin încheierea recurata s-a realizat o aplicare greşită a art. 61 alin. (1) şi urm. C. proc. civ. care prevede că "oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare". Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., "intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi", motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din aceste dispoziţii legale rezulta existenţa a doua condiţii de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie: interesul intervenientului şi sprijinirea apărării uneia dintre părţi.

Interesul OAR în formularea cererii de intervenţie rezultă din faptul că, în prezenta cauză, instanţa de judecată se va pronunţa asupra legalităţii unui text care impune ca, la cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie/desfiinţare, să fie ataşată dovada înregistrării documentaţiei la Ordinul Arhitecţilor din România.

OAR este o organizaţie profesională independentă, nonprofit, autonomă, apolitică şi de interes public, ce are rolul de a reprezenta şi ocroti, la nivel naţional şi internaţional, interesele profesiei de arhitect şi este competentă pentru recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare în profesia de arhitect.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect ("Legea nr. 184/2001"), Ordinul Arhitecţilor din România are următoarele atribuţii:protejează şi promovează calitatea produsului de arhitectură şi urbanism;urmăreşte exercitarea competentă şi calificată a profesiei în respectul codului deontologic al acesteia;propune reglementări legislative şi normative specifice

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 184/2001, atribuţia Ordinului Arhitecţilor din România privind acordarea dreptului de semnătură nu poate fi exercitată de nicio altă instituţie sau asociaţie profesională.

Rezulta că OAR este singurul organism abilitat să verifice dreptul de semnătură al arhitecţilor. De aceea, eventuala anulare a prevederii anterior citate ar avea efecte directe asupra modului de îndeplinire a atribuţiilor legale ale OAR, care ar fi împiedicată să mai verifice în mod concret dreptul de semnătură al arhitecţilor care formulează cereri de eliberare a unei autorizaţii de construire. S-ar crea riscul eliberării de autorizaţii de construire pentru proiecte depuse de arhitecţi care nu au drept de semnătură sau au drept de semnătură suspendat. Publicarea anuală a TNA nu este suficientă pentru verificarea dreptului de semnătură, deoarece pe parcursul unui an arhitectul îşi poate pierde dreptul de semnătură, îi poate fi suspendat din motive disciplinare sau ca urmare a neachitării cotizaţiei anuale sau poate fi chiar exclus din organizaţie.

Atribuţia OAR de a verifica dreptul de semnătură cu ocazia înregistrării proiectului la OAR are ca scop tocmai protejarea activităţii arhitecţilor din România, dar şi protejarea interesului public, deoarece o exercitare necompetentă a profesiei poate afecta siguranţa utilizatorilor (a cetăţenilor care locuiesc/muncesc în construcţiile edificate).

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, cererea de intervenţie a sprijinit doar apărarea pârâtului, solicitându-se respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a realizat o aplicare eronată a art. 25 lit. e) din lege. Atâta vreme cât OAR este autoritatea care acordă dreptul de semnătură şi gestionează Tabloul este cât se poate de evident că tot OAR controlează modul de exercitare a acestuia şi veghează ca persoane care nu au drept de semnătură să nu realizeze proiecte specifice profesiei de arhitect.

Prima instanţa a avut o înţelegere greşita asupra interesului reprezentat de colectarea datelor privind proiectele de arhitectură.

Astfel, arhitectul are obligaţia de a identifica proiectul prin parametrii săi tehnici, urbanistici, şi nu prin caracteristicile care ţin de creaţia arhitecturală. Atunci când completează formularul, arhitectul are obligaţia de a ataşa un plan de situaţie.

Parametrii urbanistici şi datele de identificare a documentaţiei, din punct de vedere administrativ, ajută OAR să realizeze statistici referitoare la valorile de piaţă ale construcţiilor şi la valoarea de proiectare, pe zone şi unităţi administrativ-teritoriale, pe baza cărora OAR face propunerile de politici publice descrise pe larg în cererea de intervenţie. Baza de date permite subscrisei să observe evoluţia numărului de dovezi înscrise pe fiecare judeţ în parte şi cum evoluează numărul de proiecte pe tip de lucrări de la un an la altul.

De asemenea, toate aceste date permit OAR să realizeze un control preventiv al exercitării dreptului de semnătură. Baza de date permite OAR să observe câte dovezi a solicitat un anumit arhitect. Arătăm cu titlu de exemplu că au existat situaţii în care arhitecţi au solicitat mai mult de 50 de dovezi într-un an. Or un birou mic sau mediu de arhitectură nu ar putea realiza atâtea proiecte într-un an, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă privind anumite neregularităţi (semnătura de complezenţă). Pe baza acestui semnal de alarmă, Ordinul poate realiza investigaţii interne care să se concretizeze inclusiv în sesizarea Comisiei de Disciplină.

Din toate aceste explicaţii rezultă caracterul nelegal al concluziilor primei instanţe în privinţa interesului OAR în formularea cererii de intervenţie.

Având în vedere toate aceste considerente, rezultă că soluţia de respingere în principiu a cererii de intervenţie a OAR este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 61 C. proc. civ. şi a considerentelor obligatorii ale Hotărârii ICCJ din procesul anterior.

Ulterior, intimatul – petent a formulat concluzii şi cu privire la soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, solicitând desfiinţarea sentinţei civile pronunţate în cauză, invocând motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul– reclamant A. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect din 01.09.2001, aprobată prin H.G. nr. 932/2010 şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimatul-reclamant, reţinând, în esenţă că prin art. 6 alin. (2) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect sunt depăşite limitele stabilite prin Legea 184/2001. Chiar dacă la momentul elaborării H.G. nr. 932/2010 pârâtul a considerat că dispoziţiile Legii 184/2010 nu sunt clare sau suficiente pentru atingerea scopului acestei legi, anume organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, nu putea să suplinească aceste deficienţe prin actul de punere în aplicare, care este un act de nivel inferior.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine că judecarea unei pricini trebuie efectuată între părţile procesuale legal îndrituite a participa la proces iar analizarea legalităţii actului administrativ cu caracter normativ trebuie să se realizeze cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, care presupune obligativitatea conformităţii actului administrativ cu actul normativ cu forţă juridică superioară în executarea căruia a fost emis.

Relevante pentru soluţionarea cererii de recurs sunt prevederile art. 25 din Legea nr. 184/2001 care reglementează atribuţia Ordinului Arhitecţilor din România de a controla dreptul de semnătură al arhitecţilor.

În ceea ce priveşte critica recurentului – pârât Guvernul României şi a recurentului – petent Ordinul Arhitecţilor din România cu privire la soluţia dată cererii de intervenţie accesorie formulate în cauză, Înalta Curte apreciază că aceasta întemeiată şi aptă a conduce la casarea soluţiei primei instanţe pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor legale de la art. 61 alin. (1) şi urm. C. proc. civ., petentul Ordinul Arhitecţilor din România a arătat că justifică un interes în cauză în considerarea şi a dispoziţiilor legale de la art. 25 din Legea nr. 184/2001 coroborate cu cele ale art. 6 din Normele metodologice de aplicare ale aceluiaşi act normativ care-i reglementează atribuţiile, dispoziţii care se solicită a fi anulate în prezenta cauză.

Faţă de împrejurarea că Ordinul Arhitecţilor din România este singurul organ abilitat a verifica dreptul de semnătură al arhitecţilor, eventuala anulare a dispoziţiilor legale de la art. 6 din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 932/2010, ar avea efecte directe asupra modului de desfăşurare a activităţii acestui organ, fiind creat riscul eliberării de autorizaţii de construire pentru arhitecţi care nu au drept de semnătură sau au drept de semnătură suspendat. Prin urmare, partea justifică un interes în cauză, contrar celor reţinute de prima instanţă.

Totodată, în mod corect a demonstrat petentul Ordinul Arhitecţilor din România îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii de admisibilitate a intervenţiei accesorii, arătând că sprijină prin intervenţia sa, apărările formulate de pârât, în calitatea acestuia de parte procesuală pentru care doreşte să intervină în proces.

Pentru aceste considerente, se impune admiterea cererii de recurs formulate de Guvernul României şi de Ordinul Arhitecţilor din România cu privire la încheierea de şedinţă de la data de 4 octombrie 2022 prin care a fost respinsă de prima instanţă cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză.

Cu privire la cererea de recurs formulată petentul Ordinul Arhitecţilor din România împotriva sentinţei civile nr. 134/2022 a Curţii de Apel Piteşti, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al acesteia, cu motivarea că, nedobândind calitate procesuală la fond, această parte nu justifică interes de a ataca soluţia primei instanţe.

Aşa cum s-a precizat anterior, Ordinul Arhitecţilor din România justifică un interes în a ataca doar încheierea prin care a fost respinsă cererea sa de intervenţie în cauză iar nu sentinţa civilă finală deoarece acesta nu a dobândit calitate procesuală, nefiind stabilite de către prima instanţă obligaţii în sarcina sa ca urmare a judecăţii de la fond.

În contextul celor anterior expuse, Înalta Curte va da eficienţă disp. art. 64 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că "(4) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanţa în faţa căreia s-a formulat cererea de intervenţie de la momentul discutării admisibilităţii în principiu a acesteia."

Cum judecata cauzei s-a realizat într-un cadru procesual incorect stabilit de prima instanţă, ca urmare a respingerii cererii de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâtului Guvernul României, faţă de dispoziţiile legale anterior amintite, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, se va casa sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Din examinarea sentinţei civile atacate, reiese că prima instanţă nu a supus dezbaterilor contradictorii ale părţilor excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi nici nu s-a pronunţat asupra acesteia însă, în raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, aceste aspecte vor fi analizate prima instanţă cu ocazia rejudecării pricinii pe fond.

Totodată, din considerentele hotărârii pronunţate de CA Piteşti nu reiese că judecătorul fondului a aprofundat chestiunile de drept şi de fapt supuse analizei şi nu a valorificat aspectele invocate de Ordinul Arhitecţilor din România cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 4305/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din dosarul nr. x/2019 în care s-a admis cererea de intervenţie accesorie a acestuia în interesul Guvernului României. Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a analiza şi aceste chestiuni.

Concluzionând, în raport de soluţia de admitere a cererii de intervenţie accesorie a Ordinului Arhitecţilor din România, având în vedere şi faptul că prima instanţă a omis analiza anumitor aspecte legate de fondul litigiului, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, soluţie de natură a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

Având în vedere soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici menţionate de către recurentul – pârât Guvernul României cu privire la nelegalitatea sentinţei civile atacate, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţi împotriva încheierii de la data de 04.10.2022 şi recursul Guvernului României împotriva sentinţei nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul Ordinul Arhitecţilor din România împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022.

Casează încheierea recurată şi admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Ordinul Arhitecţilor din România.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de Ordinul Arhitecţilor din România împotriva sentinţei nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva încheierii din data de 04 octombrie 2022 şi a sentinţei nr. 134/F-CONT din 18 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2023.